Secretarul de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a lăudat femeile din Arabia Saudită care au sfidat săptămâna aceasta interdicţia de a conduce maşina. Clinton a adăugat însă că „depinde de societatea saudită” în ce direcţie va merge.
Vorbind pentru prima dată în public despre protestul şoferiţelor saudite, care au permise de conducere din alte ţări, Clinton le-a numit „curajoase” şi s-a declarat „mişcată” de gestul lor.
În Arabia Saudită femeile sunt împiedicate să devină şoferiţe printr-un edict religios. Dar în ultima vreme mai multe femei au lansat o campanie împotriva acestei restricţii, filmându-se la volan prin capitala Riad şi plasând apoi înregistrările pe internet.