Iurie Gotişan: „Sigur, că aceste interdicţii ar putea crea o oarecare debandadă sau zăpăceala pe pieţele în care statul intervine administrativ. Pe de o parte, am putea spune că autorităţile încalcă principiile economiei de piaţă luând asemenea măsuri. Pe de altă parte, însă, se încearcă de a asigura acea securitate alimentară, despre care declară tot mai des Guvernul. Probabil că are pentru ce să-şi facă griji, dat fiind faptul, că unele analize arată că în ultima jumătate de an volumul de grâu exportat a depăşit de trei ori volumul exportat pentru perioada similară de acum un an şi ceva. Nu exclud că această decizie a dat peste cap şi planurile mai multor agenti economici, care aveau deja semnate contracte de export al grâului cu mai mulţi parteneri din afara ţării.”
Europa Liberă: Pe aceşti exportatori i-am auzit plângându-se că, de fapt, va fi afectată imaginea Republicii Moldova în exterior.
Iurie Gotişan: „Fără îndoială că această măsură va şifona într-un fel reputaţia unor exportatori, care aveau nişte contracte deja semnate. Pe de altă parte, problema e că şi cantitatea de grâu alimentar ar fi la limită pentru asigurarea securităţii alimentare. Dacă aş opera cu nişte date ale ministerului de ramură, atunci în 2010 recolta de grâu, atât alimentar, cât şi furajer, a fost de circa 800 mii tone. Din aceasta, undeva la 250 mii tone au fost atribuite la categoria de grâu alimentar. Or, necesităţile interne sunt estimate la circa 400 mii tone. Deci, mai mult sau mai puţin am avea un gol de grâu alimentar destinat, să zicem, pentru coacerea pîinii, de circa 150 mii tone. Iar cei de la Ministerul Agriculturii spun că o cantitate similară de grâu alimentar este nevoie până la următoarea recoltă. Pe când în hambarele ţării actualmente sunt stocate nu mai mult de 135 mii tone.”
Europa Liberă: Deci, dacă admitem că golim silozurile de cele 135 de mii de tone şi mai e o difirenţă de 15 mii. Nu?
Iurie Gotişan: „Aşa este. Tot cei din Guvern au declarat că neajunsurile vor fi suplimentate prin importuri din Ucraina. Si în acest sens chiar nu văd rostul şi logica unor exporturi de grâu acum, ca mai târziu pentru necesităţile alimentare acest grâu să se importe. Bun, asta în cazul în care se merge pe un preţ convenabil, chiar mai mic decât pe piaţa internă şi de o calitate similară. Pe de altă parte, experţi în domeniu, dar şi exportatorii spun că o bună parte din acel grâu, care a fost catalogat ca furajer, poate fi utilizat ca grâu alimentar, mai ales că conţinutul de gluten din probele luate depaşeşte nivelul de 17 la sută, nivel care, într-un fel sau altul, permite ca acesta sa fie utilizat şi pentru coacerea sau fabricarea pîinii. Iar stocurile existente de grâu, potrivit acestora, inclusiv de cel alimentar, ar fi suficiente pentru a asigura ţara cu pîine până la urmă.”
Europa Liberă: În pofida acestor manevre, am văzut că există tentaţia de a majora preţul la pîine. Cum se explică asta?
Iurie Gotişan: „Eu cred că o potenţială majorare a preţului la pîine ar putea fi generată de scumpirea combustibililor şi eventual a unor costuri de producţie, şi nu pe o majorare care s-ar reflecta într-o insuficienţă de grâu alimentar. Pîinea este, după cum se ştie, unul din produsele alimentare de bază, cererea pentru care rămâne relativ constantă, chiar şi la variaţii semnificative ale preţului. Prin urmare, o eventuală majorare a preţului la pîine va afecta cele mai sărace categorii ale populaţiei, situaţie care, fără îndoială, este nedorită de către autorităţi.”
Europa Liberă: După pîinea cea de toate zilele, iată vine şi scumpirea zahărului.
Iurie Gotişan: „Vedeţi, la noi pieţele reacţionează rapid la unele zvonuri, sau chiar intervenţii psihologice, în cazul nostru de creştere a preţurilor pentru mai multe produse. Nu încape îndoială că unele creşteri de preţuri, în special la produsele alimentare, creează premise economice şi psihologice necesare pentru creşterea preţurilor la alte produse din această categorie. Unde mai pui, că statistica oficială arată că cheltuielile pentru produsele alimentare deţin peste 40 la sută din bugetele, sau din veniturile bugetelor gospodăriilor casnice. Insă în cazul dat, dacă luăm zaharul, chiar nu văd raţionamente pentru scumpire. Mai ales, că producţia de zahăr a fost mult peste necesităţile statului şi ale consumatorilor din acest an. Aici probabil este mai mult vorba despre unele neîntelegeri. Sau, de ce nu, chiar înţelegeri de grup, care într-un fel sau altul ar dezechilibra piaţa şi ar panica consumatorii. Or, în această situaţie, mai degrabă organele cu competenţe de revizie şi control ar trebui sa-şi facă meseria până la urmă.”
