Linkuri accesibilitate

Înalți oficiali germani și ruși vor purta discuții referitoare la Ucraina


Trupe ruse în apropiere de granița cu Ucraina, noiembrie 2021

Înalți oficiali ai guvernului german și rus au convenit să organizeze o întâlnire față în față luna viitoare, într-un efort de a atenua tensiunile politice legate de Ucraina, a declarat sâmbătă o sursă guvernamentală germană, citat de agenția Reuters.

Consilierul pentru politică externă al cancelarului german Olaf Scholz, Jens Ploetner, și negociatorul rus pentru Ucraina, Dmitri Kozak, au convenit să se întâlnească după o lungă conversație telefonică, a declarat sursa sub condiția păstrării anonimatului.

Guvernul german nu a făcut niciun comentariu oficial. Un purtător de cuvânt al lui Kozak a refuzat să comenteze.

În ultimele luni, au existat o serie de convorbiri telefonice între liderii occidentali și președintele rus Vladimir Putin, din cauza masivei desfășurări de trupe și echipamente ale armatei Rusiei la granița cu Ucraina și a temerilor legate de o potențială invazie rusă în Ucraina.

Întâlnirile personale între înalți oficiali guvernamentali occidentali și ruşi au fost puține, deși președintele american Joe Biden a purtat discuții cu președintele Putin la Geneva în iunie anul trecut.

De la preluarea mandatului în această lună, cancelarul Scholz a subliniat necesitatea dialogului cu Rusia cu privire la masarea de trupe și armament rusesc la granița cu Ucraina, dar se alătură aliaților occidentali sprijinind sancțiuni noi în cazul în care Moscova ar invada Ucraina.

Berlinul se îndoiește mai mult decât Washingtonul că Rusia dorește cu adevărat să atace Ucraina au declarat două surse guvernamentale pentru Reuters, sub condiția anonimatului. Criticii acuză Germania că este datoare față de Putin din cauza nevoii sale de gaz rusesc, și acuza Berlinul pentru construcția conductei Nord Stream 2 care ocolește Ucraina și o păgubește de mari venituri pentru tranzitul rusesc. Berlinul spune că Nord Stream 2 nu este un proiect politic și că ar fi doar încă una dintre cele câteva conducte care transportă gaz rusesc în Europa.

Obiectivul părții germane rămâne acela de a realiza o reactivare rapidă a formatului Normandiei”, a spus sursa guvernamentală germană, referindu-se la discuțiile multilaterale dintre Ucraina, Rusia, Franța și Germania.

Liderul parlamentar al SPD, Rolf Mutzenich, a declarat pentru Reuters că partidul nu este „naiv” și știe cu cine are de-a face, adăugând că încă crede că angajamentul ar putea ajuta la detensionarea situației din Ucraina.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG