Linkuri accesibilitate

Ştiri

Camera Reprezentanților aprobă o lege de limitare a ascultării telefoanelor de către Agenția Națională de Securitate

Camera Reprezentanților din Congresul Statelor Unite a aprobat o lege care va restrânge capacitatea de ascultare a convorbirilor telefonice de către Agenția Națională de Securitate. Este prima măsură de limitare a activităților NSA după izbucnirea scandalului provocat de dezvăluirile fostului colaborator al agenției, Edward Snowden. Reforma NSA a fost sprijinită în principiu de Casa Albă. Dar unele organizații pentru drepturile omului, ca și companii precum Google și Microsoft, au spus că reformele, așa cum sunt concretizate în noua lege, nu merg destul de departe. Senatul ar urma să dezbată „Legea Libertății” în luna iunie. Camera Reprezentanților a aprobat-o joi 22 mai cu 303 voturi pentru și 121 împotrivă.

Joe Biden a oferit sprijin american pentru insula Cipru

Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden, a oferit sprijin american pentru insula divizată etnic Cipru. Vorbind la Nicosia după întâlnirea cu președintele grec cipriot Nicos Anastasiadis că Statele Unite vor pune la dispoziția insulei tot ce este necesar pentru „atingerea scopului unificării”. Ciprul este divizat din 1974, când armata Turciei a invadat nordul insulei, predominant turcesc, după o tentativă de puci a liderilor comunității grecești. Biden urma să se mai întâlnească și cu liderul cipriot turc Derviș Eroglu. Agențiile de presă spun că Biden urma să ceară Ciprului, care face parte din UE, să contribuie mai activ la sancțiunile economice împotriva Rusiei. Mulți ruși și companii rusești au interese mari de afaceri în Cipru.

Echipa națională de fotbal a Moldovei o va înlocui pe cea a Guatemalei într-un meci amical în Camerun

Echipa națională de fotbal a Moldovei va merge la un meci amical în Camerun în locul naționalei Guatemalei, care și-a anulat deplasarea în Africa din temeri de securitate, informează agenția Associated Press. Meciul Camerun-Guatemala urma să aibă loc în capitala țării vest-africane, Yaounde, la 7 iunie. Presa locală a scris că oaspeții central-americani se tem după ce în Nigeria, țară vecină cu Camerun, gruparea islamistă Boko Haram a efectuat săptămâna aceasta mai multe atacuri sângeroase. Autoritățile din Camerun au spus că au garantat moldovenilor șederea la un hotel de cinci stele din Yaounde și au plătit unui agent acreditat la FIFA peste 200.000 de dolari ca să-i înlocuiască pe guatemalezi în ceea ce va fi ultimul meci de pregătire înaintea Cupei Mondiale din Brazilia. AP scrie că echipa Camerunului se află în prezent în cantonament în Austria și va reveni în țară la 1 iunie.

UE a avertizează Moldova că nu va primi investiții străine dacă nu combate corupția din justiție

Uniunea Europeană a avertizat Moldova că nu va avea parte de investiții străine dacă nu combate corupția din justiție. Vorbind la Chișinău comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstroem, a spus că „investitorii trebuie să aibă încredere pentru a investi în Republica Moldova, care trebuie să demonstreze că este un stat de drept”. Malmstroem a promis că Uniunea Europeană va sprijini Moldova în aplicarea reformei din justiție, ca și din alte domenii. Tot la Chișinău, comisarul european al Agriculturii, Dacian Cioloș, a lăudat apropiata semnare de către Moldova a Acordului de Asociere la UE și a anticipat că el va aduce avantaje și fermierilor moldoveni, odată cu alte categorii profesionale.

Moldovenii și alți străini nu mai pot intra în Federația Rusă fără o poliță de asigurare medicală

Ministerul de Externe a anunțat că de la începutul lunii mai moldovenii și alți străini nu mai pot intra în Federația Rusă dacă nu au o poliță de asigurare medicală. Potrivit unui comunicat de presă al externelor, autoritățile ruse pot controla, de asemenea, dacă moldovenii aflați deja în Federația Rusă au poliță de asigurare medicală, iar în caz contrar le pot aplica amenzi. Pe pagina de internet a Ministerului moldovean de Externe sunt publicate numere de telefon la care pot apela doritorii de informații suplimentare: din Republica Moldova 080090990 (apel gratuit), iar din străinătate +373 22 690 990.

NATO urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă în regiunea transnistreană

Comandantul trupelor NATO, generalul american de aviație Philip Breedlove a spus că Alianța Nord-Atlantică urmărește cu atenție ce se întâmplă în regiunea transnistreană. Vorbind la Bruxelles după ședința factorilor de decizie din apărarea NATO, generalul Breedlove a spus că scenariul evenimentelor din Crimeea pare să se repete în estul Ucrainei, iar „unele elemente (ale scenariului) se desfășoară în regiunea transnistreană a Moldovei”. Generalul american a adăugat că aceste asemănări sunt îngrijorătoare, că NATO le va urmări cu atenție. El a adăugat însă că este prea devreme să se spună că în regiunea transnistreană s-ar produce evenimente negative concrete.

UE promite ajutor financiar de urgență Serbiei după inundații

Uniunea Europeană a promis ajutor financiar candidatei la aderare Serbia după gravele inundații care au lovit regiunea Balcanilor, soldate cu zeci de morți și mari pagube materiale. Șeful delegației UE la Belgrad, Michael Davenport, a spus astăzi că Bruxelles-ul oferă 30 de milioane de euro ca ajutor de urgență, iar alte ajutoare ar putea urma. Oficialul european a făcut declarația la o conferință de donatorilor organizată în grabă de guvernul de la Belgrad după inundații. Ca țară candidată la aderarea la UE, Serbia are dreptul la un fond de solidaritate comunitar pentru situații excepționale, dacă pagubele materiale depășesc un anume procentaj din Produsul Intern Brut. Bosnia-Herțegovina, care a fost și ea lovită din plin de inundații, nu este deocamdată candidată la aderare, dar Bruxelles-ul i-a promis că va dirija și în direcția ei anumite fonduri europene.

Nato: prezența militară rusească la frontiera Ucrainei rămîne foarte mare

Comandantul trupelor NATO, generalul american de aviație Philip Breedlove, a exprimat dubii față de declarațiile Rusiei că-și retrage trupele de la granița cu Ucraina. Vorbind la sediul alianței din Bruxelles, Breedlove a spus că „au fost văzute unele mișcări” de trupe rusești, dar nu este limpede încotro se îndreaptă, iar prezența militară rusă în regiunea respectivă rămâne „foarte mare, foarte capabilă de acțiune și într-o poziție foarte amenințătoare”. Declarația vine după ce Ministerul rus al Apărării a spus că trupe din trei regiuni de la granița cu Ucraina ar fi fost mutate cu 15 avioane de transport și 20 de trenuri la bazele lor permanente. Liderii ruși au spus săptămâna aceasta că vor retrage trupele ca să asigure condiții pentru alegerile prezidențiale ucrainene de duminică, dar chiar și așa nu este limpede dacă scrutinul va avea loc în zonele estice ale Ucrainei, dominate de separatiștii pro-ruși.

Miloš Zeman: neutralitatea Moldovei nu este un obstacol în calea integrării ei în UE

Președintele Cehiei Miloš Zeman a spus că neutralitatea Moldovei nu este un obstacol în calea integrării ei în Uniunea Europeană, relatează agenția Moldpres. Vorbind la începutul vizitei sale în Moldova, Miloš Zeman a mai spus la întâlnirea cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti, că perspectivele cooperării bilaterale sunt bune. Zeman a amintit că Republica Cehă este cel mai mare importator din UE de vinuri moldovenești. Zeman și Timofti au discutat și situația din Ucraina, iar liderul moldovean a spus că “menţinerea păcii şi stabilităţii politice în Ucraina este esenţială” pentru Republica Moldova. Miloš Zeman avea programată pentru astăzi și o întâlnire cu liderul opoziției comuniste, Vladimir Voronin, iar pentru mâine discuții cu premierul Iurie Leancă.

Rusia a cerut Marii Britanii explicații oficiale după ce s-a relatat că Prințul Charles l-a comparat pe Vladimir Putin cu Adolf Hitler

Rusia a cerut Marii Britanii explicații oficiale după ce s-a relatat că Prințul Charles l-a comparat pe președintele rus Vladimir Putin cu liderul Germaniei naziste Adolf Hitler. Presa britanică a informat că mai multe persoane l-au auzit pe Prințul Charles spunând în cursul vizitei în Canada, la 19 mai, că acțiunile lui Putin în Ucraina sunt ”întocmai ca ale lui Hitler”. Charles ar fi făcut remarca în discuția cu o femeie care a fugit la vârsta de 13 de ani din calea nazismului și și-a pierdut mai mulți membri ai familiei în Holocaust. Astăzi 22 mai purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Aleksandr Lukașevici, a spus că dacă remarcile atribuite Prințului Charles au fost rostite într-adevăr, ele sunt ”inacceptabile, revoltătoare, josnice”. Charles ar urma să participe împreună cu Putin la comemorarea debarcării din Normandia în Franța, la 6 iunie. Serviciul de presă al Prințului a spus că nu comentează conținutul discuțiilor sale particulare.

Reparațiile la linia ferată ar putea fi cauza accidentului feroviar de marți din din apropiere de Moscova

Autoritățile ruse înclină să creadă că de vină pentru accidentul feroviar de marți de la Moscova în care au murit șase moldoveni au fost reparațiile la linia ferată la locul tragediei. Purtătorul de cuvânt al Comitetului Investigativ al Rusiei, Vladimir Markin, a spus că pe segmentul de cale ferată unde s-a produs accidentul de la 20 mai aveau loc reparații, iar anchetatorii bănuiesc că aceia care le efectuau nu i-au avertizat pe conductorii trenurilor care treceau pe acolo, deși aveau obligația să-i anunțe. Markin, citat de Interfax, a mai spus că este posibil ca angajații căilor ferate să fi efectuat reparațiile cu încălcarea regulilor de protecția muncii, care spun că asemenea lucrări nu se fac când temperatura aerului este prea înaltă. Interfax amintește că oficialul însărcinat cu siguranța căii ferate Moscova-Kiev, pe care s-a produs accidentul, a fost arestat, dar se află în spital pentru „probleme psihologice”. În accidentul cu implicarea trenului Moscova-Chișinău au fost răniți 50 de oameni, dintre care 24 grav.

Comandantul armatei Tailandei a anunțat că a preluat controlul asupra guvernării

Comandantul armatei Tailandei a anunțat că a preluat controlul asupra guvernării, la două zile după ce decretase legea marțială. Generalul Prayuth Chan-ocha a spus într-un discurs televizat în 22 mai că armata preia conducerea țării ca să reîntroneze ordinea și să pornească reforme. El a mai spus că protestatarii vor fi îndepărtați de soldați din locurile unde țin mitinguri și țara va fi condusă de comisia care a impus legea marțială la 20 mai. Declarația lui Prayuth a venit după a doua zi de discuții cu liderii diferitelor partide politice. Participanții nu au reușit să ajungă la vreun compromis după luni de proteste antiguvernamentale și recenta cădere a guvernului în urma unor acuzații de corupție. Prayuth a mai spus că preluarea conducerii Tailandei de către armată nu va afecta relațiile externe ale țării sud-est asiatice.

Procentajul americanilor care sunt de acord cu căsătoriile gay a ajuns la nivelul record de 55%

Procentajul americanilor care sunt de acord cu căsătoriile gay a ajuns la nivelul record de 55%, informează agenția AFP citând un sondaj Gallup publicat miercuri 21 mai. Gallup a amintit că procentul a trecut de ”piatra de hotar” de 50% în 2012, spunând că noile rezultate arată că ”sprijinul pentru egalitatea conjugală s-a solidificat la un nivel majoritar”. Sprijinul este cel mai înalt între tineri: 78%, iar pe plan regional opoziția cea mai mare rămâne în statele din sud, unde adversarii egalității conjugale rămân majoritari. În 1996, când Gallup a început să sondeze opinia publică pe această temă, erau în favoarea căsătoriilor gay numai 27% din americani. Căsătoriile între persoane de același sex sunt legale în 18 state și Districtul Columbia. Numai câteva zile, săptămâna aceasta, s-au alăturat listei în urma unor decizii judecătorești Oregon, Idaho și Pennsylvania. Alte câteva state sunt în așteptarea unor verdicte. Într-o decizie istorică în iunie anul trecut Curtea Supremă de Justiție din Statele Unite a hotărât că persoanele LGBT care trăiesc în cuplu au dreptul la aceleași beneficii sociale pe plan federal ca familiile tradiționale.

UE oferă R. Moldova două milioane de euro pentru combaterea corupţiei

Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova două milioane de euro pentru combaterea corupţiei, a spălării banilor şi a crimelor economice, în cadrul pragmului bilateral privind asistența Uniunii Europene pentru aplicarea acordurilor existene și viitoare. Potrivit agenției IPN, încă jumătate de million de euro sunt acordați pentru protejarea liberatății şi pluralismului mass-media. Într-un interviu pentru Europa Liberă, miercuri la Bruxelles, Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a coordonatoarei politicii externe europene, a spus că Uniunea Europeană s-a angajat să sprijine aplicarea rapidă a prevederilor din Acordul de Asocierei și că „Moldova a beneficiat deja din plin” de sprijinul european, iar în perioada 2007-2013 a primit ajutoare in valoare de aproape jumătate de miliard de euro.

Ministrul moldovean al economiei Valeriu Lazăr despre efortul de a reduce birocrația în afaceri

Ministrul economiei Valeriu Lazăr a afirmat că în efortul de a reduce birocrația în afaceri, cele mai mari probleme sunt ridicate de crearea așa-numitelor „ghișee unice” care ar urma să elibereze 57 de tipuri de acte si adeverințe. În ședința de govern, Lazăr a spus ca din 15 autorități implicate în acest proces, numai 9 au reguli pentru eliberarea actelor prin „ghișeele unice”, și asa pentru doar 26 de acte permisive.

Cetățenii moldoveni din străinătate se vor putea înregistra în prealabil la viitoarele alegeri

Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a stabilit modul în care se pot înregistra în prealabil cetățenii moldoveni din străinătate care vor să participe la viitoarele alegeri. Potrivit agenției Moldpres, înregistrarea va începe cu şase luni înainte de expirarea mandatului actualului Parlament şi se va încheia cu 40 de zile înainte de ziua alegerilor (care nu a fost încă stabilită). Înregistrarea se va face on-line, la www.alegator.md. Scopul înregistrării prealabile este de a estima numărul alegătorilor de peste hotare, respective numărul nececsar de secții de votare și de buletine de vot

Accidentul feroviar de marți din apropiere de Moscova s-a datorat unei greșeli umane

Accidentul feroviar de marți, din apropiere de Moscova, în care trenul Moscova-Chișinău a fost lovit de vagoanele unui marfar, s-a datorat unei greșeli umane: mecanicii de locomotive nu fuseseră informați despre lucrările de întreținere a șinelor, care avea loc la locul accidentului. Comisia rusă de investigații a anunțat că a fost reținut responsabilul pentru securitatea liniei Moscova-Kiev. Este interogat și directorul liniei respective. Șase persoane, toate cu cetățenie moldoveană, au fost ucise, iar altele 24 au fost spitalizate, informează sursele ruse.

Nouă membri ai forțelor de securitate au fost uciși în ciocnirile cu separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei

Ministerul ucrainean al Apărării informează că nouă membri ai forțelor de securitate au fost uciși în ciocnirile cu separatiștii pro-ruși din estul țării. Cele mai grele ciocniri au avut loc în apropiere de Donețk. Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării informează că mai multe trenuri încărcate cu militari ruși au plecat din zona graniței cu Ucraina, în cadrul retragerii masive a trupelor staționate temporar acolo. Alianța Nord-Atlantică susține că pentru moment nu are dovezi concrete că Rusia și-ar retrage trupele din zona de granițăe, estimate la aproximativ 40.000.

Președintele Iranului e optimist cu privire la încheierea un acord privind programul nuclear iranian

Președintele Iranului Hassan Rohani a declarat că Teheranul și principalele șase puteri mondiale (țările membre în Consiliul de Securitate ONU plus Germania) au toate șansele de a încheia un acord privind programul nuclear iranian înainte de data limită de 20 iulie. Rohani a făcut această declarație la Șanghai unde participă la o conferință internatională pe teme de Securitate. Programul nuclear Iranian este bănuit de a avea și o component militară, motiv pentru care Iranului i s-au impus o serie de sancțiuni international.

Dacian Cioloș și Cecilia Malmström în vizită la Chișinău

Comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloș și Comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmström, sosesc astăzi la Chișinău. Agenda comisarilor include întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, primul-ministru Iurie Leancă și cu președintele Parlamentului, Igor Corman. Dacian Cioloș va participa la Congresul reprezentanților autorităților locale. Vineri, Dacian Cioloș va merge la Comrat, unde se va întâlni cu guvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Mihail Formuzal. După aceasta va discuta cu studenții de la Universitatea din Comrat. Vineri, comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmström va lua parte la forumul public „Femeile pentru o Moldovă europeană".

Încep alegerile pentru Parlamentul European

Astăzi încep alegerile pentru Parlamentul European în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Olanda şi Marea Britanie sunt primele care votează. Cele mai multe scrutinuri sunt organizate însă duminică 25 mai iar primele prognoze sînt aşteptate duminică seară, după închiderea tuturor centrelor de votare. Duminică se votează şi în România, un vot la care pot participa şi moldovenii cu cetăţenie română. În Republica Moldova vor fi deschise opt centre de votare, patru la Chişinău, două la Bălţi şi câte unul la Ungheni şi Cahul. Vor putea vota cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani şi deţin un act de identitate dar certificatul de cetăţenie în sine nu permite participarea la vot. Potrivit unui studiu publicat de Fundaţia Soros România, în 2011, peste 220.000 de persoane din R. Moldova au redobândit cetăţenia română între 1991 şi 2011. În următorii doi ani încă câteva sute de mii de persoane se presupune că au profitat de un regimul mai facil de procesare a dosarelor. Nu se aşteaptă o participare masivă a moldovenilor la europarlamentare. Potrivit Ministerului de Externe din România, la ultimele alegeri prezidenţiale din România au votat 9 mii de cetăţeni moldoveni.

În R. Moldova vor fi deschise două secţii de vot pentru alegerile prezidențiale din Ucraina

Pe 25 mai au loc alegerile prezidenţiale anticipate din Ucraina iar în R. Moldova vor fi deschise două secţii de vot pentru moldoveni care au şi cetăţenia ucraineană, una la Ambasada ucraineană din Chişinău şi alta la Bălţi. Tot acolo vor putea vota şi cetăţenii ucraineni din regiunea transnistreană, a anunţat ambasadorul Ucrainei în Moldova, Serghei Pirojkov, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la oficiul consular ucrainean din Tiraspol.

Sondaj de opinie: comuniștii rămân cei mai populari în R. Moldova

Dacă duminica viitoare în R, Moldova ar avea loc alegeri generale, în Parlament ar intra cinci partide, în ordinea popularităţii: Partidul Comuniştilor, Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat, Partidul Liberal şi Partidul Socialiştilor. Sondajul dat publicităţii miercuri a fost realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova, la comanda Filialei din Chișinău a Institutului Internaţional de Monitorizare a Dezvoltării Democraţiei, Parlamentarismului și Respectării Drepturilor Electorale ale Cetăţenilor Statelor Membre ale Adunării Interparlamentare CSI, relatează IPN. Acealşi sondaj sugerează că liderul Vladimir Voronin se bucură de cea mai mare încredere, urmat de premierul Iurie Leancă.

Toți cei 6 oameni care au murit în accidentul feroviar din Rusia sînt cetăţeni moldoveni

Toți cei 6 oameni care au murit în accidentul feroviar din Rusia sînt cetăţeni moldoveni, informază IPN citând agenţia rusă Interfax. Informaţia vine de la ministrul sănătăţii din Rusia dar nu este confimată oficial de Servicul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Moldova . Accidentul a avut loc marţi, 20 mai, cînd trenul Moscova – Chişinău a fost lovit de un marfar, la scut timp după ce a plecat de la Moscova. Majoritatea celor răniţi sunt de asemenea cetăţeni moldoveni. Ministerul rus al sănătăţii informează că 10 persoane se află în stare gravă.

Vicepreședintele american Joe Biden a dat asigurări de securitate României

Vicepreședintele american Joe Biden a dat asigurări de securitate României și a spus că Statele Unite sprijină împreună cu Bucureștiul suveranitatea, integritatea și aspirațiile europene ale Republici Moldova. Vicepreședintele american a făcut aceste declarații miercuri, la Bucureşti, unde a subliniat şi importanţa articolului 5 din Tratatul NATO precum şi faptul că agresiunea Rusiei împotriva Crimeii arată cât de importantă continuă să fie Alianţa Nord Atlantică. Între timp, vicepreședintele american a sosit în Cipru, a doua escală a turneului său european, după Romania. Joe Biden este cea mai înaltă oficialitate americană care vizitează insula divizată în ultimii 52 de ani. Se aşteaptă ca Joe Biden să discute în Cipru sancţiunile internaţionale împotriva Rusiei ca urmare a crizei ucrainene şi chestiuni energetice. Ambele subiecte sunt delicate, având în vedere că investitorii ruşi au miliarde de dolari depozitați în băncile cipriote. Insula este divizata din 1974, când Turcia a invadat partea de nord a insulei.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG