Linkuri accesibilitate

Ştiri

Un nou record de decese cauzate de Covid-19 în R. Moldova: 46 de victime în ultimele 24 de ore

Imagine generică
Imagine generică

46 de noi decese de Covid-19 au fost anunțate astăzi în Moldova de Ministerul Sănătății. Numărul total al persoanelor decedate de Covid-19 a ajuns la 4.915.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 917 cazuri noi, 29 sunt printre lucrători medicali.

În prezent în spitale sunt internați 4.288 de pacienți confirmați cu Covid-19, dintre care 330 în stare extrem de gravă, 72 de pacienți erau conectați la aparate de respirație asistată.

Guvernul R. Moldova a aprobat o hotărâre de guvern prin care cere reinstaurarea stării de urgență

Premierul interimar Aurel Ciocoi. 19 februarie 2021
Premierul interimar Aurel Ciocoi. 19 februarie 2021

Guvernul Republicii Moldova a aprobat o hotărâre de guvern prin cere reinstaurarea stării de urgență în R. Moldova. Astfel executivul va propune în cel mai scurt timp parlamentului să declare stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Acum un an R. Moldova a mai fost în stare de urgență, aprobata de parlament pe întreg teritoriu, pentru o perioadă de 60 de zile.

Maia Sandu recomandă guvernului o interdicție temporară la exportul de cereale

În urma ședinței Consiliul Suprem de Securitate (CSS), Președinta Moldovei Maia Sandu a anunțat că a recomandat guvernului să introducă o interdicție temporară la exportul grânelor. De asemenea s-a discutat despre contrabanda cu droguri pe teritoriul Moldovei și președinția a recomandat guvernului să consolideze controlul vamal și de frontier, iar Procuraturii Generale „să prezinte studii analitice cuprinzătoare privind acest fenomen”.

Un alt subiect a fost gestionarea defectuoasă și delapidarea patrimoniului Republicii Moldova de pe teritoriul Ucrainei. La acest subiect președinta Maia Sandu a cerut tuturor instituțiilor care au proprietăți pe teritoriul Ucrainei să furnizeze informații despre aceste întreprinderi, recomandând guvernului să facă auditul financiar/juridic pentru fiecare proprietate.

R. Moldova va primi 100 620 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech prin platforma COVAX

Republicii Moldova i-au fost alocate 100 620 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech prin platforma COVAX. Vaccinul ar urma să ajungă în Moldova până la sfârșitul lunii iunie – a anuntat președinta Maia Sandu, într-o postare pe Facebook, informează agenția IPN.

„Mă bucur că reprezentanții companiei Pfizer au răspuns atât de repede rugăminții noastre de a obține acces la acest vaccin. Suntem recunoscători țărilor care contribuie la platforma COVAX și ne ajută să accelerăm procesul de vaccinare a cetățenilor”, a șefa statului moldovean.

În opinia Maiei Sandu vaccinul trebuie administrat, în primul rând, personalului medical și celor aflați în grupuri de risc, precum profesorii, persoanele vârstnice și cu comorbidități.

Sute de medici ruși cer autorităților să ofere asistență medicală imediată opozantului Alexei Navalnîi

Alexei Navalnîi la tribunal. 2 februarie 2021
Alexei Navalnîi la tribunal. 2 februarie 2021

Sute de medici ruși au cerut autorităților să ofere asistență medicală imediată politicianului de opoziție închis Alexei Navalnîi, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la starea sa de sănătate. Aproximativ 500 de medici și experți medicali au semnat petiția online lansată pe 28 martie. Petiția spune că cel puțin un medic independent în care Navalnîi are încredere ar trebui să aibă posibilitatea să-l examineze. Sau ar fi mai bine, sugerează semnatarii petiției, ca Navalnîi să fie examinat de experți de la clinica Charite din Berlin, Germania, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit în Siberia anul trecut, deoarece deteriorarea actuală a stării sale poate fi legată de acel atac. „Cerem Serviciului Federal al Penitenciarelor, tuturor entităților conexe și conducerii politice să intervină imediat și, fără întârziere, să asigure asistență medicală pentru a crea toate condițiile necesare pentru normalizarea stării de sănătate a lui Alexei Navalnîi”, se arată în petiție. Starea de sănătate a lui Navalnîi s-a deteriorat săptămâna trecută și el a scris ca nu se face „nimic” de către autoritățile penitenciare pentru a rezolva problema, în afară de faptul că i s-a administrat ibuprofen. Susținători ai lui Navalnîi au spus că sunt îngrijorați de starea sa de sănătate și de tratamentul la care este supus în detenție.

Diplomatul român Lazăr Comănescu, noul secretar general al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră

Ex-ministrul român de externe Lazăr Comănescu
Ex-ministrul român de externe Lazăr Comănescu

Diplomatul din România Lazăr Comănescu a obținut funcția de secretar general al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), ministrul de externe Bogdan Aurescu apreciind că acest fapt reprezintă „un succes al diplomației române”, relatează Agerpres. Lazăr Comănescu a deținut două mandate de ministru al afacerilor externe, în perioada aprilie-decembrie 2008 şi din noiembrie 2015 până în ianuarie 2017. A mai fost ambasador al României în Germania, în perioada 2009 – 2015, şi șef al Reprezentanței României la UE, din 2001 până în 2008. OCEMN a fost constituită în 1992, în condițiile existente în acea perioadă în zona Mării Negre. Din această organizație face parte și Republica Moldova.

37 de nave au degajat Canalul Suez peste noapte, după aproape o săptămână de pauză forțată

Canalul Suez și nava Ever Given care a blocat circulația
Canalul Suez și nava Ever Given care a blocat circulația

Navele traversează din nou Canalul Suez din Egipt după ce un cargobot blocase câteva zile transportul pe canal. Treizeci și șapte de nave au degajat canalul peste noapte, în timp ce alte 140 de nave sunt așteptate să treacă prin el astăzi, au declarat autoritățile canalului. Nava-container, lungă de 400 de metri, a rămas blocată într-o porțiune cu o singură bandă a canalului în urmă cu o săptămână, ducând la o acumulare de peste 400 de nave la ambele capete ale căii navigabile și de-a lungul cursului său. Nava a fost reflotată pe 29 martie după o operațiune care a implicat o flotilă de remorchere și nave de dragare, care au mutat 30.000 de metri cubi de noroi și nisip pentru a o elibera.

Aproximativ 12% din comerțul global trece prin Canalul Suez, care are 193 de kilometri și leagă Marea Mediterană de Marea Roșie, fiind cea mai scurtă rută de transport maritim între Asia și Europa. Compania de date maritime Lloyd's List spune că au fost blocate mărfuri în valoare zilnică de 9,6 miliarde de dolari, experții spunând că astfel costul transportului de mărfuri către Europa va crește, într-un moment în care lanțurile de aprovizionare se luptă deja să facă față impactul pandemiei coronavirusului.

Președinția R. Moldova denunță procurorilor înțelegerile de cartel pe piața carburanților

Președinția R. Moldova a depus un denunț la Procuratura Generală în privința înțelegerilor de cartel pe piața carburanților. Consilierul prezidențial în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, care a semnat denunțul, spune că „șefii companiilor petroliere nici nu se rușinează să vorbească deschis despre coordonarea prețurilor, iar conducerea Consiliului Concurenței doarme, așa cum a dormit și conducerea Băncii Naționale când a fost devalizat sistemul bancar”, scrie site-ul Jurnal.md.

Sergiu Tofilat scrie în denunțul său că încă în iulie 2019 președintele Consiliului Concurenței, Marcel Răducan, a anunțat că instituția deține probe privind înțelegerile de cartel pe piața produselor petroliere, dar de atunci nu s-a făcut nimic.

O nouă sesizare la CC, în care PSRM susține că în legislativ există majoritate parlamentară

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță
Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță

Liderul fracțiunii parlamentare a socialiștilor, Corneliu Furculiţă, a adresat o sesizare Curții Constituțională, prin care fracțiunea socialiștilor informează „despre existența unei majorități parlamentare formalizate, care a propus un candidat la funcția de prim-ministru”. La Curte a fost depusă și o sesizare a Maiei Sandu, președintele Republicii Moldova, privind constatarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului.

„La etapa actuală există o majoritate parlamentară în sensul aprecierilor Curții Constituționale şi a Comisiei de la Veneția care prevăd expres imposibilitatea dizolvării legislativului pentru acțiuni care nu-i sunt imputabile”, se menționează în adresarea semnată de liderul deputaților socialiști.

De asemenea, socialiștii scriu despre „caracterul viciat al acțiunilor șefei statului”, care ar fi mimat „intenția de a învesti un guvern”, precum şi apelul propriu-zis al candidatei la funcția de prim-ministru, Natalia Gavriliţa, de a nu fi susţinută”.

Neregulile de la centrele de vaccinare din Edineț și din alte raioane vor fi analizate de o comisie de experți

Imagine generică cu vaccinul Asta Zeneca
Imagine generică cu vaccinul Asta Zeneca

După patru săptămâni de când a început procesul de vaccinare anti-COVID-19 în Republica Moldova, peste 50% dintre lucrătorii medicali au fost vaccinaţi. 86% din toate dozele de vaccin au fost utilizate la nivel naţional, a precizat Alexei Ceban, medic-epidemiolog la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit IPN.

Întrebat dacă registrul electronic de vaccinare permite verificarea funcţiilor persoanelor care s-au vaccinat, Alexei Ceban a răspuns că registrul „nu a avut scopul de a defini detaliat fiecare funcție a persoanei, deoarece necesită mult timp”.

Ninel Revenco, coordonatoare a Programului național de imunizări și a Grupului de comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19, a vorbit despre neregulile de la Edineț și din alte centre raionale și a anunțat că fost organizată o comisie care va examina toate cazurile în care nu s-a respectat fie etapizarea procesului, fie alte nereguli.

Epidemiologul ANSP Laura Ţurcan s-a referit la reacţiile adverse post-imunizare şi a precizat că, de la 2 martie, au fost înregistrate 870 de reacţii adverse. În mare parte, e vorba despre reacții uşoare: temperatură până la 38,5 grade, slăbiciuni, dureri musculare şi în articulaţii. În 31 de cazuri au fost anunțate reacții adverse moderate.

În legatura cu cazul din Hânceşti, unde un bărbat a murit după ce a fost vaccinat, Laura Ţurcan a precizat că a fost întrunită o comisie care a raportat că moartea a survenit în urma insuficienţei cardio-vasculare acute și că nu a fost găsită vreo legătura cauzală dintre vaccin şi deces.

Laura Ţurcan a mai precizat că sunt înregistrate și 78 cazuri de îmbolnăvire după vaccinare. Persoanele fie au fost vaccinate în perioada de incubaţie, când nu aveau semne de boală, fie că s-au infectat după, neavând încă formați anticopii. Epidemiologul a repetat că după prima doză de vaccin nu eşti protejat definitiv de boală, de aceea trebuie în continuare respectate toate măsurile de protecție contra COVID-19.

update

Deputații Platformei DA au adresat o sesizare la Curtea Constituțională în legătură cu Partidului Politic Șor

Deputații Partidului Platforma Demnitate și Adevăr au adresat o sesizare la Curtea Constituțională în legătură cu Partidului Politic Șor. De asemenea, ei au elaborat un proiect de lege prin care propun înăsprirea pedepsei, de la sancțiune contravențională la sancțiune penală, pentru partidele politice care utilizează fondurile nedeclarate, neconforme sau venite din străinătate, informează agenția IPN.

Prin sesizarea la Curte, deputații Platformei DA contestă constituționalitatea Partidului Politic Șor, care, „prin acțiunile și scopurile sale, lezează principiul statului de drept, fapt ce intră în contradicție cu prevederile din Constituție”. Potrivit deputaților din Platforma DA, în sesizare „sunt aduse probe vizând recidivarea Partidului Șor în încălcarea legislației electorale și comiterea abaterilor de la legislație în fiecare scrutin la care a participat, dovada folosirii mijloacelor ilegale pentru întărirea influenței politice, fapt ce contravine principiului statului de drept, demersurile Procuraturii Generale privind ridicarea imunității deputaților Partidului Șor”.

Într-o conferință de presă, deputata Stela Macari a amintit că, împreună cu colega sa, Maria Ciobanu, încă în septembrie 2019 a sesizat Ministerul Justiției privind radierea Partidului Politic Șor din registrul de stat al persoanelor juridice.

Sesizarea la CC și proiectul de lege au fost elaborate de deputatul Platformei DA, Dinu Plângău, scrie IPN.

În replică, liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a scris că această sesizare a Platformei DA ar fi „ultimele convulsii ale unui politician ratat, iar această mișcare nu-l va ajuta pe Andrei Năstase să-și crească ratingul politic”.

Deputații PAS propun o serie de stimulente pentru întreprinderile sociale

Magazin social la Tiraspol, inaugurat de ONG-ul local Stels-Terra cu suportul UE
Magazin social la Tiraspol, inaugurat de ONG-ul local Stels-Terra cu suportul UE

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au prezentat un proiect de lege prin care propun o serie de stimulente suplimentare pentru întreprinderile sociale. Printre acestea se numără scutirea de la impozitele și taxele locale, scutirea de la impozitul pe venit și avantajarea în procesul de achiziții publice, informează agenția IPN. În opinia deputaților PAS, aceste măsuri vor duce la dezvoltarea sectorului, la angajarea persoanelor cu dizabilități și vor infuza domeniul serviciilor sociale cu mai multă energie antreprenorială.

China comunistă a adoptat un nou plan de reformă a sistemului electoral pentru Hong Kong

În parlamentul chinez
În parlamentul chinez

China comunistă a adoptat un nou plan de reformă a sistemului electoral pentru Hong Kong, care va întări controlul Beijingului asupra orașului. Comitetul permanent al Congresului Național al Poporului a adoptat în unanimitate amendamentele la Legea fundamentală din Hong Kong, care au fost ulterior semnate de președintele Xi Jinping, scrie presa de stat din China. Legea fundamentală este mini-constituția care a conferit până acum Hong Kongului un statut special și libertăți mai mari de când Marea Britanie a predat teritoriul Chinei în 1997. Printre altele, schimbările conferă o putere mare comitetului pro-Beijing de a examina toți candidații pentru parlamentul local.

Criticii au avertizat că reforma ar însemna sfârșitul democrației în Hong Kong, deoarece elimină orice opoziție din parlamentul local. Lidera din Hong Kong, Carrie Lam, a declarat astăzi că guvernul se așteaptă să organizeze alegeri pentru Consiliul legislativ în decembrie, la mai mult de un an după ce au fost amânate din cauza coronavirusului. Parlamentul Chinei comuniste a aprobat pentru prima dată această reformă în cadrul reuniunii Congresului Național al Poporului de la începutul acestei luni, pe fondul represiunilor masive împotriva mișcării pro-democrație din Hong Kong. La acea vreme, grupul de națiuni G7 și Uniunea Europeană au declarat că măsura „indică limpede că autoritățile din China continentală sunt hotărâte să elimine vocile și opiniile disidente din Hong Kong”.

Raport OMS: virusul a fost probabil transmis de la lilieci la oameni, fie direct, fie printr-un intermediar

Experți OMS în regiunea chinezească Hubei
Experți OMS în regiunea chinezească Hubei

Un studiu comun realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și experți chinezi asupra originilor COVID-19 spune că virusul a fost probabil transmis de la lilieci la oameni, fie direct, fie prin intermediul unui alt animal. Însă raportul văzut de mai multe publicații, înainte de lansarea sa astăzi, nu oferă răspunsuri definitive la originile pandemiei și a fost întâmpinat de un grad de scepticism de către Statele Unite cu privire la posibile amestecuri și presiuni venite din partea Beijinului. Directorul general OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, înainte de publicarea raportului, că toate ipotezele privind originile pandemiei au rămas deschise și că este nevoie de studii suplimentare. Raportul a spus că este foarte probabil ca virusul SARS-CoV-2, care provoacă boala, să fie transmis oamenilor de la lilieci printr-un alt animal. Transmiterea virusului direct de la lilieci la oameni a fost considerată și ea posibilă. Oamenii de știință au suspectat mult timp că virusul SARS-CoV-2 provine inițial de la lilieci, despre care se știe că poartă coronavirusuri. O variantă apropiată a SARS-CoV-2 a fost găsită la lilieci. Raportul a recomandat, de asemenea, cercetări ale altor animale sălbatice, cunoscute ca fiind infectate de virus - pentru a înțelege posibilii vectori de transmisie. De asemenea, raportul susține că rolul jucat de o piață din Wuhan, unde cazurile umane au fost identificate pentru prima dată în decembrie 2019, este incert.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a avertizat împotriva ridicării restricțiilor anti-Covid prea devreme

Președintele Statelor Unite, Joe Biden. Washington, 25 martie 2021
Președintele Statelor Unite, Joe Biden. Washington, 25 martie 2021

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și un oficial de sănătate de vârf au avertizat împotriva ridicării restricțiilor anti-Covid prea devreme, pe măsură ce îngrijorarea crește asupra unui nou val de infecții, chiar dacă campania de vaccinare din Statele Unite este în plină desfășurare. Luni președintele Biden a declarat că 90% dintre adulții americani vor fi eligibili pentru vaccinare până pe 19 aprilie. Peste 93 de milioane de persoane, sau 28% din populația SUA, au primit cel puțin o doză de vaccin anti-coronavirus. Directorul Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, Rochelle Walensky, a avertizat asupra ridicării prea devreme a restricțiilor legate de obligativitatea purtații măștii în unele state. Cazurile de virus au crescut cu aproximativ 10 la sută în ultima săptămână. Walensky a avertizat că Statele Unite ar putea să aibă de trecut printr-un nou val de infectări, așa cum se întâmplă în unele țări europene. Un studiu CDC a arătat că vaccinurile Pfizer și Moderna au fost eficiente la 90% în prevenirea atât a infecției asimptomatice, cât și a infecției simptomatice cu coronavirus. Rezultatele au venit de la 4.000 de lucrători din domeniul sănătății și au arătat că o singură doză chiar acestor vaccinuri – pentru care sunt necesare două vaccinări - a dus la o protecție de 80% împotriva infecției la două săptămâni după prima injecție.

China impune o reformă radicală a sistemului electoral din Hong Kong

Protestele pro-democrație din Hong Kong din 2019, provocate de dezbaterea noii legi a securității naționale, impusă între timp de China.
Protestele pro-democrație din Hong Kong din 2019, provocate de dezbaterea noii legi a securității naționale, impusă între timp de China.

China a adoptat o reformă radical a sistemului electoral din Hong Kong, pentru a-și asigura controlul asupra desemnării candidaților care participă a alegerile locale din fosta colonie britanică. În acest moment, consiliile locale din Hong Kong sunt singurele structuri alese democratic iar 90% din cele 452 de locuri de consilieri locali sunt ocupate de candidați ai mișcării pro-democrație, după alegerile din 2019.

Reforma sistemului electoral a fost adoptată în unanimitate de Comitetul permanent al Congresului Național al Poporului din China și urmează impunerii, anul trecut, a unei controversate legi a securității naționale, prin care Beijing-ul încearcă să suprime opoziția din Hong Kong.

De marți, test PCR obligatoriu la intrarea în Germania

 Aeroportul din Frankfurt, 29 martie 2021
Aeroportul din Frankfurt, 29 martie 2021

De marți, 30 martie, Germania introduce obligativitatea unui test PCR pentru toate persoanele care vin în țară cu avionul. Testul trebuie făcut înainte de urcarea în avion și nu trebuie să fie mai vechi de 48 de ore, măsură sanitară luată pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus mai ales în preajma sărbătorilor de Paște. Testul este obligatoriu indiferent de situația epidemiologică din țara din care vin pasagerii iar măsură este în vigoare cel puțin până pe 12 aprilie.

Între timp, numărul de cazuri de noi infectări crește, incidența pentru ultimele șapte zile fiind de 135,2 la suta de mii de locuitori, arată Institutul Robert Koch. Președintele uniunii sindicatelor a cerut între timp ca testele rapide să fie obligatorii în toate întreprinderile în care angajații sunt nevoiți să fie prezenți fizic la lucru.

SUA: președintele Biden cere impunerea sau restabilirea obligativității măștii sanitare

U.S. -- U.S. President Joe Biden gestures as he answers a question during his first formal news conference as president in the East Room of the White House in Washington, March 25, 2021
U.S. -- U.S. President Joe Biden gestures as he answers a question during his first formal news conference as president in the East Room of the White House in Washington, March 25, 2021

Președintele american Joe Biden a cerut autorităților locale și federale să reimpună sau să înăsprească ordinele privind purtarea obligatorie a măștilor de protecție, avertizând că numărul infectărilor cu noul coronavirus crește din nou rapid, punând în pericol succesele obținute prin campania de vaccinare. Avertismentul lui Biden vine la scurt timp după ce directoarea de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) vorbise despre pericolul iminent al unui al patrulea val al pandemiei care ar putea lovi Statele Unite. de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC)

Potrivit cotidianului New York Times, în ultimele două săptămâni, numărul de noi contaminări a crescut din nou cu 17%, ajungând luni la circa 63 de mii în decurs de 2 de ore.

La mijlocul lunii aprilie, în cel puțin 37 de state americane, vaccinarea anti Covid-19 va fi deschisă pentru toți adulții.

Belarus: anchetă penală împotriva liderei opoziției Țihanovskaia

Svetlana Țihanovskaia, Berna, Elveția martie 2021.
Svetlana Țihanovskaia, Berna, Elveția martie 2021.

Parchetul din Belarus a deschis o anchetă penală împotriva liderei opoziției Svetlana Țihanovskaia sub suspiciunea de pregătire a unui act terorist, informează luni agenția Belta, citându-l pe procurorul general Andrei Șved. Autoritățile din Belarus au anunțat săptămâna trecută că au arestat un bărbat care, potrivit lor, plănuia să provoace o explozie la Minsk și o alta la o unitate militară din apropierea orașului Borisov.

Procurorii au acuzat opoziția de implicare în incident, ceea ce aceasta a negat categoric.

Luni, procurorul general Andrei Șved a declarat că Țihanovskaia ar fi fost și ea implicată în pregătirea atacurilor teroriste, dar nu a furnizat detalii.

Procurorii au spus că vor cere extrădarea Svetlanei Țihanovskaia din Lituania, unde lidera opoziție belaruse s-a exialt la scurt timp după alegerile prezidențiale din august 2020, castigate – potrivit datelor oficiale – de președintele Alexandr Lukașenka. Alegerile au provocat cea mai mare acțiune de protest din istoria post-sovietică a țării, la care s-a cerut repetarea scrutinului, opoziția – susținută de sute de mii de belaruși – afirmând că alegerile au fost truncate. Statele Unite și Uniunea Europeană nu au recunoscut de asemenea rezultatul, impunând totodată sancțiuni împotriva oficialităților din Belarus pentru brutalitatea cu care forțele de ordine au reacționat la protestele anti-Lukașenka, care au durat luni de zile.

Vaccinurile anti Covid-19 reduc cu 80% riscul infectării după prima doză

Vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate de firmele Pfizer-BioNTech și compania Moderna reduc cu 80% riscul de infectare cu noul coronavirus la două săptămâni după administrarea primei doze, potrivit datelor obținute dintr-un studiu realizat în timpul campaniei de vaccinare din Statele Unite, ale cărui rezultate au fost publicate luni.

Riscul de infectare cu noul coronavirus a scăzut cu 90% la două săptămâni după administrarea dozei de rapel, au adăugat autorii acestui studiu, realizat pe un grup de aproape 4.000 de persoane vaccinate în Statele Unite, care au făcut parte din rândul personalului medical și al profesiilor aflate în prima linie de luptă împotriva pandemiei de COVID-19.

Studiul, realizat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, a evaluat capacitatea acestor două vaccinuri de a proteja împotriva infectării cu noul coronavirus, inclusiv împotriva infecțiilor care nu cauzează simptome.

IMAS: majoritatea moldovenilor sceptici față de vaccinul anti Covid-19 dar consideră pandemia mai importantă decât anticipatele

În piață la Basarabeanca, februarie 2021.
În piață la Basarabeanca, februarie 2021.

Luni, la Chișinău a fost dat publicității un sondaj de opinie IMAS care arată că numai unul din cinci respondenți este foarte dornic să se vaccineze cât mai repede posibil. O treime dintre sunt deocamdată ezitanți şi ar amâna pe o perioadă nedeterminată imunizare pentru a vedea eficacitatea vaccinului. Cel mai mare procent, de peste 40 la sută, se înregistrează în dreptul răspunsului „nu m-aş vaccina sub nici o formă”.

Comentând aceste rezultate, Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei naționale de vaccinare s-a declarat convinsă că sccepticismul față de vaccinarea anti Covid-19 o să scadă pe măsură ce avansează programul de vaccinare, așa cum s-a întâmplat și în România vecină.

Potrivit sondajul IMAS de luni, 29 martie, peste 60 la sută din respondenți cred că pentru următoarele luni prioritară este mai curând soluţionarea crizei pandemice, decât declanşarea alegerilor generale anticipate. Marea majoritate a respondenţilor crede că ţara e afectată profund de criza sanitară şi că ea este gestionată defectuos de către autorităţi. 80 la sută cred că președinta Maia Sandu ar trebui în mod obligatoriu să se implice în gestionarea crizei sanitare. Majoritatea respondenților consideră că virusul Covid-19 este periculos, numai unul din 10 pune la îndoială existenta lui.

„Toate vaccinurile sunt sigure 100%” declară Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei de vaccinare

„ Nu trebuie de comparat vaccinurile între ele, e important că toate vaccinurile sunt sigure la 100%” a declarat Europei Libere Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei naționale de vaccinare anti Covid-19, lansată pe 2 martie.

La sfârșitul săptămânii trecute, în R. Moldova fuseseră administrate peste 70 din dozele de vaccin anti Covid-19 primite prin donații de la România și prin platforma Covax, a precizat Ninel Revenco. „ Republica Moldova în comparație cu alte țări din CSI a atins cel mai mare nivel la vaccinare la ziua de 26 martie – 0,6% din numărul total de populație declarat la nivel global de patru milioane, Ucraina – 0,4%, de menționat că procesul a fost inițiat în februarie, iar Belarusul – 0,2%” a mai spus Revenco.

Ajutoare sanitare pentru R. Moldova din partea NATO

Măști sanitare FFP2 într-o farmacie (generic).
Măști sanitare FFP2 într-o farmacie (generic).

În R. Moldova au sosit luni seară echipamente de protecție sanitară donate de NATO. Este vorba de 1,5 tone de echipament anti-COVID, aduse la Chișinău de un avion al forțelor aeriene românești.

Lotul conține o sută de mii de măști de unică folosință de tip FFP2, cumpărate din bani oferiți de Luxemburg și Norvegia. Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Denis Cernelea, spune că aceste echipamente vor ajunge în toate spitalele din Republica Moldova, relatează Radio Chișinău. „ Este al doilea lot dintr-un ajutor umanitar destul de important în mărime de jumătate de milion de euro - un echipament foarte sigur, de bună calitate și vine la timp, ca să suplinească necesitățile sistemului medical din R. Moldova” a declarant Ana Nemerenco, consiliera președintei Maia Sandu pe probleme de sănătate.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a spus că prin astfel de acțiuni NATO demonstrează o dată în plus că nu este dor o structură militară, ci și un partener de nădejde pentru cetățenii moldoveni în perioade de criză umanitară.

update

România: mii de persoane au protestat împotriva noilor restricții sanitare

Protest la București împotriva măsurilor sanitare impuse de duminică, pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus, România, 29 martie 2021.
Protest la București împotriva măsurilor sanitare impuse de duminică, pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus, România, 29 martie 2021.

În România, mii de oameni au protestat luni seară la Bucureşti şi în marile oraşe din ţară faţă de noile restricţii impuse de guvern pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus. Se estimează că au fost cele mai mari proteste de acest gen din România, de la izbucnirea pandemiei cu mai bine de un an în urmă.

Printre manifestanții pașnici și-au făcut loc și persoane violente, care au încercat să lovească jandarmii cu sticle ori petarde, cum a fost cazul în Piața Victoriei din București, relatează G4media. La Pitești, mulțimea a scandat sloganuri xenofobe la adresa ungurilor, în timp ce la Bacău au scandat ”Hoții” și ”Asasinii” în fața Spitalului Municipal.

Protestele au fost sprijinite activ de partidul extremist AUR, printre manifestanții de la București aflându-se președintele partidului, George Simion și co-fondatorul Alinței, Claudiu Târziu. Simion i-a îndemnat pe oameni să continue protestele în fiecare zi.

Sâmbătă, 27 martie, partidul AUR s-a lansat și în R.Moldova.

Vezi și: Cum își mobilizează AUR simpatizanții

Cateva sute de persoane protesteaza in centrul orasului fata de masurile de carantina impuse de guvernanti, duminica 28 martie 2021, Timisoara. Inquam Photos / Virgil Simonescu
Cateva sute de persoane protesteaza in centrul orasului fata de masurile de carantina impuse de guvernanti, duminica 28 martie 2021, Timisoara. Inquam Photos / Virgil Simonescu

Începând de duminică, în România au intrat în vigoare noile restricții în contextul pandemiei, iar carantina de noapte se va aplica de la ora 20.00 ( față de 22.00) în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile în care rata de infectare este peste 4. Tot în aceste localități, de la ora 18.00 vor fi închise magazinele și activităţile de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. În localitățile în care incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori depășește 7,5 aceste măsuri se aplică pe toată durata săptămânii. Pentru a se deplasa în orele când este impusă interdicția de a ieși din casă, oamenii vor avea nevoie de o declarație pe proprie răspundere dacă sunt în categoriile exceptate de noile reglementari și o adeverință de la angajator, indiferent de rata de incidență a nivelul de răspândire a virusului, scrie site-ul Hotnews.ro

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România, Raed Arafat, a declarat, luni, că o relaxare a restricțiilor ar fi posibilă dacă nivelul noilor îmbolnăviri cu COVID-19 scade. Acest lucru ar fi strâns legat de modul în care se desfășoară campania de vaccinare.

Luni, 29 martie, în Bucureşti se înregistrat o rată de infectare cu noul coronavirus de 7,06 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Judeţul Ilfov are cea mai mare incidenţă de infectare cu noul coronavirus, 8,51 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, când era de 8,49.

În zona roşie se mai află judeţele Timiş - 5,98, Cluj - 5,71, Braşov - 5,18, Hunedoara - 4,81, Constanţa - 4,17, Alba - 3,67, Giurgiu - 3,56, Sibiu - 3,38, Arad - 3,35, Sălaj - 3,10, relatează Agerpres, citând datele statistice oficiale.

Navigația pe canalul Suez a fost reluată

Cargobotul de mare tonaj blocat în Canalul Suez de aproape o săptămână a fost readus complet pe linia de plutire, au anunțat autoritățile luni, iar navigația prin importanta arteră maritimă dintre Marea Roșie și Marea Mediterană a fost reluată. Succesul a venit după multe eforturi, iar blocarea canalului a provocat companiilor maritime pagube zilnice de miliarde de dolari. Nava Ever Given, care aduce containere din Asia în Europa, s-a împotmolit la 23 martie cam la 6km nord de intrarea în canal dinspre Marea Roșie. Luni peste 320 de nave așteptau să treacă prin canal. Acum, Ever Given a fost remorcată și dusă într-un lac mai ferit, unde va fi supusă unor inspecții tehnice. Prin Canalul Suez, lung de 193 km, trece cam o treime din comerțul mondial cu containere, și cam 12% din volumul total de bunuri comerciale din lume.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG