Linkuri accesibilitate

Ştiri

Liderul transnistrean Evgheni Șevciuk ar putea ţine mâine un discurs în Duma de Stat a Rusiei

Se relatează că mâine în cursul vizitei sale în Rusia liderul transnistrean Evgheni Șevciuk va ține un discurs în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. Informația a fost publicată de agenția Infotag citată de Publika TV.

Șevciuc se află în Rusia în ceea ce mediile oficiale de la Tiraspol numesc ”o vizită de lucru”, la invitația reprezentantului special pentru

Transnistria al Kremlinului, vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Agenția de știri transnistreană Olvia Press a relatat că astăzi Șevciuk a vizitat complexul industrial-militar din orașul Tula.

Poliția Rutieră a propus dublarea amenzilor pentru șoferii de microbuze care iau prea mulți pasageri

Poliția Rutieră a propus astăzi dublarea amenzilor pentru șoferii de microbuze care iau prea mulți pasageri. Potrivit ProTV, poliția vrea ca pentru asemenea încălcări șoferii să plătească în viitor între o mie și două mii de lei sau să li se retragă permisul de conducere.

Aceeași sursă a informat că se vor mări și amenzile pentru cei care eliberează certificate tehnice false pentru mașini aflate în stare avansată de uzură.

Propunerile Poliției Rutiere mai trebuie aprobate de guvern. Ele vin după așa-numita ”operațiune Autobuzul”, în care timp de două săptămâni polițiștii au constatat 500 de încălcări în transportul public.

Casa Albă a criticat decizia editorială a publicării în Franța a unor caricaturi care pot declanșa noi proteste în lumea musulmană

Casa Albă a criticat decizia editorială a publicării în Franța a unor caricaturi care pot declanșa noi proteste în lumea musulmană. ”Știm că aceste imagini vor fi foarte ofensatoare pentru mulți și pot provoca tulburări”, a spus purtătorul de cuvânt Jay Carney, comentând la un briefing apariția într-o revistă franceză a unor desene reprezentându-l pe profetul Mahomed în pielea goală.

”Noi nu punem la îndoială dreptul de a publica așa ceva, dar punem la îndoială înțelepciunea celor care au decis publicarea” (caricaturilor), a spus Carney. În urma apariției desenelor, guvernul Franței a hotărât închiderea temporară a ambasadelor și școlilor franceze din aproximativ 20 de țări predominant musulmane.

A doua cea mai mare centrală sindicală din Portugalia a cerut guvernului să revină asupra planului de mărire a impozitelor

A doua cea mai mare centrală sindicală din Portugalia a cerut guvernului să revină asupra planului de mărire a impozitelor și a avertizat că măsurile de austeritate ar putea duce la instabilitate socială cum este cea din Grecia.

”Atâtea sacrificii nu sunt admisibile”, a spus liderul sindical Joao Proenca, de la centrala UGT, după ce s-a întâlnit astăzi cu premierul portughez Pedro Passos Coelho.

AP scrie că în Portugalia, țară salvată de la faliment printr-un împrumut de la FMI și Uniunea Europeană, consensul politic pentru ieșirea din criză s-a diminuat după ce la 7 septembrie guvernul și-a anunțat planul de a mări contribuția socială a angajaților, micșorând-o pe cea a angajatorului.

Comunitatea musulmană din Franța indignată de publicarea într-o revistă franceză a unor caricaturi în care profetul Mahomed apare în pielea goală

Un lider al musulmanilor din Franța s-a întâlnit astăzi cu ministrul francez de interne și a exprimat indignarea comunității sale față de publicarea într-o revistă franceză a unor caricaturi în care profetul Mahomed apare în pielea goală.

Mohammed Moussaoui, șeful Consiliului Francez al Musulmanilor, a numit publicarea caricaturilor ”o provocare” aducătoare de ”mânie și indignare”, dar a anticipat că musulmanii din Franța nu vor răspunde provocării.

După întâlnirea cu Mossaoui, ministrul francez de interne Manuel Valls a spus că Franța asigură libertatea de expresie, dar este răspunderea fiecărui cetățean ce efecte au cuvintele sau gesturile sale.

Ministerul de externe al Rusiei și-a detaliat acuzațiile la adresa agenției americane de ajutor internațional, pe care a expulzat-o din Rusia

Ministerul de externe al Rusiei și-a detaliat acuzațiile la adresa agenției americane de ajutor internațional, pe care a expulzat-o din Rusia.

Purtătorul de cuvânt Alexander Lukașevici a spus că agenția USAID ar fi încercat prin acordarea de granturi să influențeze alegerile rusești la diferite nivele.

Știrea închiderii biroului rusesc al agenției a fost făcută publică aseară de Departamentul de Stat de la Washington, care a spus că va continua să coopereze cu organizațiile rusești neguvernamentale.

În declarația sa de astăzi, ministerul rus de externe a spus că societatea civilă din Rusia este destul de matură ca să nu aibă nevoie de ”conducere” străină.

Un tribunal din Kiev a decis că Ucraina trebuie să plătească Rusiei aproape 300 de milioane de dolari din cauza unui contract neonorat de o firmă a fostului premier Iulia Timoşenko

Un tribunal din Kiev a decis că statul ucrainean trebuie să plătească Rusiei aproape 300 de milioane de dolari din cauza unui contract neonorat de o firmă a fostului premier Iulia Timoşenko.

Potrivit verdictului, compania Sistemele Energetice Unificate ale Ucrainei, între timp desființată, nu a livrat ministerului rus al apărării bunurile promise în contractul din 1997.

În baza verdictului de astăzi s-ar putea deschide un nou proces împotriva lui Timoşenko. Ea se află în închisoare după ce a fost condamnată pentru abuz de putere anul trecut, figurează într-un alt proces de evaziune fiscală și este cercetată în legătură cu un omor din 1996.

Lidera pro-democrație din Myanmar Aung San Suu Kyi va fi primită la Casa Albă de președintele Statelor Unite, Barack Obama

Lidera pro-democrație din Myanmar Aung San Suu Kyi va fi primită diseară la Casa Albă de președintele Statelor Unite, Barack Obama.

Laureata Premiului Nobel pentru Pace face un turneu de 17 zile în Statele Unite, urmând să primească distincția cea mai înaltă a Congresului de la Washington.

Marți lidera mișcării pro-democrație din Myanmar s-a întâlnit cu secretarul de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, declarând printre altele că sprijină eliminarea treptată a sancțiunilor împotriva țării sale, aflată în plin proces de reforme.

Președintele Nicolae Timofti va reprezenta pentru prima oară Republica Moldova la sesiunea anuală a Adunării Generale ONU

Președintele Nicolae Timofti va reprezenta pentru prima oară Republica Moldova la sesiunea anuală a Adunării Generale ONU, care se va ține la sediul din New York al Națiunilor Unite în perioada 24-26 septembrie.

La Adunarea Generală țin discursuri liderii tuturor țările membre în ONU.
Potrivit presei de la Chișinău, Timofti va vorbi despre poziția Moldovei față de mai multe chestiuni internaționale, dar și despre efortul de soluționare a conflictului transnistrean.

Ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, a îndemnat fermierii să înceapă semănăturile de toamnă cât mai curând

Ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, a îndemnat fermierii să înceapă semănăturile de toamnă cât mai curând, ”după prima ploaie”, chiar dacă nu au bani, căci statul îi va ajuta apoi să plătească ratele.

”Ştiu că în prezent fermierii nu au surse financiare suficiente pentru semănat, însă nu putem lăsa terenurile pârloagă şi ţara fără alimente”, a spus Bumacov, citat de Publika TV.

Ministrul a adăugat că ajutoarele ar urma să fie acordate fermierilor de la 1 noiembrie, și că statul va compensa atât ratele la credite, cât și cheltuielile pe motorină și semințe. Publika TV scrie că în medie un fermier va primi câte 200-300 de lei la hectar, în funcție de suprafețe.

În Pakistan, un om de afaceri e anchetat sub bănuiala de blasfemie pentru că nu s-a alăturat protestelor împotriva filmului anti-islamic „Inocența musulmanilor”

În Pakistan autoritățile anchetează un om de afaceri sub bănuiala de blasfemie pentru că nu s-a alăturat protestelor împotriva filmului anti-islamic „Inocența musulmanilor”. Un polițist din orașul Hyderabad a spus că Haji Nasrullah Khan a refuzat să-și închidă magazinele în semn de solidaritate cu protestatarii, care l-au acuzat apoi de insultă la adresa Profetului Mahomed. În Pakistanul predominant musulman blasfemia se pedepsește cu închisoare pe viață sau chiar moarte. Astăzi guvernul Pakistanului a cerut musulmanilor să participe vineri la o zi oficială de „exprimare a dragostei pentru profetul Mahomed”.

Patru oameni au fost răniţi de explozia unui pachet într-un magazin kosher dintr-o suburbie pariziană

O agenție de presă franceză relatează că patru persoane au fost rănite de explozia unui pachet într-un magazin kosher dintr-o suburbie pariziană. Agenția SIPA preluată de AP spune că mica explozie a fost declanșată de doi indivizi îmbrăcați în negru, cu capetele acoperite, care au intrat în magazin la 10.30, ora locală. Potrivit poliției și unei organizații evreiești, ei au fugit apoi de la locul faptei, după care au aruncat o piatră în fereastra magazinului. Un oficial de poliție spune că cei patru răniți au leziuni la mâini și la picioare, provocate de explozie și de cioburile de sticlă.

Un oficial sârb de rang înalt a spus că văduva și fiul lui Slobodan Miloșevici se pot întoarce în țară

Un oficial sârb de rang înalt a spus că văduva și fiul lui Slobodan Miloșevici se pot întoarce în țară acum, după ce aliații fostului președinte au revenit la putere la Belgrad în urma alegerilor din luna mai. Văduva lui Miloșevici, Mariana Markovici și fiul Marko Miloșevici, s-au refugiat în Rusia după înlăturarea de la putere a lui Miloșevici în 2000. Moscova le-a oferit statut de refugiați, în ciuda mandatelor de arestare emise de fosta guvernare pro-occidentală a Serbiei. În mod oficial, atât văduva, cât și fiul lui Miloșevici sunt încă dați în urmărire de către autoritățile sârbe sub bănuială de contrabandă cu țigări în anii embargoului internațional împotriva Serbiei. Dar astăzi ministrul sârb Milutin Mrknojici a spus că speră că Mariano și Marko să se întoarcă ”în sfârșit” acasă.

Președintele Georgiei Mihail Saakașvili a trimis patrule de poliţie în închisori, după apariţia unor înregistrări video în care gardienii par să tortureze și violeze deținuți

Președintele Georgiei, Mihail Saakașvili, a ordonat astăzi trimiterea de patrule de poliție în închisori, după publicarea unor înregistrări video în care gardienii par să tortureze și violeze deținuți. Tot astăzi premierul georgian Vano Merabișvili a promis într-o declarație televizată că ”tortura va fi eradicată în sistemul penitenciar” din țara sa. Difuzarea imaginilor la televiziunile opoziției politice din Georgia a dus la demisia ministrei sistemului penitenciar, Khatuna Kalmakhlidze. Dar unii politicieni ai guvernării au sugerat că incidentele au fost dacă nu orchestrate, cel puțin exploatate politic de opoziție. În Georgia au loc la 1 octombrie alegeri parlamentare.

Premierul Cehiei, Petr Necas, a spus că în viitor băuturile alcoolice tari produse în țară vor trebui să aibă certificate de origine

Premierul Cehiei, Petr Necas, a spus că în viitor băuturile alcoolice tari produse în țară vor trebui să aibă certificate de origine, după ce cel puțin 23 de oameni au murit intoxicați cu metanol în ultimele săptămâni. Guvernul de la Praga a interzis vinerea trecută vânzarea băuturilor cu conținut de alcool peste 20%. Interdicția a fost criticată de unii politicieni și oameni de afaceri, inclusiv de președintele ceh Vaclav Klaus. Fără să anunțe astăzi când s-ar putea ridica prohibiția, premierul Petr Necas a spus că în viitor sticlele de băuturi spirtoase vor purta informații privind originea, producătorul și distribuitorul, vor avea timbre de acciz noi, iar eliberarea licențelor de vânzare va fi mai riguros controlată.

Sute de mii de elevi din Chicago reîncep lecțiile după încheierea unei greve de șapte zile a profesorilor

Sute de mii de elevi de la școlile publice din orașul Chicago reîncep astăzi lecțiile după încheierea unei greve de șapte zile a profesorilor, prima de acest fel din ultimii 25 de ani.

Greva a afectat aproximativ 350.000 de elevi.

Ea a avut de asemenea implicații politice, ridicând pericolul unei confruntări sindicale în orașul președintelui Barack Obama cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor de la 6 noiembrie. Primarul Rahm Emanuel, care i-a convins pe profesori să înceteze greva, este fostul șef de personal al administrației Obama.

Premierul Vlad Filat s-a întâlnit la Bruxelles cu comisarul european al energiei, Guenther Oettinger

Premierul Vlad Filat s-a întâlnit astăzi la Bruxelles cu comisarul european al energiei, Guenther Oettinger. Știrea a fost publicată de serviciul de presă al guvernului, care spune doar că s-a discutat cooperarea energetică și „perspectivele acesteia”, fără să dea detalii.
Întâlnirea are loc la câteva zile după ce ministrul rus al energiei, Alexander Novak, a spus că Moldova poate primi gaze rusești mai ieftine dacă renunță la cooperarea energetică cu UE. În declarații făcute de atunci, oficialii moldoveni, inclusiv președintele Nicolae Timofti, au sugerat că Chișinăul nu va urma calea propusă de Moscova.

Primarul capitalei Dorin Chirtoacă a luat apărarea viceprimarului Nicolae Grozavu, acuzat că ar fi dat autorizație de exploatare unui bloc ce nu îndeplinește normele legale

Primarul capitalei Dorin Chirtoacă a luat apărarea viceprimarului Nicolae Grozavu, acuzat împreună cu alți funcționari de la primărie că ar fi dat autorizație de exploatare unui bloc care nu îndeplinește normele legale.

Chirtoacă a spus că dosarul este ”artificial” și că primăria nu are nimic de-a face cu conflictul dintre locatarii blocului de la Ciocana și cei care l-au construit.

Șeful Direcției Urmărire Penală de la Centrul Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, a spus astăzi la o conferință de presă că în blocul cu aproape 300 de apartamente nu sunt instalate dispozitive împotriva incendiilor, iar câteva zeci de apartamente nu sunt dotate cu rețele inginerești.

Într-o declarație citată de Publika TV, viceprimarul Grozavu a respins acuzația de depășire a atribuțiilor de serviciu, spunând că ”cineva încearcă să știrbească imaginea primăriei”.

Compania Rompetrol a scumpit astăzi benzina şi motorina cu 40-50 de bani litrul

Un importator de produselor petroliere, compania Rompetrol, a scumpit astăzi benzina şi motorina cu 40-50 de bani litrul, iar o a doua companie a notificat Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) în legătură cu o intenție similară.
Potrivit Moldpres, Rompetrol a mărit preţul la pompă la cea mai solicitată benzină A 95 până la 17,70 lei. Motorina s-a scumpit la 16,75 lei pentru un litru, explicând că s-au majorat prețurile de import.
Dar directorul ANRE, Victor Parlicov este citat de portalul Inprofunzime.md cu declarația că scumpirea n-ar fi justificată, pentru că majorările de pe piața internațională pot fi amortizate de importatorii datorită unui curs de schimb valutar favorabil.

Nina Ștanski aduce acuzații Chișinăul la o întrevedere cu Thomas Hammarberg, consilierul ONU pentru drepturile omului

Ministra de externe din guvernul separatist de la Tiraspol, Nina Ștanski, s-a plâns la discuții cu Thomas Hammarberg, consilierul ONU pentru drepturile omului că autoritățile de la Chișinău ar restricționa dreptul de circulație al locuitorilor din stânga Nistrului cu pașapoarte rusești sau ucrainene. Potrivit agenției oficiale Olvia Press, Ștanski s-a întâlnit marți cu Hammarberg la Tiraspol, spunându-i între altele că autoritățile moldovene ar împiedica întreprinderi transnistrene să-și desfășoare nestingherit activități de comerț extern. Chișinăul nu a comentat deocamdată aceste acuzații.
Fost Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg a anunțat în luna mai la Chișinău că va monitoriza timp de un an situația drepturilor omului în regiunea transnistreană într-un proiect special al Națiunilor Unite. Este a doua sa vizită în regiunea transnistreană în cadrul acestui proiect.

Demisie a ministrului georgian responsabil cu sistemul penitenciar urmare a acuzațiilor de maltratare a unor deținuți

Ministra georgiană pentru sistemul penitenciar, Khatuna Kalmakhelidze și-a dat astăzi demisia din cauza unui scandal despre maltratarea deținuților. Ea a demisionat după ce două televiziuni apropiate opoziției au difuzat aseară imagini care ar proba abuzuri la închisoarea numărul 8 din Tbilisi. Imaginile înfățișează scene brutale în care câțiva deținuți sunt bătuți și violați cu bastoane și cozi de mătură de gardieni și oficiali ai sistemului penitenciar.
Guvernul președintelui Mihail Saakașvili a încercat să se apere, spunând înainte de difuzarea imaginilor că abuzurile ar fi fost înscenate ca să-i facă rău partidului puterii în apropiatele alegeri parlamentare.

Ministerul de externe de la Moscova a acuzat agenția americană USAID că ar încerca să influențeze procesele politice din Rusia

Rusia spune că expulzează Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pe care o acuză de încercări de a influența viața politică și alegerile ruse. Ministerul rus de externe a spus astăzi că USAID ar urmări să „influențeze procesele politice, inclusiv alegerile de diferite feluri și instituții ale societății civile prin distribuirea granturilor".
Declarația a fost făcută la o zi de la anunțul Washingtonului că Moscova a dispus închiderea misiunii USAID de la 1 octombrie. O membră a Comisiei Electorale Centrale ruse, Maia Grișina a spus că acest lucru nu va dăuna calității alegerilor în Rusia. Dar organizația independentă pentru monitorizarea alegerilor, Golos spune că proiectele sale se află în pericol din cauza plecării USAID de la care primea ajutoare.

Săptămânalul satiric francez „Charlie Hebdo" a publicat din nou o serie de caricaturi ale profetului Mahomed

Săptămânalul satiric francez „Charlie Hebdo" a publicat astăzi o serie de caricaturi ale profetului Mahomed în pielea goală, pe fundalul protestelor din lumea musulmană față de un film anti-islamic amatoricesc produs în Statele Unite. Ministerul francez de externe a cerut întărirea securității la misiunile sale diplomatice în așteptarea unor posibile proteste violente ale musulmanilor, asemănătoare celor de la ambasadele americane. Violențele cauzate de film în lumea musulmană durează de mai multe zile și au făcut 19 victime, între care ambasadorul și alți trei diplomați americani în Libia.
Redacția săptămânalului „Charlie Hebdo" a fost incendiată în noiembrie 2011 după publicarea altor caricaturi ale profetului Mahomed.

Liderii AIE s-au întîlnit la Chișinău înaintea deschiderii noii sesiuni parlamentare

Liderii Alianței pentru Integrare Europeană s-au întâlnit aseară înaintea începerii ședințelor parlamentare din noua sesiune și au convenit să evite pe cât posibil subiectele controversate.
Liderul fracțiunii liberal-democraților, Valeriu Streleț a declarat că majoritatea parlamentară se va axa „pe subiectele de interes național” și integrarea europeană.
Liderul liberal, Mihai Ghimpu a declarat că la întâlnire s-a discutat și respins sugestia Moscovei ca Moldova să renunțe la acordurile energetice cu Uniunea Europeană în schimbul promisiunii vagi de ieftinire a gazelor.

PCRM a contestat la Curtea Constituţională legea care interzice utilizarea simbolurilor comuniste

Partidul Comuniştilor a contestat marți la Curtea Constituţională legea care interzice utilizarea simbolurilor comuniste, secera şi ciocanul, în scopuri politice. Interdicţia urmează să intre în vigoare de la 1 octombrie. Deputatul PCRM, Sergiu Sârbu, citat de agenţia Info Prim Neo, susţine că legea încalcă dreptul la libera exprimare și are ca scop unic distrugerea Partidului Comuniştilor.
Între timp, fracțiunea parlamentară liberală a înaintat un proiect de lege care să introducă și pedeapsa penală pe lângă cele administrative pentru încălcarea repetată a interdicției.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG