Mâna dreaptă a prim-ministrului, Raluca Turcan, a anunțat care va fi strategia (stratagema) din Parlament a Partidului Național Liberal când va fi să fie validat noul guvern (din care Raluca Turcan face parte): nu va ieși din sală, dar nu va vota. Va respinge prin no combat noua-vechea formulă guvernamentală. Așadar, parlamentara Turcan va vota împotriva vice-prim-ministrei Turcan. La fel și ceilalți colegi de partid și de stat. O șmecherie care-i leagă pe parlamentarii Partidului Social Democrat de mașina de vot și-i obligă să mănânce azi din farfuria aruncată ieri de toți pereții, adică să-l voteze pe Ludovic Orban dat jos tot de ei prin moțiune de cenzură săptămânile trecute. Sau să voteze împotrivă și să se pregătească de anticipate.
Este neclar ce va face PSD pentru că, în general, de când și-au pierdut busola imorală Dragnea, ajuns în autobaza penitenciarului Rahova, nu mai știe stânga ce face extrema stângă în partid. Este neclar ce mai este PSD de când ectoplasma lui Ion Iliescu nu se arată în colțul roșu al partidului. Dar la fel de neclar este ce este azi PNL, mai ales acum, care risipește prin aceste contorsiuni politicianiste o energie demnă de o cauză mai nobilă, dovedind că morală nu e cuvânt românesc. De fapt, PNL este în plină metamorfoză, doar că trece prin faza de omidă înainte să devină fluture. Dacă nu devine molie. Sau rămâne vierme.
Această incertitudine evoluționistă a devenit clară când guvernul Orban a adoptat 25 de ordonanțe pe lângă alte hotărâri guvernamentale dovedind că și prin brațele lor curge sângele de pui de comunist. Ordonanțele încă planează undeva sub radare și dincolo de orizontul Monitorului oficial. Surfând pe coama valului de vociferări și contestări parlamentare, Ludovic Orban promite că va retrage mai multe ordonanțe care au produs isterii propagandistice. Este vorba despre cele legate de fondurile europene, decizii despre care Orban spunea că sunt prea sensibile și că nu vrea să le dea subiecte de vocalize „pârâcioșilor care vor să facă rău României”. Se referă, firește, la europarlamentarii PSD care ar putea reclama guvernul pentru rele tratamente aplicate prizonierilor de război politic pe bani comunitari după cum făceau mai an înșiși parlamentarii PNL. Orban plagiază fără să clipească atitudinea guvernelor PSD mereu nemulțumite că rufele din familie se spală în covata Parlamentului European și că parlamentarii opoziției sunt cei mai vehemenți critici ai României. De fapt, pare mai degrabă să se teamă ca foamea de alegeri anticipate a partidului său să nu fie atât de gălăgioasă încât să se audă de la Bruxelles, unde sunt atâtea urechi atente la modul în care sunt gestionate fondurile europene. A eliminat balastul european: vrea să fie un divorț românesc cu motive tradiționale (abuz, violență în familie, bani aruncați anapoda etc.).
Căci multe și mărețe erau ordonanțele aprobate în acea ședință din patru februarie și chiar dacă renunță la cele trei referitoare la ordonanțele privind fondurile europene, Orban tot mai are cum se juca cu nervii opoziției (de altfel, majoritare în Parlament) până la alegerile anticipate prevăzute să se desfășoare cândva la începutul lui iunie. Adică, după au observat unii părinți și ei în pragul unei crize nervoase, chiar în timpul examenelor de bacalaureat. Alegerile anticipate au devenit de fapt leit-motivul discursului politic de parcă o țară întreagă ar aștepta ca PNL să ajungă la putere cu patru luni mai devreme după ce vreme de patru luni la guvernare nu a făcut mare lucru. Șirul parcă nesfârșit de decizii adoptate nocturn de cabinetul Orban amintea de căruțele de ordonanțe care stăteau la coadă pe vremea administrațiilor PSD. Dar nu numai cantitatea ci și calitatea lor e de speriat gândul. Pentru că mai toate desfigurează legi deja existente, le modifică substanțial și, uneori, le deturnează. Normal că Parlamentul devine doar un instrument auxiliar cam ca motoceii pentru pisoii guvernului. Era o ordonanță care umbla la sistemul de pensii, alta la sistemul de sănătate, alta schimba reguli din Legea educației, în fine era una care chiar stabilea norme pentru desfășurarea recensământului populației în 2021, semn că guvernul privește în viitor. Una și una, mai toate lovind în plexul solar al populismului PSD și făcându-i pe liderii socialiști să-și piardă respirația.
...nu jucau șah, ci poker
Dar declarația Ralucăi Turcan despre viitorul vot din Parlament spune multe prin ceea ce tace. Prin retorica aceasta destrămate se vede tot mai clar că deciziile, unele dintre ele vizând legi organice sau oricum prea importante pentru a fi expediate la Monitorul Oficial în plictiseala unei ședințe de guvern, au ajuns pe mapele guvernului la fapt de seară doar pentru a declanșa reacția PSD, inamicul public numărul unu și țintă predilectă a caricaturilor retorice lansate de la tribuna președinției. Era unul dintre proiectilele târzii lansate pentru a împinge furia parlamentarilor PSD la paroxism. Era, pe de altă parte, o strategie pe termen lung, gândită încă de la începutul anului trecut: de a da jos guvernul Dăncilă și a aduce în loc un guvern PNL pentru a pregăti alegerile anticipate. Nu o spun cu mirare, o spun cu dezamăgire. De atâta vreme a face politică a încetat în România (și aiurea) să mai însemne a te ocupa de treburile polis-ului! Așadar, nu strategii de protecția a cetățeanului împotriva abuzurilor statului, nu planuri pentru protecția mediului, nu programe de investiții în școli, spitale și infrastructură, nu protecția zonelor de importanță istorică/strategică de lăcomia investitorilor... Nu! Gândurile politicienilor „progresiști” erau la scheme de câștig politic garantat, nu jucau șah, ci poker. De mediu trebuie să se ocupe cei câțiva bucureșteni speriați de orizonturile roșii și prăfuit ale Capitalei. De școli trebuie să se ocupe asociațiile de părinți și elevi care au citit cu lupa ordonanțele adoptate așa, ca să crape de necaz postumul Dragnea și Ciolacu, și au văzut că modificările fac, în unele cazuri, aproape imposibilă deplasarea la școală. În fine, ar mai fi unii finanțiști care s-au speriat de ordonanța care face operații fără anestezie pe cardul deschis al fiscului, dar finanțiștii sunt suspecți de serviciu că ar fi mercenarii unui partid sau ai altuia și că inima lor bate în ritmul cursului de schimb.
Că Viorica Dăncilă și turma ei de lăcuste meritau cu asupră-de-măsură să fie alungate ca plăgile Egiptului nu încape îndoială. Unii spun că nu contează cât e de bont satârul, totul e să-și facă treaba și să descăpățâneze conform strategiei de țară. Pardon, de fapt nici strategie de țară nu avem, ci, după cum se vede, doar șmecherii de partid. Unii scuză această grabă de a trece prin portalul ademenitor al ordonanțelor de urgență decizii importante pe care parlamentul le-ar fi pierdut prin sertare. Și este la fel de adevărat că uneori traseele sinuoase ale deciziilor și proiectelor de lege ne fac să pierdem ritmuri economice importante.
Cândva, poate, vom afla mai îndeaproape de ce a decis guvernul să ia aceste hotărâri peste noapte, ritmul nocturn fiind atât de dăunător celui diurn de viață al democrației. Cum spuneam, nu buna credință naște asemenea monștri decizionali, ci somnul ei. Consiliul Concurenței pedepsește cartelurile economice care acționează solidar și în înțelegeri secrete. Adică exact cum au acționat politicienii liberali și președintele lor de fapt și de drept, Klaus Iohannis. Cu toții dovedesc, dacă mai era nevoie, că au învățat de la cel mai bun combinator politic, tătucul lor și al PDL-ului din PNL și al lui Klaus Iohannis, Traian Băsescu. Acesta a aplicat cu succes strategii marinărești de distragere a atenției, combinații pe termen lung de careuri de ași și chinte regale pentru a prinde adversarul în capcană și a-l face să plătească, atunci când se întrevăd peste apă luminile portului, datoriile acumulate, altminteri e aruncat la rechini. Unii le-au spus strategii politice, alții șmecherii. Cu toții aveau dreptate: morala celor treizeci de ani de democrație este că politica nu are de-a face cu democrația decât epidermic, retoric. Compasiunea politicianului este o ficțiune resuscitată în perioade electorale. În fapt, doar naivii mai cred că politica se face cu bun simț, corectitudine și generozitate. Cine o face astfel este un ratat și merge la groapa de gunoi a istoriei. Pentru că nu activiștii de partid, securiștii, diverșii complici ai fostului sistem comunist și al diverselor sale întrupări și metamorfoze postume au ajuns acolo. Acești continuă să fie gunoiul de grajd urât mirositor, dar se pare eficient, al actualei clase politice. Poate că nu vedem compostul, dar este așternut la rădăcină, să hrănească cu toxinele și radiația lui pepiniera politică. Și nici nu avem un Consiliu al Concurenței politice (opinia publică este ineficientă, se vede) care să taxeze asemenea abuzuri de încredere.
Iată-ne într-o soțietate fără prințipuri, care vra să zică... Dar ar putea încălzi prințipurile o inimă rece și calculată de politician? Nu cumva, mai degrabă l-ar împiedica să-și împlinească destinul de animal politic? E loc în jungla politică de empatie? Sau doar de supraviețuire... Viața, spun astrobiologii, este mult mai durabilă și prezentă în Univers decât credem. Ea se adaptează continuu și poate trăi uneori etern ca axolotl, nemuritorul pește umblător mexican. La urma-urmei, ciupercile de la Cernobîl sau gândacii atomici ne demonstrează că niciun mediu nu este ostil supraviețuirii. Dar este viață aceea?
