La jumătate de an de la violenţele din Chişinău din luna aprilie, organizaţiile de apărare a drepturilor omului care s-au ocupat de asistenţa juridică a celor reţinuţi de poliţie, au descoperit cu surprindere că unul din tineri se află şi astăzi în arest, în pofida aministierii aplicate de fostul preşedinte şi a faptului că alţi reţinuţi cu acuzaţii similare sunt cercetaţi în libertate. Tânărul aflat în arest se numeşte Ion Rangu şi are 22 de ani. Astăzi urma să aibă loc o nouă şedinţă de judecată în cazul lui, însă pentru că de ziua Chişinăului, detaşamentul care urma să-l escorteze are zi liberă, şedinţa a fost amânată.
Viorica Zaharia l-a întrebat pe avocatul tânărului, Victor Panţâru care a preluat recent cazul, cum se explică aflarea clientului său în arest vreme atât de îndelungată.
Victor Panţâru: Ion Rangu este un tânăr care a participat la protestele respective, a recunoscut că a aruncat câteva pietre spre clădirile Parlamentului, s-a folosit de momentul că erau scoase bunurile din parlament, a luat un set de pahare şi unul de farfurii pe care le-a vândut. Şi a fost reţinut pe data de 9 aprilie. Iniţial dosarul penal era doar pe acest fapt de sustragere, ulterior cauza a fost conexată cu marele dosar pe dezordini în masă. Şi i-a fost adusă învinuirea şi pe articolul 285.
Europa Liberă: Cum vă explicaţi că până acum se află în arest?
Victor Panţâru: În dosar nu am văzut nici un recurs al avocatului său anterior privind eliberarea unui mandat de arest pe 3 luni, ori avocatul ar fi trebuit să depună recurs când iniţial a fost eliberat mandatul de arest şi ulterior de fiecare dată când a fost prelungit. A avut nenorocul să aibă parte de un avocat care nu a făcut recursurile, iar faptul că el este condamnat anterior şi îşi executa pedeapsa cu suspendare e tot un fapt ce vorbeşte în defavoarea lui. Este şi o lacună a avocaturii. Dar să nu uităm că există şi alte persoane cărora li se incriminează aceleaşi fapte dar ele sunt cercetate în libertate.
Europa Liberă: La aproximativ o lună de la aceste reţineri masive fostul preşedinte a anunţat amnistie, majoritatea celor reţinuţi au fost eliberaţi, însă acuzaţiile de jaf, de sustragere de bunuri au rămas, nu cred că pot fi retrase.
Victor Panţâru: Toate dosarele acestea mai ales pe jaf, sustragerea în mod deschis a bunurilor altor persoane trebuie foarte bine cântărite şi puse pe cântar acţiunile persoanelor de a sustrage bunurile respective în raport cu inacţiunea poliţiştilor de a apăra clădirea. Acestor dosare eu nu le dau nici un sorţi de izbândă. Da, acţiunile lor pot fi încadrate în vreun articol din Codul Penal. Dar să fim realişti, în momentul în care poliţia nu are nici o atitudine, pompierii nu sting incendiul, în momentul în care poliţişti în civil stau printre protestatari şi îi îndeamnă la acţiuni violente sau chiar participă, nu putem vorbi de o intenţie directă şi vinovăţia persoanelor cărora li se incriminează jafurile respective şi dezordinile în masă.