Linkuri accesibilitate

Socialiştii francezi sunt indignaţi de tratamentul lui Strauss-Khan în presa americană şi spun că prezumţia nevinovăţiei trebuie să primeze


Lideri ai partidului socialist din Franţa s-au arătat astazi revoltaţi de modul în care presa americană şi poliţia îl tratează pe directorul Fondului Monetar International, socialistul Domique Strauss-Kahn, aflat în detenţie preventivă pentru tentativă de viol şi agresiune sexuală. Decizia de ieri a judecătoriei din New York de a nu accepta eliberarea sa pe o cauţiune propusă de 1 milion de dolari a fost difuzată de mediile de informare „in direct”. Socialiştii francezi consideră că trebuie să funcţioneze prezumţia de nevinovăţiei şi că o persoană aflată în timpul procesului, înainte de a avea un verdict definitiv nu trebuie prezentată în cătuşe şi în ceea ce lidera socialiştilor francezi Martine Aubry a numit „imagini degradante”. In Franţa, din anul 2002, funcţionează o lege care nu permite difuzarea unor astfel de imagini. In Statele Unite, orice suspect pentru o infracţiune are acelaşi tratament.
XS
SM
MD
LG