Într-un ocean de comentarii, lipsește, totuși, ceva. Efectul moral, psihic și foarte personal al izolării forțate de epidemie. Rar și fără multe detalii, cîte un jurnalist atinge în treacăt problema. Dar adevărul dramatic rămîne subestimat și, aproape, ascuns. În viața reală, nu trebuie să cauți, însă, prea mult. Informațiile și zvonurile se adună și spun că vecinul de peste drum a luat-o razna. Că vărul unui prieten s-a pus pe băut. Că nu știu care student îți toacă banii la poker pe net. Că instalatorul care ți-a reparat baia acum un an s-a pus cu pumnii pe nevastă și copii. Sau dimpotrivă: că doamna care ieșea dimineața la vorbă în parc a muțit și nu mai răspunde la telefon. Chiar după domolirea epidemiei mulți cunoscuți și necunoscuți nu-și găsesc locul și trag după ei o stinghereală care le încetinește viața. Dacă și cînd se vor repara atîtea stricăciuni, nu vom afla. Nu e de mirare. Mulți dintre noi nu știu că sînt ei înșiși atinși. Și preferă să meargă înainte. De fapt, să stea pe loc.
