Linkuri accesibilitate

Ştiri

Organizația unionistă „Acțiunea 2012” a calificat avertismentul premierul drept „o formă de cenzură"

Se relatează că organizația unionistă „Acțiunea 2012” a respins îndemnul premierului Vlad Filat de-a-și anula marșul de pe 16 septembrie, numind avertismentul „o formă de cenzură... ca pe vremea comuniștilor”.

Potrivit unui comunicat de presă citat de portalul noi.md, unioniștii spun că interzicerea marșului ar însemna îngrădirea libertății de expresie și ar fi un pas înapoi pe drumul Moldovei spre Uniunea Europeană.

Declarația vine în aceeași zi în care guvernul a aprobat un document care spune că „propaganda pentru unirea Moldovei cu alt stat, făcută de partide politice sau organizații obștești, va fi considerată drept acțiune de subminare a suveranității și independenței țării”.

Lideri ai majorităţii parlamentare critică demersul comuniștilor pentru aderarea Moldovei la structuri economice dominate de Rusia

Doi lideri ai deputaților guvernării au criticat demersul comuniștilor pentru aderarea Republicii Moldova la structuri economice dominate de Rusia. Liberal-democratul Valeriu Streleț a spus la o conferință de presă că PCRM nu face decât să continue ceea ce a numit „duplicitatea sa în obiective”.

Iar Dumitru Diacov, liderul democraților în parlament, este citat de Publika TV cu afirmația că demersul comunist nu este serios.

„Comuniștii timp de opt ani de zile tot ne-au dus și încolo și încoace... Îmi pare că este o acțiune propagandistică, electorală”, a spus Diacov.

Astăzi PCRM a depus în parlament inițiativa organizării unui referendum la 18 noiembrie, la care alegătorii să decidă dacă vor ca țara să adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și la Spațiul Economic Eurasiatic.

O comisie a Dumei de Stat cere revocarea mandatului de deputat unui critic al Kremlinului

O comisie parlamentară a recomandat Dumei de Stat din Rusia să revoce mandatul de deputat unui critic al Kremlinului. Ghenadi Gudkov este acuzat de implicare în afaceri incompatibile cu statutul lui de parlamentar.

Reprezentantul partidului stângist „O Rusie dreaptă”, neagă acuzațiile.

Gudkov a declarat astăzi că ofensiva împotriva sa este lansată de la Kremlin înaintea unui miting neautorizat al opoziției, programat pentru 15 septembrie, printre ai cărui organizatori se numără și el.

După avizul de astăzi al comisiei parlamentare, mandatul lui Gudkov ar putea fi revocat printr-un vot în plen la 14 septembrie.

Vicepreședintele fugar sunnit al Irakului Tariq al-Hashimi a respins condamnarea sa la moarte în contumacie

Vicepreședintele fugar sunnit al Irakului, Tariq al-Hashimi, a respins condamnarea sa la moarte în contumacie, considerând-o „motivată politic”.

Al-Hashimi a declarat reporterilor la Ankara că procesul în urma căruia a fost găsit vinovat de organizarea unor „brigăzi ale morții” pentru lichidarea rivalilor politici a fost o „farsă”.

Al-Hashimi a fost politicianul irakian sunnit cu rangul cel mai înalt și a fugit din țară anul acesta, când autoritățile au încercat să-l aresteze.
Condamnarea lui la moarte a fost anunțată duminică de un tribunal irakian.

Protestele palestiniene violente împotriva creşterii continue a costurilor vieţii

Protestele palestiniene împotriva scumpetei au căpătat astăzi accente violente. În orașul Hebron din Cis-Iordania protestatarii au spart ferestre și au luat cu asalt o clădire municipală înainte de a se încăiera cu poliția.

Poliția a bătut câțiva manifestanți și a folosit gaze lacrimogene pentru împrăștierea mulțimii. Protestul s-a încheiat după o oră și nu există informații despre eventuali răniți.

Începând de săptămâna trecută, demonstrații de protest au avut loc în mai multe localități palestiniene. Oamenii sunt nemulțumiți de creșterea continuă a costului vieții și de incapacitatea autorităților de a le plăti salariile la timp.

Mihail Gorbaciov a luat apărarea fetelor condamnate din trupa „Pussy Riot”

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a luat apărarea fetelor din trupa „Pussy Riot”, calificând condamnarea lor la închisoare drept „disproporționată”.

Într-o postare pe site-ul Fundației Gorbaciov, fostul președinte scrie că protestul „Pussy Riot” din biserică merita poate ”o discuție serioasă” a autorităților cu protagonistele, dar nu o pedeapsă atât de severă.

„Da, au protestat împotriva lui Vladimir Putin, dar scopul lor a fost de a implica în dezbatere societatea civilă”, a scris Gorbaciov.

Luna trecută, un tribunal din Moscova le-a condamnat pe trei membre ale trupei „Pussy Riot” la doi ani de închisoare sub acuzația de huliganism și ură religioasă. La 1 octombrie o instanță din capitala rusă ar urma să examineze apelul.

Guvernul și-a dat acordul de principiu pentru interzicerea marșurilor unioniste

Guvernul și-a dat acordul de principiu pentru interzicerea marșurilor unioniste, dar a cerut inițiatorilor interdicției să modifice unele prevederi care n-ar fi legale.

Potrivit relatării Interfax, la ședința de guvern de astăzi s-a aprobat un document în care se arată că „propaganda pentru unirea Moldovei cu alt stat, făcută de partide politice sau organizații obștești, va fi considerată drept acțiune de subminare a suveranității și independenței țării”.

Tot astăzi premierul Vlad Filat a spus că atât marșurile unioniste, cât și contra-marșurile împotriva lor, pun în pericol cursul pro-european al Republicii Moldova.

Comuniștii vor ca la 18 noiembrie să aibă loc referendumul pentru aderarea la uniunea eurasiatică

Comuniștii vor ca la 18 noiembrie să aibă loc referendumul pentru aderarea Moldovei la două structuri regionale dominate de Rusia: Uniunea Vamală și spațiul economic comun eurasiatic.

Data referendumului este sugerată într-un document depus astăzi de reprezentanții PCRM la parlament, care, în viziunea lor, ar trebui să se reunească în ședință specială pentru a-l discuta.

Comuniștii spun că aderarea Moldovei la structurile din interiorul CSI corespunde opțiunii majorității populației, așa cum arată sondajele de opinie. Dar liderii din alianța de guvernământ spun că aderarea ar contrazice efortul de integrare europeană al Republicii Moldova.

Guvernul a decis că șoferii mașinilor înmatriculate în străinătate vor trebui să plătească viniete

Guvernul a decis astăzi că șoferii mașinilor înmatriculate în străinătate vor trebui să plătească viniete pentru folosirea drumurilor moldovene. Ele vor costa 7 euro pentru trei zile, 65 de euro pentru o lună și 380 de euro pentru o jumătate de an.

Guvernul spune că astfel se repară nedreptatea făcută șoferilor autohtoni care plătesc viniete, încurajând în același timp proprietarii de mașini cumpărate peste hotare să le înregistreze în Moldova.

Premierul Vlad Filat a informat la ședința de guvern de astăzi că va fi luată curând și o hotărâre privind mașinile cu numere transnistrene.

În Ungaria procurorii l-au arestat pe un fost demnitar comunist

În Ungaria procurorii l-au arestat astăzi pe un fost demnitar comunist în legătură cu reprimarea violentă a revoltei anti-sovietice din 1956.

Bela Biszku, de 90 de ani, a fost ministru de interne în guvernul premierului Janos Kadar, instalat cu sprijin sovietic imediat după revoltă.

Biszku este acuzat acum că ar fi fost „principalul arhitect” al înăbușirii demonstrațiilor de stradă. El va fi cercetat mai ales în legătură cu uciderea a 46 de civili în orașul Salgotajan.

Se relatează că Biszku, singurul supraviețuitor al comitetului central al partidului comunist ungar din acea vreme, neagă toate învinuirile.

Kosovo a făcut încă un pas spre independența deplină

Kosovo a făcut încă un pas spre independența deplină astăzi, când și-a încetat oficial misiunea o structură internațională de supraveghere înființată după ce albanezii kosovari s-au desprins de Serbia în 2008, și numită Biroul Internațional Civil.

Își vor continua însă activitatea în Kosovo pacificatorii conduși de NATO, KFOR și forța de poliție a Uniunii Europene, EULEX.

Într-un articol apărut în mai multe ziare din Statele Unite, premierul kosovar Hashim Thaci a spus că închiderea de astăzi a Biroului Internațional Civil este un pas important spre constituirea ”celei mai noi națiuni europene”.

Kosovo este recunoscut ca stat de peste 90 de țări. Printre cele care nu-l recunosc se numără în afara Serbiei Republica Moldova, România, Rusia și Grecia.

Secretarul-general NATO e încrezător că închisoarea militară de la Bagram, predată afganilor, va „sigură”

Secretarul-general NATO Anders Fogh Rasmussen s-a declarat încrezător că închisoarea militară de la baza aeriană Bagram, predată astăzi de Statele Unite afganilor, va „sigură”.

„Sunt convins că autoritățile afgane vor lua măsurile de securitate necesare, care sunt și în interesul lor”, a spus oficialul NATO, citat de DPA.

În închisoarea Bagram se află 3000 de militanți Talibani. În vreme ce guvernele occidentale speră ca autoritățile afgane să prevină evadările, organizațiile pentru drepturile omului se tem că sub jurisdicție afgană deținuților li se vor încălca drepturile.

Premierul Vlad Filat și primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă au solicitat Acțiunii 2012 să renunțe sau să amîne desfășurarea marșului unionist programat la 16 septembrie

Premierul Vlad Filat și primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă le-au cerut prin declarații separate unioniștilor din platformă Acțiunea 2012 să renunțe sau să amâne marșul planificat pe 16 septembrie în capitală. Înainte de a pleca la Moscova pentru o vizită de două zile, primul ministru a spus la o ședință de guvern că cei care pregătesc ”Marșul Unirii” și un contra-marș sunt ”duşmanii integrării în Uniunea Europeană". Filat a cerut cetățenilor să nu ia parte la ale, iar forțelor de ordine – ”să nu admită provocări”, în caz că demonstrațiile vor avea loc.
Primarul Chirtoacă a repetat la o ședință a primăriei că ar dori anularea sau amânarea marșurilor care vor coincide în caz contrar cu un festival al etnicilor în centrul capitalei și i-a amenințat pe organizatori cu un demers în instanță pentru a le fi interzisă demonstrația. Un miting asemănător pe 5 august la Bălți a degenerat în violențe.

Rezultatele alegerilor locale din Autonomia Găgăuză validate în 13 din cele 35 de circumscripții

Comisia Electorală din Autonomia Găgăuză spune că alegerile de duminică pentru legislativul local pot fi considerate valabile și concludente în 13 din 35 de circumscripții. Autoritățile electorale de la Comrat spun că au fost aleși 13 deputați în Adunarea Populară, dar celelalte 22 de mandate urmează să se tranșeze în turul doi de scrutin la 23 septembrie.
Potrivit rezultatelor preliminare, au ieșit învingători din primul tur 8 candidați independenți, 2 candidați comuniști și câte unul din partea PLDM și Partidului Socialiștilor. Adunarea Populară nu are puteri mari în Autonomia Găgăuză, dar poate influența politicile executivului local prin legea bugetului și alte acte.

PCRM a depus în Parlament inițiativa organizării unui referendum de aderare a Moldovei la Uniunea vamală euro-asiatică

Presa moldoveană relatează că opoziția comunistă a depus la Parlament azi dimineața inițiativa organizării unui referendum peste aproximativ două luni despre aderarea Republicii Moldova la o prezumtivă Comunitate Economică Eurasiatică. Liderul PCRM, Vladimir Voronin ar fi anunțat că opoziția dorește organizarea referendumului la 18 noiembrie.
Reprezentanți ai partidelor majoritare din Alianța pentru Integrarea Europeană au spus săptămâna trecută că vor bloca un asemenea referendum care contravine programului de guvernare și direcției pro-europene pe care a sprijinit-o și opoziția comunistă pe când se afla la guvernare.

Statele Unite au transferat autorităților afgane controlul asupra închisorii de la Bagram

Statele Unite au transferat astăzi autorităților afgane la o ceremonie oficială controlul asupra închisorii controversate de la Bagram, în apropierea Kabulului. Comandantul poliției militare afgane, Safiullah Safi a confirmat că departamentul său preia în grijă 3,182 de deținuți. Transferul a fost reglementat printr-un acord semnat cu jumătate de an în urmă despre statutul legal pe termen lung al forțelor americane în Afganistan.
Statele Unite fuseseră acuzate că au folosit închisoarea pentru a tortura și ucide suspecți de terorism. Nu este limpede încă sub a cărui autoritate rămân peste 600 de deținuți, inclusiv 50 de străini, care au ajuns la închisoare în jumătatea de an de la semnarea acordului până la transferul propriu zis.

Refugiat în Turcia, vicepreședinte irakian Tareq al-Hashemi acuză Bagdadul de a-i fi intentat un proces politic

Vicepreședintele fugar al Irakului, sunnitul Tareq al-Hashemi a declarat jurnaliștilor la Ankara astăzi că judecarea și condamnarea sa la moarte în absență în Irak a avut loc în urma unui proces fabricat și motivat politic. Refugiat în Turcia din cauza acuzațiilor că ar fi organizat echipe de asasini pentru înlăturarea rivalilor, Hashemi a spus că respinge verdictul și a îndemnat irakienii să se opună presupuselor tentative ale premierului șiit Nuri al-Maliki de a inflama violențele sectare.
Un tribunal irakian a pronunțat sentința duminică, zi în care o serie de atacuri au făcut peste 100 de morți în Irak.

Rusia își exprimă nemulțumirea de apropierea dintre Georgia și Nato

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus de externe a declarat astăzi că NATO n-a tras învățăminte din războiul ruso-georgian din august 2008, pentru că transmite Georgiei „noi semnale de încurajare”. Aleksandr Lukașevici a reacționat la declarația secretarului general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen care a spus la 6 septembrie, la Tbilisi, că „viitoarea casă a Georgiei este în NATO”.
Oficialul rus a spus că, în viziunea Moscovei, convorbirile NATO cu Georgia în vederea aderării nu întăresc securitatea regională și întăresc refuzul conducerii georgiene „de a recunoaște realitatea politică din regiune”. După războiul din 2008, Rusia a recunoscut republicile separatiste georgiene, Osetia de Sud și Abhazia.

Pakistanul susține că ar fi obținut succese militare în combaterea militanților taliban veniți din Afganistan

Un oficial guvernamental din Pakistan a declarat că, după mai mult de două săptămâni de lupte în nord-vestul țării, forțele de securitate au respins înapoi peste graniță militanți venind din Afganistan. Jehangir Azam Wazir a spus astăzi că luptele din regiunea tribală Bajur s-au soldat cu peste 100 de victime, între care cel puțin 80 de militanți, 18 civili și 8 soldați pakistanezi. Alți 13 militari sunt dispăruți, crezându-se că, probabil, au fost capturați de talibani.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor pakistanezi, Ahsanullah Ahsan a confirmat că militanții s-au retras, dar susține că ei planifică să atace din nou după ce se regrupează. Analiștii spun că a fost pentru prima dată când militanți din Afganistan au trecut granița și au menținut pe o perioadă semnificativă controlul asupra teritoriului cucerit.

Mitt Romney critică politica externă a președintelui Obama

Candidatul republican la alegerile prezidențiale din Statele Unite, Mitt Romney, a declarat că avansarea programului nuclear al Iranului ar fi principalul eșec al președintelui Barack Obama pe plan extern. Într-un interviu televizat, duminică, Romney a spus că va avea o cu totul altfel de atitudine dacă iese învingător pe 6 noiembrie, dar a evitat să precizeze cum va înăspri politica față de Republica Islamică.
Nu a dat detalii nici despre politica față de Afganistan pe care a spus că, de asemenea, o va modifica. Dar l-a lăudat pe președintele Obama pentru uciderea liderului al-Qaeda, Osama bin Laden.

La Comrat sînt așteptate rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor locale din Autonomia Găgăuză

În autonomia găgăuză au avut loc duminică alegerile pentru legislativul local cu 35 de locuri.
Dintre cei 163 de candidați înscriși în cursă, jumătate sunt candidați independenți. Rezultatele sunt așteptate în cursul zilei de astăzi. Cel de-al doilea tur al alegerilor pentru Adunarea Populară va avea loc pe 23 septembrie în circumscripțiile cu rezultate neconcludente în primul tur. Partidul Comuniștilor care dominase regiunea în trecut s-a plâns de nereguli în timpul votării de duminică și campaniei premergătoare alegerilor.

Premierul Vlad Filat efectuează o vizită de două zile în Rusia

Premierul Vlad Filat a declarat Europei Libere înainte de vizita pe care o începe astăzi în Rusia că guvernul moldovean va prezenta Moscovei un proiect de acord cuprinzător în domeniul energetic.
Acest proiect ar conține între altele condițiile noului contract de import a gazelor naturale pe care Moldova l-ar vrea semnat până la sfârșitul anului, formula de calcul a prețului, precum și propuneri de reglementare a datoriei transnistrene la gaze.
Vizita de două zile a lui Vlad Filat în Rusia include întrevederi la Moscova cu premierul Dimitri Medvedev, la Soci cu preşedintele Vladimir Putin şi participarea la deschiderea Zilelor culturii moldoveneşti în Rusia.

Patriarhul Rusiei, Kiril, se plînge că Biserica Ortodoxă Rusă și valorile ei sunt atacate

Patriarhul rus, Kiril a declarat că Biserica Ortodoxă Rusă și valorile ei sunt atacate de cei care se tem de renașterea bisericii.
Patriarhul a vorbit duminică la catedrala Hristops Mântuitorul la Moscova la comemorarea a 200 de ani de la bătălia de la Borodino din 1812.
Kiril a spus că victoria de atunci asupra lui Napoleon este o lecție pentru Rusia de astăzi care ar fi amenințată de „blasfemie”. Patriarhul nu le-a menționat pe cele trei fete de la formația punk „Pussy Riot” condamnate la 2 ani de închisoare pentru insultarea bisericii în timpul protestului anti-Putin din martie în aceeași catedrală. De la pronunțarea verdictului pe 17 august, în Ucraina și Rusia mai multe cruci de lemn au fost tăiate de vandali necunoscuți.

Interviu televizat al președintelui Franței, François Hollande, concentrat pe probleme economice

Președintele Franței, François Hollande, a redus duminică previziunile de creștere economică pentru țara sa anul viitor la mai puțin de 1 procent. Într-un interviu televizat, Hollande a spus că a cerut guvernului socialist să bazeze bugetul pe anul viitor pe o așteptare de creștere de 0,8 la sută.
Liderul francez a mai spus că acest buget va fi cel mai sever din ultimele trei decenii iar ținta de micșorare a deficitului până la 3 la sută urmează a fi atinsă în primul rând prin mărirea taxelor.

Afganistanul preia astăzi de la Statele Unite controlul deplin al închisorii de la Bagram

Afganistanul urmează să preia astăzi de la Statele Unite controlul deplin la controversata închisoare de la Bagram în apropiere de Kabul, în urma unui transfer care a durat șase luni. Statele Unite fuseseră acuzate că au folosit închisoarea pentru a tortura și ucide suspecți de terorism.
Transferul a fost prevăzut de acordul între Washington și Kabul despre statutul legal pe termen lung al forțelor americane în Afganistan. Dar nu este limpede încă sub a cărui autoritate rămân peste 600 de deținuți, inclusiv 50 de străini, care au ajuns la închisoare în jumătatea de an de la semnarea acordului până la transferul propriu zis.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG