Ieri a început la New York cea de a 64-a sesiune a Adunăriii Generale a ONU. Cel mai important punct de pe agenda adunării vizează schimbările climatice. Optimiştii speră chiar în încheierea unui acord privind limitarea utilizării gazelor cu efect de seră. Mulţi dintre oficialii prezenţi la reuniune sunt însă sceptici în privinţa acestui acord, din cauza opoziţiei Chinei şi Indiei, care sunt cele mai mari producătoare de noxe din lume. Cele două ţări nu sunt dispuse să renunţe la sursele de energie poluante deoarece, susţin liderii lor, creşterea economică ar avea de suferit.
Moldova este programată şi ea cu un discurs, care însă nu se ştie cine-l va ţine şi cine va reprezenta Chişinăul la această sesiune. Altă dată Republica Moldova a avut relaţii complicate cu ONU, cel puţin din punct de vedere financiar, înregistrînd datorii la plata cotizaţiilor cîţiva ani consecutiv. Pe de altă parte, experţii spun că autorităţile de la Chişinău, nu au folosit pe deplin oportunităţile pe care le oferă tribuna ONU pentru a-şi promova propriile interese, de exemplu, în ceea ce priveşte reglementarea conflictului transnistrean. Despre asta şi alte aspecte ale relaţiilor dintre ONU şi Republica Moldova, vom discuta acum cu Alexei Tulbure, fostul reprezentant permanent al Republicii Moldova la ONU.
Elena Cioina: Domnule Tulbure, pe scurt o explicaţie – ce reprezintă ONU şi de ce este atît de important?
Alexei Tulbure: Aş vrea să spun de la bun început că ONU pentru diplomaţia moldovenească a fost aproape mereu un fel de Cenuşăreasă, atenţia Chişinăului fiind îndreptată mereu spre Europa. Importanţa ONU nu a fost înţeleasă de conducătorii statului şi de conducătorii diplomaţiei noastre pe parcursul acestor ani. Acest caracter euro-centrist al diplomaţiei moldoveneşti, locaţia ţării, aspiraţiile ei europene, amplasarea principalilor parteneri bilaterali şi multilaterali, resursele limitate ce într-un fel scurtau distanţa fizică a misiunilor diplomatice ale Moldovei, majoritatea din ele fiind în Europa. Aceste argumente, sigur sunt valabile însă atitudinile noastre necorespunzătoare lfaţă de ONU au ştirbit simţitor din imaginea noastră pe plan extern.
Dvs, aţi spus că Moldova va fi prezentă la actuala sesiune printr-un discurs, dar nu se ştie prin cine îl va rosti. Situaţia asta este tipică pentru activitatea noastră în cadrul ONU. La începutul fiecărei sesiuni era dificil să obţii un demnitar moldovean, de rang înalt la New-York.
La deschiderea acestei sesiuni a avut loc summitul şefilor de state şi de guverne practic din toate statele lumii, acolo fiind prezenţi peste 100 de lideri naţionali. Din Chişinău nu a fost nimeni înafară de reprezentantul permanent care este un diplomat, care deşi e profesionist, nu poate purta acele negocieri necesare pentru ţara noastră. De exemplu cu liderii politici prezenţi la New-Yourk. Pentru o ţară cum e Moldova care are reprezentanţi diplomatici preponderent în Europa, precum am spus, ONU reprezintă o platformă inedită, unică cu tot felul de negocieri şi consultări.
Elena Cioina: Domnule Tulbure, dar care este motivul de ce se comportă astfel diplomaţia moldovenească?
Alexei Tulbure: Sînt mai multe explicaţii în perceperea mea. Prima şi cea mai importantă este aceea că la Chişinău nu s-a înţeles niciodată pînă la capăt importanţa acestei organizaţii şi nu sînt convins că şi viitoare conducere a Minsterului de Externe va atribui importanţă relevantă acestei prestaţii. A doua – resursele limitate, dar vă spun încă odată - aceasta nu e o explicaţie laudabilă odată ce prezenţa ministrului de externe dar cel mai bine a premierului sau a preşedintelui ţării unde tu la deschiderea sesiunii anuale ai posibilitatea 3-4 zile să te întrîlneşti cu 10-20 de lideri mondiali ceea ce ar necesita vizite bilaterale şi resurse adăugătoare, această prezenţă este pur şi simplu imperativă pentru noi sau pentru ţări limitate cum e Moldova. Deci tu, într-o săptămînă cît eşti la New-York, poţi să-ţi îndeplineşti programul consultărilor internaţionale, vorbind la figurat, pe jumătate de an.
Radu Benea: Dar totuşi în ultimul deceniu cel puţin autoritatea ONU a fost puternic ştirbită ca urmare a neînţelegerilor din Biroul permanent al ONU în ceea ce priveşte conflictele din Afganistan, Irak, Iran Kosovo şi e clar că în acest context ONU are cu totul alte priorităţi decît Republica Moldova. Întrebarea noastră este – mai reprezintă tribuna ONU un mecanism eficient pentru R. Moldova sau a deventi o chestiune formală?
Alexei Tulbure: Bineînţeles că poate şi era o perioadă cînd noi am folosit-o foarte activ. Şi dacă ţineţi minte, era o sesine a 61-a în 2006, noi am reuşit să plasăm pe agenda Adunării Generale ONU chestiunea cu conflictele îngheţate în zona statelor GUAM şi meritul delegaţiei moldovenşti a fost hotărîtoare. Pe parcursul a doi ani, noi practic am consolidat poziţiile ţărilor GUAM şi inclusiv a Moldovei în Adunarea Generală, alte structuri ale ONU, inclusiv promovînd această tematică a conflictelor îngheţate şi insistînd asupra necesităţii soluţionării grabnice a acestor conflicte. Deci, asta a fost o premieră a diplomaţiei moldovenşti pe plan global.
Radu Benea: Domnule Tulbure, sigur e un efort lăudabil şi cum aţi spus şi dvs. e o premieră, dar el totuşi, se pare, nu a fost dus pînă la capăt pentru că nu s-au realizat şi nişte rezultate palpabile. Să fie de vină lipsa de consecvenţă faptul că formatul ONU pentru discutarea problemei Transnistriei sau altor probleme din cadrul ţărilor GUAM nu a fost pînă acum exploatată eficient. Care ar fi explicaţi pînă la urmă?
Alexei Tulbure: Formatul ONU este un cadru prielnic pentru soluţionarea conflictelor, dar nu bineînţeles şi în zone regionale în care sunt active şi alte organizaţii internaţionale, cum ar fi OSCE. ONU este important ca tribună pentru informara opiniei publice despre anumite probleme. Formarea unei atitudini faţă de existenţa acestor conflicte. În acest sens, acţiunile noastre sunt foarte reuşite. Însă lipsa de consecvenţă la Chişinău, asta şi spune că a şi fost una din principalele cauze că problema n-a ajuns pînă la un final logic. Deci, începînd cu o colaborarea activă în cadrul grupului GUAM la ONU, noi am sfîrşit cu situaţia cînd mai părea că trebuia să părăsim această organizaţie şi tematica conflictuluii îngheţat nu mai era abordat de diplomaţii din R. Moldova, noi fiind reorientaţi spre alte priorităţi
Moldova este programată şi ea cu un discurs, care însă nu se ştie cine-l va ţine şi cine va reprezenta Chişinăul la această sesiune. Altă dată Republica Moldova a avut relaţii complicate cu ONU, cel puţin din punct de vedere financiar, înregistrînd datorii la plata cotizaţiilor cîţiva ani consecutiv. Pe de altă parte, experţii spun că autorităţile de la Chişinău, nu au folosit pe deplin oportunităţile pe care le oferă tribuna ONU pentru a-şi promova propriile interese, de exemplu, în ceea ce priveşte reglementarea conflictului transnistrean. Despre asta şi alte aspecte ale relaţiilor dintre ONU şi Republica Moldova, vom discuta acum cu Alexei Tulbure, fostul reprezentant permanent al Republicii Moldova la ONU.
Elena Cioina: Domnule Tulbure, pe scurt o explicaţie – ce reprezintă ONU şi de ce este atît de important?
Alexei Tulbure: Aş vrea să spun de la bun început că ONU pentru diplomaţia moldovenească a fost aproape mereu un fel de Cenuşăreasă, atenţia Chişinăului fiind îndreptată mereu spre Europa. Importanţa ONU nu a fost înţeleasă de conducătorii statului şi de conducătorii diplomaţiei noastre pe parcursul acestor ani. Acest caracter euro-centrist al diplomaţiei moldoveneşti, locaţia ţării, aspiraţiile ei europene, amplasarea principalilor parteneri bilaterali şi multilaterali, resursele limitate ce într-un fel scurtau distanţa fizică a misiunilor diplomatice ale Moldovei, majoritatea din ele fiind în Europa. Aceste argumente, sigur sunt valabile însă atitudinile noastre necorespunzătoare lfaţă de ONU au ştirbit simţitor din imaginea noastră pe plan extern.
Dvs, aţi spus că Moldova va fi prezentă la actuala sesiune printr-un discurs, dar nu se ştie prin cine îl va rosti. Situaţia asta este tipică pentru activitatea noastră în cadrul ONU. La începutul fiecărei sesiuni era dificil să obţii un demnitar moldovean, de rang înalt la New-York.
La deschiderea acestei sesiuni a avut loc summitul şefilor de state şi de guverne practic din toate statele lumii, acolo fiind prezenţi peste 100 de lideri naţionali. Din Chişinău nu a fost nimeni înafară de reprezentantul permanent care este un diplomat, care deşi e profesionist, nu poate purta acele negocieri necesare pentru ţara noastră. De exemplu cu liderii politici prezenţi la New-Yourk. Pentru o ţară cum e Moldova care are reprezentanţi diplomatici preponderent în Europa, precum am spus, ONU reprezintă o platformă inedită, unică cu tot felul de negocieri şi consultări.
Elena Cioina: Domnule Tulbure, dar care este motivul de ce se comportă astfel diplomaţia moldovenească?
Alexei Tulbure: Sînt mai multe explicaţii în perceperea mea. Prima şi cea mai importantă este aceea că la Chişinău nu s-a înţeles niciodată pînă la capăt importanţa acestei organizaţii şi nu sînt convins că şi viitoare conducere a Minsterului de Externe va atribui importanţă relevantă acestei prestaţii. A doua – resursele limitate, dar vă spun încă odată - aceasta nu e o explicaţie laudabilă odată ce prezenţa ministrului de externe dar cel mai bine a premierului sau a preşedintelui ţării unde tu la deschiderea sesiunii anuale ai posibilitatea 3-4 zile să te întrîlneşti cu 10-20 de lideri mondiali ceea ce ar necesita vizite bilaterale şi resurse adăugătoare, această prezenţă este pur şi simplu imperativă pentru noi sau pentru ţări limitate cum e Moldova. Deci tu, într-o săptămînă cît eşti la New-York, poţi să-ţi îndeplineşti programul consultărilor internaţionale, vorbind la figurat, pe jumătate de an.
Radu Benea: Dar totuşi în ultimul deceniu cel puţin autoritatea ONU a fost puternic ştirbită ca urmare a neînţelegerilor din Biroul permanent al ONU în ceea ce priveşte conflictele din Afganistan, Irak, Iran Kosovo şi e clar că în acest context ONU are cu totul alte priorităţi decît Republica Moldova. Întrebarea noastră este – mai reprezintă tribuna ONU un mecanism eficient pentru R. Moldova sau a deventi o chestiune formală?
Alexei Tulbure: Bineînţeles că poate şi era o perioadă cînd noi am folosit-o foarte activ. Şi dacă ţineţi minte, era o sesine a 61-a în 2006, noi am reuşit să plasăm pe agenda Adunării Generale ONU chestiunea cu conflictele îngheţate în zona statelor GUAM şi meritul delegaţiei moldovenşti a fost hotărîtoare. Pe parcursul a doi ani, noi practic am consolidat poziţiile ţărilor GUAM şi inclusiv a Moldovei în Adunarea Generală, alte structuri ale ONU, inclusiv promovînd această tematică a conflictelor îngheţate şi insistînd asupra necesităţii soluţionării grabnice a acestor conflicte. Deci, asta a fost o premieră a diplomaţiei moldovenşti pe plan global.
Radu Benea: Domnule Tulbure, sigur e un efort lăudabil şi cum aţi spus şi dvs. e o premieră, dar el totuşi, se pare, nu a fost dus pînă la capăt pentru că nu s-au realizat şi nişte rezultate palpabile. Să fie de vină lipsa de consecvenţă faptul că formatul ONU pentru discutarea problemei Transnistriei sau altor probleme din cadrul ţărilor GUAM nu a fost pînă acum exploatată eficient. Care ar fi explicaţi pînă la urmă?
Alexei Tulbure: Formatul ONU este un cadru prielnic pentru soluţionarea conflictelor, dar nu bineînţeles şi în zone regionale în care sunt active şi alte organizaţii internaţionale, cum ar fi OSCE. ONU este important ca tribună pentru informara opiniei publice despre anumite probleme. Formarea unei atitudini faţă de existenţa acestor conflicte. În acest sens, acţiunile noastre sunt foarte reuşite. Însă lipsa de consecvenţă la Chişinău, asta şi spune că a şi fost una din principalele cauze că problema n-a ajuns pînă la un final logic. Deci, începînd cu o colaborarea activă în cadrul grupului GUAM la ONU, noi am sfîrşit cu situaţia cînd mai părea că trebuia să părăsim această organizaţie şi tematica conflictuluii îngheţat nu mai era abordat de diplomaţii din R. Moldova, noi fiind reorientaţi spre alte priorităţi
