Linkuri accesibilitate

Ştiri

În Bielorusia autoritățile electorale au validat alegerile parlamentare

În Bielorusia autoritățile electorale au validat alegerile parlamentare de astăzi întrucât la ora 14, ora locală, se prezentaseră la vot pe ansamblul țării peste 50% din alegători. Potrivit datelor preliminare, cea mai redusă participare era la acea oră în capitala Minsk. Alegerile au fost boicotate de principalele partide de opoziție, care au anunțat astăzi că nu vor recunoaște rezultatele. Liderii opoziției ceruseră și cetățenilor să nu participe la vot, sugerându-le ”să meargă la pescuit sau în vizită la părinți”. Șefa comisiei electorale centrale de la Minsk, Lidia Ermoshina, a spus tot astăzi că opoziția ar trebui să înapoieze statului banii primiți pentru agitația electorală, de vreme ce s-a hotărât să nu mai participe la scrutin.

Armata libiană cere milițiilor și grupărilor armate să părăsească bazele militare

Armata libiană a dat milițiilor și grupărilor armate un termen de 48 de ore pentru a părăsi bazele militare, proprietățile statului și proprietățile unor membri ai fostului regim în capitala Tripoli și din împrejurimi. Armata a spus că a evacuat deja o formațiune dintr-un complex militar situat pe autostrada dintre centrul orașului și aeroportul internațional. Anunțul vine după ce vineri milițiile islamiste Ansar al-Sharia au fost alungate din bazele din orașul estic Benghazi. Ieri două formațiuni islamiste din orașul Derna, considerat un bastion islamist, au anunțat că se autodizolvă și evacuează bazele. La peste un an de la răsturnarea dictatorului Muammar Gaddafi, diferite grupări miliare continuă să controleze mari părți din teritoriul Libiei.

Un parlamentar iranian de rang înalt a acuzat IAEA că ar fi furnizat Israelului informații confidențiale despre programul nuclear iranian

Un parlamentar iranian de rang înalt a acuzat agenția atomică a Națiunilor Unite IAEA că ar fi furnizat Israelului informații confidențiale despre programul nuclear iranian. Parlamentarul Javad Jahangirzadeh a mai spus că dacă Iranul își va reduce contactele cu agenția ONU cu sediul la Viena, de vină va fi șeful acesteia, Yukiya Amano, care ar fi făcut ”călătorii frecvente” la Tel Aviv, unde ar fi avut loc predarea informațiilor. IAEA nu a comentat aceste acuzații. Reuters notează că de când a fost numit la conducerea agenției Amano a vizitat Israelul o singură dată, în urmă cu doi ani.

Fostul ministru rus al apărării Pavel Grachev a încetat din viață

Fostul ministru rus al apărării Pavel Grachev a murit astăzi la Moscova, la vârsta de 64 de ani, anunță agențiile de știri din Rusia, citând un oficial al Clubului Liderilor Militari. Se relatează că Grachev a murit în secția de cardiologie a Spitalului Militar Central.

Pavel Grachev a condus ministerul rus al apărării în anii 1992-1996, fiind cunoscut mai ales pentru rolul jucat în primul război din Cecenia, pe care a promis să-l câștige ”în câteva ore”. După demitere a lucrat până în 2007 în postul de consilier-șef la compania de stat care controlează exportul de arme rusești.

Aliaksandr Lukașenka, a respins occidentale la adresa climatului politic în care au loc alegerile din Bielorusia

Președintele din Belarus, Aliaksandr Lukașenka, a respins criticile occidentale la adresa climatului politic în care se țin alegerile parlamentare de astăzi din țara sa. „Noi nu ținem alegeri pentru occident, ci pentru Belarus”, a spus Lukashenka, votând în cursul dimineții la o secție electorală din Minsk. Potrivit agenției Interfax, președintele belarus a mai spus că alte state ar trebui să-i invidieze țara pentru atmosfera ”fericită” și „pașnică” în care are loc scrutinul. Alegerile din Belarus sunt boicotate de principalele partide de opoziție, care le consideră o farsă. Astăzi șefa comisiei electorale centrale de la Minsk, Lidia Ermoșina, a spus că opoziția ar trebui să înapoieze statului banii primiți pentru agitația electorală, după ce s-a hotărât să nu mai participe la scrutin.

Barack Obama i-a mulțumit omologului său egiptean pentru felul cum a fost păzită ambasada americană

Agenția Reuter relatează că președintele Statelor Unite, Barack Obama, a trimis președintelui Egiptului o scrisoare de mulțumire pentru felul cum a fost păzită ambasada americană din Cairo în timpul protestelor împotriva unui film islamofob produs în California. În scrisoarea citată pe pagina de Facebook a președintelui egiptean Mohamed Morsi, Barack Obama repetă criticile Washingtonului la adresa filmului și își exprimă speranța cooperării bune și în viitor cu autoritățile egiptene. Reuter notează că rivalul președintelui Obama la alegerile prezidențiale din noiembrie, republicanul Mitt Romney, a adoptat o retorică mai dură față de evenimentele din Egipt, unde protestatarii s-au cățărat pe zidurile ambasadei americane și au rupt drapelul american.

Guvernul Pakistanului s-a distanțat de inițiativa de a oferi 100.000 de dolari în schimbul uciderii autorului filmului satiric anti-islamic „Inocența musulmanilor”

Guvernul Pakistanului s-a distanțat de inițiativa de a oferi 100.000 de dolari în schimbul uciderii autorului filmului satiric anti-islamic „Inocența musulmanilor”, produs în Caifornia. Un purtător de cuvânt al premierului pakistanez Raja Pervez Ashraf a spus că ideea ministrului nu reprezintă poziția guvernului său. Potrivit Agenției France Prese, sâmbătă ministrul transporturilor Ghulam Ahmed Bilour a invitat milițiile Talibanilor și rețeaua teroristă Al Qaeda să participe la ”fapta nobilă” de a-l omorî pe autorul filmului, care a provocat în lumea musulmană proteste soldate cu peste 20 de morți și peste 200 de răniți.

Se relatează că un atentator sinucigaș cu bombă a omorât cel puțin trei oameni la intrarea într-o biserică catolică din nordul Nigeriei

Se relatează că un atentator sinucigaș cu bombă a omorât cel puțin trei oameni la intrarea într-o biserică catolică din nordul Nigeriei, într-o regiune atacată frecvent de o sectă islamistă radicală. Incidentul s-a produs astăzi-dimineață în timpul slujbei religioase duminicale în orașul Bauchi, la biserica Sfântul Ioan. Atacul nu a fost revendicat. Secta radicală islamistă Boko Haram atacă de mai multă vreme bisericile din nordul Nigeriei cu tiruri de armă și cu automobile-capcană, fâcând numai anul acesta 680 de victime.

În autonomia găgăuză are loc al doilea tur al alegerilor pentru forul legislativ, Adunarea Populară

În autonomia găgăuză are loc al doilea tur al alegerilor pentru forul legislativ, Adunarea Populară. Aproximativ 70.000 de cetățeni cu drept de vot sunt chemați să aleagă încă 22 de deputați, care se vor alătura celor 13 aleși din primul tur, la 9 septembrie. Cele 41 de secții de vot s-au deschis la șapte dimineață și se vor închide la nouă seara. Din cei 44 de candidați 28 sunt independenți, 10 comuniști, 6 de la Partidul Liberal Democrat și un socialist. Potrivit comisiei electorale din Găgăuzia, până la ora 10 votaseră ceva mai mult de 4% din alegători.

În Bielorusia au loc alegeri parlamentare boicotate de principalele partide de opoziție

În Bielorusia au loc alegeri parlamentare boicotate de principalele partide de opoziție. Se așteaptă ca alegerile să ducă la formarea unui nou parlament fidel președintelui Aliaksandr Lukașenka, care conduce țara din 1994 și are cele mai mari puteri în stat. Vineri, șase formațiuni de opoziție au cerut alegătorilor să boicoteze scrutinul, considerându-l o farsă. Zilele trecute mai mulți activiști ai opoziției au fost reținuți pentru a nu crea „probleme” în ziua votului. Duminică la zece dimineață autoritățile electorale citate de Itar-Tass spuneau că votaseră aproape 28% din alegători și că nu s-au înregistrat „incidente alarmante”.

Oficialii ucraineni au spus că prăbușirea ieri a unui avion militar de antrenament a fost cauzată cel mai probabil de o eroare de pilotaj

Oficialii ucraineni au spus că prăbușirea ieri a unui avion militar de antrenament a fost cauzată cel mai probabil de o eroare de pilotaj. Purtătorul de cuvânt al ministerului apărării, Volodimyir Zamana, a declarat agenției Interfax că a fost studiată deja cutia neagră a avionului de tip L-39, de producție cehă, iar datele arată că aeronava a funcționat normal. Pilotul, un cadet de armată, a murit în incidentul de ieri, produs în regiunea Harkov. Autoritățile au interzis zborurile cu acest tip de avion până la lămurirea cauzelor prăbușirii de sâmbătă.

Președintele Egiptului, Mohamed Morsi, a îndemnat Statele Unite să-și schimbe atitudinea față de lumea arabă

Președintele Egiptului, Mohamed Morsi, a îndemnat Statele Unite să-și schimbe atitudinea față de lumea arabă pentru a-și îmbunătăți relațiile și pentru a relansa alianța cu țara sa. Morsi, care pleacă astăzi la New York pentru a participa la sesiunea Adunării Generale ONU, a declarat ziarului „New York Times” în ajun că până acum asistența financiară americană pentru țările din Orientul Mijlociu nu a reușit să câștige simpatia popoarelor din regiune pentru Statele Unite. Morsi a lăudat sprijinul președintelui Barack Obama pentru revoltele din țările nord-africane, dar și-a exprimat compasiunea pentru palestinieni, care încă nu au propriul stat.

În Bangladeș școlile, întreprinderile și magazinele sunt închise astăzi, după ce conservatorii islamici au chemat la grevă generală

În Bangladeș școlile, întreprinderile și magazinele sunt închise astăzi, după ce conservatorii islamici au chemat la grevă generală în semn de protest față de filmul anti-islamic publicat pe internet de un cineast amator din California. În capitala Dhaka au fost luate măsuri speciale de securitate în urma ciocnirilor de ieri dintre demonstranții indignați de film și forțele de ordine, soldate cu zeci de răniți și zeci de arestări. Mai multe mașini au fost incendiate, iar poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a împrăștia demonstranții. Cu o zi înainte, vineri, la Dhaka protestaseră împotriva filmului 100.000 de persoane.

O femeie arabă a încercat să înjunghieze un polițist israelian în Ierusalimul de est

Agenția France Presse relatează că în Ierusalimul de est, locuit mai ales de arabi, o femeie arabă a încercat să înjunghieze un polițist israelian ca să protesteze împotriva filmului satiric la adresa profetului Mahomed, produs în California. Un purtător de cuvânt al poliției israeliene a spus că polițistul a reușit să „aducă situația sub control”. Femeia a fost arestată și i s-a confiscat cuțitul.

Fostul campion mondial de box la categoria grea Corrie Sanders a murit după ce a fost împușcat în timpul unui jaf armat

Fostul campion mondial de box la categoria grea Corrie Sanders a murit după ce a fost împușcat în timpul unui jaf armat asupra unui restaurant din țara sa natală, Africa de Sud. Sanders, care l-a învins în 2003 pe ucraineanul Volodymyr Klitschko în partida pentru titlul mondial, se afla aseară la o petrecere de familie în orașul Brits, din apropierea capitalei Pretoria, când indivizi înarmați au intrat în restaurant, deschizând focul. Fostul campion a fost împușcat în stomac și a murit astăzi în zori la spital. Sanders avea 46 de ani și se retrăsese din boxul profesionist în 2008 cu un bilanț de 42 de victorii și 4 înfrângeri.

Presa de stat din China relatează că 17 mineri sunt blocați în subteran după două accidente

Presa de stat din China relatează că 17 mineri sunt blocați în subteran după două accidente. Agenția „China Nouă” spune că astăzi într-o mină din nord-estul țării a izbucnit un incendiu, lăsând izolați 11 muncitori. Alți doi mineri au fost scoși la suprafață. Agenția susține că licența de funcționare a minei expirase cu trei săptămâni mai devreme. În aceeași provincie chineză altă mină a fost inundată ieri, blocând șase mineri. În ambele cazuri continuă eforturile de salvare. China este țara cu cel mai mare număr de accidente de minerit. În ultimii ani siguranța s-a îmbunătățit într-o anumită măsură, dar normele sunt adesea încălcate, iar accidentele sunt frecvente.

O explozie puternică a avut loc lângă o biserică catolică din nordul Nigeriei

Associated Press relatează că o explozie puternică a avut loc lângă o biserică catolică din nordul Nigeriei, într-o regiune atacată de o sectă islamistă radicală. Un jurnalist al agenției spune că explozia s-a produs astăzi-dimineață în timpul slujbei religioase duminicale în orașul Bauci, la biserica Sfântul Ioan. Autoritățile nu au precizat deocamdată dacă sunt morți sau răniți. Secta radicală islamistă Boko Haram atacă de mai multă vreme bisericile din nordul Nigeriei cu tiruri de armă și cu automobile-capcană, fâcând numai anul acesta 680 de victime.

La Chișinău a fost primit un transport aerian cu ajutoare în valoare de 12 milioane de dolari din partea guvernului american pentru instituțiile medicale moldovene

La Chișinău a fost primit astăzi în prezența premierului Vlad Filat, ambasadorului Statelor Unite, William H. Moser și altor oficiali un transport aerian cu ajutoare în valoare de 12 milioane de dolari din partea guvernului Statelor Unite pentru instituțiile medicale moldovene. La aeroportul internațional, premierul Filat a mulțumit pentru donație, amintind că este a patra din ultimii 18 ani. Potrivit oficialilor de la Chișinău, de echipamentele medicale și medicamentele primite astăzi din Statele Unite ar urma să beneficieze peste 100.000 de pacienți din toată țara.

Liderii Germaniei și Franței s-au întâlnit pentru a marca un moment istoric în reconcilierea dintre cele două țări după al doilea război mondial

Liderii Germaniei și Franței s-au întâlnit pentru a marca un moment istoric în reconcilierea dintre cele două țări după al doilea război mondial. Cancelarul german Angela Merkel și președintele Franței Francois Hollande au convenit în orașul Ludwigsburg din sud-vestul Germaniei, unde în urmă cu 50 de ani președintele francez Charles de Gaulle a ținut un discurs considerat crucial pentru relațiile franco-germane. După întâlnirea de astăzi, Merkel și Hollande au reafirmat opțiunea țărilor lor pentru integrarea mai profundă a UE și convingerea că împreună europenii vor putea depăși actuala criză economică.

Conducătorii formațiunii rebele Armata Siriană Liberă (FSA) spun că și-au mutat centrul de comandă din Turcia în Siria

Conducătorii formațiunii rebele Armata Siriană Liberă (FSA) spun că și-au mutat centrul de comandă din Turcia în Siria. Șeful FSA Riad al-Assad a spus într-un video trimis presei că noul cartier general a fost transferat într-una din regiunile siriene ”eliberate”. Rebelii nu au precizat amplasarea exactă a centrului. FSA este cea mai proeminentă dintre grupările care luptă de un an și jumătate împotriva regimului președintelui sirian Bashar al-Assad. Comandanții rebeli au fost criticați în ultima vreme pentru că au condus campania militară din Turcia vecină, nu din propria țară.

Afganistanul a interzis toate ziarele pakistaneze, pentru a contracara ceea ce Kabulul numește „propaganda anti-afgană” din țara vecină

Afganistanul a interzis toate ziarele pakistaneze, pentru a contracara ceea ce Kabulul numește „propaganda anti-afgană” din țara vecină. Anunțând interdicția un purtător de cuvânt al guvernului afgan a spus că ziarele pakistaneze publică frecvent declarații că guvernul afgan nu își reprezintă cu adevărat alegătorii și că forțele străine din Afganistan ocupă țara, nu o ajută în menținerea securității. Relațiile dintre cele două țări vecine au fost tensionate în ultimele luni de incidentele violente din zona de frontieră, puse de Kabul pe seama armatei pakistaneze. Joi ministrul afgan de externe a spus Consiliului de Securitate ONU că relațiile diplomatice cu Islamabadul „sunt în pericol”.

Mii de persoane au participat în Georgia la proteste provocate de dezvăluirile privind maltratarea deținuților în închisori

Mii de persoane au participat în Georgia, cu numai o săptămână înaintea alegerilor parlamentare, la proteste provocate de dezvăluirile privind maltratarea deținuților în închisori. Un mare miting a organizat în orașul Zugdidi din vestul țării cel mai bogat georgian, Bidzina Invanișvili, adversarul în alegeri al președintelui Mihail Saakașvili. În capitala Tbilisi au demonstrat studenții. Este a patra zi de demonstrații începute după ce televiziunile apropiate opoziției au difuzat imagini în care gardienii umilesc, bat și violează cu diferite obiecte deținuți. Scandalul a provocat demisiile a doi miniștri din guvernul fidel lui Saakașvili.

La Moscova un șofer bănuit că era beat a ucis șapte oameni care așteptau autobuzul

La Moscova un șofer bănuit că era beat a ucis șapte oameni care așteptau autobuzul. Poliția spune că șoferul automobilului a pierdut controlul volanului și a intrat cu o viteză de 200 de kilometri pe oră în stația de autobuz de pe strada Minskaia, din vestul capitalei ruse. Interfax relatează că patru din victime erau adolescenți și că alte persoane au fost rănite. Șoferul, despre a cărui stare de sănătate nu s-au dat detalii, a fost arestate, iar poliția spune că potrivit cercetărilor preliminare s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

Meteorologii din Moldova spun că există condiții destul de bune pentru recolta de fructe și struguri, dar mai puțin bune pentru începerea semănăturilor de toamnă

Meteorologii din Moldova spun că există condiții destul de bune pentru recolta de fructe și struguri, dar mai puțin bune pentru începerea semănăturilor de toamnă. Într-o declarație citată de site-ul Unimedia.md, Serviciul Hidrometeorologic de Stat spune că ploile din ultimele zile nu au mărit suficient rezerva de umezeală din sol pentru a justifica începerea semănăturilor. Săptămâna aceasta ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, a îndemnat fermierii să înceapă semănăturile cât mai curând, „după prima ploaie”, pentru „a nu lăsa țara fără roadă”. Bumacov a mai spus că fermierii trebuie să înceapă lucrările de toamnă chiar dacă nu au bani, apelând la credite pe care statul îi va ajuta apoi să le plătească.

Poliția franceză a arestat un individ pentru că ar fi cerut pe un site militant islamist decapitarea editorului revistei satirice „Charlie Hebdo”

Poliția franceză a arestat un individ pentru că ar fi cerut pe un site militant islamist decapitarea editorului revistei satirice „Charlie Hebdo”, care a publicat caricaturi ale profetului Mahomed. Potrivit Agenției France Presse suspectul a fost reținut în orașul La Rochelle iar poliția a început o anchetă preliminară sub bănuiala de incitare la omor. Vineri ministerul de interne al Franței a interzis protestele de stradă împotriva caricaturilor, iar liderii numeroasei comunități musulmane au îndemnat-o să respecte interdicția. Caricaturile au apărut în revista franceză pe fondul protestelor din lumea musulmană a unui film anti-islamic plasat pe internet de un cineast amator în Statele Unite. Protestele au continuat și astăzi în mai multe țări predominant musulmane, căpătând accente violente în Bangladeș.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG