Linkuri accesibilitate

Ştiri

La Belgrad, sute de persoane au participat la prima paradă gay din 2010 încoace

În capitala Serbiei, la Belgrad, sute de persoane au participat la prima paradă gay din 2010 încoace. Jurnaliştii prezenţi estimează că la paradă participă între o mie şi două mii de activişti pentru drepturile comunităţii LGBT. Printre participanţi s-au numărat o serie de artişti cunoscuţi şi reprezentantul Uniunii Europene în Serbia, prezenţi pentru a-şi demonstra solidaritatea. Mii de polițiști au fost staționați în oraș pentru a asigura securitatea participanților dar sîmbătă seară au avut loc ciocniri între circa 500 de simpatizanți al grupării ultranaționaliste Dveri și forțele de ordine. Ministrul de interne Stefanovici a anunțat de vineri că parada gay este în principiu aprobată, dar că poate fi în orice moment interzisă dacă crează mari probleme de securitate. Îm 2010, prima parada LGBT din Belgrad a fost atacată de expremiști și huligani, simpatizanții unor cluburi de fotbal. Societatea sârbă este cunoscută pentru poziția sa, în general, homofobă iar Biserica Ortodoxă a condamnat și anul acesta organizarea marșului dar manifestația a fost permisă la presiunile Uniunii Europene. Serbia este candidată la aderare.

Partidul Democrat din R. Moldova își alege candidaţii pentru scrutinul din 30 noiembrie

Partidul Democrat din R. Moldova își alege candidaţii pentru scrutinul din 30 noiembrie. Cele 42 de secţii de votare sunt deschise până la ora 22.00. Publika.md îl citează pe preşedintele Comisiei Electorale a PDM Sergiu Sîrbu cu declarația că alegătorii sunt liberi să înscrie pe buletinul de vot cinci nume, fără a primi o lista din care să aleagă, motiv pentru care se vorbește de „alegeri deschise”. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova organizează Congresul al XII-lea al partidului la Palatul Naţional din Chișinău.

Ministrul de externe rus Lavrov a acuzat Statele Unite că recurg la intervenții militare pentru a-și apăra interesele

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat Statele Unite că recurg la intervenții militare pentru a-și apăra interesele. Vorbind la Adunarea Generală ONU de la New York, Lavrov a criticat și NATO pentru retorica sa îndreptată împotriva Rusiei. Ceea ce ar demonstra că Alianța nu-și poate depăși rolul inițial creat în timpul Războiului Rece. Lavrov a acuzat, de asemenea, Statele Unite și Uniunea Europeană că vor să-și extindă zona de influență fără a ține cont de interesele legitime ale altor națiuni europene. „Ucraina este victima acestei politici arogante”, a mai declarat Serghei Lavrov la Adunarea Generală ONU.

Continuă ofensiva aeriană internațională condusă de Statele Unite împotriva grupării Statul Islamic

Ofensiva aeriană internațională, condusă de Statele Unite, a lovit obiective ale milițiilor extremiste ale grupării Statul Islamic în zona kurdă Kobane, din apropirea de granița cu Turcia. Totodată au continuat raidurile de bombardament în Siria. Turcia sprijină ofensiva împotriva grupării Statul Islamic, dar ar vrea să se creeze o zona tampon la granița sa cu regiunile kurde pentru că este mai îngrijorată de activitatea milițiilor kurde din Irak (care luptă alături de alianța ant-SI), decît de aceea a milițiilor islamice extremiste. Pentru moment, Pentagonul afirmă că o astfel de zona tampon nu se înscrie în strategia aliată, relatează agenția de știri AFP.

În cartierul diplomatic al capitalei afgane Kabul a avut loc un nou atac terorist

În cartierul diplomatic al capitalei afgane Kabul a avut loc un nou atac terorist. În apropiere de palatul prezidențial a explodat o bombă atașată unui camion militar. Numai șoferul a fost rănit. Atacul a avut loc cu o zi înaintea ceremonieide inaugurare a noului președinte al Afganistanului, Ashraf Ghani, care va avea o luni. Milițiile Taliban încearcă mereu să întrerupă astfel de ocazii festive precum inaugurarea președintelui pentru a crea în țară un climat de nesiguranță.

În capitala Serbiei are loc prima paradă gay din 2010 încoace

În capitala Serbiei are loc astăzi prima paradă gay din 2010 încoace. Mii de polițiști au fost stațikonați în oraș pentru a asigura securitatea participanților dar sîmbătă seară au avut loc ciocniri între circa 500 de simpatizanți al grupării ultra naționaliste Dveri și forțele de ordine. Ministrul de interne Stefanovic a anunțat de vineri că parada gay este în principiu aprobată, dar că poate fi în orice moment interzisă dacă creează mari probleme de securitate. Îm 2010, prima parada LGBT din Belgrad a fost atacată de expremiști și huligani, simpatizanții unor cluburi de fotbal. Societatea sârbă este cunoscută pentru poziția sa în general homofobă, iar Biserica Ortodoxă a condamnat și anul acesta organizarea marșului dar manifestația a fost permisă la presiunile Uniunii Europene. Serbia este candidată la aderare.

Rosneft a început să exploateze un nou zăcământ de țiței parafinos în Marea Kara din zona arctică

Cel mai mare concern petrolier rus Rosneft, ținta ultimelor sancțiuni americane, a anunțat că a început să exploateze un nou zăcământ de țiței parafinos (light crude oil) în Marea Kara din zona arctică. Rosneft estimează zăcământul la peste 100 de milioane de tone iar prima exploatare este făcută împreună cu firma americană Exxon Mobile. Rosneft și șeful companiei Igor Șecin sunt vizați de sancțiunile americane pentru rolul jucat de Rusia în criza din estul Ucrainei.

În Franța au loc alegeri pentru Senat

În Franța au loc alegeri pentru Senat, camera superioară a Parlamentului și se așteaptă o victorie clară a dreptei. Conservatorii din UMP (Uniunea Pentru O Mișcare Populară) ar putea cîștiga cele mai multe locuri și chiar partidul naționalist Frontul Național al lui Marie Le Pen ar putea câștiga un loc. Senatul nu are puteri deosebite spre deosebire de Adunarea Națională (camera inferioară) care este camera decizională și acum e dominată de Partidul Socialist al președintelui François Hollande.Votul de duminică are însă o valoare simbolică importantă, pentru că în acest moment popularitatea președintelui Holland este extrem de scăzută, cu 13 la sută dintre francezi multumiți de prestația sa.

Adrian Candu: acordul dintre R.Moldova și Gazprom privind furnizarea de gaze va fi prelungit încă un an

Ministrul economiei din R. Moldova Adrian Candu a anunţat după negocierile de la Moscova că s-a ajuns cu Gazprom la înţelegerea de a prelungi cu încă un an acordul existent privind furnizarea de gaze. Condiţiile au rămas de asemenea neschimbate. Anunţul a fost făcut pe Facebook, precizează agenţia Itar-Tass, după ce Candu a discutat la Moscoa cu ministrul rus al energiei Alexander Novak şi cu vice preşedintele Gazprom, Alexander Medvedev. Moldova importă gaze din Rusia cu la preţul de 370 de dolari mia de metri cubi iar actualul contract este prelungit anual după ce în 2011 a expirat contractul pe termen lung.

Evgheni Şevciuk acuză Chişinăul că refuză să dea producătorilor agricoli certificatele de calitate pentru a exporta în Rusia

Liderul regiunii separatiste transnistrene Evgheni Şevciuk a acuzat autorităţile de la Chişinău că refuză să dea producătorilor agricoli certificatele de calitate pentru a exporta în Rusia. Potrivit agenţiei Itar-Tass, reprezentanţii Camerei de Cormţ de pe malul stâng al Nistrulu s-au întâlnit la Tiraspol cu ambasadorul Rusiei în R.Moldova, Farit Muhametşin căruia i s-au plâns că ar fi sabotaţi de Chiţinău sub pretextul că Rusia a impus un embargo pe importurile de fructe şi legume din Moldova. Deşi unele firme transnistrene sunt exceptate. Pe de altă parte, vineri la Chişinău, fermierii din Dubăsari au cerut guvernului de la Chişinău să le plătească despăgubirile promise dar mai ales să ajungă cu Tiraspolul la o soluţie care să le permită să-şi cultive terenurile agricole,. Acestea se află în zona administrată de Tiraspol care din martie, le cere fermierilor să-şi arendeze propriile terenuri agricole. O cerere respinsă şi de fermieri, şi de guvernul de la Chişinău.

Aviaţia americană a lovit din nou poziţii ale organizaţiei extremiste Statul Islamic în estul Siriei

Se relatează că aviaţia americană a lovit din nou poziţii ale organizaţiei extremiste Statul Islamic în estul Siriei. Potrivit Observatorului pentru Drepturile Omului, organizaţie cu sediul la Londra, s-au înregistrat 31 de explozii în regiunea unde este localizat cartierul general al grupării StatulIslamic. Se pare că au fost şi victime. Pe de altă parte, şeful statelor majore reunite ale Statelor Unite generalul Martin Dempsey a declarat că raidurile de bombardament împotriva poziţiilor organizaţiei Statului Islamic din Siria au distrus parţial capacitatea de comunicare şi logistica miliţiilor extremiste.

Liderul regiunii Catalonia din Spania a semnat un decret privind organizarea unui referendum legat de independență în 9 noiembrie

Liderul regiunii Catalonia din Spania a semnat un decret privind organizarea unui referendum pe 9 noiembrie despre posibila proclamare a independenţei de Spania. Artur Mas se simte întărit în decizia sa de ultimele sondaje de opinie care indică o creştere semnificativă a numărului celor care ar vota pentru independenţă. Guvernul de la Madrid a declarat că va contesta decretul la Curtea Constituţională.

În România, DNA vrea să înceapă urmărirea penală a nouă foşti miniştri în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli

În România, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz de la preşedintele țării, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru a începe urmărirea penală a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli. Conform DNA, citată de Medifax, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli au primit 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului. Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată anul trecut de Corpul de Control al Primului – Ministru, care verificase Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. DNA vrea să-i ancheteze pe senatorul Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei; deputatul Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada septembrie2010 - februarie 2012; senatorul Petru Şerban Mihăilescu, fost ministru coordonator al SGG(Secretariatul General al Guvernului); europarlamentarul Dan Nica,fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 - iulie 2004; Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004; Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010; Petru Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 - 2012;Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 - 2005; și Mihai Nicolae Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004.

Hassan Rohani s-a declarat extrem de nemultumit de modul cum decurg negocierile privind programul nuclear al Iranului

Președintele iranian Hassan Rohani s-a declarat extrem de nemultumit de modul cum decurg negocierile cu partenerii internaționali privind programul nuclear al Iranului, bănuit de aliații occidentali că ar avea o componentă militară. Rohani, aflat la Adunarea Generală ONU, a spus presei că în noiembrie se apropie termenul limită pentru încheierea unui acord și că o șansă mai bună pentru negocieri nu va mai fi. El a avertizat că Teheranul nu va accepta nici o soluție dacă nu sunt ridicate sancțiunile internaționale. Iranul negociază cu țările membre permanente în Consiliul de Securitate ONU, plus Germania

Reprezentanții UE, Rusiei și Ucrainei au negociat vineri la Berlin posibila reluare a livrărilor de gaze rusești către Ucraina

Reprezentanții UE, Rusiei și Ucrainei au negociat vineri la Berlin posibila reluare a livrărilor de gaze rusești către Ucraina. S-a ajuns la o soluţie temporară de compromis: Ucraina va plăti Rusiei, în contul „datoriei istorice” 2 miliarde de dolari până la sfârşitul lui octombrie şi încă un miliard până la sfârşitul anului. Dacă Kievul plăteşte în octombrie prima tranşă plus avansul pentru următoarele livrări de gaze, Rusia va livra 5 miliarde de metri cubi, la preţul de 385 de dolari mia de metri cubi. Compromisul a fost mediat de comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger. Cele două țări se judecă acum la Curtea Internațională de Arbitraj de la Stockholm pe tema datoriei istorice. Daca va cîștiga Kievul, plățile agreate la Berlin ar acoperi datoria față de Gazprom, dacă însă câștiga Moscova, Ucraina ar mai avea de achitat în plus 2 miliarde de dolari.

În capitala Serbiei va avea loc prima paradă gay din 2010 încoace

În capitala Serbiei va avea loc prima paradă gay din 2010 încoace. Ministrul de interne Stefanovic a anunțat vineri că parada de duminică este , în principiu aprobată dar că poate fi în orice moment interzisă dacă crează mari probleme de securitate. Îm 2010, parada a fost atacată de expremiști și huligani, simpatizanții unor cluburi de fotbal. Societatea sârbă este cunoscută pentru poziția sa, în general, homofobă iar Biserica Ortodoxă a condamnat și anul acesta organizarea marșului dar manifestația a fost permisă la presiunile Uniunii Europene. Serbia este candidată la aderare.

Președintele rus Vladimir Putin se va afla la Belgrad

Președintele rus Vladimir Putin se va afla la Belgrad pentru a participa la manifestările care marchează „70 de ani de la eliberarea de fascism”. Cu Ceastă ocazie va discuta cu autoritățile sărbe participarea Serbiei la controversatul proiect South Stream. Proiectul contravine legislației europene, iar Serbia este in acest moment candidat la intrarea în Adunarea Generală ONU.

Facebook, Gmail și Twitter trebuie să se înregistreze în Rusia drept organizații de distribuire a informațiilor

Facebook, Gmail și Twitter trebuie să se înregistreze în Rusia drept organizații de distribuire a informațiilor, în conformitate cu noua lege din iulie, prin care toți furnizorii de poștă electronică și rețele sociale trebuie să stocheze datele clienților ruși numai pe computere aflate în Rusia. Aceast transfer de date trebuie încheiat în septembrie 2016. Legea cere și bloggerilor cu mai mult de 3.000 de vizitatori pe zi să se înscrie oficial la Roskomnadzor. Săptămâna trecută, Duma de stat a aprobat în prima lectură ca legea să intre în vigoare încă din ianuarie 2015.

Duma de Stat de la Moscova a ratificat acordul de înființare a Uniunii Economcie Eurasiatice

Duma de Stat de la Moscova a ratificat acordul de înființare a Uniunii Economcie Eurasiatice (UEE) din care fac parte Rusia, Belarus și Kayahstan. UEE a fost creată în baza Uniunii Vamale și va funcționa, juridic,de la 1 ianuarie 2015. Armenia ar urma să adere la UEE la sfărșitul lui octombrie, a declarat premierul Oovik Abramian. Iar președintele Kirghistanului a declarat că țara sa va adera la Uniunea Vamală până la sfîrșitul acestui an

Nikolai Patrușev: gruparea Statul SIlamic ar putea avea pînă la 50.000 de luptători

Șeful Consiliului de Securitate al Rusiei declară că organizația extremisă a Statului Islamic ar putea avea până la 50.000 de luptători. Nikolai Patrușev a făcut această declarație la o reuniune a șefilor Consiliilor de Securitate din CSI. NATO estima numărul luptătorilor IS la circa 30.000, între care circa 3 mii de Europa Occidentală. Patrușev pe de altă parte a avertizat că mulți cetățeni CSI s-au alăturat organizației extremiste a Statului Islamic și ar putea reprezenta o problemă majoră de securitate când se vor întoarce acasă. Pe 10 octombrie, la Minsk, este programat summitul CSI.

Duma de stat de la Moscova a aprobat legea care limitează proprietatea străină asupra masa-media la 20 %

Duma de stat de la Moscova a aprobat legea care limitează proprietatea străină asupra masa-media la 20 %. Legea a fost votata in a treia lectura. Doar 2 deputati au votat impotriva ei. Legea urmeaza sa fie votata de Consiliul Federatiei si apoi sa fie semnata de presedintele Vladimir Putin. Legea cere proprietarilor străini care detin acţiuni in presa ruseasca sa le limiteze la 20% pina in februarie 2017. Criticii legii spun ca este o noua incercare de a limita libertatea presei in Rusia.

Parlamentarii britanici au aprobat participarea Marii Britanii la operațiunile împotriva grupării Statul Islamic

Parlamentarii britanici au aprobat participarea Marii Britanii la operațiunile împotriva grupării Statul Islamic. Anul trecut parlamentarii britanici au respins o cerere similara a premierului de a folosi aviatia in Siria, impotriva forţelor guvernamentale siriene. Anul acesta, liderii partidelor parlamentare au dat de inteles ca vor susţine solicitarea premierului. Asasinarea de catre jihadiștii din această grupare a doi jurnalisti americani și a unui lucrător umanitar britanic au dinamizat opinia publica britanica impotriva gruprii militante. Se relateaza ca in jur de 500 de musulmani cu cetățenie britanică luptă in Siria si in nordul Irakului alături de gruparea Statul Islamic.

Majoritatea cetăţenilor de pe malul drept al Nistrului spun că regiunea transnistreană trebuie să rămână în R.Moldova

Peste 80% dintre cetăţenii de pe malul drept al Nistrului consideră că regiunea transnistreană trebuie să rămână în componenţa Republicii Moldova, arată un sondaj prezentat de către Centrul de Investigaţii Sociologice şi Studii de Marketing CBS-AXA, transmite agentia IPN. Doar 20% dintre respondenţi cunosc ceea ce se întâmplă în stânga Nistrului şi doar 10% consideră conflictul transnistrean o prioritate la nivel personal.Acelaşi studiu mai arată că 47% dintre respondenţi consideră că problema transnistreană poate fi soluţionată printr-un compromis de declarare a limbii ruse a doua limbă de stat, iar 42% cred că soluţia poate veni prin integrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală.

Un grup condus de naţionalistul rus Eduard Limonov şi-a asumat raspunderea pentru întreruperea unui concert al lui Andrei Makarevici

Un grup condus de naţionalistul rus Eduard Limonov şi-a asumat raspunderea pentru întreruperea spectacolul de joi al cântărețului Andrei Makarevici. Grupul a lansat gaze care i-au facut pe participanţii la spectacol sa paraseasca sala de concert. Limonov a fost un critic al politicii Kremlinului, dar acum sprijina intervenţia ruseasca în Ucraina. Suporterii presedintelui Putin si ai politicii sale in Ucraina il considera pe Makarevici un trădator pentru ca dat concerte in beneficiul refugiatilor ucraineni izgoniti de forţele pro-ruse din estul Ucrainei.

Rubla rusească a înregistrat cel mai scăzut nivel față de dolarul american din ultima perioadă

Rubla rusească a înregistrat cel mai scăzut nivel față de dolarul american din ultima perioadă. Un dolar se vinde cu 38,98 de ruble, iar un euro cu 49,65 de ruble. Deprecierea monedei rusești se datoreaza sancţiunilor impuse de Occident Rusiei în 12 septembrie pentru rolul pe care il are in criza ucraineana.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG