Germania și, odată cu ea, centrul politic al Europei, intră într-un teritoriu necunoscut. Polaritatea strategică a Europei se schimbă brusc. Germania va fi obligată, încă mai mult decît pînă acum, să se alinieze politic în funcție de agenda europeană a Rusiei. Alegerile generale din 2013 se apropie și Cancelarul Merkel încearcă, în mod vădit și precipitat, să evite un eșec. De aici, decizia Cancelarului de a prelua agenda anti-ncuelară a principalului adeversar, alianța roșu-verde, a Social Democraților și Verzilor. Acest calcul de logică politică primară va salva sau nu viitorul politic al Cancelarului și al Creștin Democraților, după alegerile generale din toamna lui 2013.
Ce știm deja e că virajul Cancelarului Merkel are consecințe formidabile. Costurile strategice și economice sînt incalculabile, la nivel german și european. Dincolo de contabilitatea strategică, episodul nuclear Merkel marchează, însă, un moment esențial în practica politică europeană. Mai precis, cel mai de jos punct, într-o traiectorie care anunța demult declinul.
Deciza cu care Cancelarul Merkel s-a realiniat fără reținere și principii e o formă de demisie politică fără luptă și argumente. Acest mod de a sucomba la cerere șterge orice urmă de viziune și deschide larg porțile oportunismului permanent. Adevărat, compromisul e vital în arta politică dar numai atîta vreme cît conservă și apără, prin retrageri parțiale, o viziune politică. În schimb, compromisul care abandonează orice obiectiv național și cerșește supraviețuirea politică nu mai e, cu adevărat, compromis ci o cedare, un act meschin, o dezicere gravă de răspunderea pe care se sprijină viziunea politică de stat.
Cu alte cuvinte, compromisul radical la care a recurs Cancelarul Merkel pentru a salva potențialul electoral al propriului partid propune, cu același gest, națiunii germane un partid fără viziune și valori, un partid flexibil pînă la inconsistență și o politică, în cel mai bun caz, imprevizbilă.
Decalibrarea generală a politicii de stat în Europa continuă, alimentată de iluzia realității în retragere. Altfel spus, curajul politic al oamenilor de stat capabili să articulezee o vizune și să o treacă prin teste publice dure e pe cale de dispariție. Cancelarul Merkel a făcut pasul înapoi sub presiunea unui sentiment popular inflamat de propaganda ecologistă.
Poate construi sentimentalismul ecologic o politică națională solidă? Așa ceva n-a fost nicodată pe agenda ecologistă care urmărește, prin definiție, supremația ideologică asupra publicului, nu realitatea de stat a unei națiuni înconjurată realitățile de stat ale altor națiuni. În pardisul non-nuclear ecologist, ambițiile strategice și brutalitatea diplomatică rusă nu există. În realitatea politică prezentă și viitoare, ele există, produc efecte și profită abil de orice fisură. În consecință, radicalismul Cancelarului Merkel se exercită în direcția greșită.
Altădată, capacitatea de a lua decizii grave era semnul politicii de viziune, deloc indiferentă dar rezistentă la fluctuațiile momentane ale străzii și subordinată fără condiții intereselor naționale materializate în politica de stat. Acum, radicalismul deciziei politice e propria caricatură. Noul curaj al noului om de stat european e tocmai capacitatea de a găsi formulele care îl țin legat de flcutuațiile opiniei publice și de campaniile militante ale unor grupuri extrapolitice foarte bine reprezentate de ecologiști. Așadar, tăria executivă a devenit totuna cu slăbiciunea programtică.
În consecință, definiția politică a statelor europene se diluează și e surclasată de agenda nenegociabilă a marilor jucători din afara Europei.