Linkuri accesibilitate

Începe școala: cadrele didactice trebuie să se vaccineze anti-COVID sau să se testeze


Dascălii care nu vor fi vaccinați la începutul anului școlar vor trebui să-și facă, din surse proprii, teste anti-COVID, a anunțat ministra Sănătății de la Chișinău, Ala Nemerenco, luni, 23 august, cu o săptămână înainte de 1 septembrie, urmare a întrunirii Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică.

Începe școala: cadrele didactice trebuie să se vaccineze anti-COVID sau să se testeze
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:49 0:00
Link direct

Comisia a recomandat totodată începerea anului de studii cu prezența fizică a elevilor, însă doar în condițiile vaccinării în proporție de 95 la sută a colectivelor didactice împotriva noului coronavirus.

Nu se vor supune testării cei care sunt vaccinați sau au anticorpi

„Până la atingerea acestui procent, personalul didactic și cel auxiliar va efectua și prezenta din surse proprii, o dată la 14 zile, rezultatul unui test rapid sau PCR. Nu se vor supune testării cei care sunt vaccinați sau au anticorpi”, a mai precizat ministra.

Confruntate cu un proces lent de vaccinare în mediul cadrelor didactice, autoritățile moldovene au încercat în ultimele săptămâni să-l impulsioneze prin maratoane special destinate profesorilor, dar nici acestea nu au fost prea solicitate.

După o ședință de luni a comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, șefa de la sănătate, Ala Nemerenco, a făcut publică următoarea decizie: „Comisia a recomandat atingerea acoperirii vaccinale în colectivitățile de învățământ cel puțin de 95% din persoanele adulte și această recomandare este de până la 1 octombrie. Dar până la atingerea acestui nivel recomandat, personalul didactic, nedidactic, auxiliar va efectua și prezenta, din surse proprii, o dată la 14 zile rezultatul unui test anti-covid-19, fie rapid antigen, fie PCR. Nu se vor supune testării acei lucrători ai sistemului care vor prezenta certificate de vaccinare, cu orice vaccin autorizat sau concluzia medicală care confirmă prezența anticorpilor anti-COVID.”

Decizia autorităților, menită în mod clar să-i determine pe dascăli să înceteze să respingă vaccinarea, mai ales în condițiile în care R. Moldova nu duce lipsă de vaccin, e anunțată cu doar o săptămână înainte de începerea an ului de studii. Cea mai înaltă rată de vaccinare printre cadrele didactice se atestă, în acest moment, în Chișinău, unde autoritățile municipale au raportat o rată de vaccinare de 60 la sută, prin urmare cu 30-35 % mai joasă decât ținta anunțată de ministra sănătății.

În anumite raioane, însă, nu s-au vaccinat contra noului coronavirus decât un sfert din profesori, lucru care poate da peste cap începutul de an școlar, un început pe care autoritățile sunt determinate să-l inaugureze în condiții de prezență fizică a elevilor la ore.

Dincolo de siguranța sanitară a startului procesului educațional, un alt argument invocat de ministra Nemerenco azi, când a explicat decizia comisiei a fost că R. Moldova se confruntă cu un nou val de îmbolnăviri, iar rata de contagiozitate - cel mai important indicator al infecției în creștere, a crescut, doar în două săptămâni, de la 0,75 la 1,25 la sută.

XS
SM
MD
LG