Gheorghe Cojocaru: La a doua sa instalare la putere, Alianţa pentru Integrare Europeană, în noua sa formulă, încearcă să extragă nişte lecţii din scurta sa experienţă de guvernare pentru a evita hopurile în care a căzut până acum şi pentru a-şi îmbunătăţi prestaţia de ansamblu. Nu este lucru simplu acest proces de autoevaluare din mers, nu este uşor să se ajungă la o înţelegere consensuală între cei trei piloni ai Alianţei, – liberal-democrat, democrat şi liberal, – în special, asupra unor chestiuni de ordin procedural, cu toate că, în fond, poziţiile de principiu ale celor trei formaţiuni din coaliţia de la guvernare sunt cunoscute. Şi cred că aici, în sfera relaţiilor de procedură, se ascunde, în mare parte, atât răspunsul la rateurile Alianţei din guvernarea precedentă, cât şi cheia pentru realizările ei ulterioare, astăzi încă în fază de proiect.
Europa Liberă: Vreţi să spuneţi că „betonul” Alianţei pentru Integrare Europeană, în prima sa ediţie, s-a fisurat din cauza subestimării necesităţii de a respecta nişte proceduri oarecare?
Gheorghe Cojocaru: Da, se poate spune că subestimarea necesităţii de a adopta un cadru procedural strict, dar şi lipsa unor structuri cu mandat clar de a gestiona mecanismul Alianţei au format călcâiul lui Ahile al acesteia şi unele din cauzele centrale ale sincopelor înregistrate în guvernarea precedentă. În această fază, este evident că, respectând diferenţele, liderii Alianţei trebuie să înveţe să găsească soluţii reciproc acceptabile şi să nu permită aglomerarea unor nemulţumiri sau să provoace crize acolo unde, cu un efort minim în prealabil, toate acestea pot fi anticipate şi evitate.
Europa Liberă: Ce subînţelegeţi prin această noţiune „proceduri”, nişte reguli de joc sau mai mult decât atât?
Gheorghe Cojocaru: Exact, nişte reguli de joc, dar şi arbitrajul necesar respectării acestor reguli şi obligativitatea tuturor actorilor de a pleca fruntea în faţa deciziei supreme a arbitrilor. Impunerea şi asumarea unor reguli disciplinează jucătorii, îi fac să fie previzibili unii în raport cu alţii şi cu societatea în ansamblu. Această şcoală a deprinderii regulilor de convieţuire şi de conduită politică este una pe care oamenii politici din Republica Moldova nu o pot asimila de aproape două decenii, dar pe care, în condiţiile în care se poate guverna numai în colaliţie, sunt obligaţi s-o treacă cu multă responsabilitate.
Europa Liberă: Şi, în aceste condiţii, cum credeţi, din ce e făcut „betonul” Alianţei pentru Integrare Europeană 2?
Gheorghe Cojocaru: Cred că acest liant, „betonul”, ţine deja de folclorul politic. Alianţa, pentru a deveni puternică, nu are nevoie de „beton”, ci de inteligenţă şi de corectitudine, de oameni care să muncească mult la modernizarea societăţii, care să ofere o perspectivă clară pentru cetăţeanul simplu din Republica Moldova. Şi, bineînţeles, liderii Alianţei trebuie să se tolereze şi să se respecte reciproc, să respecte nişte reguli de fair play, în caz contrar, riscă să piardă respectul public, care se câştigă greu, dar se pierde foarte repede.
