Ruşii cred că corupţia s-a înrăutăţit de când Vladimir Putin şi-a preluat mandatul cu un deceniu în urmă, şi cei care iau mită sunt arestaţi numai atunci când guvernul are nevoie de reclamă, arată un sondaj al Centrului Levada.
Preşedintele Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev, care l-a înlocuit pe Putin în 2008, a declarat că coruptia este o ameninţare la adresa statului şi a făcut o prioritate din eradicarea ei. Putin, acum prim-ministru, a promis să se ocupe de mită, despre care spunea ca a subminat economia.
Din 1.600 de persoane intervievate la începutul acestei luni, 60 la sută au spus că din anul 2000 corupţia s-a înrăutăţit.
Anul trecut, Organizaţia Transparency International a plasat Rusia pe locul 146 în lista de 180 de ţări, cu menţiunea că luare de mită costa în jur de 300 miliarde dolari pe an.
Investitorii străini consideră corupţia una dintre barierele cele mai mari în a face afaceri în Rusia.
Săptămâna trecută, Medvedev a recunoscut că nu s-a făcut nici un progres semnificativ împotriva corupţiei de când a urcat în fotoliul prezidenţial, în ciuda noilor legi care impun funcţionarii să-şi declare veniturile.
Doar 16 la sută din cei chestionaţi au declarat că autorităţile au acţionat de fiecare data cand au li s-a comunicat despre vreun caz de corupţie. Şaptezeci şi doi la sută au spus că au fost deschise cauze penale împotriva celor care au luat mită numai cand guvernul avea nevoie de o luptă „demonstrativă” impotriva corupţiei.