Linkuri accesibilitate

Și lupul sătul, și oaia întreagă. Bunurile spitalelor rămân în proprietatea autorităților locale, iar ministerul le va gestiona activitatea


Spitalul Raional din Ungheni.
Spitalul Raional din Ungheni.

Administrațiile publice locale vor păstra în proprietate clădirile spitalelor raionale și terenurile pe care sunt construite acestea, iar Ministerul Sănătății va fi gestionarul instituțiilor medicale.

La acest consens au ajuns participanții la consultările publice, care au avut loc marți, 20 decembrie, în parlament, asupra proiectului de lege care prevede trecerea spitalelor raionale în subordinea Ministerului Sănătății.

Proiectul a stârnit discuții aprinse în cadrul dezbaterilor publice. Președinții de raioane au recunoscut că investesc puțini bani pentru sectorul sănătății, însă mai mult nu au de unde, întrucât bugetele locale sunt foarte mici. Aceștia și-ar dori să păstreze imobilele și terenurile spitalelor și spun că autoritățile centrale ar încălca dreptul la proprietate prevăzut în Constituție, dacă le-ar trece în proprietatea statului.

„Gestionați spitalele pe perioada guvernării, dar nu ne deposedați”

Președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari, a acuzat guvernarea că ar fi intrat în campanie electorală cu această inițiativă.

„Eu sunt un reformist și susțin că trebuie făcută reforma, dar ne deranjează cum va fi făcută. Ați început reforma cu un briefing de presă, unde ați turnat zoi peste administrațiile locale. Pentru a investi, avem nevoie de bani, dar mai auster buget decât anul acesta nu am avut. În general, 95% banii alocați consiliilor locale sunt pentru salarii și întreținere. În pandemie, am avut guvernări și mai bune, și mai rele. Dacă nu ne-am fi implicat noi, spitalele n-ar fi făcut față numai cu suportul Ministerului Sănătății. Ce încurcă acum ministerul să facă investiții? Vrem o abordare deschisă și transparentă a acestei reforme După ce s-a adoptat proiectul în prima lectură, degeaba se mai fac dezbateri. Eu sunt jurist, știu ce înseamnă centralizare și descentralizare”, a declarat președintele raionului Glodeni.

Președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu, a propus ca spitalele să fie gestionate de Ministerul Sănătății doar pe perioada actualei guvernări.

„Ce ne încurcă să investim împreună cu autoritățile locale? Gestionați spitalele pe perioada guvernării, dar nu ne deposedați de proprietăți. Soluția este să le luați în gestiune pe câțiva ani. Consiliul raional a contribuit cu bani și am reabilitat câteva secții ale spitalului, dar trebuie renovate toate. Reforma trebuie bine gândită, să fie respectată Constituția”, a spus Mihai Olărescu.

„Schimbarea fondatorului nu înseamnă reformă”

Experții în sănătate au atras atenția că guvernarea ia decizii pripite, fără studii de fezabilitate, strategii de dezvoltare a spitalelor, fără un buget și fără expertiza anticorupție.

Directorul Școlii de Management în Sănătate Publică, Oleg Lozan, a propus să fie instituit un moratoriu pentru o perioadă de 6-9 luni și să fie încheiat un acord între autoritățile publice locale și cele centrale.

„Schimbarea fondatorului nu înseamnă reformă. Ar fi fost, dacă era argumentată, dacă se discuta cu oamenii din domeniu, dacă exista un concept cum va arăta, în ce va consta, dacă existau calcule, beneficii pe termen lung și scurt. Are oare Ministerul Sănătății capacități și resurse să fie fondator? Trebuie să se ocupe cu asta? Această mișcare nu este o prioritate, nu este legală, nu a fost lansată la timpul potrivit, nu are suportul partenerilor și are riscuri de eșec. Este o greșeală că am ajuns la această dilemă falsă”, a precizat Lozan.

Deputatul PAS Dan Perciun, președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, a menționat că o astfel de propunere a fost făcută chiar de Organizația Mondială a Sănătății, acum 10 ani, iar autorii inițiativei s-au consultat și cu juriștii constituționali.

Perciun a mai spus că tocmai acum este timpul potrivit pentru că guvernarea deține 63 de mandate în legislativ și poate lua astfel de decizii. În finalul dezbaterii, el a concluzionat că reforma trebuie făcută, urmând ca terenurile și clădirile spitalelor să rămână la consiliile local, dar să fie subordonate Ministerului Sănătății.

Vorbim de consolidarea spitalelor raionale, de dotarea și finanțarea rațională a acestora...
Dan Perciun

„Nu văd o problemă să renunțăm la aspectele legate de proprietate, dar păstrăm aspectele legate de subordonare, pentru că acesta este instrumentul pe care noi îl vedem pentru a asigura regionalizarea serviciilor și pentru a avea o gestiune sistemică a rețelei spitalicești. Vorbim de consolidarea spitalelor raionale, de dotarea și finanțarea rațională a acestora”, a punctat Dan Perciun.

„Ministerul Sănătății poate atrage finanțare de peste hotare”

Autoritățile centrale dau asigurări că spitalele raionale nu vor fi închise și că vor face investiții consistente în dezvoltarea lor. „Toate spitalele raionale vor continua să activeze, însă vom ține cont de profilul și capacitatea acestora. Unele sunt mai pregătite să asigure servicii pentru bolnavii cronici, altele - de reabilitare sau paliative. Acum Ministerul Sănătății are capacitatea să atragă finanțare de peste hotare și să susțină, prin alocații de stat, cu un buget mai mare spitalele raionale decât o pot face consiliile locale. Anul trecut, au fost investiții peste 1,4 miliarde de lei în rețeaua spitalicească, în mare parte din finanțări și suport extern”, a declarat Dan Perciun.

Potrivit deputatului, media investițiilor într-un spital raional, în ultimii 5 ani, este de 900.000 de lei pe an. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, promite că, printr-un proiect al Băncii Mondiale, autoritățile vor investi peste 40 de milioane de dolari atât în spitalele raionale, cât și în cele republicane.

Dorim să investim în infrastructură, în unificarea serviciilor, să avem o definire mai clară despre ce face fiecare spital...
Ala Nemerenco

„Ministerul Sănătății și bugetul de stat are o altă capacitate. Ne dorim să investim în infrastructură, în unificarea serviciilor, să avem o definire mai clară despre ce face fiecare spital. În acest an de criză, vrem să investim câte 5-10 milioane de lei în fiecare spital”, a menționat ministra.

Inițiativa legislativă a mai fost criticată de opoziția parlamentară și de autoritățile în sănătate din Chișinău. În susținerea reformei s-a pronunțat fostul vice-ministrul al Sănătății și actualul director al Institutului de Medicină Urgentă, Mihai Ciocanu.

„Eu am mai participat la astfel de dezbateri și timp de 11 ani nu s-a schimbat nimic, pentru că apar interese, neamuri angajate undeva și de asta nu a mers nicio inițiativă a Ministerului Sănătății. Anual, am putea evita peste 10.000 de decese a oamenilor sub 75 de ani, dacă am avea o structură de spitale care să răspundă cerințelor acestor pacienți. Toate spitalele raionale trebuie să fie fortificate. Spitalul din Bălți aparține din 2018 Ministerului Sănătății și niciun locuitor al Bălțiului nu a fost împotrivă. Administrația locală de nivelul doi singură a venit cu această idee”, a argumentat managerul Institutului de Medicină Urgentă.

Proiectul de lege a fost înregistrat de un grup de deputați ai majorității parlamentare PAS pe 12 decembrie și a fost prezentat a doua zi de Dan Perciun și Ala Nemerenco. Pe 15 decembrie, proiectul a fost aprobat în prima lectură în parlament și abia pe 20 decembrie – supus dezbaterilor publice. Potrivit lui Dan Perciun, guvernul ar urma să-l avizeze pe 21 decembrie, iar pe 22 decembrie parlamentul să-l adopte în lectură finală.

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG