Câteva zeci de jurnalişti de la instituţii de presă independente şi de la organizaţii de media au pichetat sediul guvernului timp de aproape o oră. Ei au condamnat regresul libertăţii presei din ultimul an.
Petru Macovei, preşedinte al Asociaţiei Presei Independente: „În ultimul an au continuat să se întâmple cazuri când redacţiile unor ziare, posturi de radio sau TV au fost târâte prin judecăţi pentru simplul fapt că au acordat în paginile sau emisiunile lor spaţiu unor persoane care au vrut să-şi exprime opinia. În ultimul an s-au întâmplat cazuri când cetăţenii acestei ţări care şi-au expus opinia pe diferite forumuri sau în paginile unor ziare au fost chemaţi la poliţie sau la serviciul de securitate pentru a da explicaţii vizavi de acele opinii”.
Ziariştii spun că limitarea libertăţii presei în Moldova se manifestă prin limitarea accesului la informaţie. Svetlana Corobceanu de la Jurnal de Chişinău: „Nu m-am simţit limitată sau cezurată dar cred că e limitat accesul la informaţie în Republica Moldova şi asta e cea mai mare problemă a jurnaliştilor de la noi”.
Mariana Raţă, reporter „Jurnal de Chişinău”: „Noi, până ajungem la informaţie, trebuie să batem la foarte multe uşi. Chiar azi am încercat să aflu cine sunt câştigătorii tenderului pentru reparaţiile de la Preşedinţie şi Parlament, deşi este o informaţie deschisă şi totul trebuia făcut transparent, nici acum nu pot să zic cu siguranţă că am aflat toată informaţia, doar o mică parte din ea”.
Pavel Păduraru, jurnalist la ziarul „Timpul”: „Nu mă simt liber deloc mai ales atunci când trebuie să solicit vreo opinie de la vreo persoană oficială. Pentru că aceştia se poartă cu jurnaliştii ca şi cu nişte câini. Vă zic sincer că în ultimul timp mi-e frică de poliţie, de fapt, toată lumea se teme de poliţie. Într-un sistem dictatorial nu depinde de noi, din păcate, putem să facem zece mii de mitinguri aici, putem să ne adunăm de zece ori mai mulţi, oricum nu se va schimba situaţia atâta timp cât va rămâne regimul ăsta dictatorial”.
Un alt reporter de la „Timpul”, Valentina Baciu: „Parcă a fost bine până în aprilie. Vreau să vă spun că eu sunt originară din Transnistria şi la câte evenimente am participat acolo, mi s-au sucit mâinile, mi-a fost luată legitimaţia de presă şi tot am senzaţia că acolo am mai multă siguranţă decât aici. Există o frică mai ales după ce colegii noştri au fost luaţi de pe stradă şi bătuţi în momentul în care îşi exercită funcţia”.
Jurnaliştii au încheiat pichetarea guvernului scandând Libertate! Iar mâine, organizaţiile de media planifică să organizeze o acţiune similară la Bălţi.