Linkuri accesibilitate

Victor Lutenco: „Diaspora așteaptă o schimbare de atitudine față de ea”


La mitingul „Diaspora contează, Diaspora votează!”, organizat de un grup de migranți în fața CEC de la Chișinău. 31 iulie 2018
La mitingul „Diaspora contează, Diaspora votează!”, organizat de un grup de migranți în fața CEC de la Chișinău. 31 iulie 2018

Un interviu bilanț despre investiții și diasporă, cu un fost director al Biroului pentru Diaspora moldovenească.

Nu poţi aştepta investiţii de la diasporă în condiţiile în care nu există investiţii în general. Sau nu poţi să te aştepţi că diaspora va investi în activităţi economice în condiţiile în care nu există o siguranţă a activităţii economice în ţară. Şi dacă autorităţile statului doresc să aibă un dialog cât de cât serios cu diaspora, ele trebuie să mizeze pe câştigarea încrederii celor aflați în străinătate. Dar lucrul asta nu se întâmplă. Sunt declaraţiile făcute de Victor Lutenco, fost director al Biroului pentru Diasporă.

Un interviu bilanț 2018 cu Victor Lutenco
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:09 0:00
Link direct


Europa Liberă: Ce vrea diaspora și ce poate face diaspora azi?

Victor Lutenco
Victor Lutenco

Victor Lutenco: „Diaspora poate face mult mai multe decât Republica Moldova îi oferă oportunitatea să facă. Ce vrea? Eu cred că și la nivel de dorință există mulți în diasporă care ar vrea să facă mai multe, nu neapărat de fiecare dată pentru patrie și pentru țară, poate pentru lucruri mult mai aproape de propria cămașă, de propriul trup, dar asta din nou este o foarte mare oportunitate. Noi doar atunci când începeam biroul, noi îl începeam cu câteva idei de bază și una dintre ideile de bază era că diaspora este probabil cea mai mare oportunitate neexplorată de dezvoltare a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar cum se valorifică această diasporă, oamenii, capitalul uman?

Victor Lutenco: „Asta și nu se întâmplă. Tu nu poți veni la diasporă și cere investiții sau participări, sau lucruri din astea, fără ca să investești într-o relație permanentă cu ei, fără ca să-i asculți, fără ca să le dai posibilitatea ca ei să influențeze anumite procese care au loc în țară, fără ca să-i inviți aici pentru a le da posibilitate ca ei să facă transferul acesta de cunoștințe, de experiențe pe care le-au acumulat.”

Europa Liberă: Tu, adică guvernarea?

Victor Lutenco: „Da, Guvernul Republicii Moldova. Tu nu poți să-i ții la distanță și doar o dată la patru ani să le spui: „Haideți, votați pe cine trebuie!” sau „Mai așteptați că acuși mai inventăm un program ceva pentru voi, ca să veniți să aduceți banii voștri mai mulți”. Nu se întâmplă așa. Diaspora nu așteaptă un program anume, diaspora așteaptă o schimbare de atitudine față de ea și nu poți mima schimbarea de atitudine, trebuie s-o ai, s-o construiești și tocmai de asta noi atunci când începeam biroul, noi n-am început deodată cu programe economice, pentru că știam că ele nu pot apărea pe loc gol. Noi am început cu programe culturale, noi am început cu programe de atitudine, cu schimbarea felului în care Guvernul Republicii Moldova interacționează cu diaspora și asta se face prin ambasade, asta se face prin oficiali.

Teoretic nu ar trebui să existe niciun fel de vizită în extern a oricărui oficial din Guvernul Republicii Moldova fără o întâlnire cu diaspora – de bine, de rău, va fi grea întâlnirea asta, foarte grea, nu contează.”

Europa Liberă: În spațiul ex-sovietic sunt cazuri când reprezentanții diasporei au venit și au făcut schimbarea. Iată și acum foarte mulți moldoveni îi așteaptă pe cei care își câștigă bucata de pâine în străinătate să vină, să se implice ei mai mult și mai direct în procesul decizional. Iar atunci când discuți cu exponenții acestei diaspore, afli că nu prea se grăbesc ei să vină în Republica Moldova.

Noi suntem tentați totdeauna să judecăm despre diasporă ca despre o masă unitară. Nu este așa!...

Victor Lutenco: „Noi suntem tentați totdeauna să judecăm despre diasporă ca despre o masă unitară. Dacă toată diaspora votează într-un fel anumit sau toată diaspora este gata să vină, sau toată diaspora este gata să rămână peste hotare. Nu este așa! Diaspora este exact atât de diversă ca și Republica Moldova. N-o să găsiți o localitate în diasporă care să aibă mai mult de o mie de moldoveni care să nu aibă două biserici acolo – una care-i mai mult pe linia Mitropoliei Basarabiei și alta care-i mai mult pe linia Mitropoliei Moldovei. Sunt exact aceleași diviziuni interne care există și în țară. Ceea ce vreau să spun este că în fiecare localitate de genul acesta o să întâlniți oameni care sunt absolut convinși că ei vor rămâne acolo și nu mai vor să aibă nicio treabă cu Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar ideea asta ca să fie scoasă Republica Moldova din mocirlă cu ajutorul oamenilor din diasporă este valabilă?

Victor Lutenco: „Dacă în țară nu va exista o masă critică, nimeni pe noi nu ne va putea ajuta, nici americanii, nici europenii, nici propria noastră diasporă. Diaspora poate fi o resursă ajutătoare foarte importantă. Da, 2, 3, 10, 20, 30 de oameni fiind în Parlament, în Guvern, cu bani, fără bani, la nivel de investiții, da, poate contribui, da, o anumită mișcare care se întâmplă în țară poate fi accelerată de către diasporă, dar diaspora nu poate înlocui motorul care trebuie să existe pe intern aici.”

Europa Liberă: Ideea era că multe creiere au plecat, exodul de creiere a lăsat Republica Moldova fără prea multe persoane care ar ști cum trebuie să pună pe roate anumite lucruri în țară.

Victor Lutenco: „E adevărat, și nu numai exodul de creiere, lucrurile sunt mult mai tragice de fapt. Câte creiere au plecat din Moldova... Prea mulți medici, profesori au mers peste hotare și au lucrat în profesii care n-au nicio treabă cu asta și, respectiv, calificările lor inițiale pur și simplu s-au pierdut. Și asta a fost o epuizare de creiere, care este una din cele mai mari tragedii care s-a întâmplat.

Este adevărat că în același timp s-a și creat foarte multă valoare adăugată acolo, pentru că au mers tinerii noștri care au mers la universități mult mai bune, în care și-au găsit o valorificare a potențialului lor mult mai pe măsura la ceea ce pot ei obține, dar, din păcate, noi n-am venit cu oferte serioase pentru ei. Și din nou, eu vreau să spun că noi nu trebuie să venim față de oamenii noștri peste hotare cu aceleași oferte care sunt peste hotare, noi nu trebuie să venim cu un nivel de viață egal cu cel din Boston, ca omul din Boston să decidă să vină acasă. Nu, nu-i adevărat! Să vă dau un exemplu. În 2009, atunci când s-au produs evenimentele din aprilie, valul acela de transformări, de așteptări a întors privirea la foarte mulți din diasporă spre casă. O bună parte din ei chiar s-au întors atunci.”

Europa Liberă: Ca după asta să spună că au rămas total dezamăgiți, că li s-a furat speranța, că nimeni nu i-ar fi așteptat acasă, că ei mai degrabă au preferat să-și facă valizele și să se întoarcă acolo de unde au revenit...

Trebuie să-i ajuți pe oamenii ăștia, trebuie să le creezi coridoare, trebuie să le creezi oportunități...

Victor Lutenco: „Corect, absolut! De acord. Ceea ce face următorul val de genul acesta e și mai complicat, pentru că oamenii își vor aminti de prima etapă, dar ceea ce vreau eu să vă spun e că atunci nu s-a întâmplat un salt de dezvoltare economică sau de standarde de viață anumite, dar s-a întâmplat un salt mai ales de așteptări, ceea ce ar trebui să ne inspire optimism, că noi avem potențialul acesta și trebuie să ne dea un semn că există un număr de oameni care sunt gata să contribuie, dar din nou – trebuie să-i ajuți pe oamenii ăștia ca să facă asta, trebuie să le creezi coridoare, trebuie să le creezi oportunități.”

Europa Liberă: Între timp, îngrijorarea cea mai mare e că Moldova continuă să se depopuleze, continuă să plece foarte mulți, inclusiv cei care reprezintă clasa de mijloc aici și că dezvoltarea economică va bate pasul pe loc. Ce se întâmplă cu o Moldovă pustiită?

Victor Lutenco: „Tot plânsetul acesta că mor satele și că satele noastre se pierd...”

Europa Liberă: Demografii constată aceste lucruri.

Noi nu putem să ne dezvoltăm fără ca să ne urbanizăm și noi nu putem să ne urbanizăm fără ca să dispară anumite sate...

Victor Lutenco: „Ce e demografic? Nu există țară bogată pe lumea asta care să fie cu o populație rurală mai mare de 50%, nu există așa ceva. Când spunem că noi trebuie să ne întoarcem la agricultură, pentru agricultura noastră, noi trebuie să ținem la satele noastre, noi spunem: noi vrem să rămânem săraci. Nu există așa ceva! Noi nu putem să ne dezvoltăm fără ca să ne urbanizăm și noi nu putem să ne urbanizăm fără ca să dispară anumite sate. Lăsați-le să dispară. Ele dispar natural, din cauza migrației sau din cauza plecării. Majoritatea plecărilor care au loc, au loc pe intern. Oamenii se deplasează de la sate la orașe, în primul rând. Pur și simplu, datorită faptului că pe scară generală asta nu se vede, nu poți să separi – a plecat omul în Italia sau la Chișinău, dar ambele curente depopulează satul acela de acolo. Se creează impresia că toți pleacă din sate peste hotare.”

Europa Liberă: Moldova a avut peste patru milioane de cetățeni, acum nici la trei nu ajunge.

Victor Lutenco: „Corect! A avut peste patru milioane de cetățeni, au fost politici demografice pe timpul Uniunii Sovietice care presau...”

Europa Liberă: Noi vorbim de perioada de după ‘90 încoace.

Victor Lutenco
Victor Lutenco

Victor Lutenco: „Și taică-meu cred că era sub presiunea la „налог на бездетность” (impozit pentru cei care nu aveau copii) sau ce era pe timpul acela, prin anii ’90... Dacă era vreo presiune demografică care era nenaturală, invers la ceea ce s-a întâmplat în China, de exemplu, cu politica lor de un singur copil. Și acum ei iarăși suferă. Deci, nu poți presa procesele demografice artificial și după asta să te aștepți la lipsă de consecințe. Noi acum într-un fel avem de suferit consecințele la anumite politici care au avut loc 20-30 de ani în urmă, dar asta nu este atât de tragic. Noi pur și simplu trebuie să ne racordăm la situația pe care o avem și să încercăm să utilizăm oportunitățile economice care sunt, dar faptul că noi avem mai puține sate, faptul că noi încercăm să menținem satele acestea, mie mi se pare asta o greșeală foarte mare.

Au murit satele? La revedere! Ne concentrăm la localitățile care sunt viabile, care într-adevăr vor exista, care au noduri economice, care au posibilități economice de existare. Faptul că ele s-au plodit undeva pe timpul sovietic numai datorită faptului că acolo, nu știu, pentru ei era important să aibă grijă de terenurile celea în condițiile în care terenurile se prelucrau cu sapa și trebuiau oameni mai aproape, OK, dar realitățile s-au schimbat, noi nu mai avem nevoie de asta și nici oamenii nu mai au nevoie. Deci, localitățile nu mai au o logică economică.”

Europa Liberă: Diaspora e împărțită, așa cum e divizată și Republica Moldova – o parte din cetățeni aleg să meargă la Est, preponderent în Federația Rusă, alta – în Vest. Cât de mult contează opțiunile lor politice atunci când se decide soarta Republicii Moldova?

Victor Lutenco: „Opțiunile lor politice contează. Eu aș zice că, într-un fel, probabil că cei din diasporă chiar sunt mai implicați politic și, cel puțin, urmăresc viața politică mult mai atent. S-ar părea că există o diviziune cât de cât clară între cei care sunt la Vest și cei care sunt la Est.”

Europa Liberă: De exemplu, șeful statului, Igor Dodon, spune că are mai mult în grija sa protecția socială a celor care muncesc în Federația Rusă, pe când cei de la guvernare contează și văd mai degrabă o apropiere de diaspora din Vest.

La noi raportul dintre guvernare și diasporă se construiește numai în baza argumentului „veți vota sau nu”...

Victor Lutenco: „Eu nu știu dacă Dodon asta spune, dar ceea ce face el clar indică la asta și nu cred că cei de la guvernare sunt preocupați foarte mult pentru diaspora de la Vest, pentru că diaspora de la Vest nu cred că va vota masiv pentru cei de la guvernare. Și asta este o problemă, de fapt, pentru că la noi raportul dintre guvernare și diasporă se construiește numai în baza argumentului „veți vota sau nu” și datorită acestui fapt și are loc această profundă neîncredere a diasporei în Guvernul Republicii Moldova, pentru că nu există noțiunea de Guvern ca și instituție, există noțiunea de Guvern și cine controlează Guvernul acum. Și asta este o problemă foarte mare, pentru că oamenii de acolo deja s-au deprins cu instituțiile, ei vor să aibă încredere într-o instituție. Nu contează cine vine, pe dreapta sau pe stânga, instituțiile vor continua să meargă mai departe.

Noi, din păcate, asta nu avem și noi nu am reușit să construim asta. Dacă noi într-adevăr vrem să avem oamenii ăștia de partea noastră, noi trebuie să le dăm posibilitatea ca ei să participe cât se poate de liber la alegeri, să le facilităm accesul lor și nu trebuie să se schimbe de la an la an sau de la un ciclu electoral la altul; noi trebuie să le creștem accesul și dacă noi avem posibilitatea să o facem și atunci când oportunitatea asta a apărut, noi nu putem să tăiem asta și după asta să spunem că „să știți că noi oricum vă invităm acasă”.

Dacă noi am avut acum posibilitatea să creștem numărul de buletine de vot care sunt la anumite secții electorale sau să putem crea mai multe secții electorale la o singură adresă, ca să evităm rândurile, sau lucruri de genul acesta, trebuia s-o facem, dar noi n-am făcut asta atunci când s-a analizat un proiect de lege prin septembrie anul trecut și cred că asta a fost o greșeală.”

Europa Liberă: Faptul că diaspora va avea și exponenții săi în Parlament va schimba cumva lucrurile, relația dintre Republica Moldova și cei din străinătate?

Eu sper că se va construi un fel de relație mult mai puternică dintre deputat și propria lui circumscripție...

Victor Lutenco: „Eu sper. Sper că oamenii care vor fi votați și vor intra în Parlament nu vor uita de unde vin, cum, din păcate, se întâmplă la noi foarte des. Avem un mandat mult mai larg de reprezentare atunci când te alege o circumscripție, într-un fel răspunzi în fața circumscripției. Eu sper că se va construi un fel de relație mult mai puternică dintre deputat și propria lui circumscripție și o legătură dintre ei vizavi de proiectele care sunt propuse, care sunt votate ș.a.m.d. Dar eu, sincer, nu știu cum asta va avea loc, noi nu prea avem experiență la sistemul majoritar, inclusiv n-avem experiența de legătura asta de peste hotare.

Mie îmi e interesant pro-logistic cum se vor descurca oamenii aceștia, să-și mute viața înapoi, dar în același timp să fie cu un picior aici și cu un picior acolo. E una să fii pe circumscripția Ocnița și-i cu totul altceva să fii pe circumscripția Europa de Vest, cumva geografiile sunt diferite, dar cred că va fi interesant.”

Europa Liberă: Și cum vezi viitorul Moldovei, iată, în următorii patru ani, în următorii zece ani?

Victor Lutenco: „Cețos eu aș spune. Nu știu dacă eu văd ce se va întâmpla nici măcar în următorii patru ani. Vreau să fiu optimist, dar, judecând după ceea ce se întâmplă în lume în general acum, eu nu cred că pe noi ne așteaptă timpuri ușoare și nici mai bune. Lucrurile vor deveni mai complicate și mai complicate. Respectiv cred că toți, nu numai Guvernul, dar și cei din instituțiile nonguvernamentale ar trebui să se gândească foarte bine la provocări. Situația în zece ani se va schimba eu cred că foarte mult la nivel de situație climaterică, în primul rând. Noi demografic vom fi într-o situație în care va trebui să fim împreună cu Europa sub o presiune mare dinspre Sud, pentru că Africa va continua să crească demografic și în câteva zeci de ani jumătate din creșterea populației va fi anume acolo, nu în Asia de Est și Asia de Sud-Est, cum era până acum, dar va fi anume acolo.

Și oamenii aceștia nu vor sta pe loc, ei se vor mișca. Și ceea ce implementează acum Uniunea Europeană la nivel de măsuri de controlare mai mult a fluxurilor, într-un fel construirea la granițele acestea exterioare a lor la Sud, la Est, eu nu cred că asta va rezista mult timp. Statele de acolo sunt prea slabe, Libia, Turcia deja se ciocnesc cu probleme foarte mari, de aceea va fi greu. Și dacă noi acum ne descurcăm foarte greu, atunci în patru-opt ani nouă ne va fi și mai greu.”

Europa Liberă: Dar ca să nu terminăm pe o notă atât de pesimistă, prin ce ai putea să-i încurajezi pe cei care ne ascultă?

Victor Lutenco: „Noi ne adaptăm în același timp foarte repede și noi învățăm foarte repede din greutățile cu care ne ciocnim. Eu sper că noi, în Republica Moldova, vom înțelege că cel mai prețioși sunt oamenii și cel mai prețioși sunt oamenii care vor să schimbe și vor să facă. Și cei de la guvernare, și cei din partide politice, oricine care vor să schimbe ceva în Moldova vor înțelege asta și vor pune accentul anume pe oameni. Și atunci, eu cred că noi avem șanse.”

XS
SM
MD
LG