Linkuri accesibilitate

Ştiri

Pregătiri pentru semnarea Acordului de asociere între Moldova şi UE

Guvernul moldovean și Comisia Europeană vor lua în discuție, joi, la Bruxelles, pregătirile de semnare a Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, așteptată la 27 iunie. Guvernul spune că premierul Iurie Leancă va conduce o delegație de cinci vicepremieri și miniștri la reuniunea la care vor participa cel puțin tot atâția comisari europeni în frunte cu președintele Comisiei, Jose Manuel Barroso.
Marți, la Chișinău, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a promis Republicii Moldova sprijin european adițional, dacă Rusia va recurge la embargouri sau alte presiuni pentru a împiedica semnarea Acordului de Asociere.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, este așteptat în România

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, este așteptat în România într-o vizită de două zile pe 15-16 mai. Vizita oficialului NATO, care va purta discuții cu președintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta și cu alți oficiali ai țării membre, o va precede pe cea a vicepreședintelui american Joe Biden, așteptat la București la 20 mai.

Casa Albă a spus că Biden va discuta cu liderii români răspunsul față de „intervenția militară ilegală a Rusiei” în Ucraina vecină. În declarația Casei Albe se mai spune că vicepreședintele american va „sublinia angajamentul de fier al Statelor Unite față de apărarea colectivă din NATO în conformitate cu articolul 5” al tratatului Alianței.

Un lider al comunităţii ruse din Transnistria susţine că o treime din populația regiunii a semnat petiția către Putin

O activistă transnistreană susține că 185 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene au semnat petiția înmânată la 9 mai la Tiraspol vicepremierului rus Dmitri Rogozin, în care cer alipirea la Rusia.

Potrivit Itar-Tass, șefa Uniunii Comunităților Ruse, Viorika Koktariova le-a spus jurnaliștilor astăzi la Tiraspol că numai o treime din populația transnistreană a reușit să semneze petiția pentru că adunarea semnăturilor a durat numai două săptămâni. Koktariova nu a explicat graba.

Itar-Tass susține că cele mai multe semnături au ajuns la Moscova și că autoritățile moldovene au confiscat numai o parte, când au percheziționat avionul lui Rogozin la Chișinău.

Protest violent în oraşul Soma din Turcia, după tragedia de la mina de cărbune

Un protest violent a izbucnit în orașul Soma din vestul Turciei, unde cel puțin 238 de oameni au fost uciși marți de o explozie într-o mină de cărbune.

Mulți protestatari și-au vărsat furia pe premierul Recep Tayyip Erdogan care a vizitat locul tragediei. Se relatează că unii au lovit cu picioarele și au aruncat cu pietre în mașina lui Erdogan, numindu-l „hoț” și „ucigaș”. Protestatarii au fost opriți de poliția înarmată cu tunuri de apă și măști de gaze.

Autoritățile spun că explozia din mină, pusă pe seama unei defecțiuni a aparatajului electric, este cel mai grav incident de muncă din Turcia. În momentul exploziei sub pământ se aflau 787 de mineri.

Kievul este gata de dialog cu regiunile, dar nu va accepta „șantajul” rebelilor pro-ruși

Președintele ucrainean în exercițiu, Oleksandr Turcinov, a spus în debutul unei mese rotunde pentru aplanarea crizei din estul Ucrainei că autoritățile sunt gata de dialog cu regiunile, dar nu vor accepta „șantajul” rebelilor pro-ruși înarmați.

Convorbirile pentru „unitate națională” începute astăzi la Kiev sunt sprijinite de Germania și includ oficiali guvernamentali, lideri regionali și deputați, dar la ele nu participă reprezentanții rebelilor.

Convorbirile survin pe fundalul unor noi violențe în estul Ucrainei, unde rebelii pro-ruși spun că au ucis ieri și astăzi cel puțin 15 militari ucraineni. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus televiziuni Bloomberg că dialogul nu poate da rezultate fără „participarea egală a tuturor regiunilor Ucrainei”.

Comuniştii cer organizarea unui referendum pe tema Acordului de Asociere a Moldovei la UE

Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor i-a cerut președintelui Nicolae Timofti să anunțe în decurs de două săptămâni organizarea unui referendum despre semnarea Acordului de Asociere a Republici Moldova la Uniunea Europeană. Într-o scrisoare deschisă, comuniștii îl critică la început pe Nicolae Timofti și-l acuză că ar fi fost ales ilegal. Dar apoi îi cer să declanșeze referendumul, spunând că decizia „în astfel de probleme riscante” ca semnarea unui acord criticat de Rusia trebuie luată prin vot popular.

Premierul Iurie Leancă a fost invitat să semneze Acordul de Asociere pe 27 iunie la Bruxelles. Luni, președintele Timofti a declarat că Moldova își va exercita „dreptul suveran” și va semna acordul, în ciuda presiunilor politice și economice externe.

UE a invitat Georgia să semneze Acordul de Asociere pe 27 iunie

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a adresat premierului georgian Irakli Gharibaşvili invitaţia să semneze Acordul de Asociere între Georgia și Uniunea Europeană pe 27 iunie, la Bruxelles. Rompuy s-a întâlnit cu Gharibaşvili în timpul unei vizite la Tbilisi. Georgia va semna acordul odată cu Republica Moldova în marginea summit-ului european de vară. Van Rompuy a spus că „Georgia este o țară liberă și democratică, care trebuie să facă propria alegere”. Acordul criticat de Rusia a fost parafat de Georgia tot odată cu Moldova la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în noiembrie anul trecut.

Premierul Recep Tayyip Erdogan a sosit la locul catastrofei de la mina de cărbune Soma

Premierul Recep Tayyip Erdogan a sosit la mina de cărbune Soma din vestul țării, unde cel puțin 238 de oameni au fost uciși de o explozie, marți, bilanțul victimelor fiind în creștere. Explozia pusă pe seama unei defecțiuni a aparatajului electric a cauzat surparea galeriilor, a provocat un incendiu și a scos din uz ascensoarele din mină. Ministrul energiei, Taner Yildiz, a spus că 787 de muncitori se aflau în momentul exploziei în mină, că incidentul este „mai serios” decât se crezuse și că este pe cale să devină cel mai grav incident de muncă produs vreodată în Turcia.

Iurie Leancă a solicitat conducerii BERD să nu mai folosească termenul de „țară post-sovietică” pentru R. Moldova

Premierul Iurie Leancă a solicitat conducerii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare să nu mai folosească în privința Republicii Moldova termenul de „țară post-sovietică”. Vorbind la Consiliului Guvernatorilor BERD, la Varșovia, primul ministru a spus că „Moldova a evoluat foarte mult” și „nu se mai percepe drept republică post-sovietică”, datorită relației „strânse și ireversibile cu Uniunea Europeană" stabilită în ultimii cinci ani.
Marți, Leancă a primit invitația președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy să semneze pe 27 iunie, la Bruxelles, Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care Chișinăul spune că o să-l încheie, în ciuda presiunilor Rusiei.

Duane Butcher: „Reprezentând o ţară care a impus sancţiuni Rusiei, pot spune că este încurajator că sancţiunile au un impact”

Însărcinatul cu afaceri al ambasadei americane la Bucureşti, Duane Butcher, spune că interdicția de survol aplicată de România vicepremierului rus, Dmitri Rogozin săptămâna trecută arată că sancțiunile occidentale impuse Rusiei în criza ucraineană au impact. „Reprezentând o ţară care a impus sancţiuni Rusiei, pot spune că este încurajator că sancţiunile au un impact”, a declarat Butcher agenției Mediafax.
România i-a interzis lui Rogozin să survoleze teritoriul său la întoarcerea din regiunea transnistreană a Republicii Moldova cu un avion particular, după ce a serbat 9 mai alături de autoritățile separatiste de la Tiraspol. Rogozin a fost nevoit să revină la Moscova cu un zbor de linie, iar autoritățile moldovene au confiscat de la bordul avionului particular cutii cu presupuse semnături ale locuitorilor din regiunea transnistreană în sprijinul independenței, pe care oficialului rus intenționa să le ia în Rusia.

Trei membri ai echipajului Stației Spațiale Internaționale au revenit pe Pământ

Trei membri ai echipajului Stației Spațiale Internaționale au revenit pe Pământ după o misiune de jumătate de an, pe fundalul semnelor de întrebare ridicate de Rusia despre viitorul laboratorului orbital. O capsulă Soyuz transportându-i pe cosmonautul rus, Mihail Tiurin, astronautul american Rick Mastracchio și cel japonez Koichi Wakata a aterizat în stepa din Kazahstan. La bordul Stației Spațiale Internaționale, la 418 kilometri deasupra Pământului, au mai rămas trei oameni, iar alții trei urmează să călătorească spre stație la 28 mai.
Marți, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunțat că Moscova nu are de gând să mai folosească Stația Spațială Internațională după 2020. Anunțul a fost făcut pe fundalul tensiunilor din Ucraina și sancțiunilor impuse de Statele Unite oficialilor ruși, inclusiv lui Rogozin.

Trei zile de doliu oficial în Turcia după catastrofa de la mina de la Soma

Turcia a anunțat trei zile de doliu în memoria celor peste 200 de oameni uciși marți de o explozie și un incendiu într-o mină de cărbune din vestul țării. Autoritățile spun că cel puțin 205 mineri au fost uciși și mulți alții rămân blocați în galeriile subterane. Ministrul energiei, Taner Yildiz a spus că 787 de muncitori se aflau în momentul exploziei în mina Soma, aflată la aproximativ 120 de kilometri nord-est de orașul Izmir.
Ascensoarele din mină sunt scoase din uz. Salvatorii pompează oxigen în mină pentru a menține supraviețuitorii în viață. Mii de membri ai familiilor minerilor s-au adunat în fața spitalului unde sunt transportate victimele. Premierul Recep Tayyip Erdogan și-a anulat o vizită în Albania din cauza tragediei.

Masă rotundă la Kiev pentru aplanarea crizei din estul Ucrainei

Guvernul Ucrainei găzduiește astăzi o masă rotundă despre situația din estul țării, dar efortul de aplanare a crizei survine pe fundalul unor noi ciocniri sângeroase. Masa rotundă de la Kiev va fi moderată de reputatul diplomat german Wolfgang Ischinger și reunește oficiali guvernamentali, parlamentari și lideri regionali. Dar de la discuții vor lipsi reprezentanții mișcării separatiste pro-ruse.
Insurgenții pro-ruși care controlează orașul Sloviansk spun că au ucis în cursul nopții opt militari ucraineni la marginea orașului. Relatarea survine la o zi după ce autoritățile ucrainene au spus că au pierdut șapte militari într-o ambuscadă a rebelilor în apropierea orașului învecinat Kramatorsk.

Herman Van Rompuy a promis R. Moldova sprijin suplimentar dacă Rusia va face noi presiuni împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a promis Republicii Moldova sprijin adițional dacă Rusia va aplica embargouri sau alte presiuni pentru a împiedica Chișinăul să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Ieri, la Chisinau, Van Rompuy, l-a invitat pe premierul Iurile Leancă să semneze acordul cu UE pe 27 iunie la Bruxelles şi a mai declarat ca semnarea acestui acord nu este scopul final al cooperarii Uniunii cu Moldova.

România insistă asupra semnării Acordului de Asociere între UE și R. Moldova pe 27 mai

Președintele României, Traian Băsescu, a afirmat că România insistă asupra semnării Acordului de Asociere între Uniunea Europeană și Republica Moldova pe 27 mai, cu o lună mai devreme decât data anunţată ieri la Chișinău de către președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Devansarea datei, a mai spus preşedintele de la Bucuresti, ar da timp României și altor membre ale UE ca Polonia și țările baltice să ratifice tratatul până la vacanța de vară și să „transmită un semnal extrem de puternic legat de angajamentul față de Moldova”.

Grav accident la o mină de cărbune din Turcia

Guvernul turc a anunţat că aproximativ 200 de mineri au murit şi alti cel putin 200 sunt încă în subteran dupa o explozie de la o mina de carbune din localitatea Soma, din apropierea coastei Turciei de la Marea Egee. Explozia la sistemul electric nu mai permite folosirea lifturilor pentru a-i poate scoate la suprafata pe minerii aflati in subteran. Potrivit ministrului turc al energiei Taner Yildiz, 787 de mineri erau in subteran la momentul exploziei. Mii de oameni, membrii ai familiilor minerilor s-au adunat asteptind informatii in apropierea minei. Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan şi-a contramandat vizita in Albania si se afla la locul tragediei.

Șapte militari ucraineni uciși la Kramatorsk de separatiștii pro-ruși

Șapte soldati ucrainieni au fost omoriţi in ciocnirile cu separatistii pro-rusi in apropiere de loaclitatea Kramatorsk. Potrivit Ministerului Apărarii de la Kiev, separatistii pro-rusi au folosit lansatoare de grenade şi arme automate împotriva militarilor. Inainte de ambuscada de la Kramatorsk, pina acum, potrivit autorităţilor interimare de la Kiev, in ciocnirile cu separatistii pro-rusi au murit 9 militari ucrainieni.

François Hollande şi-a incheiat vizita în Caucazul de Sud

Preşedintele Frantei, François Hollande şi-a incheiat vizita in Caucazul de Sud, dupa intrevederile pe care le-a avut ieri la Tbilisi cu oficialităţi georgiene. Hollande a spus ca Uniunea Europeana ar fi pregatita sa întăreasca sancţiunile impotriva Rusiei dacă alegerile prezidenţiale din Ucraina vor fi zădărnicite. Criza ucrainiana a dominat agenda discutiilor preşedintelui socialist de la Paris cu oficialităţile din Armenia, Georgia si Azerbaijan ca si relaţia cu Alianta Nord Atlantica. Georgia a cerut ajutor NATO pentru intarirea capacităţilor sale de apărare, chiar inainte de a deveni membra a Aliantei, din cauza îngrijorarilor legate de rolul Rusiei in regiune.

Dmitri Rogozin amenință Statele Unite cu retragerea Rusiei din cooperarea spațială

Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a declarat că Moscova nu intenţioneaza sa foloseasca Statia Spatială Internationala dupa anul 2020, excluzînd Statele Unite de la folosirea ei. Rogozin a spus ca Moscova are reserve in a continua colaborarea in proiecte de inalta tehnologie cu, „un partener de neincredere” ca Statele Unite care„politizeaza orice”. In opinia sa, Rusia poate folosi independent segmentul său al statiei, in timp ce Statele Unite nu ar putea face acest lucru fără colaborarea cu Rusia. NASA a anunţat ca pină acum nu a fost informata oficial de vreun plan al Rusiei de schimbari in colaborarea spaţiala cu Moscova.

Bloggerul Evgheni Pirogov internat în spital după o tentativă de asasinat

Un activist civic si blogger cunoscut in Rusia, Evgheni Pirogov, se afla in spital după ce a fost atacat cu violenţa acum citeva zile pentru că a încercat organizarea unui miting în sprijinul Ucrainei. Pirogov a fost injunghiat in apropierea locuinţei sale din capitala republicii Mari El, Yoşkar Ola. Potrivit corespondentului Europei Libere, in aceasta localitate s-au desfasurat trei acţiuni publice in sprijijul Ucrainei in ultima perioada de timp.

Demisie a lui Lakdar Brahimi, negociatorul internațional pentru Siria

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a anunţat că negociatorul international pentru Siria, Lakdar Brahimi, demisionează din post la sfirsitul acestei luni. Cind a preluat funcţia aceasta de la fostul secretar ONU, Koffi Annan, in august 2012, Brahimi a fost conştient de dificultatea misiunii sale. El a reusit totuşi să îi aduca la masa negocierilor la Geneva pe reprezentantii regimului preşedintelui Bashar al Assad si pe cei ai opozitiei militante, dar convorbirile menite să găseasca calea de ieşire din razboiul civil care dureaza de peste 3 ani au intrat in impas. In razboiul civil din Siria peste 150 de mii de oameni au fost omoriti si mai mult de un million s-au refugiat.

România insistă asupra semnării Acordului de Asociere între R.Moldova şi UE cu o lună mai devreme

Președintele român, Traian Băsescu, spune că România insistă asupra semnării Acordului de Asociere între Uniunea Europeană și Republica Moldova pe 27 mai, cu o lună mai devreme decât data anunțată astăzi la Chișinău de către președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Băsescu a făcut declarația la București, după discuții cu premierul Victor Ponta, cu miniștrii Apărării și Internelor despre impactul regional al crizei dintre Rusia și Ucraina.

Președintele român a spus că, din punct de vedere tehnic, acordul cu Republica Moldova poate fi semnat și la 27 mai, când la Bruxelles are loc un summit european extraordinar, care va precede summit-ul.

Devansarea datei, a mai spus Traian Băsescu, ar da timp României și altor membre ale UE ca Polonia și țările baltice să ratifice tratatul până la vacanța de vară și să „transmită un semnal extrem de puternic legat de angajamentul față de Moldova”.

UE promite sprijin adiţional Moldovei, dacă Rusia va crea noi piedici pentru semnarea Acordului de Asociere

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a promis Republicii Moldova sprijin adițional dacă Rusia va aplica embargouri sau alte presiuni pentru a împiedica Chișinăul să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Suntem gata să luăm mai departe măsuri de sprijin în domeniul comerțului pentru a contracara posibile embargouri externe”, a spus Van Rompuy, la Chișinău, în compania premierului Iurie Leancă, pe care l-a invitat să semneze acordul cu UE pe 27 iunie la Bruxelles.

Oficialul european a amintit că UE a anulat deja cotele de import a vinului moldovenesc ca răspuns la embargoul rusesc și a mai spus că Bruxellesul este gată să ofere ajutor și în cazul unor măsuri rusești față de emigranții moldoveni din Rusia.

Ambuscadă în apropiere de Kramatorsk. Şase militari ucraineni au fost ucişi

Ministerul Apărării din Ucraina spune că șase militari au fost uciși de rebelii pro-ruși într-o ambuscadă în apropiere de orașul Kramatorsk din estul țării.

Un convoi militar ar fi fost atacat de aproximativ 30 de oameni înarmați până în dinți, care ar fi tras din aruncătoare de grenade și arme automat.

Luptele au coincis cu încercarea ministrului german de externe Frank-Walter Steinmeier aflat la Kiev să medieze convorbiri de pace
între autoritățile și separatiștii pro-ruși. Rusia la rândul ei a cerut militanților din estul Ucrainei să respecte un plan de aplanare a crizei propus de OSCE, cu condiția că Kievul oprește operațiunea militară împotriva lor.

Președintele Comisiei Europene: este „crucial” să se găsească o soluție diplomatică în Ucraina

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a spus că este „crucial” să se găsească o soluție diplomatică în Ucraina. Vorbind după convorbiri cu premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk la Bruxelles, Barroso a mai îndemnat Rusia să joace un rol constructiv și să renunțe la folosirea energiei ca armă politică.

Tot astăzi, ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier a declarat la Kiev că Germania va sprijini eforturi pentru începerea unei „mese rotunde” între guvernul ucrainean și oponenții din estul țării.

Rusia, la rândul ei, a cerut separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei să respecte o foaie de parcurs pentru aplanarea crizei propusă de OSCE, cu condiția că Kievul oprește operațiunea militară împotriva lor.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG