Linkuri accesibilitate

Ţara lu’ Peşte!


Se spune că într-o bună zi a anului 1635, într-una din curţile palatului său Dolmabahce din Istanbul, cu arcadele sale triumfale şi turnul lui cu ceas impunător, tânărul sultan Murad al IV-lea se aşezase să citească în linişte Săgeţile nenorocirii, o colecţie de poeme satirice scrise de marele poet otoman Nefi. Nici n-a apucat bine să deschidă cartea, că un fulger năprasnic a lovit un castan din grădinile palatului – un semn rău, cu siguranţă. Tulburat până-n adâncul sufletului, sultanul aruncă volumul lui Nefi în mare – palatul său Dolmabahce fiind situat chiar pe malul Bosforului. Doar că nu se linişti cu atât, ci le-a dat duşmanilor lui Nefi dezlegare de a-l pedepsi pe poetul Săgeţilor…, după cum vor crede aceştia de cuviinţă. Câteva zile mai târziu, bătrânul poet fu sugrumat cu un laţ, şi aruncat în apele Bosforului, tot acolo unde sultanul Murad al IV-lea zvârlise Săgeţile nenorocirii, cartea aducătoare de fulgere – ape în care poeziile lui s-au topit, vers cu vers.

De aceea se spune că peştii din partea aia a Bosforului sunt atât de negri – au înghiţit prea multă cerneală. Bieţii de ei încă mai caută cuvintele poemelor, după ce că tot ei s-au înfruptat cu carnea poetului. (În paranteză fie spus, Murad al IV-lea n-a zăbovit mult pe tron, murind în 1640, la 27 de ani (n. 1612); zilele poetului Nefi au fost mai lungi, între 1572 şi 1635, iar opera sa – de-a dreptul nepieritoare.)

De ce mi-am adus aminte de această istorie d’antant? Ce m-a străfulgerat prin cap ca să v-o spun tocmai ACUM?

O anume „potrivire” cu timpurile pe care le trăim – nu înainte însă de a evoca alte Săgeţi, din 1972 (cum ar fi, la 400 de ani de la naşterea lui Nefi), ale lui Petru Cărare, volum retras din librării imediat după publicare şi dat la cuţit (noroc că multă lume a reuşit să pună mâna pe carte, vestea răspândindu-se fulgerător), iar autorul exilat în provincie – spre „reeducare”! –, după ce că a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor. Ei bine (nimic bun, de fapt!), această reacţie a Puterii faţă de o carte e simptomatică mai cu seamă în ţările autoritare, unde umorile (& ignoranţa sau fricile) unui „cap încoronat” pot să-l coste capul pe autor.

Şi cu autorii care-şi vâră singuri şi nesiliţi de nimeni capul în… aura puterii, ce (li) se întâmplă, după?!... Când un foarte respectabil scriitor, ajuns la o vârstă venerabilă, şi care a avut de suferit la vremea lui, unul din puţinii pe care perestroika l-a prins cu operă de sertar, apare în spotul electoral al unui candidat al Puterii – suntem în plină campanie electorală! –, ce riscă, de fapt (nu întreb: ce câştigă, sigur n-o face „de dragul ideii”). Nu cumva peştii din Marea Neagră, în care se varsă Prutul („trup rupt”, vorba poetului Vasile Romanciuc), au să înghită şi mai multă cerneală, iar cei mai mari (şi ignoranţi) – într-o bună tradiţie – pe cei mai mici (şi cărturari)?

Ţara lu’ Peşte!

XS
SM
MD
LG