Linkuri accesibilitate

Ştiri

Traian Băsescu: opțiunea Moldovei de a fi neutră trebuie respectată

În primul său discurs oficial după revenirea revenirea la Cotroceni, preşedintele României Traian Băsescu a reafirmat că Moldova şi eforturile acesteia de integrare în Uniunea Europeană, sînt în continuare o prioriatate pentru România, spunând că pentru Uniunea Europeană, Moldova este o „poveste de succes, singura poveste de succes din Parteneriatul Estic.”

În cadrul unei întrevederi cu ambasadorii României, Traian Băsescu le-a cerut demnitarilor şi diplomaților români să respecte opțiunea Moldovei de a fi o țară neutră: „Am văzut unele declaratii care vizau Republica Moldova în NATO. Aş avea rugamintea să nu mergeti pe această direcție, pentru că Moldova şi-a declarat neutralitatea prin Constituție ”, a mai spus şeful statului român.

În chestiunea transnistriană, România se va rezuma să susțină pozitia Chişinăului, a mai spus Traian Băsescu, amintind că țara sa nu este parte a procesului de negociere: „Noi putem pune la dispoziția Uniunii Europeane expertiza noastră cu privire la soluționarea corectă a problemei transnistrene pentru că Uniunea Europeană reprezintă şi pe noi.”

Ministrul agriculturii Vasile Bumacov estimează la 2,5 miliarde de lei pierderile provocate de secetă

Ministrul agriculturii, Vasile Bumacov estimează la 2,5 miliarde de lei pierderile provocate în acest an de secetă. Sectorul zootehnic ar avea nevoie de ajutoare în valoare de un 1 milion de dolari, pentru a se evita sacrificarea animalelor.

Bumacov estimează de asemenea că ar fi nevoie de ajutoare de peste 100 de mii de dolari pentru pregătirea următorului an agricol.

„O parte din aceste cheltuieli vor fi suportate de producătorii agricoli, o parte de Guvern și o parte de donatori”, a declarat ministrul agriculturii la şedinţa de guvern de astăzi, citat de agenţiile de presă.

De astăzi nu mai sunt comercianţi stradali în perimetrul Pieţei Centrale din Chişinău

De astăzi, nu mai sunt comercianţi stradali în perimetrul Pieţei Centrale din Chişinău după ce Primăria a interzis comerţul ilegal. Motiv pentru care cei rămaşi fără un loc unde să vândă au protestat în faţa Primăriei. Dorin Chirtoacă, primarul general, a stat de vorbă cu protestatarii pe care i-a îndemnat să-şi continue activitatea, legal, în pieţele organizate aşa cum fac deja peste 15 mii de comercianţi.

Primăria Chișinău a autorizat pe 16 septembrie un Marș al Unirii şi un contra-marş al „stataliştilor”

Primăria Chișinău a autorizat ca pe 16 septembrie să aibă loc Marșului Unirii şi concomitent un contra-marş organizat de partidele și actorii politici care se numesc „stataliști”. Pentru a evita ciocnirile, autorităţile vor încerca să stabilească trasee pentru cele două demonstraţii care să nu se intersecteze.

Numărul liceenilor în Chişinău este în scădere

30 de licee din Chişinău nu au clase paralele, intrând acum pentru prima dată în categoria liceelor „incomplete”. Potrivit şefei Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, din cele 83 de licee din capitală în 30 la începutul anului şcolar nu au fost formate clase paralele din cauza numărului redus de elevi.

Sondaj Politicon: preşedintele Nicolae Timofti a ajuns printre primii trei cei mai influenţi politicieni moldoveni

Potrivit ultimului barometru al celor mai influenţi politicieni, realizat de Institutul Politicon, preşedintele Nicolae Timofti a înaintat de pe locul trei, după premierul Vlad Filat şi ministrul de externe Iurie Leancă. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu este într-un uşor declin, ajungând acum pe locul 5.

ONU: peste 100 de mii de sirieni s-au refugiat în ţările vecine în luna august

Agenţia ONU pentru refugiaţi informează că numai în august, peste 100 de mii de sirieni s-au refugiat în ţările vecine, un număr record de la izbucnirea revoltei împotriva regimului lui Bashar al Assad, în martie 2011. În total, numărul refugiaţilor este estimat la 235 de mii.

Agenţia de rating Moody’s a redus perspectivele economice ale UE de la pozitive la negative

Agenţia de rating Moody’s a redus perspectivele economice ale Uniunii Europene, de la pozitive la negative, pe motiv că marile economii europene sunt pe punctul de a fi afectate de criza datoriilor. Cu toate acestea, economia Uniunii , în ansamblu, păstrează cel mai înalt calificativ de triplu A. Motivul invocat este politica fiscală echilibrată şi credibilitatea eforturilor depuse de toate ţările membre pentru a depăşi actualele probleme financiare.

Premierul sârb Ivica Dacic spune că țara sa e hotărâtă să adere la UE și să normalizeze relațiile cu Kosovo

Premierul Serbiei, Ivica Dacic, a spus că țara sa este hotărâtă să adere la UE și să normalizeze relațiile cu fosta sa provincie Kosovo.

„Suntem gata să continuăm dialogul (cu Priștina) nu doar în chestiuni tehnice, ci și politice”, a spus Dacic la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Rezolvarea disputei privind statutul kosovarilor este una din condițiile principale puse de UE Serbiei, care a devenit oficial țară candidată la aderare în martie.

În Carolina de Nord se deschide congresul partidului democrat, la care Barack Obama va fi numit candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie

În Carolina de Nord se deschid astăzi lucrările congresului partidului democrat, la care preşedintele Barack Obama va fi numit candidatul partidului în alegerile prezidenţiale din noiembrie. Şirul discursurilor va fi deschis de soţia preşedintelui, Michelle Obama, urmată de fostul preşedinte american Bill Clinton şi alte personalităţii ale lumii politice. Barack Obama îşi va ţine discursul programatic joi noapte, în ultima zi a convenţiei. Contracandidatul lui Obama în noiembrie este republicanul Mitt Romney care a primit deja investitura partidului său.

Vicepremierul rus Dimitri Rogozin este noul şef al concernului Rosatom

Vicepremierul rus Dimitri Rogozin este noul şef al concernului Rosatom, care cotnrolează energia nucleară şi producţia de arme atomice din Rusia. Au fost de asemenea înlocuiţi cinci din nouă membri ai conducerii companiei, fără explicaţii.

Premierul Filat propune un sistem pentru recuperarea absolvenților moldoveni ai universităților din străinătate

Premierul Vlad Filat a propus un sistem care să-i facă pe absolvenții universităților din străinătate să se întoarcă în Moldova. Într-o emisiune televizată, luni seară, Filat a spus că tinerii moldoveni cu studii peste hotare ar putea fi obligați printr-un contract să caute de lucru mai întâi în propria țară, și numai dacă nu îl găsesc să fie liberi să se angajeze în străinătate.
Agenția Moldpres scrie că propunerea lui Filat, dacă va fi aplicată, îi va afecta mai ales pe absolvenții instituțiilor de învățământ din România, țara unde merg la studii cei mai mulți tineri moldoveni. Numai în 2012 guvernul de la București le-a oferit 5000 de burse de studii.

Președintele Traian Băsescu laudă instituțiile statului care nu au cedat presiunilor USL

În prima sa declarație oficială după revenirea în post în urma referendumului de demitere eșuat președintele României, Traian Băsescu a lăudat faptul că instituțiile importante ale statului nu au cedat presiunilor alianței de guvernare, care a încercat să-l înlăture de la putere.
Potrivit agenției Mediafax, într-un discurs adresat diplomaților români, Băsescu a spus astăzi că Ministerul de Interne a refuzat să falsifice listele electorale, așa cum ar fi vrut premierul Victor Ponta și principalul său aliat, Crin Antonescu. Băsescu a mai spus că „au rămas în picioare” Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Națională Anticorupție, parchetul general și serviciile de informații.

Ratingul de perspectivă al UE modificat de la „stabil” la „negativ” de către Agenția Moody

Agenția Moody s a coborât perspectiva ratingului Uniunii Europene de la „stabilă” la „negativă”, reflectând riscuri economice în țările care contribuie cel mai mult la bugetul comunitar: Germania, Franța, Marea Britanie și Olanda.
Agenția de evaluare financiară americană a menținut însă ratingul maxim „AAA” pentru UE, invocând ca factori pozitivi „managementul bugetar conservator” și „sprijinul furnizat de cele 27 de țări-membre”.
Anunțul nu a afectat însă bursele de valori, care se așteaptă ca Banca Centrală Europeană să intervină curând mai decisiv decât până acum în combaterea crizei datoriilor din zona euro.

Menținerea zonei euro pe agenda de discuții a întrevederii premierului Italiei cu președintele Franței

Premierul italian Mario Monti se întâlnește astăzi la Roma cu președintele Franței, François Hollande, într-o nouă rundă de diplomație europeană pe tema crizei datoriilor din zona euro.
Surse guvernamentale franceze citate de agenția AFP au spus că Monti și Hollande își vor repeta astăzi angajamentul pentru aplicarea deciziilor summitului european din iunie în vederea „păstrării integrității zonei euro”.
AFP mai scrie că Monti și Hollande ar putea discuta și situația din Germania, țara care contribuie cel mai mult la salvarea financiară a unor colege din zona euro și unde Curtea Constituțională ar urma să se pronunțe săptămâna viitoare asupra legalității mecanismului de ajutorare.

Președintele Serbiei declară că este decis să normalizeze relațiile dintre Belgrad și Priștina (Kosovo)

Premierul Serbiei, Ivica Dacic, a spus că țara sa este hotărâtă să adere la UE și să normalizeze relațiile cu fosta sa provincie Kosovo. „Suntem gata să continuăm dialogul (cu Priștina) nu doar în chestiuni tehnice, ci și politice”, a spus Dacic la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Rezolvarea disputei privind statutul kosovarilor este una din condițiile principale puse de UE Serbiei, care a devenit oficial țară candidată la aderare în martie.
Deocamdată negocierile dintre Belgrad și Priștina s-au concentrat asupra unor aspecte tehnice, cum ar fi recunoașterea pașapoartelor, dar problema statutului nu a fost abordată. Kosovarii și-au proclamat independența în 2008, dar Serbia nu o recunoaște, spre deosebire de marea majoritate a țărilor Uniunii Europene.

Numărul refugiaților sirieni a ajuns la 235 de mii

Națiunile Unite spun că în luna august din Siria au fugit 100.000 de oameni, cea mai mare cifră lunară de la începutul conflictului, în urmă cu un an și jumătate. Potrivit aceleiați surse, numărul sirienilor refugiați în țările vecine a ajuns la 235.000. Estimarea Oficiului ONU pentru Refugiați vine pe fondul vizitei la Damasc a șefului Crucii Roșii Internaționale, Peter Maurer, care s-a întâlnit astăzi cu președintele sirian Bashar al-Assad.
Maurer urma să ceară un acces mai amplu al organizațiilor umanitare la victimele civile ale conflictului militar.

Personalul de bord al companiei Lufthansa a lansat o nouă serie de greve de scurtă durată

Compania aeriană germană „Lufthansa” a fost nevoită să anuleze astăzi numai pe aeroportul din Frankfurt 190 de curse din cauza grevei de câteva ore a personalului de bord, care vrea salarii mai mari și mai multă siguranță a slujbelor. Potrivit agenției DPA, greva afectează deja și aeroportul berlinez Tegel, urmând să se extindă după-masă la aeroportul din Muenchen.
Greva de astăzi este o continuare a celei de vinerea trecută de la Frankfurt, soldată cu anularea a sute de zboruri și cu pagube estimate de „Lufthansa” la câteva milioane de euro.
Sindicatul greviștilor, Ufo, a cerut scuze călătorilor pentru neplăcerile provocate, dar a insistat că este singura metodă de a convinge conducerea companiei „Lufthansa” să ia aminte la nevoile angajaților.

Deputați AIE critică propunerea stabilirii unei date pentru referendumul propus de comuniști pe tema integrării Moldovei în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan

Un deputat din alianța de guvernământ a calificat drept „nechibzuită” cererea ca Parlamentul să stabilească curând data unui referendum pentru intrarea Moldovei în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și în spațiul economic eurasiatic.
Vorbind la Publika TV, deputatul PL Valeriu Munteanu a spus că ideea este „o aberație a partidului de opoziție”. Tot Publika notează și opinia deputatului PLDM Iurie Țap, care a spus că pe agenda Parlamentului sunt probleme mai importante decât referendumul propus de comuniști.
Ieri, într-o declarație de presă, comuniștii au spus că numai integrarea în structurile economice post-sovietice poate salva Republica Moldova „de la dezastru” și s-au declarau dezamăgiți de promisiunile de integrare europeană.

Ministrul de externe al României, Titus Corlățean, va efectua o vizită în R. Moldova la 13 septembrie

Ministrul de externe al României, Titus Corlățean, urmează să viziteze Republica Moldova pe data de 13 septembrie. Anunțul a fost făcut la București, ieri, cu ocazia participării ministrului justiției Oleg Efrim ca invitat special la reuniunea anuală a diplomației române.
La București, Efrim a lăudat îmbunătățirea relațiilor moldo-române după venirea la putere a AIE, spunând că astăzi aceste relații reprezintă „un model european”.
Ministrul justiției a mai spus că realizarea gazoductului Iași-Chișinău va echivala cu o „Declarație de independență energetică a Republicii Moldova”.

Politica externă a regiunii transnistrene va rămâne orientată spre Ucraina, Rusia și alte țări din CSI

Un oficial de la Tiraspol a spus că transnistrenii doresc relații bune cu UE, dar nu renunță la orientarea pro-rusă. Potrivit Info-Prim Neo, Nina Ștansky, ministrul de externe al regimului de la Tiraspol, a declarat la o conferință de presă că transnistrenii ar fi bucuroși de investiții economice din Uniunea Europeană, dar politica externă a regiunii va rămâne orientată spre Ucraina, Rusia și alte țări din CSI.
În privința relațiilor cu Chișinăul, Ștansky a spus că Tiraspolul nu așteaptă din dreapta Nistrului „amenințări și sancțiuni”, ci cooperare și încredere. „Noi avem o problemă comună: sărăcia cetăţenilor, şi această problemă o vom putea rezolva doar comunicând”, a conchis Ştansky.

Intrevedere la Berlin între Wolfgang Schaeuble, ministrul de finanțe al Germaniei și Iannis Stournaras, omologul său elen

Ministrul de finanțe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, se va întâlni astăzi la Berlin cu omologul său din Grecia, Iannis Stournaras, urmând să discute reformele făcute de Atena în schimbul ajutoarelor financiare externe.
Ieri, în ajunul întâlnirii, Schaeuble s-a declarat convins că instanța supremă din țara sa nu va bloca mecanismul prin care Berlinul contribuie la salvarea financiară a țărilor din zona euro.
Curtea Constituțională de la Karlsruhe se va pronunța la 12 septembrie asupra legalității Mecanismului European de Stabilitate.
Criza din zona euro va fi discutată astăzi la Roma de președintele Franței cu premierul Italiei, iar la Berlin de cancelarul german cu președintele Consiliului European.

Partidul Democrat și-a prezentat platforma politică pentru alegerile din toamnă la Convenția Națională de la Charlotte

În Statele Unite, Partidul Democrat și-a prezentat platforma politică pentru alegerile din toamnă, cuprinzând printre altele impozite majorate pentru bogați, dreptul la casătorie al cuplurilor de același sex și dreptul la avort. Delegații la convenția națională a democraților ar urma să adopte astăzi platforma, despre care agențiile de presă scriu că este „în contrast pronunțat” cu cea prezentată de republicani la propria lor convenție, de săptămâna trecută.
În platforma democrată prezentată luni se spune că alegerile din toamnă, la care președintele în exercițiu Barack Obama se va confrunta cu Mitt Romney, vor fi o alegere „între doi căi fundamental-diferite pentru familiile și pentru țara noastră”.

UE îndeamnă puterea și opoziția din Georgia să asigure alegeri parlamentare pașnice și corecte la 1 octombrie

Oficialii UE au îndemnat puterea și opoziția din Georgia să se asigure că alegerile parlamentare de la 1 octombrie vor fi pașnice și corecte. Într-o declarație comună, șefa politicii externe europene Catherine Asthon și comisarul pentru extindere și bună-vecinătate Stefan Fuele se arată îngrijorați de „polarizarea” și „tensiunea în creștere” de pe scena politică de la Tbilisi și se reamintește că alegerile trebuie să aibă în centru „programe politice și idei”.
La 1 octombrie, principalii concurenți pentru fotolii parlamentare vor fi partidul de guvernământ al președintelui Mikhail Saakașvili și blocul miliardarului Bidzina Ivanișvili. Tensiunile au crescut luna trecută, când un tribunal l-a amendat pe Ivanișvili cu peste 12 milioane de dolari pentru o presupusă retragere de numerar suspectă.

Critici internaționale aspre la adresa liderului azer Ilham Aliyev

Președintele azer Ilham Aliyev se confruntă cu critici internaționale tot mai aspre în urma grațierii un ofițer azer condamnat la închisoare în Ungaria pentru uciderea brutală a unui ofițer armean.

Uniunea Europeană, OSCE, Statele Unite și Ungaria și-au exprimat regrete față de decizia liderului de la Baku.

Ofițerul Ramil Safarov fusese condamnat în 2004 la ani mulți de închisoare după ce a ucis cu toporul un ofițer armean care participa ca și el la un curs de limbă engleză în capitala ungară, sub auspiciile ”Parteneriatului pentru pace” al alianței nord-atlantice.

Un tribunal ungar a decis zilele trecute să-l trimită pe Safarov în țara de origine, după ce primise asigurări că își va ispăși restul sentinței în Azerbaidjan. Dar imediat după sosirea condamnatului, el a fost grațiat și recompensat de președintele Aliyev.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG