Linkuri accesibilitate

Ştiri

Convorbiri Eugen Carpov-Grigori Karasin la Chișinău

Aflat la Chişinău, viceministrul de externe rus Grigori Karasin s-a întîlnit cu vicepremierul Eugen Carpov cu care a analizat relaţiile dintre Chisinău şi Tiraspol în ajunul noii runde de negocieri în format „5+2”. Acestea vor avea loc la Vina între 16 şi 17 iulie. Carpov a explicat cu această ocazie, că posturile de monitorizare a migraţiei, care vor fi instalate pe segmentul transnistrian al frontierei „...nu vor genera obstacole în calea liberei circulaţii a persoanelor care locuiesc în regiunea transnistreană”. Carpov a vorbit şi despre ultimele tensiuni din Zona de securitte, provocate de acţiuni unilaterale ale Tirapolului.
Karasin, pe de altă parte, a reconfirmat faptul că Rusia nu-şi va schimba poziţia la negocieri, căutând o soluţie în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu elaborarea unui statut special pentru regiunea transnistreană.
Viceministrul rus de externe s-a întâlnit şi cu liderul Parlamentului, Igor Corman, iar vineri va fi la Tiraspol.

Frăţia Musulmană a lansat un apel la o „Vineri a respingerii” marcată de proteste în Egipt

În Egipt, grupările islamiste conduse de Frăţia Musulmană au lansat un apel la o „Vineri a respingerii”, care să fie marcată de proteste în toată ţara împotriva înlăturării de la putere a preşedintelui Mohamend Morsi şi a suspendării Constituţiei, decizii luate miercuri de armată. Se relatează că o serie de membri din conducerea Frăţiei Musulmane, inclusiv liderul spiritual Mohamed Badi, ar fi fost reţinuţi.
Astăzi, preşedintele Curţii Constituţionale Adi Mansour a devenitpreşedintele interimar al Egiptului.

Minoritatea sârbă din Kosovo şi-a format propriul legislativ

Minoritatea sârbă din Kosovo şi-a format propriul legislativ în semn de protest faţă de decizia Belgradului de a recunoaşte guvernul din Pristina. Sârbii din nordul Kosovo nu au acceptat niciodată acordul dintre Belgrad şi Pristina de normalizare a relaţiilor, monitorizat de Uniunea Europeană. Acest acord i-a adus însă Serbiei promisiunea de a începe în ianuarie 2014 negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Kosovo are perspectiva unui acord de asociere la UE.

Scandal în legislativul moldovean asupra punctelor „migraţionale” de la granița cu Transnistria

Parlamentul a dezbătut proiectul de lege privind crearea unor puncte de înregistrare a cetăţenilor străini şi apatrizilor care intră în Republica Moldova prin Transnistria dar discuţiile au fost întrerupte de protesul deputaţilor comunişti care au ocupat tribuna centrală. Comuniştii susțin că aşa-numitele puncte migraţionale vor limita libertatea de circulaţie a unor cetăţeni din Transnistria, care au altă cetăţenie, cum ar fi rusă sau ucraineană. Viceministrul afacerilor interne Dumitru Ursachi a explicat că proiectul de lege nu se referă la persoanele care locuiesc în raioanele de est, indiferent de cetăţenia pe care o au. Instalarea acestor puncte „migraţionale” este una din măsurile pe care Moldova trebuie să o ia pentru a obţine un regim libberalizat de vizte cu Uniunea Europeană.

Ploile din ultimele zile au produs în Moldova pagube de 680 de mii de lei

Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Moldova estimează la 680 de mii de lei pagubele produse de ploile din ultimele zile, care au distrus drumuri si au compromis culturile agricole. Potrivit agenţiei IPN, cele mai mute drumuri stricate de ploi sunt în raioanele Teleneşti, Ştefan Vodă şi Criuleni. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de ploi, izolat însoţite de descărcări electrice.

Moldova se va împrumuta de la Asociaţia Internaţională de Dezvoltare

Republica Moldova va împrumuta aproape 10 milioane de dolari de la Asociaţia Internaţională de Dezvoltare, pentru susţinerea producătorilor agricoli care au avut de suferit de pe urma secetei de anul trecut. Viceministrul finanţelor, Maria Cărăuş, citată de agenţia IPN, a precizat că de aceşti bani vor profita în primul rînd producătorii de grâu şi porumb. Împrumutul a fost criticat de deputaţii comunişti, dar aprobat pînă la urmă în prima lectură de parlamentul de la Chișinău.

7.000 de locuri finanţate de stat pentru primul ciclu al învăţământului superior din Moldova în 2013

În 2013, în Moldova vor exista 7.000 de locuri finanţate de la bugetul de stat pentru primul ciclu al învăţământului superior, a anunţat ministrul educaţiei Maia Sandu, citată de Moldpres. Cifra totatlă va fi de peste 20.000 de lcouri.

Șeful Curții Constituționale egiptene a fost învestit președinte interimar al Egiptului

Șeful Curții Constituționale egiptene Adli Mansour a fost învestit președinte interimar al a Egiptului în locul președintelui Muhammad Morsi, înlăturat miercuri seară. În discursul ţinut cu această ocazie, Mansour a mulţumit armatei şi manifestanţilor, dar a precizat că Frăţia Mulsulmană, organizaţia islamică aflată în spatele lui Morsi, este bine venită să participe la refacerea Egiptului. Se relatează însă că procuratura a ordonat deja arestarea a doi lideri ai Frăţiei Musulmane. Odată cu înlăturarea lui Morsi, armata a suspendat şi constituţia aflată în vigoare de un an. Morsi și Frăția Musulmană din care provine au descris cele întâmplate drept lovitură militară.

Reacții internațioale amestecate la înlăturarea președintelui egiptean

Reacţiile în lume la înlăturarea preşedintelui egiptean au fost amestecate. La Washington şi Londra s-a cerut instaurarea cît mai rapidă a unui nou guvern ales democratic. Premierul britanic David Cameron a spus că țara sa se opune unei intervenţii militare. Apeluri la reţinere şi la revenirea la regimul democratic s-au făcugt auzite din din partea Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene. Rusia a avertizat că toate părţile trebuie să evite orice violenţă. Israelul nu a comentat, în timp ce Siria a salutat înlăturarea preşedintelui Mohamed Morsi.

Rusia a criticat Franţa, Spania şi Portugalia

Rusia a criticat Franţa, Spania şi Portugalia pentru faptul că miercuri, l-au împiedicat pe preşedintele Bolviei, pentru cîteva ore, să zboare direct de la Moscova acasă, sub suspiciunea că la bordul avionului său s-ar putea afla Edward Snowden – specialistul IT care a dezvăluit existența unui vast program american de interceptare a comunicaţiilor electronice în toată lumea. Snowden se află în tranzitul aeroportului din Moscova de unde a cerut azil politic în mai multe țării, fără rezultat, pentru moment. Guvernul din Bolivia susţine că Statele Unite s-ar afla în spatele incidentului de miercu iar cele 12 ţări din blocul statelor sud-americane au convocat un summit în Bolivia, pentru a discuta situaţia.

În Pakistan a fost ridicat moratoriul asupra pedepsei capitale

Noua administraţie din Pakistan a anunţat ridicarea moratoriului asupra pedepsei capitale, impusă în 2008 sub regimul preşedintelui Asif Ali Zardari. Decizia a fost imediat criticată de Amnesty International drept retrograde. AI susţine că în Pakistan, 8 mii de deţinuţi sunt condamnaţi la moarte. În baza noii decizii, cazurile vor fi judecate acum individual.

Preşedintele Barack Obama a mulţumit forţelor armate ale Americii

Preşedintele Barack Obama a mulţumit de ziua naţională a Statelor Unite forţelor armate ale Americii pentru faptul că acasă sau peste hotare luptă ca să apere interesele americane, și ca să facă din această lume, o lume mai bună, democratică.

Autorităţile ruse l-au pus sub acuzare pe primarul din Iaroslav Evgheni Urlaşov

Autorităţile ruse l-au pus sub acuzare pe primarul din Iaroslav Evgheni Urlaşov, acuzat de corupţie împreună cu alţi patru subordonaţi. Un tribunal urmează să decidă în scurt timp dacă cei cinci răman în detenţie preventivă pană la process. Urlaşov este singurul membru al opoziţiei care, ca independent , a cîştigat primăria unui oraş mare în 2012. În septembrie intenţiona să candideze pentru legislativul regiunii Iaroslav din partea partidului Platforma Civică, creat de oligarhul şi politicianul Mihail Prohorov.

Moțiuni PCRM împotriva miniștrilor apărării și educației

Fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor a înaintat joi moțiuni de cenzură pentru demiterea ministrului apărării, Vitalie Marinuța, și a ministrului educației Maia Sandu. Comuniștii spun că forțele armate ar fi degradat sub Marinuță și că acesta nu ar mai avea dreptil moral să rămână în funcție. Ministrei Sandu i se impută filmarea examenelor de bacalaureat care ar fi stresat elevii. Moțiunile susținute prin semnături de 33 de deputați ai opoziției comuniste vor fi dezbătute de parlament la 10 iulie.

Dosarul dispariției lui Vlad Cubreacov din 2002 a fost clasat

Ziarul „Panorama” relatează că procurorii de la Chișinău l-au informat recent pe fostul deputat creștin-democrat Vlad Cubreacov că au clasat dosarul dispariției sale în timpul protestelor anticomuniste organizate de creștin-democrați în 2002. Dispariția lui Cubreacov a reaprins la vremea respectivă protestele și a atras atenția Consiliului Europei. „Panorama” îl citează pe procurorul general Corneliu Gurin care a confirmat clasarea dosarului pe motiv că lipsesc componentele infracțiunii. Iurie Roșca și alți lideri ai Partidului Popular Creștin Democrat au spus la început că vicepreședintele PPCD Vlad Cubreacov, dispărut timp de peste 2 luni în primăvara lui 2002, a fost răpit. Ulterior, lideri marcanți ai partidului - între care și Ion Neagu - au spus că răpirea ar fi fost înscenată de Roșca.

În Egipt a fost învestit un președinte interimar

Șeful Curții Constituționale egiptene Adli Mansour a fost învestit astăzi președinte interimar al a Egiptului în locul președintelui Muhammad Morsi, înlăturat de la putere miercuri seara. Milioane de egipteni au sărbătorit toată noaptea înlăturarea lui Morsi după un an de mandat anunțată aseară de comandantul armatei, Abdul Fattah al-Sisi. Morsi și Frăția Musulmană din care provine au descris cele întâmplate drept lovitură militară. Armata a suspendat și constituția pregătită de islamiști și a promis noi alegeri. Trupe și vehicule blindate au fost desfășurate pe străzi în capitala Cairo și alte orașe, încercuind protestele islamiștilor. În câteva orașe au izbucnit ciocniri soldate cu cel puțin 9 morți când islamiștii au deschis focul împotriva poliției. Un purtător de cuvânt al Frăției Musulmane a spus că Morsi și 12 consilieri prezidențiali se află în arest la domiciliu.

Reacții internaționale la debarcarea de la putere a președintelui egiptean

Lumea reacționează la decizia armatei din Egipt de a-l înlătura de la putere pe președintele Muhammad Morsi.
Președintele Statelor Unite, Barack Obama a spus că este profund îngrijorat de acțiunile armatei egiptene, că Washingtonul și-ar dori restabilirea rapidă a unei guvernări alese democratic în Egipt și că, între timp, revizuiește ajutoarele pentru această țară. Dintre vecinii Egiptului, regele saudit Abdullah l-a felicitat pe șeful Curții Constituționale egiptene Adli Mansour care preia împuternicirile președintelui până la alegeri noi. Qatarul și Emiratele Arabe Unite au salutat, de asemene înlăturarea președintelui egiptean de sorginte islamistă. Liderul sirian, Bașar al-Assad care luptă de peste doi ani cu o revoltă în propria țară a spus că evenimentele din Egipt reprezintă o înfrângere a islamului politic.

Președinții din 12 țări latino-americane condamnă deturnarea avionului lui Ivo Morales în spaţiul european

Liderii latino-americani se pregătesc să participe astăzi la un summit de urgență după ce avionul președintelui bolivian, Evo Morales a fost deturnat în spațiul aerian european, petrecând 14 ore la Viana, înainte să înainte să ajungă, astăzi, acasă.

Bolivia spune că Franța, Portugalia, Spania și Italia i-ar fi interzis pe neașteptate lui Morales dreptul de survol sub bănuiala că l-ar fi transportat cu el la întoarcerea de la Moscova pe Edward Snowden. Fostul angajat al serviciilor secrete americane este căutat de Statele Unite pentru expunerea programelor americane de monitorizare a internetului și telefoanelor.

Președinții din 12 țări ale blocului sud-american Unasur a condamnat incidentul. Washington-ul a refuzat să comenteze afirmația că s-ar afla în spatele celor întâmplate. Președintele Barack Obama a avertizat că acordarea azilului politic pentru Snowden va atrage costuri serioase pentru orice țară.

Coreea de Sud invită Coreea de Nord la convorbiri pentru redeschiderea parcului industrial comun

Coreea de Sud a propus Coreei de Nord să participe la convorbiri proaspete pentru redeschiderea parcului industrial operat în comun la granița lor militarizată.

Ministerul Unificării de la Seoul a propus ca tratativele să aibă loc sâmbătă. Oferta a fost transmisă printr-o linie de telefon fierbinte care a fost redeschisă de nord-coreeni miercuri seara, după presiuni din partea proprietarii de afaceri mici și mijlociu de la complexul Kaesong.

Și Fenianul a anunțat miercuri că oamenii de afaceri sud-coreeni vor fi lăsați să vină la complex. El a fost închis când nord-coreenii și-au retras toți cei 50 de mii de muncitori la sfârșitul lunii aprilie, iar sud-coreenii au plecat pe 3 mai din cauza tensiunilor.

Guvernul a decis că ședințele sale nu vor mai fi transmise în direct pe internet

Guvernul a decis miercuri că ședințele sale nu vor mai fi transmise în direct pe internet, ca până acum, dar a promis că nu va renunța la transparență.

Ministrul justiției a spus că în multe țări ale lumii ședințele guvernului sunt secret de stat și că lucrul la reuniuni va merge mai bine fără camerele video.

Decizia mai trebuie aprobată de parlament. Împotriva ei sunt comuniștii și liberalii.

PCRM spune că va comemora deportările staliniste din iulie 1949 cu întregul popor

Partidul Comuniștilor a condamnat deportările de la 5 - 6 iulie 1949, a spus că au fost o tragedie, că le va comemora la sfârșitul săptămânii cu întregul popor.

Într-o declarație de presă Partidul Comuniștilor le-a mai comparat însă cu exodul de astăzi al forței de muncă, pe care l-a pus pe seama guvernării „de dreapta”.

PCRM mai deplânge ceea ce consideră a fi efortul forțelor de dreapta de a dezbina națiunea, atribuind semnificații greșite unor date istorice. Este adus exemplul invaziei sovietice din 28 iunie 1940, despre care comuniştii spun că a „restabilit ştafeta statalităţii moldoveneşti”.

William Moser: americanii au găsit „tărie în libertate şi putere în diversitate”

Într-un discurs de ziua independenței Statelor Unite, 4 iulie, ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, William Moser a spus că în lume sunt unii care cred că pentru a construi o națiune puternică „libertăţile personale trebuie interzise şi diversitatea trebuie stăvilită”.

Vorbind aseară, ambasadorul a declarat că americanii au avut o experiență diferită. „Noi am găsit tărie în libertate şi putere în diversitate”, a spus ambasadorul Moser.

Armata egipteană l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Muhammad Morsi

Armata egipteană l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Muhammad Morsi aseară, după zile de proteste la care milioane de oameni au cerut demisia preşedintelui islamist.

La expirarea unui ultimatum dat de armată, generalul Abdel Fattah al-Sisi a spus că Morsi „n-a făcut faţă aşteptărilor poporului egiptean” şi că funcţiile preşedintelui vor fi preluate de şeful Curţii Constituţionale Supreme până la alegeri noi.

Pe pagina sa de pe Facebook, Morsi a scris că cele întâmplate sunt „o lovitură militară” pe care o respinge. Locul aflării sale nu a fost dezvăluit.

Un poliţist arestat la Mykolayiv sub presiunea străzii

Un tribunal din oraşul Mykolayiv din sudul Ucrainei a dispus arestarea unui poliţist bănuit de participare la viol în grup după ce sute de oameni revoltaţi din satul Vradiivka au luat cu asalt secţia de poliţie.

Tribunalul a decis că locotenentul Yevhen Dryzhak va rămâne în arest cel puţin 45 de zile.

Alţi doi bărbaţi, inclusiv un poliţist se află în detenţie pentru violarea brutală a unei femei de 29 de ani. Anul trecut, moartea unei adolescente violate şi incendiate a provocat furie printre locuitorii de la Mykolayiv când s-a aflat că poliţia a eliberat bănuiţii, doi tineri cu părinţi în administraţia locală.

Interdicţia de reamenajare a Pieţei Taksim din Istanbul dezvăluită tardiv

Un tribunal din Turcia a blocat proiectul de reamenajare a Pieţei Taksim de la Istanbul, proiect care a provocat proteste antiguvernamentale masive.

Ştirea a apărut abia la 3 iulie, deşi agenţia Reuters precizează că decizia fusese luată cu aproximativ o lună în urmă. Nu este limpede de ce a fost ţinută ascunsă până acum. Autorităţile urmează să o atace.

Intervenţia brutală poliţiei împotriva celor care se opunea tăierii micului parc Gezi din centrul Istanbulului a făcut ca protestele să se extindă în multe alte oraşe şi să crească la sute de mii de oameni. Săptămânile de demonstraţii şi ciocniri cu poliţia s-au soldat cu 4 morţi şi aproximativ 7,500 de răniţi.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG