Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, susţinînd între altele că poate spune "fără nici un fel de reţineri, că România este un caz în care şcoala de democraţie a Consiliului Europei a funcţionat cu succes".

Potrivit şefului statului, "activitatea României în regiune se bazează pe o premisă fundamentală: perspectiva europeană este catalizatorul pentru accelerarea reformelor şi consolidarea proceselor democratice în statele din sud-estul Europei."

Referindu-se la Republica Moldova, preşedintele Băsescu a spus: “Orientarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate a României. Ne-am angajat să sprijinim eforturile Republicii Moldova de a acţiona conform standardelor democratice şi de a-şi aduce contribuţia proprie la consolidarea securităţii regionale”.

Traian Băsescu a solicitat cu aceeaşi ocazie implicarea în continuare a Consiliului Europei în reglementarea dosarului grupului Ilaşcu deţinuţi şi a problemei şcolilor cu limbă de predare română din Transnistria.
XS
SM
MD
LG