Linkuri accesibilitate

Ştiri

România insistă asupra semnării Acordului de Asociere între R.Moldova şi UE cu o lună mai devreme

Președintele român, Traian Băsescu, spune că România insistă asupra semnării Acordului de Asociere între Uniunea Europeană și Republica Moldova pe 27 mai, cu o lună mai devreme decât data anunțată astăzi la Chișinău de către președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Băsescu a făcut declarația la București, după discuții cu premierul Victor Ponta, cu miniștrii Apărării și Internelor despre impactul regional al crizei dintre Rusia și Ucraina.

Președintele român a spus că, din punct de vedere tehnic, acordul cu Republica Moldova poate fi semnat și la 27 mai, când la Bruxelles are loc un summit european extraordinar, care va precede summit-ul.

Devansarea datei, a mai spus Traian Băsescu, ar da timp României și altor membre ale UE ca Polonia și țările baltice să ratifice tratatul până la vacanța de vară și să „transmită un semnal extrem de puternic legat de angajamentul față de Moldova”.

UE promite sprijin adiţional Moldovei, dacă Rusia va crea noi piedici pentru semnarea Acordului de Asociere

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a promis Republicii Moldova sprijin adițional dacă Rusia va aplica embargouri sau alte presiuni pentru a împiedica Chișinăul să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Suntem gata să luăm mai departe măsuri de sprijin în domeniul comerțului pentru a contracara posibile embargouri externe”, a spus Van Rompuy, la Chișinău, în compania premierului Iurie Leancă, pe care l-a invitat să semneze acordul cu UE pe 27 iunie la Bruxelles.

Oficialul european a amintit că UE a anulat deja cotele de import a vinului moldovenesc ca răspuns la embargoul rusesc și a mai spus că Bruxellesul este gată să ofere ajutor și în cazul unor măsuri rusești față de emigranții moldoveni din Rusia.

Ambuscadă în apropiere de Kramatorsk. Şase militari ucraineni au fost ucişi

Ministerul Apărării din Ucraina spune că șase militari au fost uciși de rebelii pro-ruși într-o ambuscadă în apropiere de orașul Kramatorsk din estul țării.

Un convoi militar ar fi fost atacat de aproximativ 30 de oameni înarmați până în dinți, care ar fi tras din aruncătoare de grenade și arme automat.

Luptele au coincis cu încercarea ministrului german de externe Frank-Walter Steinmeier aflat la Kiev să medieze convorbiri de pace
între autoritățile și separatiștii pro-ruși. Rusia la rândul ei a cerut militanților din estul Ucrainei să respecte un plan de aplanare a crizei propus de OSCE, cu condiția că Kievul oprește operațiunea militară împotriva lor.

Președintele Comisiei Europene: este „crucial” să se găsească o soluție diplomatică în Ucraina

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a spus că este „crucial” să se găsească o soluție diplomatică în Ucraina. Vorbind după convorbiri cu premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk la Bruxelles, Barroso a mai îndemnat Rusia să joace un rol constructiv și să renunțe la folosirea energiei ca armă politică.

Tot astăzi, ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier a declarat la Kiev că Germania va sprijini eforturi pentru începerea unei „mese rotunde” între guvernul ucrainean și oponenții din estul țării.

Rusia, la rândul ei, a cerut separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei să respecte o foaie de parcurs pentru aplanarea crizei propusă de OSCE, cu condiția că Kievul oprește operațiunea militară împotriva lor.

Herman Van Rompuy: semnarea Acordului de Asociere între Moldova și UE nu este scopul final al cooperării

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a spus la Chișinău că semnarea Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană este iminentă și va avea loc la 27 iunie, dar că nu reprezintă scopul final al cooperării.

Vorbind unei audiențe de sute de oameni la Palatul Republicii, Van Rompuy a mai spus că acordul va păstra intacte suveranitatea și identitatea Republici Moldova, aducând mai multă prosperitate și democrație, inclusiv la Comrat, Taraclia și Tiraspol.

În cursul vizitei, oficialul european l-a invitat pe premierul Iurie Leancă să semneze Acordul de Asociere în marginea summit-ului european de la 27 iunie la Bruxelles.

Turcia nu va plăti compensația stabilită de CEDO pentru invadarea Ciprului

Turcia spune că nu va plăti Ciprului 90 de milioane de euro drept compensație stabilită de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru invadarea insulei de către armata turcă în 1974.

Ministrul de externe Ahmet Davutoglu a declarat că Turcia nu va plăti compensații unei țări pe care nu o recunoaște. Armata turcă a invadat Ciprul în urma loviturii de stat a suporterilor unirii cu Grecia. Insula rămâne separată și numai Turcia recunoaște statul proclamat de turcii ciprioți în partea de nord.

Decizia CEDO împotriva Turciei a fost pronunțată în 2001. Dar au trecut 13 ani până la stabilirea sumei compensației, anunțată la 12 mai. Ministrul turc de externe a spus că acest anunț dă o lovitură convorbirilor de pace reîncepute recent.

Herman Van Rompuy l-a invitat pe Iurie Leancă să semneze pe 27 iunie Acordul de Asociere a Moldovei cu UE

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a adresat premierului Iurie Leancă invitaţia pentru semnarea Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană pe 27 iunie, la Bruxelles. Rompuy s-a întâlnit cu Leancă în timpul unei vizite la Chișinău. La ceremonia de semnare în marginea summit-ului european sunt așteptați șefii instituțiilor europene și liderii celor 28 de ţări membre.
Cu o zi mai devreme, președintele Nicolae Timofti a spus că Republica Moldova își va exercita „dreptul suveran” și va semna acordul cu UE, în ciuda presiunilor politice și economice externe. Timofti a făcut declarația după avertismente împotriva semnării acordului cu UE lansate de vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Președintele Franței François Hollande a ajuns la Tbilisi

Președintele Franței, François Hollande, a ajuns în capitala Georgiei, Tbilisi, ultima destinație a unui turneu prin Caucazul de Sud, care a început la Baku şi a inclus o escală la Erevan.

În timpul vizitei în Armenia, Hollande a declarat Europei Libere că Uniunea Europeană ar trebui să caute o formulă de semnare a Acordului de Asociere cu Armenia, chiar și în condițiile plănuitei aderări a acestei țări la Uniunea Vamală condusă de Rusia.

Erevanul a spus toamna trecută că renunță la asocierea și crearea zonei de liber schimb cu Uniunea Europeană pentru a îmbunătăți relația cu Rusia și a participa la proiectul plănuitei Uniuni Eurasiatice.

Ministrul german de externe la Kiev: cheia pentru aplanarea situaţiei din estul Ucrainei se află la Moscova

Ministerul german de externe, Frank-Walter Steinmeier a declarat la Kiev că situația din regiunile estice ale Ucrainei rămâne „periculoasă și amenințătoare” și cheia pentru aplanare ei se află la Moscova. Vorbind după discuții cu liderii ucraineni, Steinmeier a sugerat totuși o „masă rotundă” între politicieni și organizații civice, care i-ar convinge pe insurgenții pro-ruși să elibereze clădirile ocupate din regiunile Donețk și Luhansk, să depună armele, să elibereze ostatecii și să nu împiedice alegerile prezidențiale ucrainene de la 25 mai. Ministrul german de externe vizitează Kievul și Odesa la o zi după ce a sprijinit împreună cu omologii săi din UE extinderea sancțiunilor europene împotriva unor oficiali și companii rusești din cauza crizei ucrainene.

Herman Van Rompuy la Chişinău: Acordul de Asociere cu UE va fi semnat pe 27 iunie

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat la Chişinău că Acordul de Asociere a Moldovei cu Uniunea Europeană va fi semnat pe data de 27 iunie.

Parlamentul Ucrainei a votat patru legi pro-europene

Parlamentul Ucrainei a adoptat patru legi despre care președintele ucrainean în exercițiu, Oleksandr Turcinov spune că vor duce la liberalizarea vizelor europene pentru ucraineni până la sfârșitul anului. Potrivit agenției Interfax, printre cele patru legi care sunt ultimele din pachetul convenit cu Uniunea Europeană se numără și una împotriva discriminării. Turcinov, care este și spicherul Radei Supreme, a declarat că Uniunea Europeană urmează să avanseze acum Ucraina în faza a doua, cea de implementare a planului de acțiuni pentru liberalizarea vizelor. El crede că vizele pot fi ridicate până la finele lui 2014. O lege anti-discriminare adoptată în 2012 de Republica Moldova, protejând inclusiv minoritățile sexuale a permis ridicarea vizelor europene pentru cetățenii moldoveni de la 28 aprilie curent. Georgia a adoptat o asemenea lege anti-discriminare săptămâna trecută, în ciuda criticilor din partea bisericii ortodoxe georgiene.

Şefa misiunii OSCE la Chişinău apreciază că Rusia ar respecta independența Moldovei

Şefa misiunii OSCE la Chişinău, Jennifer Brush crede că „Moscova respectă independenţa Republicii Moldova, însă este deranjată de parcursul ei european”, fapt pentru care foloseşte regiunea separatistă pentru a şantaja Chişinăul. Într-o discuţie televizată, preluată de agenţiile de presă, dna Brush a îndemnat guvernul de la Chişinău să vină cu mai multe propuneri atrăgătoare pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului.

Igor Corman le cere speakerilor din statele baltice și nordice să sprijine parcursul european al Moldovei

La Chişinău are loc în premieră Summitul Speakearilor Parlamentelor Baltice şi Nordice, la care participanţii şi-au exprimat sprijinul pentru parcursul european al Moldovei. În acest context, relatează Moldpres, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman le-a cerut să-şi îndemne Parlamentele să ratifice cât mai repede, după semnare, Acordul de Asociere şi Liber Schimb, pe care Republica Moldova îl va semna luna viitoare cu Uniunea Europeană.

Premierul Victor Ponta salută decizia vicepreședintelui american Joe Biden de a vizita România

Premierul român Victor Ponta a salutat drept importantă în acest moment şi în contextul crizei din Ucraina, decizia vicepreşedintelui american Joe Biden de a vizita România. Vizita, confirmată luni, la Washington, va avea loc între 20 şi 23 mai. La Bucureşti este aşteptat şi ministrul american al apărării, Chuck Hagel, dar data acestei vizite nu este cunoscută. „Românii trebuie să interpreteze prin aceste vizite faptul că România e importantă pentru SUA. Parteneriatul strategic e important nu doar pentru noi, ci şi pentru America, atâta timp cât avem acest parteneriat nu există niciun pericol direct pentru România” a mai declarat premierul român, citat de Mediafax.

Secretarul-general NATO va efectua o vizită de două zile la București

Pe 15 mai, la Bucureşti este aşteptat secretarul-general NATO Anders Fogh Rasmussen. Potrivit agenţiei Mediafax, care citează surse oficiale, în cursul vizitei de două zile, Fogh Rasmussen se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Această vizită este legată nu numai de criza din Ucraina, dar şi de faptul că, aflat la sfârşit de mandat, secretarul-general face o serie de vizite în ţări europene.

Activişti ai comunităţii gay din Rusia au cerut permisiunea autorităților de la Moscova de a organiza un marș în onoarea Conchitei Wurst

Activişti ai comunităţii gay din Rusia au cerut voie primăriei din Moscova să organizeze „Marşul Conchita Wurst al femeilor şi bărbaţilor cu barbă” pe 27 mai când se împlinesc 21 de ani de la decriminalizarea relaţiilor homosexuale în Rusia. Comunitatea gay intenţionează să organizeze şi o paradă gay, pe 31 mai.
Conchita Wurts, pe numele adevărat Thomas Neuwirth, a câştigat concursul Eurovision din acest an, de la Copenhaga.

Ambasadorul Iordaniei în Libia eliberat de militanții radicali

Agenţia de presă din Libia a anunţat eliberarea ambasadorului Iordaniei, răpit în aprilie. Iniţial, militanţii care l-au răpit ceruseră eliberarea unor camarazi, aflaţi în închisoare în Iordania, în schimbul ambasadorului.

Un raport Amnesty International condamnă practicarea torturii

La treizeci de ani de la adoptarea Convenţiei ONU Împotriva Torturii, în multe locuri din lume se practică tortura în continuare – se arată în raportul dat astăzi publicităţii de Amnesty International. Amnesty International lansează cu acest prilej campania „Stop torturii”. În raport se arată, între altele, că în multe foste republici sovietice, tortura şi tratamentul violent sunt practicate încă frecvent, mai ales de poliţiştii prost plătiţi, care vor să obţină astfel rezultate cât mai uşor.

Președintele Consiliului European vizitează Chișinăul

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, este aşteptat la Chişinău, unde, după discuţii cu guvernul va ţine, împreună cu premierul Iurie Leancă o conferinţă de presă. În cursul după-amiezii, Van Rompuy va ţine şi un discurs la Palatul Republcii, unde sunt aşteptate sute de persoane. Van Rompuy vine de la Kiev şi va pleca la Tbilisi, un turneu standard al oficialilor occidentali, pe fundalul crizei din Ucraina şi a apropierii datei la care Republica Moldova şi Georgia vor semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Tot la Chişinău îşi continuă vizita adjunctul secretarului-general NATO, Alexander Vershbow, care va ţine astăzi un discurs la Universitatea de Stat.

Summit al Speakerilor Parlamentelor Statelor Baltice şi Nordice (NB-8) la Chișinău

La Chişinău are loc Summitul Speakerilor Statelor Baltice şi Nordice (NB-8) , găzduită de preşedintele Parlamentului, Igor Corman. Invitaţii se vor întâlni şi cu premierul Iurie Leancă.

Inaugurarea Festivalului „Curcubeu peste Nistru”

La Chișinău se lansează a 12-a ediţie a Festivalului anual al comunităţii LGBT „Curcubeu peste Nistru” cu o conferinţă de presă organizată de centrul de inforamţii „Gender.doc”.

Acordul de Liber Schimb cu UE va aduce Moldovei beneficii economice importante

Odată cu semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, se estimează că Produsul Interne Brut al Republicii Moldova var creşte cu 5,4%, ceea ce înseamnă o dublare. Într-un interviu cu Europa Liberă, Luc Devigne, negociatorul principal al Uniuni Europene, aflat la Chişinău, a mai declarat că estimările europene arată că importurile din Uniunea Europeana spre Moldova vor creşte cu 8%, iar exporturile Moldovei către Uniunea Europeana cu 16%.

Luc Devigne: autoritățile transnistrene pot decide pînă în 2015 dacă acceptă Acordul de Asociere cu UE

Transnistria are timp până în 2015 să se decidă dacă acceptă sau nu Acordul de Asocierei şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, a declarat Europei Libere, Luc Devigne, negociatorul UE. Până atunci se bucură de o serie de condiţii preferenţiale dar, a precizat Devigne, „…daca vor continua sa refuze, atunci aceste prevederi preferenţiale vor fi pierdute, dar nu vom bloca Transnistria, nu vom interzice importul de bunuri făcute in regiune, dar aceste bunuri vor fi tratate ca orice bunuri venind dintr-o tara cu care noi nu avem regim preferenţial”.

Bruxelles-ul a extins lista oficialităților ruse sancționate după anexarea Crimeii

Uniunea Europeană a extins lista oficialităţilor şi a firmelor ruse şi ucrainene puse pe aşa-numita listă neagră de sancţiuni, legate de anexarea ilegală a Crimeii. Noua listă de 13 oficialităţi care nu au voie să călătorească în ţările Uniunii Europene sau care îşi vor vedea conturile îngheţate, este condusă de Viaceslav Volodin, şeful adjunct al preşedinţiei ruse. Între timp, liderii separatiştilor din estul Ucrainei, au declarat că marea majoritatea a celor care au votat duminica trecută, vrea autonomia de Kiev şi că cele două regiuni nu vor participa la alegerile prezidenţiale anticipate, programate pentru 25 mai.

UE ar putea accepta un model special de asociere pentru Armenia

Aflat la Erevan, preşedintele Franţei, François Hollande, a declarat că Armenia ar putea semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, chiar dacă se integrează în Uniunea Vamală, condusă de Rusia. Într-un interviu luni, cu Europa Liberă, Hollande a declarat că Uniunea Europeană ar putea accepta un așa-numit model special pentru Armenia, care însă va trebui negociat de Erevan cu Bruxelles. Hollande şi-a început turneul în ţările din Caucazul de Sud în Azerbaidjan şi va continua cu Geogia, scopul fiind de a ajuta la soluţionarea conflictelor îngheţate din regiune.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG