Linkuri accesibilitate

În R. Moldova, pandemia face doi pași înainte, unul înapoi


Valul pandemiei încă nu și-a diminuat intensitatea.

Numărul cazurilor de Covid-19 înregistrate în R. Moldova s-a diminuat, dar neesențial, în ultima săptămână, după ce în precedentele două a crescut continuu, a anunţat luni epidemiologul Alexei Ceban de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică. El a vorbit la conferința de presă săptămânală a Ministerului Sănătății, prezentând situația pentru săptămâna 3-9 august, a 32 -a săptămână a pandemiei de coronavirus.

Î

În R. Moldova, pandemia face doi pași înainte, unul înapoi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:08 0:00
Link direct

n această perioadă R. Moldova a realizat cele mai multe teste, iar numărul cazurilor confirmate s-a redus cu 1,3 la sută. Totuşi după numărul de cazuri de infectare, sau incidența COVID-19, raportat la milion populație, R. Moldova se află încă în topul statelor europene.

În prima săptămână a lunii august în R. Moldova s-a realizat un număr record de teste la Covid-19 – peste 10 mii, fiind confirmate 2298 de cazuri, cu 1,3 la sută mai puține decât săptămâna precedentă.

50 la sută din cazurile înregistrate sunt în municipiul Chişinău

Scăderea este neesențială pe fondul saltului de cazuri în ultimele trei săptămâni, consideră Alexei Ceban de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică: „Problemele cele mai mari le constituie regiunile din nordul ţării unde vedem o creştere în dinamică a cazurilor şi în municipiul Chişinău. Practic 50 la sută din cazurile înregistrate sunt în municipiul Chişinău.”

Un alt indicator-cheie – rata de contagiozitate - rămâne peste limita de la care pandemia este considerată sub control. Această rată care spune câte persoane sănătoase poate infecta una bolnavă trebuie să fie sub 1. În R. Moldova ea rămâne peste acest indicator, chiar dacă a scăzut uşor şi constituie acum 1,05, spune Alexei Ceban:

„Chiar dacă acest indicator se menţine în jurul ratei de contagiozitate 1, aceasta înseamnă că la moment sunt dificultăți în prevenirea şi controlul transmiterii infecţiei Covid-19. O persoană infectează o altă persoană şi asta nu poate duce la descreşterea cazurilor sau la limitarea infecţiei.”

Datele prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, mai arată că, în săptămâna din 3 şi până în data de 9 august, numărul deceselor a rămas neschimbat, în timp ce numărul bolnavilor vindecați s-a aflat, în continuare, în scădere, cu 22 la sută.

Cu aceste statistici R. Moldova se află pe locul 12 în Europa, dintr-un total de 40 de țări, după numărul de decese cauzate de Covid-19 raportat la un milion populație. După numărul de cazuri de infectare, sau la incidența Covid-19, R. Moldova se află pe locul cinci în Europa şi întrece ţări ca Spania, care se confruntă cu noi focare, sau ca Belarus unde aproape că nu s-au aplicat restricții pentru prevenirea răspândirii virusului.

De la începutul pandemiei în R. Moldova s-au înregistrat 3.531 de cazuri de infectare a lucrătorilor medicali, aproape jumătate din ele în rândul asistenților medicali.

Alexei Ceban
Alexei Ceban

Medicul epidemiolog Alexei Ceban de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică dă asigurări că numărul lucrătorilor medicali testaţi este în creştere de la zi la zi, iar cazurile confirmate s-au diminuat în ultima săptămână:

„Chiar pe fundalul menținerii aceluiași număr de cazuri în rândul populației generale, s-a înregistrat o descreștere a numărului de cazuri a personalului medical infectat fiind comparativ mai mic cu 30 de cazuri.”

În bilanțul total, de la începutul pandemiei, în R. Moldova au fost confirmate 27 de mii 660 de cazuri de Covid-19. O pătrime dintre cazuri peste 7500 sunt active, iar 70 la sută dintre cei infectați au fost vindecați. Numărul copiilor infectaţi este într-o uşoară creștere, însă e infim raportat la numărul total de cazuri.

Am decis să propunem... ca totuşi grădiniţele şi şcolile să fie deschise la 1 septembrie

Preşedintele Igor Dodon a anunţat după tradiționala întrevedere de luni cu premierul şi spicherul parlamentului că procesul educaţional ar putea fi reluat de la 1 septembrie: „Avem o situaţie destul de nu simplă, destul de multe cazuri sunt înregistrate, cu toate că ultima săptămână, săptămâna trecută avem o dinamică care demonstrează o scădere (…) Am decis să propunem Comisiei Extraordinare de Sănătate publică ca totuşi grădiniţele şi şcolile să fie deschise la 1 septembrie ca să fie o claritate şi pentru părinţi.”

Deşi statisticile epidemice nu sunt nici pe departe optimiste, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a autorizat redeschiderea piscinelor şi bazinelor începând de luni, 10 august. Activitatea acestor unități de agrement fusese sistată de la 1 august fiind declarate focare de răspândire a coronavirusului. Comisia şi-a motivat noua decizie invocând „analiza situației epidemiologice”.

XS
SM
MD
LG