Linkuri accesibilitate

Ştefan Bouroşu: „Votul de acasă are o pondere mai mare decât votul de peste hotare, ceea ce mi se pare incorect”


Alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, la coadă la secția deschisă la Frankfurt pe Main
Alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, la coadă la secția deschisă la Frankfurt pe Main

Un interviu cu fostul actor la Teatrul „Eugene Ionesco" din Chişinău, stabilit la Varșovia, Polonia.

Ștefan Bouroşu face parte din valul de noi emigranţi moldoveni. În trecut actor la Teatrul „Eugene Ionesco" din Chişinău, de un an şi jumătate munceşte la Varşovia într-o companie de distribuţie a produselor electronice. Are 28 de ani şi, după ce s-a informat din presa moldoveană despre apropiatul scrutin parlamentar, a decis să-şi ia bilet să vină să voteze acasă.

Ştefan Bouroşu
Ştefan Bouroşu

Ștefan Bouroşu: „Eu înainte de a-mi cumpăra bilet spre casă, înainte de a decide că am să votez acasă, m-am înregistrat la secția de votare care va fi în Varșovia, am intrat pe site, m-am înregistrat și credeam că vor fi mai multe [secții]. Poate aici, în Varșovia, nu este atât de important, dar știu că peste hotare, de exemplu, la fratele meu la Padova, în Italia, în regiunea aia tot timpul a fost o problemă și ei erau nevoiți să călătorească chiar câteva sute de kilometri până a ajunge în orașele mai mari pentru a vota. Adică, sigur că este nevoie de o implicare mai imediată, adică oamenii cer, înseamnă că este o cerință, înseamnă că este o necesitate de a deschide aceste secții de votare.”

Ştefan Bouroşu: „Votul de acasă are o pondere mai mare decât votul de peste hotare, ceea ce mi se pare incorect”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:31 0:00
Link direct


Europa Liberă: Dar te-ai înregistrat în ideea că poate votezi acolo și după asta de ce ți-ai luat bilet totuși?

Ștefan Bouroşu: „Eu văzusem pe un site de știri din Republica Moldova că se face această înregistrare și că ar fi bine să ne înregistrăm, pentru că în cazul în care este un număr mai mare de oameni care sunt înregistrați într-un anumit punct peste hotare, atunci este șansa să se mărească sau numărul de buletine, sau numărul de secții. Am făcut o chestie, așa, chiar eram curios dacă va avea asta vreun efect oarecare, dar după am avut posibilitatea să-mi iau bilet acasă, am avut posibilitatea să-mi iau câteva zile de concediu, având și zilele libere din 2018 și gândindu-mă că va fi mult mai eficient acasă să votez decât peste hotare.

Din informațiile pe care le-am citit în presă și ceea ce mai văd pe internet, pe YouTube am aflat că doar trei deputați din partea diasporei vor fi reprezentanți în Parlament, ceea ce mi se pare foarte puțin pentru numărul de oameni și pentru contribuția pe care o aduce diaspora la dezvoltarea Republicii Moldova sau la menținerea Moldovei.”

Europa Liberă: Deci ai dori să ai un vot cumva cu putere mai mare, să vii acasă să votezi?

Ștefan Bouroşu: „Da, da, cred că votul de acasă are o pondere mult mai mare decât votul de peste hotare, ceea ce mi se pare incorect.”

Europa Liberă: Există o cerere a Avocatului Poporului la Curtea Constituțională, se vrea să se permită votul peste hotare în baza buletinelor și a pașapoartelor expirate. Deci, Avocatul Poporului afirmă că ar fi o discriminare să nu-i lași pe oamenii ăștia, care mulți dintre ei sunt duși cu pașapoarte românești, deci, prin urmare, practic, nu prea au nevoie și de cel moldovenesc și nu-l fac sau e expirat și acum cumva ei nu ar putea participa la vot. Ce crezi despre asta? Ar fi, într-adevăr, un ajutor dacă li s-ar permite?

Ștefan Bouroşu: „Desigur ar fi un ajutor, desigur ar fi mult mai simplu, pentru că, de exemplu, eu la fel aveam pașaportul moldovenesc expirat și ca să votez aici ar fi trebuit să-mi fac pașaportul. Și mă gândeam, și acesta a fost și unul din motivele din care am decis deja să votez acasă, fiindcă acasă o să am posibilitate să votez cu ajutorul buletinului, care este valabil până, nu știu, până în 2045, ceva de genul acesta. Adică, sigur că ar fi mult mai ușor și nu ar crea atâtea probleme oamenilor care nu au pașaportul valid sau unii chiar nu-l au cu ei, efectiv. De aceea cred că sigur ar fi fost de ajutor să li se vină în întâmpinare acestor oameni, dar nu știu care este cadrul legal, nu știu dacă acest lucru este cumva reglementat, dar eu nu văd o problemă în aceasta.”

Europa Liberă: E al treilea subiect pe care l-am văzut deja intrând pe acest grup, „Votează acasă”. Înțeleg că se pornește cumva o campanie, să se invite tot mai mulți oameni din străinătate să vină acasă. Crezi că va lua proporții chestia asta, chiar dacă tu ai făcut-o deja, ți-ai luat bilet?

Ideea mea de a veni acasă de alegeri era una nu bazată pe propria convingere că așa va fi mai bine pentru mine...

Ștefan Bouroşu: „Da. Eu am luat acest bilet înainte de a ști de această campanie, adică ideea mea de a veni acasă era una nu bazată pe un challenge, era bazată pe propria convingere că așa va fi mai bine pentru mine. Or, cred că oamenii din această pornire au și început acest challenge. Deja dacă oamenii vor urma sau nu, eu cred că nu va avea o amploare atât de mare cum a fost acum câțiva ani cu acea campanie care se numea „Adoptă un vot”. Da? Sau ceva de genul acesta?”

Europa Liberă: Da.

Ştefan Bouroşu
Ştefan Bouroşu

Ștefan Bouroşu: „Nu cred că va lua așa amploare, pentru că sigur este mult mai costisitor de a cumpăra bilete acasă într-o anumită perioadă, iarăși cred că acest challenge este mai mult unul de a inspira oamenii și în general de a-i motiva, în primul rând, și pe cei de acasă de a merge la vot. Și prin exemplul unora care sunt peste hotare și au făcut acest efort poate cei de acasă vor înțelege că este mai ușor să meargă până la secția de votare, care se află la 20 de minute, uneori chiar mai puțin, decât să cumpere un bilet din altă țară. Și cred că are mai mult o menire de a inspira oamenii atât de peste hotare, cât și, în primul rând, pe cei din țară.”

Europa Liberă: Și ultimul lucru care aș vrea să te întreb: ce așteptări ai de la acest scrutin?

Cred că trebuie să începem de a schimba, înainte de toate, mentalitatea și de a schimba modalitatea de a vedea lucrurile..

Ștefan Bouroşu: „Așteptările mele sunt destul de modeste. Eu nu cred într-o schimbare peste noapte și nici măcar o schimbare într-un an, doi, trei. Nu s-a întâmplat asta în trecut, nu se va întâmpla nici într-un an, să zic, de acum. Eu cred că trebuie să începem de a schimba, înainte de toate, mentalitatea și de a schimba modalitatea de a vedea lucrurile și cum votăm și de ce votăm, pentru că eu am impresia că foarte mulți oameni votează orbește, adică nu pun mai multă gândire și mai multă analiză, acesta e cuvântul potrivit, în acest proces democratic.

Și cred că ceea ce aș vrea eu să se întâmple e să se schimbe acest habit, să se schimbe această tradiție, așa, cumva de a vota fără a fi foarte, foarte informat, pentru că și aceste alegeri cer mai mult timp de a înțelege ce se întâmplă. Mie mi-a trebuit ceva timp ca să citesc, să înțeleg, eu având acces la toate sursele de informație, or cei de acasă, unii, chiar oamenii mai în vârstă poate nu au acest lucru, nu au acest acces și îmi pare că va fi foarte greu ca ei să înțeleagă pe deplin acest nou sistem de vot.”

XS
SM
MD
LG