Linkuri accesibilitate

Ştiri

Mii de persoane au demonstrat la Karaci, cel mai mare oraş din Pakistan, împotriva filmului denigrator la adresa profetului Mahomed

Mii de persoane au demonstrat la Karaci, cel mai mare oraş din Pakistan, împotriva filmului denigrator la adresa profetului Mohamed, postat cu mai bine de două săptămâni în urmă pe internet. Poliţia afirmă că ar fi fost în jur de 15 mii de protestatari, organizatorii susţin că erau „milioane”. Filmul a produs deja un val de proteste în ţările musulmane iar în Libia, la Bengazi, protestele violente s-au soldat cu moartea ambasadorului american. Până acum, cel puţin 21 de persoane au murit şi 230 au fost rănite în ciocnirile cu poliţia.

Hilary Clinton: Iranul este colacul de salvare a regimului sirian

Secretarul de stat american Hilary Clinton a afirmat că Iranul este colacul de salvare a regimului sirian. La o reuniune înmarginea Adundării Generale ONU a ţărilor din grupul intitulat „Prietenii Siriei”, șefa diplomației americane a spus că regimul de la Teheran ar face orice să-l protejeze pe Bașar al-Assad. Ea amintit cele spuse săptămăna trecut de un diplomat iranian care a recunoscut că membri ai Gărzilor Revoluționare operează în interiorul Siriei. Cu aceeași ocazie, Clinton a anunțat un o donație de 15 milioane de dolari în echipamente (în special pentru comunicaţii) şi o alta de 30 de milioane ajutoare umanitare pentru opoziţia siriană.

Fostul valet al Papei Benedict este judecat la Vatican pentru că a furat şi a dat presei scrisori ale Suveranului Pontif

Fostul valet al Papei Benedict este judecat la Vatican pentru că a furat şi a dat presei scrisori ale Suveranului Pontif. Paolo Gabriele şi-a recunoscut deja vina şi a explicat că a dat scrisorile spre publicare pentru a atrage atenţia asupra corupţiei din Vatican, mai ales că avea impresia că Benedict nu luat lucrurile foarte în serios. Gabriele este pasibil de patru ani închisoare şi vrea să ceară Papei să-l graţieze.

Vlad Filat: Moldova va cere amânarea până în 2020 a aplicării tuturor prevederilor acordului energetic cu Uniunea Europeană

Premierul Vlad Filat a declarat , dupa discuţiile separate de la Ialta cu premierul rus Dimitri Medvedev, ca Moldova va cere amânarea până în 2020 a aplicării tuturor prevederilor acordului energetic cu Uniunea Europeană. „Vom solicita extinderea termenului de implementare a prevederilor Pachetului III, în cadrul Interministerialei care va avea loc la Muntenegru în data de 18 octombrie. Aşa cum se prevede la ora actuală, termenul este 2016, noi vom cere o extindere pentru 2020. Ceea ce ar oferi o perioadă de timp suficientă pentru ca organizarea ulterioară a Moldovagaz să ofere, cum spuneam anterior, garanţii, pentru investiţiile efectuate. Am vorbit şi despre reorganizarea Modovagaz.” În cadrul întrevederii cu Dimitri Medvedev, care a avut loc pe marginea reuniunii şefilo de guvern din CSI, Filat a discutat si despre problema transnistriană. Într-un interviu pentru Europa Liberă, premierul s-a declarat deranjat de faptul că liderul de la Tiraspol nu l-a anunţat de introducerea noilor taxe pe importuri, dar s-a declarat încrezător că orice problemă poate fi rezolvată printr-o comunicare adecvată.

FMI a aprobat sâmbătă o nouă tranşă de circa 77 de milioane de dolari din împrumutul pe 3 ani acordat Republicii Moldova

Fondul Monetar Internaţional a aprobat sâmbătă o nouă tranşă de circa 77 de milioane de dolari din împrumutul pe 3 ani de peste 570 de milioane de dolari acordat Republicii Moldova, informează agenţia Info Prim. Suma tranşei aprobate este pusă la dispoziţia autorităţilor imediat după aprobarea Consiliului director al FMI.

Ministrul rus de externe Sergei Lavrov a criticat la ONU ţările care sprijină opoziţia din Siria

Ministrul rus de externe Sergei Lavrov a criticat la Adunarea Generală ONU (la care preşedintele Rusiei Vladimir Putin nu participă) ţările care sprijină opoziţia din Siria, afirmând că nu fac decît să „împingă ţara şi mai tare în conflict”. El a declarat că trebuie să fie negociat un acord de încetare a focului, care să prevadă eliberarea prizonierilor şi accesul organizaţiilor care acordă ajutor umanitar. Mai multe organizaţii pentru drepturile omului susţin că de la izbucnirea revoltei împotriva regimului preşeditelui Bașar al-Assad, cu 18 luni în urmă, au murit aproximativ de 30 de mii de persoane. Rusia a fost constant criticată pentru faptul că în Consilul de Securitate ONU a blocat cîteva rezoluţii menite să impună noi sancţiuni împotriva Siriei.

În Pakistan, ploile puternice şi inundaţiile care au urmat au provocat moartea a 370 de persoane

În Pakistan, ploile puternice şi inundaţiile care au urmat au provocat moartea a 370 de persoane. 4 milioane 500 de mii de peroane şi-au pierdut casele, recoltele sau animalele. Potrivit autorităţilor pakistaneze, inundaţiile au lovit cel mai tare regiunea Sindh, care a avut de suferit şi în anii 2010 şi 2011.

Guido Westerwelle: nu mai este foarte mult timp pentru a rezolva problema programului nuclear iranian

Ministrul de externe al Germaniei, Guido Westerwelle a declarat la Adunarea Generală ONU că nu mai este foarte mult timp pentru a rezolva problema programului nuclear iranian, despre care se bănuieşte că ar avea o componentă militară. Ministrul de externe german a avertizat Iranul să „nu mai tragă de timp”. Premierul Israelului Benjamin Netanyahu a cerut joi, tot la Adunara Gnerală ONU, să se „tragă o linie roşie” până unde poate merge programul nuclear iranian, pentru că Teheranul ar putea produce arme nucleare în decurs de un an.

În Italia, peste 30 de mii de persoane au participat la proteste împotriva mărurilor de austeritate

În Italia, peste 30 de mii de persoane au participat la proteste împotriva mărurilor de austeritate. Majoritatea demonstranților erau membri ai celor două cele mai mari sindicate italiene. Protestele de vineri au blocat între altele accesul la Colosseum. Guvernul premierului Mario Monti a anunţat că vrea să facă economii de circa 34 de miliarde de dolari până în 2014 prin reducerea birocraţiei de stat, ceea ce ar include o reducere cu 10 a la sută a angajaţilor de stat şi 20 la sută conducerii. Rata şomajului în Italia a ajuns la peste 10 la sută, cel mai mare din 2004.

Guvernul Franţei a adoptat noul proiect de buget pentru anul 2013 mărind substanţial impozitele

Guvernul Franţei a adoptat noul proiect de buget pentru anul 2013 mărind substanţial impozitele, într-un efort de a reduce deficitul bugetar cu 30 de miliarde de euro. Potrivit guvernului două treimi din aceşti bani vor fi acoperiţi prin creşterea impozitelor celor bogaţi, iar restul din reducerea cheltuielilor guvernamentale. Potrivit premierului Jean Marc Ayrault, noile impozite nu vor afecta mai mult de 10 la sută dintre francezi. El a spus şi că impozitul de 75% din veniturile de peste 1 milion de euro va afecta doar „ o mică minoritate” de 2.000 sau 3.000 de francezi.

Parlamentul Rusiei a votat să nu îi mai permită deputatului opoziţiei Ilia Ponomariov să ia cuvîntul timp de o lună în Duma de stat de la Moscova

Parlamentul Rusiei a votat să nu îi mai permită deputatului opoziţiei Ilia Ponomariov să ia cuvîntul timp de o lună în Duma de stat de la Moscova. Într-o declaraţie publică, Ponomariov i-a numit pe deputatii din partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladiomir Putin „hoţi şi pungaşi”. Împreună cu deputatul Ghenady Gudkov, care a fost expulzat din Parlament acum două săptămîni, Ponomariov a participat la mişcările de stradă ale opoziţiei împotriva regimului preşedintelui Putin.

Premierul Moldovei Vlad Filat a participat la reuniunea șefilor de guverne din ţările CSI care a avut loc la Ialta

Premierul Moldovei Vlad Filat a participat la reuniunea șefilor de guverne din ţările CSI care a avut loc la Ialta. La reuniune, premierul Rusiei Dmitri Medvedev a apreciat fraptul că 5 ţări membre ale organizaţiei, printre care şi Moldova, au ratificat acordul de creare a zonei de liber schimb între ţările CSI şi a îndemnat şi alte ţări ale organizaţiei să facă acelaşi lucru. Premierul Filat și-a exprimat speranța că prin crearea zonei de comerţ liber se vor îmbunătăţi condiţiile de activitate ale oamenilor de afaceri, cu atît mai mult cu cît Moldova se află în negocieri avansate şi cu Uniunea Europeană pentru crearea unei zone de comerţ liber. Filat i-a invitat pe oamenii de afaceri din ţările CSI să investească în economia Moldovei.

Fondul Monetar Internaţional a aprobat acordarea unui noi tranşe din împrumutul de 77 de milioane de dolari destinat Moldovei

Fondul Monetar Internaţional a aprobat acordarea unui noi tranşe din împrumutul de 77 de milioane de dolari destinat Moldovei. FMI a apreciat rezultatele misiunii de monitorizare care a avut loc in Moldova. Imprumutul iniţial acordat de FMI Moldovei este de aproape 573 de milioane de dolari.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat că România ar trebui să se înscrie în proiectul uniunii bancare europene

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romniei Mugur Isărescu a declarat că Romania ar trebui să se înscrie în proiectul uniunii bancare europene, dar că decizia nu depinde numai de BNR, dar și de guvern si de parlament, relatează Mediafax. Premierul social democrat Victor Ponta afirmase anterior că Romania va decide în privinţa aderării ei la aceasta uniune propusă de Comisia Europeana numai după ce vor fi „lămurite mai multe chestiuni ridicate de alte ţări”. Potrivit lui Ponta, „ideea este bună, dar România trebuie să fie primită la masa discuțiilor, iar în acest moment, nefiind membră a zonei Euro, nu poate nici să participe şi nici să ne spunem părerea”. Preşedintele Romaniei Traian Băsescu i-a asigurat recent la Bruxelles pe preşedintele Comisiei Europene şi pe cel al Consiliului European că România doreşte să facă parte din propusa uniune bancară, chiar dacă nu este încă în zona euro. Proiectul Comisiei europene pentru mărirea puterilor Băncii Centrale Europene se adresează tuturor celor 27 de ţări comunitare, indiferent dacă sînt sau nu în zona euro

Aproximativ 30 de mii de persoane, în majoritate membri ai celor două mari sindicate italiene, au protestat la Roma împotriva măsurilor de austeritate

Aproximativ 30 de mii de persoane, în majoritate membri ai celor două mari sindicate italiene, au protestat la Roma împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvernul lui Mario Monti şi împotriva reducerilor din sectorul public. Protestatarii au închis pentru scurt timp accesul la Colloseum. Premierul Monti a anunţat reduceri bugetare de 34 de miliarde de euro pentru 2014, ceea ce se traduce prin reducerea personalului public cu 10 % şi cu 20 % a personalului cu funcţii de conducere. Rata şomajului în Italia a fost in luna iulie de 10,7%.

Cehii sunt din ce în ce mai pesimişti în legătură cu situaţia economică a ţării lor

Cehii sunt din ce în ce mai pesimişti în legătură cu situaţia economică a ţării lor. Potrivit unui recent sondaj de opinie realizat de Centrul pentru Sondarea Opiniei Publice, 70 % dintre cehi spun că situaţia economică a ţărilor lor este proastă sau foarte proastă şi numai 6 % spun că este bună. 37 % dintre cehi consideră condiţiile lor de viată drept „bune”, 5 % spun ca sunt „foarte bune” şi 32 % spun că sunt mai degrabă bune decît rele. Sondajul a fost realizat in luna septembrie pe un eşantion de 1036 de persoane.

Parlamentul Rusiei a votat să nu îi mai permită deputatului opoziţiei Ilia Ponomariov să ia cuvîntul timp de o lună în Duma de stat

Parlamentul Rusiei a votat să nu îi mai permită deputatului opoziţiei Ilia Ponomariov să ia cuvîntul timp de o lună în Duma de stat de la Moscova. Într-o declaraţie publică, Ponomariov i-a numit pe deputatii din partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladiomir Putin ca la „hoţi şi pungaşi”. Împreună cu deputatul Ghenady Gudkov, care a fost expulzat din Parlament acum două săptămîni, Ponomariov a participat la mişcările de stradă ale opoziţiei împotriva regimului preşedintelui Putin.

Guvernul Franţei a adoptat noul proiect de buget pentru anul 2013 mărind substanţial impozitele

Guvernul Franţei a adoptat noul proiect de buget pentru anul 2013 mărind substanţial impozitele, într-un efort de a reduce deficitul bugetar cu 30 de miliarde de euro. Potrivit guvernului două treimi din aceşti bani vor fi acoperiţi prin creşterea impozitelor celor bogaţi, iar restul din reducerea cheltuielilor guvernamentale. Potrivit premierului Jean Marc Ayrault, nile impozite nu vor afecta mai mult de 10 la suta dintre francezi. El a spus şi că impozitul de 75% din veniturile de peste 1 milion de euro va afecta doar „ o mică minoritate” de 2000 sau 3 000 de francezi.

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluţie care condamnă gravele încălcări ale drepturilor omului din Siria

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluţie care condamnă gravele încălcări ale drepturilor omului din Siria. Rezoluţia a fost propusă de ţările arabe, în favoarea ei au votat 41 de ţări. China, Cuba si Rusia au votat impotrivă, alte 3 ţări s-au abţinut.

Americanul de origine egipteană care a produs filmul cu buget redus „Inocenţa Musulmanilor” fost arestat

Americanul de origine egipteană care a produs filmul cu buget redus „Inocenţa Musulmanilor” a fost arestat prin decizia unui judecător din Los Angeles. Nakoula Basseley Nakoula este acuzat că a încălcat legile eliberării condiţionate după ce i s-a dat drumul în 2011 din închisoare, unde ispășea o pedeapsă pentru fraudă bancară. Nakoula este creştin de rit copt originar din Egipt, și s-a ascuns după protestele violente din lumea arabă provocate de filmul său considerat defăimător la adresa profetul Mahomed.

Iranul a anunţat că va „riposta”, după ce premierul israelian Benjamin Netaniahu a cerut trasarea unei „linii roşii” în privința programului nuclear iranian

Iranul a anunţat că va „riposta”, după ce premierul israelian Benjamin Netaniahu a cerut trasarea unei „linii roşii” în privința programului nuclear iranian. Adjunctul ambasadorului Iranului la ONU a spus că țara sa e suficient de puternică să se apere singură şi va riposta cu toată forţa împotriva „oricărui atac”. El repetat poziția Tehernaului care susține căprogramul nuclear iranian are o dimensiune strict civilă. Premierul israelian a cerut joi trasarea unei „linii roșii” pe care dacă Iranul o trece riscă un atac împotriva instalațiilor sale nucleare. Netaniahu a spus că „liniile roşii nu duc la războiae, ci le previn”.

Ministrul chinez de externe Yang Jiechi: actuala criză legată de programul nuclear iranian a intrat într-o „fază nouă”

Ministrul chinez de externe Yang Jiechi a declarat că actuala criză legată de programul nuclear iranian a intrat într-o „fază nouă”, după ce Israelul a cerut stabilirea unei „linii roşii” care să împiedice regimul de la Teheran să deţină arme nucleare. China a cerut Națiunilor Unite să înteţească activitatea diplomatică pentru stabilizarea situaţiei. Beijingul şi-a exprimat disponibilitatea de discuta cu ambele părţi.

Bo Xilai, fost membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, a fost dat afară din partid, pentru a putea fi anchetat

Bo Xilai, fost membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, a fost dat afară din partid, pentru a putea fi anchetat pentru corupţie, abuz de putere, luare de mită şi „relații nepotrivite cu mai multe femei”. Bo a căzut în dizgraţie după asasinarea omului de afaceri britanic Neil Heywood în noiembrie anul trecut. Soţia lui Bo a foat pusă sub acuzare pentru această crimă.

Deputatul comunist Ion Ceban a anunțat că părăsește fracțiunea PCRM

Deputatul comunist Ion Ceban a anunțat că părăsește fracțiunea PCRM și se alătură socialistului Igor Dodon, reducând la minimum pragul critic de la care opoziția comunistă nu va mai putea controla modificarea Constituției .

Ceban care este al șaptelea deputat comunist ieșit din PCRM în actuala legislatură a făcut anunțul în plenul Parlamentului, dar nu și-a explicat decizia și a ieșit din sală.

Igor Dodon a salutat plecarea lui Ceban din PCRM despre care a spus că a fost cauzată de radicalizarea comuniștilor. Fracțiunea PCRM rămasă cu 35 de deputați nu va mai putea controla modificarea Constituției la care lucrează alianța de guvernare dacă mai pierde un singur deputat.

Liderul transnistrean Evgheni Șevciuk a semnat un decret pentru a introduce taxe vamale speciale

Liderul transnistrean a semnat un decret pentru a introduce taxe vamale speciale la importurile de băuturi alcoolice, produse de tutun, carburanți și câteva tipuri de aparate de pe malul drept al Nistrului.

Decretul semnalat de portalul Unimedia a fost publicat pe site-ul oficial al lui Evgheni Șevciuk la 26 septembrie, ziua când liderul trananistrean a vizitat Chișinăul unde s-a întâlnit cu premierul Vlad Filat.

În decret se spune că taxele speciale se vor percepe până la 21 decembrie curent. Când a preluat conducerea de la Tiraspol la sfârșitul anului trecut, Șevciuk a anulat taxele la importul mărfurilor de pe malul drept al Nistrului. Chișinăul nu a recaționat deocamdată.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG