Linkuri accesibilitate

Ştiri

Peste 500 de persoane au participat la Chişinău la Marşul Tricolorului

Peste 500 de persoane au participat la Chişinău la Marşul Tricolorului organizat de asociația Tinerii Moldovei. Potrivit agenţiilor de presă, participanţii au desfăşurat un tricolor de aproximativ 300 de metri și au scandat lozinci unioniste. Au fost prezenţi și membri ai Partidului Național Liberal și ai Consiliului Unirii. Pe de altă parte, Partidului Socialiştilor a organizat un marş de susținere Uniunii Vamale şi împotriva „acţiunilor frauduloase ale oligarhilor aflaţi la putere”, după cum s-a exprimat liderul partidului, Igor Dodon.

Partidul Regiunilor nu va participa la alegerile generale anticipate programate din Ucraina

Partidul Regiunilor al fostului preşedintele ucrainean Victor Ianukovici a anunțat că nu va participa la alegerile generale anticipate, programate în Ucraina pentru 26 octombrie Baza electorală a partidului este în estul Ucrainei iar după ultimele alegeri generale din 2012, avea 210 deputaţi din Parlament. De la plecarea forţată a lui Ianukovici de la conducerea ţării, în decembrie 2013, 120 de parlamentari au părăsit fracţiunea, iar în februarie 2014 Partidul Regiunilor s-a distanţat de fostul preşedinte al ţării.

OSCE va supraveghea respectarea acordului de încetare a focului în estul Ucrainei

OSCE va trimite mai mulți observatori si va folosi drone (avioane teleghidate) civile pentru a supraveghea respectarea acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, încheiat în 5 septembrie și care este mereu încălcat. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a acceptat întărirea prezenței observatorilor OSCE după o discuție cu președintele în exercițiu al oganizației, Didier Burkhard. Itar-Tass relatează că dronele vor fi folosite și pentru a monitoriza granița ruso-ucraineană. Kievul și guvernele occidentale acuză Rusia că sprijină cu armament și oameni separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, acuzație respinsă în repetate rânduri de Moscova. Sîmbătă, în estul Ucrainei au intrat primele camioane dintr-un nou convoi umanitar rus, destinat orașelor lovite de luptele dintre armata ucraineană și separatiști. Kievul a protestat, afirmând că au fost încălcare toate regulile internaționale prvind controlul de fontieră, și că vehiculele au intrat în Ucraina fără aprobarea autorităților ucrainene și fără supravegherea Crucii Roșii.

La Chișinău are loc congresul Partidului Liberal

La Chișinău are loc congresul Partidului Liberal la care va fi aleasă conducerea partidului. Ultimul Congres al PL a avut loc la 26 septembrie 2010. Mihai Ghimpu este președintele PL de la înființarea partidului, din 1998. Partidului Liberal este succesorul de drept al Partidului Reformei. În iunie 2013, Partidul Liberal s-a scindat, „disidența” a format Partidul Liberal Reformator, care se afla în actuala coaliție de guvernare.

În Rusia au loc alegeri locale și regionale

În Rusia au loc alegeri locale și regionale. Vor fi alești 30 de guvernatori, 14 parlamente regionale, 3 primari si mai multe consilii locale de administrație între care cel de la Moscova. Se votează și în Crimeea și la Sevastopol, după ce peninsula a fost abuziv anexată de Rusia. Este de aștepta ca votul să fie câștigat de partidele și candidații susținuți de Kremlin.

Sondajele de opinie indică o victorie a social-democraților în alegerile generale din Suedia

Sondajele de opinie indică o victorie a social-democraților în alegerile generale din Suedia, sau o revenire la „normalitate”. Sociali-democrații se află de opt ani în opoziție, cea mai lungă perioadă din 1920, când partidul a preluat conducerea Suediei, fiind în anii postbelici, arhitectul sistemului social de piața din Suedia. Partidul de centru-dreapta al premierului Fredrik Reinfeld a condus cu succes Suedia prin ultimele crize financiare, dar suedezii il acuză ca ar fi pe cale de a „demonta” sistemul social tradițional

Deutsche Bank avertizeză că un „da” la referendumul legat de independența Scoției ar genera o criză similară cu Marea Depresiune

În ultima săptămână înainte de votul din Scoţia asupra unei posibile independenţe de Marea Britanie este marcată de tensiuni crescânde între guvernul provinciei şi lumea de afaceri. Premierul scoţian Alex Salmond a avertizat că scoţienii nu se vor lăsa speriaţi nici de bănci, nici de supermarketuri sau alte companii internaţionale. Deutsche Bank a declarat că recent că un vot pentru independenţa va arunca Scoţia într-o criză similară cu Marea Depresiune din anii 30 (ai secolului trecut). Mai multe supermarketuri i-au avertizat de asemenea pe scoţieni că independenţa de Marea Britanie ar putea aduce o creştere masivă a preţurilor. Iar Banca Regală a Scoţiei a anunţat că-şi va muta sediul de la Edinburgh, dacă scoţienii aleg independenţa. Referendumul are loc joi, pe 18 septembrie şi ultimele sondaje arată că cei care se opun independenţei conduc uşor, cu 52 la 48 la sută.

Ministerul Justiţiei prezintă luni lista partidelor care pot participa în alegerile generale din R. Moldova

Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan a declarant că luni, 15 septembrie, Ministerul Justiţiei va prezenta lista partidelor legal înregistrate care pot participa în alegerile generale din noiembrie după care partidele se vor putea înscrie oficial în cursa electorală. Într-un interviu cu postul de televiziune RTR-Moldova, citat de IPN, Ciocan a precizat că înregistrarea va dura până pe 30 octombrie. Odată înregistrat, un pazrtid va beneficia de un anumit număr de apariţii gratuite la televiziunea publică iar cheltuielile electorale vor fi monitorizate.

Președintele CEC din Moldova: în ultimii 11 ani alegerile nu au fost niciodată fraudate

În ultimii 11 ani alegerile nu au fost niciodată fraudate, a declarat președintele CEC, Iurie Ciocan, intr-un interviu pentru televiziunea RTR-Moldova, citat de agentia IPN. „Poate că au fost cazuri de cumpărare a alegătorilor cu bani sau cadouri, însă nu au fost cazuri de fraudare a voturilor. Nici în aprilie, 2009, după ce au fost aduse acuzaţii în acest sens, nu au fost prezentate probe relevante”, a declarat Ciocan. Totodată, el a anunțat că pentru alegerile generale din noiembrie va fi introdus registrul electronic al alegătorilor prin care centrele de votare vor putea verifica alegătorii sau listele electorale.

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău a respins din nou acuzațiile că țara sa ar bloca fluxurile de mărfuri ruseşti către Transnistria

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău a respins din nou acuzațiile că Ucraina ar bloca fluxurile de mărfuri ruseşti către Transnistria, după cum afirmă unii oficiali de la Tiraspol şi Moscova. Într-un interviu televizat, Serhii Pirojkov, a precizat că de la izbucnirea conflictului din estul Ucraineia fost întărit controlul la granița moldo-ucraineana, pe segmentul transitrean pentru „asigurarea securităţii, pentru a evita pătrunderea teroriştilor în Ucraina”.

Premierul Victor Ponta este candidatul PSD în alegerile prezidențiale din România

În Românis, Congresul partidului social-democrat de guvernământ l-a desemnat oficial pe premierul Victor Ponta drept candidatul PSD în alegerile prezidențiale din noiembrie. Alegerile prezidențiale din România vor avea loc pe 2 noiembrie, turul de balotaj ar urma să fie organizat pe 16 noiembrie. Președintele este ales pentru un mandat de cinci ani. Până acum, în cursa prezidențială se mai află liderul PNL, Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu din partea partidului Liberal Reformator, Elena Udrea , Partidul Mișcarea Populară (candidatură sprijină de actualul președinte al țării, Traian Băsescu), Hunor Kelemaen (UDMR), Remus Cernea (Partidul Verde) și Monica Macovei, candidat independent.

Un nou convoi umanitar rusesc a trecut granița în Ucraina fără escorta Crucii Roșii Internaționale

70 de camioane dintr-un nou convoi umanitar rusesc de circa 200 au trecut granița ucraineană și primele au ajuns deja la Lugansk. Camioanele transportă zahăr, cereale, alimente și alte bunuri de prim ajutor, informează Itar-Tass. Nici un reprezentant al Crucii Roșii nu însoțește convoiul, a declarat un reprezentant al organizației, citat tot de Itar-Tass.

Statele Unite au impus noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru rolul desabilizator jucat în estul Ucrainei

Statele Unite au impus noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru rolul desabilizator jucat în estul Ucrainei. Pe lista companiilor cărora li se limitează accesul la surse financiare se numără acum și Sperbank. S-a impus deasemeni un embargo pe exportul de înaltă tehnologie pentru forja maritim și în zonele arctice. Uniunea Europeană a impus deasemeni, de vineri, noi sacnțiuni Rusiei. În replică, președintele rus Vladimir Putin a avertizat că Moscova va reacționa pe măsură și că sancțiunile occidentale vor submina negocierile de pace privind estul Ucrainei.Pe de altă parte, Uniunea Europeană a amânat până în decembrie anul viitor aplicarea prevedirilor din acordul de liber schimb, încheiat cu Ucraina. Decizia a fost anunțară vineri la Bruxelles, după negocieri cu reprezentanții Ucrainei și Rusiei. Ucraina este și membră în spațiul de liber schimb CSI iar Rusia susține că prevederile acordului de liber schimb cu UE nu sunt compatibile cu regulile CSI.

Statele Unite sînt în stare de război cu militanții organizației extremiste Statul Islamic (ISIL)

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că Statele Unite sunt în stare de război cu militanții organizației extremiste a Statului Islamic (ISIL). Declarația a fost reluată și de purtătorl de cuvânt al ministerului apărării deși joi, secretarul de stat american Joh Kerry se limita să declare, într-un interviu televizat, că Statele Unite sunt implicate ”într-o vastă operațiunea antiteroristă”. Până acum, aviația americană a efectuat 158 de raiduri de bombardament împotriva pozițiilor ISIL din Irak și Siria iar 1.600 de militari americani sunt implicați, în Irak, în cobaterea milițiilor islamice extremiste.

Sondajele de opinie arată din nou că cei care se opun independenței Scoției conduc

Cu o săptămâna înainte de votul din Scoția asupra unei posibile independențe, sondajele de opinie arată din nou că cei care se opun independenței conduc. Săptămâna trecută, pentru prima dacă, avocații independenței erau în fața oponenților, în sondajele de opinie.

Acum, 52 la suta s-ar pronunța pentru rămânerea în Marea Britanie, 48 la sută pentru independență. Indecișii nu sunt incluși. În cazul unei victorii a taberei pro-independență, premierul britanic David Cameron ar putea fi obligat să demisoneze.

UE va amîna aplicarea Acordului de Liber Schimb cu Ucraina pînă la sfîrșitul lui 2015

Uniunea Europeană va amîna aplicarea Acordului de Liber Schimb cu Ucraina pînă la sfîrșitul lui 2015. Anuntul a fost facut de comisarul pentru comert Karel de Guht care a precizat că Ucraina va avea un acces privilegiat pe pieţele europene pînă la intrarea în vigoare a acordului. Moscova a ameninţat ca va introduce tarife la importurile ucrainene daca Kievul intră în Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.

Mama jurnalistului american James Foley a afirmat că Statele Unite i-au abandonat fiul

Mama lui James Foley, jurnalistul american asasinat de militanții din gruparea Statului Islamic, a afirmat că Statele Unite i-au abandonat fiul. Intr-un interviu pentru CNN, Diane Foley a spus ca este „jenată şi îngrozită” de modul în care guvernul a gestionat cazul fiului ei, că au fost multi oameni in guvern care au vrut sa o ajute, dar că „natura birocratiei a facut sa nu fie ajutată”. Ea a mai spus că a avut impresia că eftorturile facute de familie pe linga guvern pentru eliberarea jurnalistului din captivitate i-ar fi „plictisit” pe unii funcţionari ai guvernului, iar tentativa de salvare a fiului ei a venit prea tirziu. Diane Foley a mai spus c a simţit ca „țara noastră l-a abandonat pe Jim”.

PLDM i-a retras deputatului Veaceslav Ioniţă sprijinul politic

Biroul Central Politic al Partidului Liberal Democrat din Moldova i-a retras deputatului Veaceslav Ioniţă sprijinul politic, ca raspuns la acuzaţiile lansate de Ioniţă la adresa liderului liberal-democrat Vlad Filat.Potrivit declaraţiei PLDM citata de agentia IPN sprijinul politic i-a fost retras lui Veaceslav Ioniţă „ca urmare a acţiunilor acestuia de sabotare economică a Republicii Moldova”. Liderul liberal-democrat Vlad Filat anunţă că la prima şedinţă a legislativului în noua sesiune urmează ca Veaceslav Ioniţă să fie demis din funcţia de preşedinte al Comisiei economie, buget şi finanţe. După excluderea lui Ioniţă, fracţiunea PLDM a rămas cu 30 de deputaţi.

Moldova a adoptat 7.000 din cele 15.000 de standarde necesare pentru a candida la intrarea în UE

Moldova a adoptat 7.000 din cele 15.000 de standarde necesare pentru a putea candida la intrarea în Uniunea Europeana, se spune intr-un studiu lansat de Expert Grup la Chisinau. Autorul studiului, Denis Cenuşă, a menţionat că adoptarea standardelor europene este o precondiţie-cheie pentru valorificarea beneficiilor Acordului de asociere cu UE.

Marș socialist duminică la Chișinău pentru intrarea Moldovei în Uniunea Vamală

Liderul socialiștilor moldoveni Igor Dodon a afirmat că nu vor fi admise provocări la demonstrația pentru intrărea R. Moldova în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, ce va fi organizată duminică de Partidul Socialiştilor. Dodon a spus la o conferinţă de presă că dacă poliţia nu va dori să asigure securitatea participanţilor la eveniment, atunci membrii PSRM o vor face ei înşişi, informeaza agenţia IPN . Igor Dodon a mai spus că are semnale că se încearcă blocarea transporturilor cu care intenţionează să vină din raioane participanţii la marşul de duminică. La conferinta de presa a socialistilor Igor Dodon a criticat puterea spunînd că este coruptă.

Congresul Diasporelor Moldoveneşti îndeamnă moldovenii care muncesc în Rusia să-şi procure asigurare medicală

Congresul Diasporelor Moldoveneşti îndeamnă moldovenii care merg la muncă în Rusia să-şi procure asigurare medicală. Poliţa valabilă timp de un an costă 2.000 de ruble ruseşti (circa 800 de lei), informeaza agenţia IPN. Programul de asigurare benevolă în medicină pentru migranţi acoperă servicii medicale în situaţii de traumatisme severe şi foarte severe. De asemenea, asigurarea acoperă şi serviciile de repatriere în caz de deces.

Uniunea Europeana și-a înasprit sancţiunile împotriva Rusiei

Uniunea Europeana și-a înasprit sancţiunile împotriva Rusiei pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina. Noile sancţiuni care au intrat oficial in vigoare de vineri implica înghetarea unor conturi ale unor deputati si oficiali de rang inalt, inclusiv ale politicianlui ultranaționalist Vladimir Jirinovski si restrictionarea drastica pe piata de capital a mai multor companii controlate de stat, printre care Gazprom Neft, Rosneft si Transneft. Presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barosso a declarat vineri la Kiev: „Dorim sa se ajunga la solutii negociate si la negocieri, darp nu ezitam sa raspundem Rusiei in mod drastic pentru comportamentul sau inacceptabil”. Barosso a mai spus că joi Comisia Europeana a hotarit acordarea unui ajutor în plus de 22 de milioane de euro pentru sprijinirea populatiei Ucrainei, din care 9 la suta se afla in zonele de conflict.

Statele Unite au anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei

Statele Unite au anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei care se refera la domeniul apărarii, energiei si in sectorul bancar. Sancţiunile au fost adoptate ca raspuns la politica Moscovei in Ucraina. Printre băncile ruse afectate de acest nou set de sancţiuni este si Sberbank, cea mai mare institutie financiara rusa. Noile sancţiuni interzic exportul bunurilor, serviciilor si tehnologiilor in mai multe proiecte rusesti sau offshore pentru 5 companii rusesti : Gazprom, Gazprom Neft, Lukoil, Surgutneftgaz si Rosneft, cel mai mare producator de petrol al Rusiei.

Vaticanul a anunțat că Papa Francisc va călători în Turcia în luna noiembrie

Vaticanul a anunțat că Papa Francisc va călători în Turcia în luna noiembrie. Suveranul pontif raspunde unei invitatii oficiale pe care a primit-o din partea presedintelui de la Ankara. Papa Francisc va participa la Istanbul pe 30 noiembrie impreuna cu liderul crestinilor ortodoxi, patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului la o importanta sarbatoare religioasa. Vizita Papei în aceasta tara musulmana survine intr-un moment in care crestinii sunt o tinta a militanţilor islamici din Iral. Papa Francisc va vizita si Albania in cadrul acestui turneu.

Muzicianul rus Andrei Makarevici se vede în imposibilitatea de a concerta în Federația Rusă

Muzicianul rus Andrei Makarevici, care a concertat luna trecută în Ucraina pentru refugiatii din estul Ucrainei criticind politica Kremlinului, si al carui cintec „Tara mea a innebunit” este un hit pe internet, se vede în imposibilitatea de a concerta în Federația Rusă. Trei concerte i-au fost suspendate în ultimul timp, toate din ceea ce organizatorii au numit „motive tehnice”. Concertele urmau sa aiba loc la Kazan si Samara.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG