Linkuri accesibilitate

Ziaristul de ieri și ziaristul timpului prezent (Adevărul)


Dezgustul față de „scandalurile din Alianță” (Timpul).




În Adevărul, Alexandru Canțîr face o comparație între ce însemna să fii jurnalist până la independență și cum este văzut jurnalistul după ce Moldova și-a obținut mult-râvnita libertate. Puteți afla din editorial cine controlează, în mare parte, jurnalismul.

Tot acolo găsiți și un interviu cu reprezentantul diplomatiei ucrainene la Chisinau despre problemele și perspectivele pe care le are Moldova și Ucraina, ambele după 20 de ani de independență. Printre altele, recunoaşterea dreptului la proprietate, demarcarea frontierei şi reglementarea transnistreană sunt o moştenire greu de rezolvat pentru ambele „republici-surori“, declară diplomatul.

Constantin Tănase scrie în Timpul că multă lume e dezgustată de „scandalurile din Alianţă” - dezgust stimulat, din cele mai nobile intenţii, şi de presă. „Domnilor, exclamăm noi teatral şi sincer îngrijoraţi, nu de aceea v-am ales ca să faceţi scandaluri, ci să lucraţi pentru ţară!” Cetăţenii simpli, constată Tănase, care la modul sincer sunt dezgustaţi de scandalurile din Alianţă, nu realizează întotdeauna că politicienii care deplâng „lipsa de stabilitate” şi „lipsa unei atmosfere de conlucrare” în AIE nu sunt ghidaţi de gândul la progresul ţării, ci mai ales de anumite interese, proprii, de cele mai dese ori.

Tot în Timpul, Ion Surdu povestește cum după ce impreuna cu mai mulți prieteni au fost până la Dubăsari să cumpere coniac pentru o nuntă, au trecut de vama transnistreană fără probleme, numai vameșii moldoveni au cerut bani pentru marfa adusă, totuși, în concordață cu legea. Ințelegem, scrie Ion Surdu, că fiecare se hrăneşte la locul său de muncă, dar nu pricepem cum de „ai noştri” îşi permit să-şi bată joc tot de „ai noştri”.
XS
SM
MD
LG