Linkuri accesibilitate

România: PNL forțează anticipatele, dar ele nu se pot realiza fără sprijinul PSD


Premierul în exerciţiu Ludovic Orban
Premierul în exerciţiu Ludovic Orban

Liberalii nu vor vota pentru învestirea noului guvern în parlament deși propunerea făcută de președintele Klaus Iohannis este Ludovic Orban. PNL susține că face un sacrificiu, care este însă singura variantă de a merge pe calea anticipatelor. În războiul politic cu PSD, reprezentanții PNL din guvern acuză consiliul legislativ că a făcut jocurile social-democraților și nu a dat avizele necesare pentru publicarea în Monitorul Oficial a ordonanțelor de urgență aprobate marți.

Parlamentarii PNL vor fi prezenți în ziua votului de învestire a guvernului Orban, pentru a asigura cvorumul, dar nu vor vota în favoarea acestuia. Strategia liberalilor de a respinge nominalizarea făcută de președintele Klaus Iohannis, în persoana lui Ludovic Orban, este de a mai face un pas spre declanșarea anticipatelor. În Constituție scrie că pentru a putea fi dizolvat parlamentul este nevoie ca în termen de 60 de zile să fie respinse două nominalizări pentru funcția de premier.

PSD a anunțat deja că nu va vota guvernul Orban II, dar amenință că nu se vor prezenta la votul din parlament și, astfel, nu va fi asigurat cvorumul. Pe de altă parte, USR a anunțat că nu va vota guvernul Orban II, tot în scopul de declanșa anticipatele.

Mai mult, PSD va contesta luni la Curtea Constituțională nominalizarea lui Ludovic Orban pentru funcția de premier după ce a fost demis printr-o moțiune de cenzură.

Nu este un vot de respingere, este un vot necesar pentru a permite ca puterea să revină din nou oamenilor...
Ludovic Orban


„Este un sacrificiu pe care îl fac parlamentarii PNL care nu votează o propunere a PNL, e un sacrificiu pe care îl asumăm public pentru că obiectivul fundamental e buna guvernare a României. Buna guvernare a României nu este posibilă decât dacă din nou puterea cetățenilor prin alegeri anticipate. Nu este un vot de respingere, este un vot necesar pentru a permite ca puterea să revină din nou oamenilor”, a explicat Ludovic Orban strategia PNL.

Liberalii sunt conștienți că declanșarea alegerilor anticipate nu se poate realiza fără sprijinul celor de la PSD. Social-democrații, alături de cei de la Pro România și ALDE, au majoritate în parlament și pot bloca organizarea alegerilor anticipate dacă doresc acest lucru cu orice preț.

Liderii PSD s-au enervat după ce în ordonanța de urgență privind anticipatele, adoptată săptămâna trecută, au apărut două prevederi care avantajează în mod categoric PNL. Articolele care au generat tensiune în PSD sunt legate de votul de trei zile în diaspora și posibilitatea ca în țară să se voteze la orice secție de votare.

Mai multe citiţi aici

XS
SM
MD
LG