Linkuri accesibilitate

În Statele Unite, președinta Camerei Reprezentanților din Congres a cerut oficial redactarea actului de acuzare a președintelui Trump


președinta Camerei Reprezentanților din Congres, democrata Nancy Pelosi
președinta Camerei Reprezentanților din Congres, democrata Nancy Pelosi

În Statele Unite, președinta Camerei Reprezentanților din Congres, democrata Nancy Pelosi, a cerut oficial comisiei juridice să redacteze actul de acuzare în cadrul procedurii de impeachment împotriva președintelui Donald Trump. „Președintele a făcut abuz de putere în beneficiu său politic personal și pe seama securității noastre naționale. (...) În America, nimeni nu este deasupra legii”, a spus Pelosi într-o declarație făcută la Washington. Opoziția democrată, care a inițiat procedura de impeachment, spune că Donald Trump a cerut Ucrainei să-i investigheze rivalul politic, fostul vicepreședinte Joe Biden, în legătură cu activitățile fiului acestuia, Hunter Biden, într-o companie energetică ucraineană. Trump spune însă că ancheta ar fi o „vânătoare de vrăjitoare”. Comisia juridică a Camerei Reprezentanților care conduce ancheta examinează acum cadrul constituțional despre impeachment explicat de patru experți pe care i-a audiat miercuri.

XS
SM
MD
LG