Gordana Knezevic

Era simbolul unui oraș care înflorea după al Doilea Război Mondial, prosper, cosmopolit, multicultural. În vitrină tronau ștrudele vieneze, baclavale orientale și creațiile patronului. Războiul a izbucnit în 1992, patronii s-au refugiat, dar în 2016, totul părea să fi revenit la normal. Doi ani mai târziu însă, cofetăria „Jadranka” s-a închis definitiv și odată cu ea s-a încheiat și un capitol din viața capitalei bosniace, Sarajevo.

Am crescut în anii '50 (ai secolului trecut) în cartierul unde era și cofetăria. Copilăria mi-a fost îndulcită de tortele Sacher de la „Jadranka”, de ciupercile cu ciocolată și de piureul de castane, iarna, de departe cel mai bun din oraș. Dar cel mai bine îmi amintesc de patronul cofetăriei, Nikola Bukvic, care ne dădea mereu, gratis, prăjituri cu ciocolată dacă aveam note bune la școală. Zile onomastice, nunți, botezuri sau înmormântări – orice reuniune importantă era însoțită de prăjituri de la „Jadranka”.

Era prima afacere de familie de succes din cartierul Grbavica, un cartier nou, cu blocuri din prefabricate de cinci, șase etaje, pentru anii '50 adevărate blocuri turn.

Nu era un cartier frumos, dar toată lumea din Sarajevo venea acolo, la cofetăria lui Nikola Bukvic. Ca majoritatea celor care au pus umărul la refacerea orașului după al Doilea Război Mondial, Nikola nu era localnic. Familia lui venea din Kosovo. Cofetăria dădea însă un flair central-european unui cartier de blocuri, construit pentru noua elită iugoslavă.

În recviemul pentru cofetăria care s-a închis definitiv în aprilie 2018, romancierul Miljenko Jergovic scria între altele: „ ...la „Jadranka” prăjiturile din diverse culturi nu coexistau, ci fuzionau. Baclavaua nu era musulmană, așa cum tortele sau ștrudelul nu erau creștine. Tradiția cofetarilor venea din toate colțurile lumii, la fel și clienții”.

Jergovic este convins că „Jadranka” s-a închis pentru că „s-a rupt șirul amintirilor”, pentru că locuitorii orașului au uitat ce înseamnă fuziunea etniilor și a religiilor.

Sasa Bukvic, fiul fondatorului, cofetar și sculptor, a mărturisit că în ultimii trei ani, afacerile mergeau prost. Sasa a intrat în folclorul orașului din greșeală: cu puțin timp înainte de izbucnirea războiului, a creat o prăjitură în forma Iugoslaviei, o tartă cu căpșuni, acoperite cu gelatină roșie. S-a spus că Sasa a prevestit cu prăjitura lui roșie destrămarea sângeroasă a Iugoslaviei.

Cofetăria era în singurul cartier din Sarajevo care între 1992-95 a fost controlat de forțele sârbe, staționate în general pe dealurile din jurul orașului. Unele din cele mai groaznice crime din timpul războiului s-au petrecut la Grbavica.

Sasa Bukvic a reușit să fugă încă de la începutul războiului și s-a refugiat în Canada, dar s-a întors la Sarajevo în 2007. A reangajat echipa veche de la „Jadranka”, a refăcut clădirea și a redeschis cofetăria. A reînodat și cu tradiția actelor de caritate: o parte din cîștiguri au fost investite într-un fond care promova arta și cultura.

Pentru mulți, redeschiderea cofetăriei a fost semnul clar că rănile războiului erau pe punctul de a se închide. Astăzi, cofetăria și-a închis definitiv ușile, semn că este mult mai ușor să refaci clădirle distruse, decât societatea.

„Recent, căutând o adresă de mail, am dat cu ochii de o știre, pe care mi-o trimisese jurnalistul Remy Ourdan. Prietenul meu o sursă excelentă de informații din Balcani iar titlul mesajului mi-a atras imediat atenția: „Președintele entității sârbe interzice să se predea lecții despre asediul de la Sarajevo sau masacrul de la Srebrenița”.

Nu mi-am dat seama că eram la capătul poștei electronice, la mesajele vechi, pentru că mă preocupa prea mult întrebarea cum ar putea președintele Republicii Srpska Milorad Dodik să interzică în școli anumite subiecte, când asediul de la Sarajevo sau masacrul de la Srebenica sunt și în manualele folosite de elevii din entitatea sârbă.

Așa că am repostat, pe Twitter, știrea care venea, original, de la agenția Reuters și care era veche de 9 luni.

Când am realizat greșeala, mă pregăteam să scriu un nou mesaj pe Twitter, să-mi cer scuze pentru greșeala involuntară, dar am observat că mesajul meu inițial fusese repostat de sute de ori și comentat intens.

Majoritatea își exprima îngrijorarea că Dodik va încerca să rescrie istoria recentă a Bosniei și chiar dacă observaseră că știrea originală este veche, o considerau foarte actuală.

„Dacă nu-ți cunoști trecutul, ești condamnat să-l repeți” – era un comentariu. Ivana Cvetkovic comenta că deși știrea este veche de 9 luni, rămâne de mare actualitate, acum că președintele Dodik a început să reînarmeze Republica Srpska.

La fel Milos Ciric, care a găsit repostarea unei știri vechi, chiar și din greșeală, foarte bine venită pentru că , nota el „cu nouă luni în urmă, a trecut neobservată și necomentată. Deși era și este relevantă”.

Printre primii care au repostat „știrea mea veche” a fost fostul diplomat american Richard Kauzlarich, care a deplâns faptul că cel puțin la început, Statele Unite l-au sprijinit pe Dodik: „Am greșit când l-am sprijinit la sfârșitul anilor 90. Dodik a mințit când declara să sprijină Dayton” (acordul de pace care a pus capăt războiului interetnic din Bosnia-Herțegovina, semnat în noiembrie 1995).

Mulți dintre cei care au repostat știrea mea „falsă” citesc actualitatea la fel ca mine: în ultimele luni, președintele Dodik și-a intensificat campania de a submina și bruma de înțelegere interetnică din republică.

„Dodik vrea o generație fără memorie istorică, o generație care ar fi dispusă să meargă într-un nou război...de data aceasta pentru a apăra interesele lui” – este unul din comentarii.

Cu 9 luni în urmă, știrea Reuters a trecut neobservată dar declarațiile și măsurile luate de președintele Republicii Srpska în ultimele luni, au făcut-o din nou de actualitate.

„O greșeală este o greșeală dar reacția pe care a provocat-o arată că uneori, știrile vechi pot fi cel mai bun comentariu la actualitate”.