Preşedintele CNSLR-Frăţia Marius Petcu este citat de agenţia Mediafax cu declaraţia că poziţia Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti privind orientarea Partidului România Mare a avut o pondere în luarea deciziei de amînare a fuziunii cu BNS şi susţine că el i-a "sugerat" preşedintelui BNS Dumitru Costin să se reorienteze, după alegeri, spre sectorul social-democrat.
Liderii BNS şi cei ai CNSLR-Frăţia au decis să suspende demersurile pentru fuziunea celor două confederaţii cu trei zile înaintea datei stabilite pentru congresul de constituire a noii structuri sindicale. Surse din cadrul celor două confederaţii au declarat că decizia de a suspenda fuziunea a fost luată după ce ambasada americană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu apropierea dintre BNS şi PRM, în contextul anunţatei fuziuni.