Linkuri accesibilitate

„Bărbatul de la gară” de Jennifer JOHNSTON


Cumplită carte despre Irlanda anilor ’70


Cumplită carte a neamului rupt în două, după chipul şi asemănarea personajului din titlu, Bărbatul de la gară, de Jennifer Johnston, Humanitas, 2009. Suntem în Irlanda anilor ’70, soţul lui Helen Cuffe, Daniel, tocmai este ucis într-un atentat terorist care-l viza pe altcineva; după ce că rămâne fără tată, Jack se înstrăinează şi de mamă, mutându-se cu traiul la bunica paternă. Iată punctul de plecare al romanului, redactat la persoana întâi singular. „Eram şocată de propria mea fericire”, lasă să-i scape Helen.

Doar că, în ciuda aparenţelor, nu e o nesimţită – din contră, abia acum sufletul ei de artist se exprima în forţă, chit că neîncrezător în propriile-i puteri: „Nu sunt sigură nici măcar de ce m-am re-apucat de pictură. În nici un caz de a comunica ceva omenirii”. Nici nu ar avea cum, căci nu-şi expune lucrările, iar când totuşi scoate la bazarul de vechituri o pânză, aceasta-i cumpărată pe loc din prima, clientul refuzând să mai vadă şi alte lucrări (pentru a nu le compara). Noroc de bărbatul de la gară, englezul ciudat care a cumpărat vechea clădire a gării ferate, propunându-şi s-o restaureze, ba chiar să restabilească circulaţia trenurilor, ca acţiunea – mai mult interioară – să nu stea pe loc. Aşadar, Helen pictează, Roger apreciază (y compris, în lire), vieţile lor mutilate (la propriu, a lui, în cel de-al doilea război mondial; prin ricoşeu, odată cu moartea soţului, a ei) se apropie, iar prima lor scenă de pat e mai mult decât o încercare:

„– De ce porţi cămaşa şi când eşti în pat? a întrebat ea.

– Cred că răspunsul se impune de la sine.

– Nici eu nu sunt o frumuseţe. Lucrurile astea n-ar trebui date uitării?

– Mutilarea e lipsită de demnitate. Prefer să-mi păstrez atâta demnitate câtă mai am.”

S-ar zice, un început de idilă, dacă cei care pretind că fac Istoria – alde Manus care „nu doarme” – nu ar interveni la modul cel mai brutal, aruncând în aer – literalmente – liniştea unui posibil viitor cămin: „În clipa aceea a izbucnit prima explozie”. Şi atunci stai şi te întrebi, cine are dreptate – militantul ce se bate cu pumnul în piept: „Totul pentru Irlanda!”, sau cel ce nu mai crede că arma-i mai puternică decât cuvântul: „Se vede c-am îmbătrânit. Nu mi se pare atrăgător să ucizi oameni.” Pace vouă!

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG