Doar că, de la primii paşi, practica dă peste cap calculele hîrtiei, aşa cum s-a întîmplat în acest început de toamnă, cînd juriul Clipei pur şi simplu nu a acordat „Marele Premiu” la nicio categorie din cele 3 (poezie, proză, eseu) x 2 (gimnaziu, liceu). Şi nici nu a recomandat vreun manuscris spre publicare – spre deosebire de anul trecut, cînd volumul de debut Fata din prag, al Tatianei Dumbravă, întrunise sufragiile juriului (din nefericire, rămas la etapa de manuscris pînă în ziua de azi). Or, adevăraţii învingători au fost – după cum a ţinut să sublinieze unul dintre membrii juriului – cîţiva profesori de limbă şi literatură română, în primul rînd dna Veronica Postolache de la liceul „Mircea Eliade”, ai cărei discipoli au ridicat majoritatea premiilor.
Colac peste pupăză, iata-mă-s în juriul, prezidat de pictorul Tudor Zbîrnea, care acordă Premiul Ministerului Tineretului. O primă şedinţă de faţă cu ministrul, în care stabilim de comun acord „regulile jocului”. Binevoitor, foarte atent la tot ce se vorbeşte şi reacţionînd imediat la propunerile noastre, tînărul (de numai 26 de ani!) ocupant al înaltului fotoliu se arată de-a dreptul contrariat cînd juriul pune la îndoială atît valoarea bănească a premiului (15.000 lei, exagerată în opinia tuturor), cît şi întruchiparea lui simbolică (la auzul numelui celui care ar urma să realizeze statueta, cei doi artişti plastici din juriu se arată cel puţin nedumeriţi, iar ministrul dă dispoziţia să se revină la acest subiect, cu macheta pe masă). Aşadar, nu-i chiar totul bătut în cuie ca pe vremea Caravelei Culturii, astfel încît perspectiva de a acorda nu 5, ci doar 4 sau 3 premii nu mai sperie pe nimeni.
A urmat o şedinţă de lucru a juriului în cadrul căreia s-a discutat dosar cu dosar, în total 15, într-o atmosferă mai degrabă îngheţată, la propriu şi la figurat, decît însufleţită. Şi asta dintr-un motiv cît se poate de simplu – niciun dosar, dar absolut NICI UNUL (!!!), nu a entuziasmat pe nimeni, şi vede Dumnezeu, chiar ne aşteptam să-i descoperim & premiem pe (încă neştiuţii de marele public) viitorii noştri Mozart, Rimbaud sau Modigliani, alias tinere talente de pînă la 35 de ani. Sigur, în cele din urmă am selectat pentru turul doi şase candidaturi, dintre care trei, cel mult patru, au toate şansele să se învrednicească de Premiul Tineretului, în valoare de 10.000 lei. Dincolo însă de valoarea bănească, premiul din acest an nu va consacra pe nimeni, la modul absolut (aşa cum se întîmplase în cazul Ochiul-ui al treilea de Nicolae Dabija, să zicem). Un bun nivel mediu face din viitoarele finaliste nişte vase comunicante, cu sau fără voia lor.
Şi atunci a venit replica unuia dintre membrii juriului – nu-i spun numele, fiindcă dînsul nu făcu decît să dea glas unei idei comune –, ceva în genul: iată rezultatul practic al politicii în domeniul tineretului din ultimi 8 ani de guvernare comunistă. Cei mai buni s-au reorientat spre profesii liberale din care se poate trăi (aici sau peste hotarele republicii), cei mai oportunişti au îngroşat rîndurile tineretului comunist & pepecedist, şi doar puţinii entuziaşti nu au renunţat la căutările lor artistice, adevărat cu rezultate tot mai modeste. 35 – 8 = o generaţie furată, chit că răzbunată prin votul din 29 iulie.
Scrieţi (pictaţi, jucaţi teatru, compuneţi muzică etc., etc.), băieţi, numai scrieţi!