Linkuri accesibilitate

Ştiri

Secretarul de stat american spune că israelienii şi palestinienii sunt aproape de a accepta reluarea negocierilor de pace

Secretarul de stat american John Kerry, care se afla in Orientul Mijlociu, a declarat că israelienii şi palestinienii sunt destul de aproape de a accepta reluarea negocierilor de pace. Declaraţia a fost făcută la Aman. John Kerry a prezentat oficialilor din Liga Araba propunerile pentru un plan de pace israelo-arab, venit din partea Arabiei Saudite şi a regelui Iordaniei Abdulah. Secretraul de stat american a spus că e prea devreme să judece noua administraţie de la Cairo, dar că ar exista potenţialul unui război civil in Egipt.

Tablouri de milioane furate din Muzeul Van Buuren la Bruxelles

Procurorii belgieni au anunţat că noaptea trecută au fost furate 10 picturi din Muzeul Van Buuren din Bruxelles. Valoarea lor ar fi de 2 milioane de euro. Hoţii au spart un geam de la parterul muzeului şi întreaga operaţie a durat 2 minute. Desi alarma a funcţionat, hoţii au reuşit să fugă într-un automobil BMW.

O nouă rundă de negocieri în format 5+2 pentru Transnistria va avea loc în octombrie la Bruxelles

La Viena, Austria, s-a incheiat astazi cea de-a treia rundă din acest an a negocierilor în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean. Negocierile au fost moderate de către reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Andrei Deşciţa. Delegaţia moldovenească a fost condusă de viceprim-ministrul Republicii Moldova Eugen Carpov, iar cea a Tiraspolului de Nina Ştanski. Discuţiile s-au desfăşurat în baza subiectelor propuse de preşedinţia OSCE si s-a decis că ele vor continua cu o noua runda la Bruxelles, in luna octombrie. La conferinţa comună Carpov-Ştanski, cei doi negociatori au dat impresia ca relatia dintre ei este extrem de tensionata. Moldova ar fi dorit sa discute la aceasta runda chestiuni legate de aspectele politice ale solutionării acestui conflict îngheţat. Nina Ştanski a spus că instalarea de către Chişinău a punctelor interne de control pe Nistru ar putea pune în pericol discuţiile de mai departe în formatul 5+2 privind libera circulaţie a cetăţenilor de pe cele două maluri ale Nistrului. Chişinăul intenţionează să instaleze 6 puncte de control pe segmentul transnistrean. Măsură convenită cu Uniunea Europeană.

La Chişinău preşedintele Traian Băsescu a vorbit din nou despre relaţia speciala între România şi Moldova

In vizita sa la Chişinău preşedintele Romaniei Traian Băsescu a vorbit din nou despre relatia speciala intre Romania si Moldova şi despre sprijinul pe care Moldova poate conta in apropierea ei de Uniunea Europeana. Preşedintele de la Bucuresti a avut intrevederi cu omologul său Nicolae Timofti şi cu premierul Iurie Leancă. La convorbirile între preşedinti subiectele au fost de politică regională şi despre reformele democratice ale Moldovei, iar in discuţiile cu premierul Leancă, accentul a fost pus pe proiectele comune economice, precum construcţia gazoductului Iasi-Ungheni. Liderul de la Bucuresti a promis ca aceste lucrari de constructive sa fie platite de Romania in contul celor 100 de milioane de euro promise.

Premierul Ponta l-a criticat pe preşedintele Băsescu pentru declaraţiile făcute la Chişinau

La Bucureşti, premierul social democrat Victor Ponta l-a criticat pe preşedintele Traian Băsescu pentru declaratiile facute astazi la Chisinau si ieri într-un interviu cu postul nostru de radio despre acordarea mai multor burse romanesti studentilor din Moldova. Traian Băsescu a spus ca intelege ingrijorările autorităţilor moldovene despre faptul ca prea puţini moldoveni care studiază în străinătate se mai intorc in Moldova, dar a anunţat că Romania va dubla numarul de burse pentru moldoveni. Premierul Victor Ponta a declarat că „facem gazoductul din banii noştri, burse se dau mai multe tot din banii noştri, e aşa bine să fii generos de la alţii, păcat că Guvernul anterior nu a reuşit să facă nimic, nici să mărească numărul de vize, nici să facă gazoductul cu Moldova. Noi suntem cu treaba şi cu munca, şi prim-ministrul Leancă, şi eu”.

Premierul Leancă a interzis demnitarilor să iasă din ţară cu maşina de serviciu în scopuri private

Premierul Iurie Leancă a semnat o dispoziţie pentru a le interzice demnitarilor moldoveni să iasă din ţară cu maşina de serviciu în scopuri private. Dispoziţia a fost semnată după ce presa moldoveană a apărut fotografia încă unei maşini guvernamentale făcută în parcarea unui centru comercial de un moldovean aflat în vacanţă la mare în Bulgaria. S-a constatat că este maşina başcanului găgăuz.

Guvernul Moldovei a numit noi viceminiştri

Guvernul Moldovei a numit astăzi noi viceminiştri la Ministerul Justiţiei, cel al Sănătăţii şi cel al Tineretului şi Sportului, informează agenţia Moldpres.

Nicolae Eşanu a fost numit în funcţia de viceministru al Justiţiei. Totodată, Svetlana Cotelea şi Mihai Ciocanu au devenit viceminiştri ai Sănătăţii. Viceministru al Tineretului şi Sportului a devenit Dragoş Hîncu. Ministrul Afacerilor Interne Dorin Recean a propus eliberarea lui Vasile Dragomir din funcţia de viceministru de Interne şi cea de comandant al Trupelor de Carabinieri.

Preşedintele rus Vladimir Putin spune că legăturile americano-ruse sunt mai importante decit „certurile dintre serviciile de informaţii”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat că legăturile americano-ruse sunt mai importante decit „certurile dintre serviciile de informaţii”, dar nu a spus daca il va extrăda pe Edward Snowden, fostul colaborator al CIA, care a solicitat azil politic temporar in Rusia. Ieri, purtatorul de cuvint al Casei Albe a repetat solicitarea americana de a-l trimite pe Snowden in Statele Unite pentru a fi judecat pentru spionaj şi pentru furtul de informaţii de la o agenţie guvernamentală.

Bloggerul rus Aleksei Navalnîi a intrat oficial în cursa pentru primăria Moscovei

Comisia Electorală de la Moscova a anunţat oficial că blogerul şi liderul opoziţiei Aleksei Navalnîi este candidat in alegerile pentru primăria Moscovei de la toamna, din luna septembrie. Miine un tribunal din Kirov urmează să dea verdictul în legatură cu Navalnîi, adus in instanţă sub acuzaţia de delapidare de fonduri. Expertii rusi se aşteaptă ca Navalnîi să fie condamnat in acest proces, pentru a impiedica participarea lui la scrutinul de la Moscova.

Al Qaeda a confirmat moartea adjunctului liderului organizaţiei din Peninsula Arabică

Organizaţia Al Qaeda din Peninsula Arabică a confirmat moartea adjunctului liderului organizaţiei, care a fost omorit în urma unui atac cu avioane fără pilot. In inregistrarea postata pe internet, un oficial al organizaţiei nu a spus cind anume a fost omorit sauditul Said al Shehri. Statele Unite l-au eliberat pe Said Al Shehri din detenţia de la Guantanamo in 2007 şi se relatase că a trecut printr-un program de reabilitare in Arabia Saudită. A dispărut din acest program fara a-l termina şi a reapărut in Yemen drept adjunctul liderului Al Qaeda din Yemen.

Regina Marii Britanii a aprobat legea care permite căsătoriile persoanelor de acelaşi sex

Regina Marii Britanii a pus sigiliul regal de aprobare pe legea care permite căsătoriile persoanelor de acelaşi sex. Aprobarea reginei este doar o formalitate, legea fiind aprobată şi de parlamentul de la Londra. Legea permite casatoria civilă şi religioasă a persoanelor de acelaşi sex in Anglia şi Ţara Galilor.

Un fost senator român a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

În Romania, fostul senator UDMR Olosz Gergely a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 7 ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta in forma continuata, anunta Agerpres. Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs. Gergely Olosz, fost presedinte al Agenţiai Nationale pentru Resurse Energetice in perioada 2007-2008, a fost trimis in judecata de procurorii DNA in octombrie 2012 pentru infractiunea de trafic de influenta in forma continuata, alaturi de alte trei persoane. Procurorii DNA l-au acuzat pe acesta ca ar fi pretins suma de 516 mii de euro in schimbul cumpararii de influenta.

Dorin Chirtoacă sugerează României să ofere ajutoare financiare mai mari

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat că, dacă statul român ar investi mai mult în Republica Moldova, acest lucru ar putea schimba percepţia asupra României, el propunând ca Bucureştiul să ofere anual 50 de milioane de euro localităţilor rurale, a declarat primarul Chisinaului la Radio France Internationale. Primarul Chişinăului ar vrea ca satele moldoveneşti să se dezvolte cu bani româneşti şi astfel să se depăşească, după peste 20 de ani, ideea „unui pod de flori peste Prut”, aşa cum a fost ea oferită de primul guvern post-communist din România.

PSRM se exprimă critic la adresa președintelui României

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova are ferma convingere că orice vizită a unui preşedinte a statelor din vecinătate este binevenită pentru Republica Moldova, deoarece întreţinerea bunelor relaţii cu ţările din regiune reprezintă o prioritate pentru Moldova, se arata intr-un comunicat al partidului. PSRM consideră că este categoric inacceptabil ca în vizita sa la Chişinău, ca şi interviurile date inainte de ea, preşedintele Romaniei Traian Băsescu să dea „lectii de politică internă şi externă”. Partidul socialistilor critică mai ales declaratiile preşedintelui Romaniei în caeea ce priveste regiunea Transnistreana. Partidul socialist susţine că numai federalizarea ar putea rezolva in mod practice problema transnistreană, pentru că Tiraspolul nu ar accepta sa redevină altfel in componenţa Moldovei. Preşedintele Romaniei s-a pronuntat împotriva federalizării Moldovei.

Premierul Victor Ponta critică declarațiile președintelui Băsescu despre bursele universitare

La Bucureşti, premierul social democrat Victor Ponta, l-a criticat pe preşedintele Traian Băsescu pentru declaratiile facute astazi la Chisinau si ieri într-un interviu cu postul nostru de radio despre acordarea mai multor burse românesti studentilor din Moldova. Traian Băsescu a spus ca desi intelege ingrijorările autorităţilor moldovene despre faptul ca prea puţini moldoveni care studiază în străinătate se mai intorc in Moldova, dar a anunţat că Romania va dubla numarul de burse pentru moldoveni. Premierul Victor Ponta a declarat că „Mă gândeam ce bine e să fii preşedinte, că eşti generos pe banii altora. Facem gazoductul din banii noştri, burse se dau mai multe tot din banii noştri, e aşa bine să fii generos de la alţii, păcat că Guvernul anterior nu a reuşit să facă nimic, nici să mărească numărul de vize, nici să facă gazoductul cu Moldova. Noi suntem cu treaba şi cu munca, şi prim-ministrul Leancă, şi eu”.

Președintele Traian Băsescu a sosit la Chișinău într-o vizită oficială

Preşedintele României, Traian Băsescu, a sosit la Chişinău în prima sa vizită în ultimii trei ani şi jumătate. După discuții cu omologul său moldovean, Băsescu a spus că vizita sa are scopul să încurajeze Repubica Moldova pe calea integrării europene după luni în care la Chișinău „pare să apară” o opoziție internă față de acest curs.
Liderul român mai are întrevederi cu premierul Iurie Leancă, spicherul Igor Corman, primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, și liderii partidelor care au format vechea AIE. Agenda vizitei mai include depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, convorbiri cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai clerului ortodox din Republica Moldova.
Într-un interviu cu Europa Liberă, preşedintele român a spus că ţara sa trebuie să lucreze pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană „în 10-12 ani”, dar că acest lucru nu se poate întîmpla fără să fie soluţionată mai întâi problema transnistreană.

Premierul Iurie Leancă a semnat o dispoziţie care interzice demnitarilor moldoveni să iasă din ţară cu maşina de serviciu în scopuri private

Guvernul spune că premierul Iurie Leancă a semnat o dispoziţie pentru a le interzice demnitarilor moldoveni să iasă din ţară cu maşina de serviciu în scopuri private.
Dispoziţia a fost semnată după ce presa moldoveană a apărut fotografia încă unei maşini guvernamentale făcută în parcarea unui centru comercial de un moldovean aflat în vacanţă la mare în Bulgaria. S-a constatat că este maşina başcanului găgăuz.
Nu este limpede dacă demnitarii aveau voie să meargă cu maşinile de serviciu în scopuri personale, fie în străinătate, fie în ţară înainte de dispoziţia primului ministru şi nici ce urmări poate avea încălcarea ei.

Vladimir Putin afirmă că dorește dezvoltarea relațiilor Rusiei cu SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin este citat de presă spunând că relaţiile ruso-americane sunt mult mai importante decât „certurile murdare ale serviciilor de informaţii”. Putin a făcut declaraţia vorbindu-le astăzi jurnaliştilor despre tensiunile legate de aflarea fostului angajat al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden pe aeroportul de la Moscova de peste trei săptămâni şi cererea acestuia de azil temporar în Rusia.
Liderul rus a spus că se concentrează pe obiectivul dezvoltării relaţiilor cu Statele Unite. El şi-a repetat promisiunea de a-l împiedica pe fugarul căutat în Statele Unite pentru spionaj să facă orice ar putea dăuna acestor relaţii.

Catherine Ashton în vizită Cairo pentru convorbiri cu noile autorităţi interimare ale Egiptului

Şefa politicii externe şi de securitate a Uniunii Europene, Catherine Ashton, este aşteptată astăzi la Cairo pentru convorbiri cu noile autorităţi interimare ale Egiptului, la o zi după învestirea guvernului de tranziţie. Guvernul condus de premierul Hazem el-Beblawi este însă considerat „ilegitim” de către Frăţia Musulmană, partidul islamic din care provine preşedintele Mohamed Morsi care a fost înlăturat de la putere la 3 iulie.
Şeful armatei, Abdel-Fattah al-Sisi, care a condus înlăturarea lui Morsi a devenit vicepremier şi ministru al apărării.

Un nou video clip acuzator al formației punk Pussy Riot

Formaţia punk feministă din Rusia, Pussy Riot, a difuzat un nou clip muzical îndreptat împotriva regimului care s-ar sprijini pe industria petrolului. În clipul intitulat „Ca într-o Închisoare Roşie” apare între altele portretul lui Igor Secin, şeful celei mai mari companii petroliere ruseşti Rosneft, i-ar versurile cântecului îl compară pe preşedintele rus cu un ayatolah în Iran.
Pussy Riot a devenit cunoscută pentru o piesă punk anti-Putin interpretată în februarie 2012 în principala catedrală ortodoxă de la Moscova. Trei membre ale grupului au fost condamnate pentru huliganism şi insultarea bisericii, iar două ispăşesc câte doi ani de închisoare.

Cel puțin 20 de copii au murit intoxicați la o școală din India

Cel puţin 20 de copii cu vârste de la 8 la 11 ani au murit în estul Indiei după consumarea alimentelor de la şcoală. Alte câteva zeci se află la spital.
Autorităţile spun că investigaţiile preliminare la şcoala din satul Masrakh sugerează că hrana putea conţine prea mult fosfor, substanţă folosită drept conservant pentru orez şi grâu.
În India, numeroase şcoli publice oferă elevilor săraci prânzuri gratuite. Malnutriţia este una din îngrijorările de sănătate principale în cazul copiilor din India.

Traian Băsescu, președintele României, vizitează astăzi Chișinăul

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat Europei Libere înainte de vizita de astăzi la Chişinău că prioritatea sa şi a României „trebuie să fie ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene în 10-12 ani”. Dar Băsescu a exclus posibilitatea aderării înainte de rezolvarea conflictul transnistrean, spunând că „Uniunea Europeană nu va mai repeta eroarea Cipru”, adică primirea Ciprului divizat care blochează acum relaţiile europene cu Turcia.
La Chişinău, preşedintele român se va întâlni cu principalii demnitari de stat, cu liderii partidelor care au întemeiat fosta AIE, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai clerului ortodox.

Declarație a Grupului de prietenie cu R. Moldova din Congresul american

Grupul de prietenie cu Republica Moldova din Congresul american a difuzat o declaraţie în sprijinul asocierii Moldovei la Uniunea Europeană.
În declaraţia transpartinică a aşa numitului Caucus reactivat după ultimele alegeri legislative, 9 membri ai Camerei Reprezentanţilor îşi exprimă speranţa că summit-ul din Noiembrie de la Vilnius va fi un prilej „de a reafirma aspiraţiile Moldovei către Uniunea Europeană”.
Semnatarii îndeamnă Departamentul de Stat să ajute Moldova “sub toate aspectele acestei tranziţiei dificile” şi critică „setul de acţiuni unilaterale” ale autorităţile de la Tiraspol care pun în pericol „perspectivele aderării la Uniunea Europeană”.

ADEPT acuză guvernul de lipsă de transparență în ce privește cheltuielile din fondul de rezervă

O proeminentă organizaţie a societăţii civile, ADEPT, spune că cheltuirea banilor din fondul de rezervă al guvernului anul trecut a fost marcată de „un grad redus de transparenţă”. Într-un studiu dat publicităţii marţi, ADEPT mai spune că mai puţin de jumătate dintre documentele despre alocarea fondurilor au apărut pe agenda şedinţelor de guvern, chiar dacă este vorba de informaţii de interes public, sub incidenţa Legii privind procesul decizional.
Autorii studiului au reuşit totuşi să afle că cele mai mari cheltuieli din fondul de rezervă al guvernului s-au făcut în 2012 pentru premii naţionale şi distincţii, adică 15 milioane de lei sau aproape 35 la sută din mărimea fondului.

SUA cer din nou Rusiei să-l extrădeze pe Edward Snowden

Washingtonul a repetat cererea adresată Moscovei de a-l expulza pe fugarul american Edward Snowden care se află la un aeroport din capitala rusă de la 23 iunie şi care a cerut azil temporar în Rusia. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a declarat marţi că Snowden „nu este un activist pentru drepturile omului” şi „nu este un disident” care caută protecţie de persecuţii politice.
Statele Unite doresc extrădarea lui pentru a-l judeca sub acuzaţia de furt din proprietatea guvernului şi scurgere de informaţie clasificată. Serviciul Federal de Migraţiune al Rusiei a spus marţi că cererea lui Snowden va fi examinată în decurs de trei luni.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG