Linkuri accesibilitate

Țările europene avertizate să evite autorizarea individuală de vaccinuri anti-Covid 19


Vaccinarea în Kiev, 5 martie 2021
Vaccinarea în Kiev, 5 martie 2021

Săptămâna trecută, mai multe guverne europene s-au alăturat Ungariei. Danemarca, Austria, Polonia, Slovacia, Cehia au spus că vor căuta vaccinuri dincolo de granițele UE.

O oficială de rang înalt a Agenției Europene pentru Medicamente a cerut țărilor europene să se abțină de la autorizarea pe bază individuală a vaccinului Sputnik V al Rusiei, comparând ideea cu „ruleta rusească”. Dar oficialii sanitari europeni și Comisia Europeană sunt tot mai criticați de țările membre pentru că nu le asigură vaccinuri în ritmul și cantitățile așteptate.

Comisia Europeană și-a stabilit ca obiectiv vaccinarea până la sfârșitul verii a 70% din populația europeană, pragul la care se consideră că apare imunitatea colectivă. Dar dacă s-ar menține ritmul actual de vaccinare, a calculat portalul Politico, săptămâna trecută, Belgia, de exemplu, ar atinge abia în iulie 2023 pragul de 70%, iar Germania – în septembrie 2022.

Sub 10% din populația Uniunii Europene a primit până acum prima doză de vaccin, în campania de vaccinare care a început la sfârșitul lunii decembrie. Este un procent mult mai mic decât cele 35% din Marea Britanie și aproape 30% din Statele Unite, potrivit datelor portalului OurWorldInData, care monitorizează ritmul vaccinării.

Schema comună a vaccinării în Uniunea Europeană elaborată încă vara trecută permite Comisiei Europene să negocieze în numele țărilor membre cu producătorii achizițiile de vaccinuri. Comisia a spus că în felul acesta reduce costurile și evită competiția între țările membre. Acestea nu sunt obligate să adere la schemă, dar în realitate au aderat toate.

Producătorii vaccinurilor autorizate până acum pentru toată Uniunea Europeană, anume Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca, au avut probleme cu producția și au amânat livrările. Autorizarea altor vaccinuri, ca cel rusesc Sputnik V, de către Agenția Europeană pentru Medicamente este lentă.

Săptămâna trecută, mai multe guverne care subscriseră schemei europene comune au rupt rândurile, alăturându-se Ungariei. Danemarca, Austria, Polonia, Slovacia, Cehia au spus că vor căuta vaccinuri dincolo de granițele Uniunii Europene. Este adus exemplul Serbiei, care a aprobat și vaccinurile occidentale, și vaccinul rusesc, și unul chinezesc, fiind capabilă să-și vaccineze deja 25% din populație. Comisia Europeană a spus că, în ciuda obstacolelor actuale, producția de vaccinuri autorizate va lua turații, iar strategia sa inițială a fost corectă.

Agenția Europeană a Medicamentului nu a primit încă toate datele pentru a se pronunța asupra siguranței vaccinului rusesc...

Pe acest fundal, austriaca Christa Wirthumer-Hoche, șefa consiliului director al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), a declarat duminică televiziunii publice austriece ORF că guvernele europene nu ar trebui să se grăbească să autorizeze pe baze individuale vaccinul rusesc. EMA a început pe 4 martie verificarea cererii de autorizare a Sputnik V, dar nu a primit încă toate datele pentru a se pronunța asupra siguranței vaccinului rusesc, a spus oficiala, citată de AFP.

Ungaria a aprobat individual Sputnik V și a început deja să-l folosească, în timp ce Cehia și Slovacia au spus că au comandat doze de vaccin rusesc fără să mai aștepte aprobarea EMA. Întrebată dacă Austria trebuie să procedeze la fel, Wirthumer-Hoche a spus că ar fi un pas „oarecum comparabil cu ruleta rusească”.

Rusia spune că ar fi gata să livreze europenilor 50 de milioane de doze de Sputnik V, dacă preparatul primește undă verde din partea EMA. Datele portalului OurWorldInData, arată însă că Rusia și-a vaccinat până acum sub 5% din propria populație, mai puțin decât Uniunea Europeană.

În ce țări a fost aprobat vaccinul Sputnik V
În ce țări a fost aprobat vaccinul Sputnik V

Ca exemplu de succes este adus mereu Israelul. Țara cu o populație de 9,3 milioane a administrat prima doză de vaccin Pfizer unui număr de 8,7 milioane de oameni, iar peste 40% din populație a primit ambele doze. Abia astăzi însă, după mai multe critici și la două luni de la startul rapidei sale campanii de vaccinare, Israelul a aprobat și vaccinarea palestinienilor care vin la muncă pe teritoriul său și în coloniile sale din Cisiordania. Este o evoluție care a pus în evidență încă o dată disparitățile la nivel global în privința accesului la vaccin.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG