Nu e puţin lucru să fii redescoperit de J.L. Borges în persoană, şi nici să fii apreciat de-un Italo Calvino sau Graham Greene! Numit ba „un Kafka picaresc” (Dominique Fernandez), ba „un Borges austriac” (Bernard Pivot), pus în ecuaţie cu Hitchcock, Leo Perutz (1882-1957) este un mare scriitor al secolului XX, unul definitoriu pentru spaţiul european, iar Călăreţul suedez, Humanitas, 2006, nici mai mult nici mai puţin – „un roman genial, de mare tensiune creatoare” (Theodor W. Adorno).
Cartea la pachet cu Emil Galaicu-Păun: Leo PERUTZ, Călăreţul suedez
Început de secol XVIII, undeva în spaţiul germanic, bântuit de războaie şi potere. Sub semnul morţii ce ameninţă mereu, un hoţ de drumul mare şi Christian von Tornefeld, dezertorul de 17 ani din oastea lui Carol XII, fug mâncând pământul, aciuindu-se la un moment dat într-o moară bântuită de stafia morarului mort. Aici are loc groaznicul târg, odată identităţile schimbate şi destinele pecetluite. „Hoţul (…) se surprinsese gândindu-se la ceva nemaipomenit: se făcea că, dintr-odată, nu mai era hoţul, ci cel căruia îi fusese făgăduită această nobilă copilă (logodnica lui Christian – n.m.)”. Înainte însă de a-şi „îmbrăca” identitatea Cavalerului suedez, Şnapanul (după porecla lui de hoţ) ajunge căpetenia jefuitorilor de biserici, răstimp în care învaţă bunele maniere şi chiar franceza, astfel încât atunci când i se înfăţişează „logodnicei” este recunoscut ca atare: „Un ţipăt spintecă aerul, şi tânăra copilă se cuibări (…) la pieptul călăreţului suedez, plângând de bucurie:
– Cristian!
– Da, eu sunt, spuse călăreţul suedez, şi în acea clipă el chiar era acel Christian von Tornefeld …”
Fericirea lui va dura 7 ani, ai vacilor grase, după care destinul îl pune iarăşi faţă-n faţă cu adevăratul cavaler:
„– Pentru numele lui Dumnezeu! Tu eşti? rostiră buzele călăreţului suedez.
– Frate! (…) strigă celălalt mişcat”.
Doar că, de data aceasta, fiecare o ia direct spre moarte, spre moartea lui – de erou, pe câmpul de onoare, Christian von Tornefeld; de hoţ pocăit, în ocna episcopului, omul fără nume. Şi unul şi altul mântuiţi prin rugăciunea micuţei Maria Christina. Amin!
15 august ’11
