Linkuri accesibilitate

Ştiri

Turcia spune că nu-l va extrăda pe fostul vicepreşedinte irakian Tarik al-Hashimi

Premierul turc Recep Erdogan a declarat că ţara sa nu-l va extrăda pe fostul vicepreşedinte irakian Tarik al-Hashimi, condamnat la moarte în ţara sa. Un tribunal din Irak l-a condamnat la moarte, prin spânzurare, pe motiv ca a organizat grupuri armate, însărcinate să-i execute pe oponenţi. Al Hashimi susţine că acuzaţiile sunt motivate politic.

Doctorul din Pakistan care a ajutat trupele speciale americane care l-au executat pe liderul reţelei teroriste al Qaida susţine că a fost torturat în detenţie

Doctorul din Pakistan care a ajutat trupele speciale americane care l-au executat pe liderul reţelei teroriste al Qaida, susţine că a fost torturat în detenţie. A fost reţinut vara trecută. Doctorul, Shaki Afridi susţine ca Serviciile de informaţii pakistaneze au vrut să-l pedepsească pentru că a colaborat cu Agenţia Centrală de Informaţii CIA. Afrid a fost condamnat la 33 de ani închisoare pentru colaborare cu o grupare militantă.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care protejează interesele companiilor ruseşti de importanţă strategică

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a semnat un decret prin care protejează interesele companiilor ruseşti considerate de importanţă strategică pentru Rusia, cum ar fi Gazprom. Aceste firme, active în străinătate, trebuie să obţină acordul Moscovwei înainte de a da publicităţii orice informaţii privind activitatea lor în afara gtaniţelor. Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a lansat o anchetă în activitatea Gazprom în Europa centrală şi de est, fiind bănuită de încălcarea legislaţiei privind schimburile comerciale şi utilizarea acestora în scopuri politice.

Premierul Dimitri Medvedev a exprimat din nou sprijinul Rusiei pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova

Premierul rus Dimitri Medvedev a exprimat din nou sprijinul ţării sale pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova. La conferinţa de presă comună cu premierul Vlad Filat, la Moscova, Medvedev şi-a exprimat de asemenea speranţa că „negocierile privind rezolvarea conflictului transnistrean se vor intensifica”. Medvedev a adăugat că la acest capitol Moscova este pregătită pentru un dialog „deschis la maximum”, relatează Interfax.

Cetăţenii moldoveni aflaţi în străinătate vor putea vota şi prin corespondenţă

Cetăţenii moldoveni aflaţi în străinătate vor putea vota şi prin corespondenţă, a decis în principiu guvernul. După ce votează prin corespondenţă, alegătorul va completa o declaraţie pe proprie răspundere că opţiunea sa nu a fost influenţată, iar secretul votului nu a fost afectat. Opţiunea alegătorului va fi expediată Comisiei Electorale Centrale prin poştă, cu cel puţin 15 zile înainte de ziua alegerilor.

La Chişinău, politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile au depus flori la Ambasada SUA, în memoria victimelor atacului terorist de acum 11 ani

În Statele Unite sunt marcaţi 11 de ani de la atentatele sinucigaşe din 2001, de la New York, soldate cu aproape 3 mii de morţi. Pe locul unde erau turnurile gemene de la World Trade Center, sute e persoane s-au adunat pentru ceremonie iar la Casa Albă, preşedintele Barack Obama şi soţia sa au ţinut un minut de reculegere. Membri ai familiilor celor dispăruţi au citi numele morţilor . Se pare că cel puţin o mie de persoane au murit în anii care au urmat atentatelor ca urmare a prafului toxic rodus de cele două turnuri , când s-au prăbuşit.

Ceremonii de comemorare vor avea loc şi la Pentagon şi in statul Pennsylvania, alte două ţinte ale teroriştilor asparţinând reţelei al Qaida, pe 11 septembrie 2001.

Membrii mai multor formaţiuni politice şi reprezentanţi ai societăţii civile au depus flori la Ambasada Statelor Unite ale Americii din Chişinău, în memoria victimelor atacului terorist de acum 11 ani. Cei care au venit la ambasadă au aprins lumânări şi au păstrat un moment de reculegere, transmite Info-Prim Neo.

Premierul Vlad Filat conferă la Moscova cu omologul său Dmitri Medvedev

În cursul întrevederii cu premierul Dmitri Medvedev la Moscova, premierul Vlad Filat a declarat că speră să încheie o serie de acorduri importante legate mai ales de furnizarea de energie. Potrivit agenţiei Interfax, Filat a mai declarat că o prioritate sunt şi problemele umanitare. La rândul său, premierul Medvedev este citat cu declaraţia că este „dispus să discute orice aspect al relaţiilor bilaterale, de la afaceri externe la relaţii comerciale sau problema energiei”.

Anterior, premierul Filat s-a întâlnit cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, care a declarat că pentru „Federaţia Rusă, Republica Moldova este un partener egal şi respectat”. Potrivit Info-Prim Neo, care citează surse guvernamentale, cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea relaţiilor moldo-ruse, dar şi despre conflictul transnistrean.

La Moscova şi Sankt Petersburg au fost inaugurate zilele Culturii din Republica Moldova, eveniment la care au participat miniştrii culturii din cele două ţări. Manifestaţi se încheie pe 15 septembrie.

Igor Dodon e optimist că legea anti-unionistă propusă de guvern va fi adoptată în Parlament

Guvernul susţine o iniţiativă a socialiştilor care declară promovarea de către partide şi organizaţii neguvernamentale a unirii Republicii Moldova cu alte state o activitate ce atentează la suveranitatea şi independenţa ţării.

Potrivit ministrului justiţiei, Oleg Efrim, citat de Info-Prim Neo, guvernul a aprobat conceptul acestui proiect de lege, care urmează să fie dezbătut în Parlament.

Pe 16 septembrie, la Chişinău este programat un marş unionist şi un contra marş al aşa numitelor organizaţii stataliste.

Deputatul Igor Dodon, care a participat la şedinţa Guvernului din partea socialiştilor, s-a arătat optimist că proiectul va trece în Parlament, de vreme ce avizul Guvernului este pozitiv.

Consilierul municipal PLD Victor Bodiu a anunţat că renunţă la mandat, însă rămâne secretar general al Guvernului

Consilierul municipal PLD Victor Bodiu a anunţat că renunţă la mandat. Potrivit Info Prim Neo, Bodiu va rămâne însă secretar general al Guvernului. Victor Bodiu a deplâns faptul că în ultimul an toate proiectele care au fost propuse de echipa PLDM, şi anume reforma instituţională a Primăriei, crearea unei structuri de atragere a investiţiilor, strada pietonală şi alte proiecte, nu s-au bucurat de sprijinul colegilor din Consiliul municipal.

În Republica Moldova sunt circa 50.000 de automobile cu numere de înmatriculare străine

În Republica Moldova sunt circa 50.000 de automobile cu numere de înmatriculare străine. Pentru a înmatricula autoturismul şoferii trebuie să achite accizele la cel mai apropiat birou vamal, după aceasta înmatricularea se face în cadrul subdiviziunilor teritoriale ale ÎS „Registru”.

Înmatricularea, informează portalul Unimedia, trebuie făcută până la 31 octombrie. În caz contrar, posesorii maşinilor trebuie să cumpere viniete sau să scoată maşina din ţară. Guvernul speră să încaseze luna viitoare circa 125 de milioane de lei, ca urmare a cestei măsuri.

Moscova speră că UE va liberaliza călătoriile ruşilor în spaţiul european pentru perioade scurte de timp

Ministerul de externe rus şi-a exprimat speranţa că în scurt timp, poate chiar la reuniunea la nivel înalt Rusia - Uniunea Europeană din decembrie, va fi încheiat un acord privind libera circulaţie a cetăţenilor ruşi în spaţiul european pentru perioade scurte de timp. „Nu putem şti când va fi liberalizat întregul regim de vize între Rusia şi Uniunea Europeană”, a mai declarat un înalt funcţionar al ministerul de externe de la Moscova.

Bugetul pentru modernizarea dotării armatei ruse va fi de 20 de miliarde de ruble până în 2020

Pentru modernizarea dotării armatei ruse este prevăzut un buget de 20 de miliarde de ruble până în 2020. Primele 3 miliarde, a declarat vicepremierul Dimitri Rogozin, vor fi folosite pentru achiziţia de armament modern şi pentru relansarea producţiei autohtone.

În Statele Unite sunt marcaţi 11 de ani de la atentatele sinucigaşe din 2001, de la New York

În Statele Unite sunt marcaţi 11 de ani de la atentatele sinucigaşe din 2001, de la New York, soldate cu aproape 3 mii de morţi. Pe locul unde erau turnurile gemene de la World Trade Center, membri ai familiilor celor dispăruţi vor citi numele morţilor. Se pare că cel puţin o mie de persoane au murit în anii care au urmat atentatelor ca urmare a prafului toxic produs de cele două turnuri, când s-au prăbuşit. Ceremonii de comemorare vor avea loc şi la Pentagon şi în statul Pennsylvania, alte două ţinte ale teroriştilor aparţinând reţelei al Qaida, pe 11 septembrie 2001.

Atac terorist sinucigaş în faţa unei centrale de poliţie la Istanbul

Autorităţile turce informează că un terorist sinucigaş a ucis un poliţist în faţa unei centrale de poliţie din centrul european al Istanbulului. Alte 7 persoane au fost rănite. Până acum nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru atac.

Paramentul afgan a amânat cu o zi votul privind ocuparea a trei posturi importante în structurile de securitate

Paramentul afgan a amânat cu o zi votul privind ocuparea a trei posturi importante în structurile de securitate pentru că insistă ca unul din vicepreşedinţii ţării să-i prezinte pe candidaţi, aşa cum prevede legea. Este vorba de noul ministru al apărării, de cel de interne, de ministrul pentru frontiere şi afaceri tribale şi de şeful serviciilor de informaţii.

Preşedintele american Barack Obama a salutat drept un „moment istoric” faptul că regiunea Kosovo a ieşit de sub monitorizarea internaţională

Preşedintele american Barack Obama a salutat drept un „moment istoric” faptul că regiunea Kosovo a ieşit de sub monitorizarea internaţională, introdusă în 2008, imediat după ce şi-a proclamat independenţa de Serbia. Kosovo s-a aflat de fapt sub protecţie internaţională, mai precis NATO, încă din 1998, cînd raidurile de bombardament occidentale au forţat trupele sârbe să se retragă din regiune.

În Rusia a început procesul împotriva a patru caucazieni bănuiţi de implicarea în atentatul de pe aeroportul Domodedovo

În Rusia a început procesul împotriva a patru persoane din Caucazul de Nord, bănuite că au fost implicate în atentatul de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Atentatul a avut loc anul trecut, în ianuarie şi s-a soldat cu 37 de morţi şi 172de răniţi. Cei patru sunt acuzaţi de terorism, crimă premeditată şi apartenenţă la o grupare teroristă.

Chestiunea transnistreană și problemele de politică externă vor fi discutate „în profunzime” la întîlnirea Vladimir Putin-Vlad Filat de la Soci

Agenția rusă de știri Itar-Tass scrie că chestiunea transnistreană și problemele de politică externă vor fi discutate în profunzime de premierul Vlad Filat, aflat în vizită în Rusia, abia miercuri, când va fi primit la Sochi de președintele Vladimir Putin.
O sursă guvernamentală rusă a declarat că asemenea chestiuni „depășesc atribuțiile guvernului”, urmând să fie discutate doar în treacăt la întâlnirea de astăzi dintre Vlad Filat și premierul rus Dmitri Medvedev.
Aceeași sursă și-a exprimat dubii că delegația moldoveană va obține la Moscova pentru moldovenii aflați la muncă în Rusia condiții egale cu cele acordate muncitorilor din Belarus și Kazahstan, țări intrate într-o uniune vamală cu Rusia.

In ajunul meciului Ukraina-Anglia în preliminarele Cupei Mondiale de fotbal, antrenorul de la Kiev le interzice jucătorilor să privească întregistrarea video a partidei Moldova-Anglia

Antrenorul echipei naționale de fotbal ucrainiene, Oleg Blohin, a spus că le-a interzis jucătorilor să privească înregistrarea partidei Moldova-Anglia, câștigată de oaspeți cu 5-0, ca să nu se demoralizeze înaintea propriului meci cu englezii. „Dacă vom adopta poziția moldovenilor, vom pierde cu 8-0”, a spus Blohin, adăugând că moldovenii au pierdut meciul cu englezii „înainte de a intra pe teren”.
Ucraina va juca împotriva Angliei diseară, pe stadionul londonez Wembley, în grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.

Curtea Constituțională cu sediul la Karlsruhe va anunța miercuri verdictul privind Mecanismul European de Stabilitate.

Cel mai înalt tribunal al Germaniei a respins astăzi chemările de a amâna o decizie de mare importanță pentru efortul de salvare a zonei euro. Curtea Constituțională cu sediul la Karlsruhe a spus astăzi că va anunța miercuri, potrivit programului, verdictul privind Mecanismul European de Stabilitate.
Săptămâna trecută, un parlamentar german ceruse ca decizia să fie amânată pentru ca instanța să poată analiza o evoluție nouă, anume anunțul Băncii Centrale Europene privind noul său progam de cumpărare de obligațiuni din țările zonei euro.
Verdictul Curții germane este așteptat cu mare interes de piețele financiare, pentru că o eventuală limitare a puterii guvernului federal de a participa la salvarea zonei euro ar putea provoca amânarea programului Băncii Centrale Europene.

Turcia anunță că nu-l va extrăda pe vicepreședintele irakian fugar, Tariq al-Hashemi

Turcia nu-l va preda pe vicepreședintele irakian fugar, Tariq al-Hashemi, care a fost condamnat la moarte în țara sa. Anunțul a fost făcut de premierul turc Tayyip Erdogan astăzi, la o zi după ce tribunalul irakian l-a găsit pe al-Hashemi vinovat de organizarea unor „brigăzi ale morții” pentru eliminarea rivalilor politici și l-a condamnat la moarte prin spânzurare. Premierul Erdogan a mai spus astăzi că irakianul sunnit poate sta în Turcia „cât va dori”.
Situația lui al-Hashemi a fost comentată și de Departamentul de Stat al Statelor Unite, care a îndemnat oamenii politici irakieni „să-și rezolve disputele în conformitate cu statul de drept” și să evite „retorica nefolositoare”.

Atac sinucigaș cu bombă la Istambul împotriva unei secții de poliție

Se relatează că mai mulți oameni au fost răniți astăzi într-un atac cu bombă asupra unei secții de poliție din centrul Istanbulului. Televiziunea turcă NTV a informat că deflagrația a provocat prăbușirea acoperișului clădirii, care a căzut peste oameni aflați înăuntru. Șeful poliției din Istanbul citat de Reuter a declarat că a fost un atac sinucigaș.
Agenția de știri turcă Dogan vorbește despre un mort și trei răniți.
Numărul victimelor nu a putut fi verificat deocamdată din surse independente. Nimeni nu și-a asumat încă răspunderea pentru atac.

Un atac cu rachete împotriva bazei militare aeriene de la Bagram a distrus un elicopter al forței internaționale Nato din Afganistan

Patru rachete au lovit luni seară baza aeriană afgană Bagram distrugând un elicopter al forței internaționale condusă de NATO și ucigând trei angajați de naționalitate afgană. Au fost răniți alți doi angajați ai trupelor străine, aflați în interiorul elicopterului în momentul atacului.
Incidentul a avut loc în ajunul celei de-a 11-a aniversări a atacurilor teroriste de la New York și Washington, urmate de invadarea Afganistanului de către trupele americane și aliații lor.

Intrevedere Vlad Filat-Dmitri Medvedev la Moscova

Premierul Vlad Filat își continuă vizita de trei zile în Federația Rusă, urmând să se întâlnească astăzi cu omologul său de la Moscova, Dmitri Medvedev. Potrivit știrilor dinaintea vizitei, pe agendă se vor afla printre altele comerțul bilateral și cooperarea în cadrul CSI, situația moldovenilor aflați la muncă în Rusia, conflictul transnistrean.
Luni înaintea plecării, Filat a spus că la Moscova nu va fi semnat vreun nou acord privind gazele naturale, a cărui negociere este dificilă.
Mâine, 12 septembrie, premierul moldovean urmează să se întâlnească la Soci cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Partidul comuniștilor este în scădere în preferințele electoratului

Un nou sondaj de opinie arată că Partidul comuniștilor este în scădere în preferințele electoratului, în vreme ce partidul liberal-democrat crește. Potrivit sondajului realizat de IMAS la comanda ProTV, comuniștii au 24% din opțiuni, în vreme ce liberal-democrații s-au apropiat la un procentaj de 21%. Față de sondajul din luna aprilie, comuniștii au pierdut 7 procente, în vreme ce liberal-democrații au câștigat 4.
Sondajul mai arată că premierul Vlad Filat este considerat cel mai influent om politic, urmat de liderul comunist Vladimir Voronin și de spicherul Marian Lupu. Din aprilie ratingul premierului a crescut cu 7 puncte, ajungând la 38% din preferințe, în vreme ce popularitatea lui Voronin a scăzut cu 10%, măsurând acum doar 13% din preferințe.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG