Linkuri accesibilitate

Ședința Parlamentului, convocată de PAS, nu a avut loc din lipsă de cvorum


Ședința Parlamentului convocată pentru vineri de grupul parlamentar PAS nu a avut loc din lipsă de cvorum. În sală au fost prezenți numai deputații fracțiunilor și grupurilor parlamentare de opoziție, au anunțat ulterior reprezentanții PAS.

Ei au acuzat din nou majoritatea parlamentară că ar sabota activitatea legislativului și au anunțat că vor convoca o altă ședință în zilele următoare.

Ședințele Parlamentului au fost întrerupte pe 22 mai, când președinta legislativului Zinaida Greceanîi le-a cerut deputaților să se autoizoleze timp de două săptămâni, urmare a faptului că doi deputați fuseseră depistați pozitiv cu COVID-19.

PAS insistă ca ședințele să fie reluate pentru a permite adoptarea unor legi de care depinde primirea de ajutoare europene. Este vorba de a doua și a treia tranșă dintr-un ajutor macrofinanciar de 100 de milioane de euro, aprobat de Uniunea Europeană cu mai bine de doi ani în urmă și suspendat în repetate rânduri.

XS
SM
MD
LG