Vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN), Dorin Dușciac, își anunță intenția de a candida la următoarele alegeri parlamentare din 24 februarie 2019, pe circumscripția Diaspora Europa de Vest. El spune că a ales anume această circumscripție, pentru că locuiește de aproape 20 ani în Franța și că viaţa de peste hotare vine cu provocări, dar şi realizări care te transformă într-o persoană diferită de cea din ţara natală.
Europa Liberă: De ce vă doriți un mandat de deputat?
Dorin Dușceac: „Aș vrea să demonstrez că politica nu este o aventură și nu trebuie să fie o aventură. Cred că am acumulat o experiență foarte bogată, mai ales în ultimii zece ani, și de activism civic, dar și de activitate politică. Și acum aș dori să pun această experiență la slujba diasporei, fiindcă, de fapt, voi candida în circumscripția nr. 50 Diaspora - Europa de Vest. Acolo unde am locuit în ultimii aproape 20 de ani și acolo unde am activat pe diverse paliere, așa cum spuneam, și civic, și politic, și am înțeles care sunt, în primul rând, necesitățile și care ar putea fi soluțiile pentru a oferi diasporei răspunsuri la întrebările care o frământă în fiecare zi.”
Europa Liberă: Dar ce ați putea face Dvs. mai mult decât au făcut cei de până acum?
Dorin Dușceac: „Îndrăznesc să spun - totul, fiindcă până acum nu prea s-a făcut nimic, mai ales pentru diasporă. Nu vreau aceste cuvinte să sune ca o anumită lipsă de modestie, dar am înțeles de-a lungul anilor care sunt principalele probleme cu care se confruntă diaspora. Este, în primul rând, vorba despre o recunoaștere a acestei diaspore, despre recunoașterea drepturilor sale, înzestrarea cu anumite posibilități pentru a putea în continuare contribui la dezvoltarea țării de origine, dar și să-și regăsească un confort de trai, un confort de viață acolo, în țările de reședință, unde se află comunitățile noastre foarte mari de migranți. Când vorbesc despre asta, mă refer și la, de exemplu, la adoptarea unei legi a diasporei, care ar institui un statut legal al cetățeanului Republicii Moldova care a plecat în străinătate la muncă grea și care contribuie la menținerea Republicii Moldova pe o linie de plutire.”
Europa Liberă: Prin remitențele pe care le trimite acasă?
O lege a diasporei ar institui un statut legal al cetățeanului R.Moldova care a plecat în străinătate...
Dorin Dușceac: „Și prin remitențe, dar și prin aportul de democrație pe care îl face în mod constant, fiindcă diaspora și-a spus cuvântul de fiecare dată în alegerile din Republica Moldova – și în alegerile parlamentare, și în cele prezidențiale mai recent – și contribuțiile nu se limitează doar la contribuții materiale, prin contribuții înțelegem și aportul de democrație, de libertate, de o înțelegere mai adecvată, mai corectă a tot ce înseamnă libertate și drepturile omului, prin anumite deprinderi de viață, deprinderi de muncă, prin capacitatea de a filtra și de a înțelege informația mult mai bine și mai corect, de a distinge fake news-urile de informația adevărată, de a transmite mesaje corecte, coerente către cei care au rămas acasă, de a-i îndrepta oarecum să pășească pe calea unei democrații veritabile. Deci, toate astea sunt anumite aporturi pe care diaspora nu doar poate, dar și trebuie să le aducă în continuare pentru Republica Moldova.”
Europa Liberă: De unul singur, șansele sunt prea mici ca să puteți să avansați o inițiativă legislativă, un proiect în Parlamentul Republicii Moldova, pentru că acolo decide majoritatea.
Dorin Dușceac: „De aici vine oarecum și ambiția mea ca să promovez anumite idei, anumite proiecte de legi și să încerc, cel puțin, dar cred că în unele aspecte voi și reuși să conving o majoritate ca anumite proiecte de legi, anumite modificări la cadrul normativ și legal actual să fie adoptate de către această majoritate, fiindcă până la urmă, indiferent de culoarea politică a deputaților care vor fi în viitorul Parlament, o viață mai bună pentru diasporă înseamnă în mod evident o viață mai bună și pentru Republica Moldova.”
Europa Liberă: Componența în următorul Legislativ ar putea fi destul de pestriță.
Dorin Dușceac: „Exact!”
Europa Liberă: Cu cine vă gândiți că ați putea să cădeți asupra unei înțelegeri, fie că mergeți într-o coaliție majoritară, fie că găsiți un grup unde să vă regăsiți?
Dorin Dușceac: „În primul rând, dacă voi câștiga aceste alegeri, mă voi regăsi într-un grup de deputați care vor promova calea unei dezvoltări democratice a Republicii Moldova...”
Europa Liberă: Asta promit și socialiștii, și democrații, și oricine din cei care aspiră la un mandat în Parlament.
Dorin Dușceac: „Da, dar realitatea arată că promisiunile lor nu corespund cu ceea ce fac în viața de zi cu zi, atunci când se află la guvernare. Și atunci, eu voi fi de fiecare dată de partea celor care constituie un grup veritabil democratic al deputaților din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Prin ce intră în istorie actuala legislatură a Parlamentului de la Chișinău?
Dorin Dușceac: „Actuala componență a Parlamentului intră în istorie, în primul rând, prin caracterul foarte instabil al deputatului moldovean, care a ajuns să nu mai corespundă în niciun fel cu opțiunea electoratului, fiindcă știm că astăzi, când se încheie mandatul actualului Parlament, peisajul politic arată cu totul și cu totul diferit față de votul exprimat în 30 noiembrie 2014. Or, chiar și acest lucru nu este unul normal, nu este unul deloc natural. Practic, o bună parte, dacă nu chiar majoritatea deputaților și-au schimbat opțiunea lor politică de-a lungul mandatului și asta înseamnă că, din păcate, alegătorii și-au dat votul pentru niște deputați care au mers mai degrabă din oportunism și nu și-au apărat propriile valori în alegerile parlamentare trecute.”
Europa Liberă: Acest traseism în Parlament a făcut ca cetățenii, mulți dintre ei să-și piardă încrederea în Legislativ.
Partidele politice trebuie să se transforme în veritabile instituții democratice...
Dorin Dușceac: „Mulți cetățeni și-au pierdut încrederea în clasa politică în general, însă, totodată, discursul care se bazează pe ideea că toți politicienii sunt buni de aruncat la gunoi, toți politicienii trebuie excluși din vizorul alegătorului nu cred că este un discurs adecvat, fiindcă totuși partidele politice, așa cum sunt ele, sunt baza unei democrații. Partidele politice, chiar și în Republica Moldova, trebuie să se transforme în veritabile instituții democratice, în instrumente de acțiune a cetățenilor, a alegătorului de rând.”
Europa Liberă: Unde a ajuns azi Republica Moldova?
Dorin Dușceac: „Republica Moldova a ajuns astăzi într-o situație dezastruoasă, fiindcă în partidele politice, din păcate, democrația nu este la ordinea zilei, nu se respectă voința membrilor partidelor politice, se respectă doar voința sau anumite ambiții ale liderilor acestor partide și asta a dus la pierderea încrederii populației față de aceste instituții.”
Europa Liberă: Și pe ce cale merge astăzi Republica Moldova?
Dorin Dușceac: „Merge pe o cale de degradare, de pierdere a reperelor.”
Europa Liberă: Mai este loc pentru degradare?
Dorin Dușceac: „Întotdeauna poate fi loc de și mai rău, adică nu vreau să spun că ne aflăm undeva sus sau foarte sus, în niciun caz, dar chiar și în cele mai dificile momente cred că totuși oamenii dețin soluția, oarecum au răspunsuri la anumite întrebări. Și răspunsul trebuie să treacă, în primul rând, prin testul încrederii de la om la om, adică viitorii deputați trebuie să fie cei care în trecut nu și-au trădat propriile lor convingeri, au rămas tot timpul fideli acelor valori pentru care s-au lansat în viața politică și aceste alegeri vor fi o ocazie ca să alegem oarecum neghina de grâu.”
Europa Liberă: Cât de mult votul cetățeanului ar putea să se lase influențat de geopolitică?
Dorin Dușceac: „Eu cred că geopolitica va fi unul din instrumentele care vor fi utilizate în aceste alegeri. În afară de geopolitică, foarte mulți actori politici cu mai puține scrupule vor miza și pe alt tip de instrumente, de exemplu, influențarea sau interesarea materială a alegătorilor. Geopolitica va fi doar unul dintre factori. Unii se vor orienta pe un discurs care poate fi deja considerat învechit oarecum, de alegere eternă a Republicii Moldova între Est și Vest; alții se vor axa, vor exploata la maximum starea de sărăcie a populației noastre; alții vor manipula și vor minți cu cea mai mare nerușinare, iar alegătorii cred că au astăzi la îndemână mai multe instrumente pentru a face alegerea corectă. Mă refer aici la internet și la surse alternative de mass-media, și la mass-media care nu este controlată politic, care nu este aservită guvernării, la mass-media care promovează orice ar fi o anumită libertate de expresie, care este foarte importantă în acest context. Mai departe, totul se va rezuma la capacitatea alegătorilor de a distinge între cei care mint a câta oară în spațiul public și cei care cu adevărat doresc să miște lucrurile înainte. Cei din urmă vor fi mai puțin numeroși, bineînțeles, ca de fiecare dată.”
Europa Liberă: Aceste îngrijorări, neliniște din partea multora precum că alegerile pot fi fraudate, netransparente ridică semne de întrebare și pentru Dvs.?
Sunt convins că alegătorii din diasporă, care au acces la informații necontrolate, care nu sunt manipulate, vor fi cei care vor fi capabili să facă o alegere corectă...
Dorin Dușceac: „Bineînțeles. Alegerile pot fi fraudate în mai multe moduri. În primul rând, în afară de frauda propriu-zisă în ziua alegerilor este vorba despre o fraudă mai degrabă morală sau informațională, dacă o putem numi așa, care se va desfășura pe tot parcursul campaniei electorale, atunci când în spațiul public vor fi lansate tot felul de fumigene, tot felul de bombe informaționale urât mirositoare și se va încerca aducerea alegătorului la o stare de disperare totală, atunci când din acest așa-numit balamuc electoral vor scăpa doar unii care probabil vor ajunge deputați în urma unui proces foarte straniu și în urma unui mod de scrutin care va favoriza nu o reprezentativitate corectă, dar vor ajunge deputați unii care pur și simplu vor avea mai mult noroc, fiindcă știm cu toții că, de exemplu, alegerile în circumscripții vor fi într-un sigur tur. Și atunci e lesne de presupus că pot ajunge deputați și persoane sau candidați care vor acumula 10 la sută din voturi sau 12 la sută, 15 la sută, important este că ei vor fi pe primul loc, adică vor fi luat mai mult decât toți ceilalți concurenți.”
Europa Liberă: Admiteți că ar putea cineva să vă compromită, să vă șantajeze, să vă facă să renunțați la această cursă electorală?
Dorin Dușceac: „Orice candidat poate fi supus unor astfel de presiuni. Eu nu exclud că și în privința mea vor ieși în spațiul public anumite informații așa-numite compromițătoare, știu bineînțeles că din momentul în care am deținut o funcție publică pot ajunge destul de repede în vizorul presei, dar să știți că nu am nimic să-mi reproșez, am trecut deja mai multe filtre și teste ale integrității, am provocat, la rândul meu, pe toată lumea care a formulat vreodată aluzii la adresa umilei mele persoane în spațiul public să iasă cu cel mai mic capăt de demonstrație a celor afirmate de aceste persoane și până acum nimeni nu a fost capabil să producă absolut niciun document sau nicio faptă reprobabilă pe care aș fi săvârșit-o. Voi repeta cu numeroase ocazii ce am făcut atunci când am fost viceministru la Mediu, dar nu doar asta, voi vorbi și despre cariera mea profesională, despre parcursul meu politic, despre implicarea mea asociativă, pe care le consider una câte una avantaje mai degrabă ale candidaturii mele față de alte candidaturi. Știu că vor fi multe speculații, știu că vor fi multe interpretări, dar sunt convins că până la urmă alegătorii din diasporă, care au acces la informații necontrolate, la informații care nu sunt manipulate, vor fi cei care vor fi capabili să facă o alegere corectă. Și mizez anume pe discernământul acestor persoane, pe spiritul lor critic, pe spiritul lor de observație, pe memoria pe care, bineînțeles, și-o păstrează și acea memorie pe care o păstrează mult mai intactă decât memoria politică a locuitorilor din Republica Moldova, fiindcă așa se întâmplă când ești în afara țării, toate informațiile care vin din țara de origine sunt pur și simplu absorbite și ascultate cu foarte mare atenție de către cei din diasporă. Și din acest motiv sunt memorizate cu mult mai eficient, cu mult mai bine.”