Linkuri accesibilitate

Îşi va menține economia Moldovei primele semne de creştere sănătoasă?


Dezvoltarea ce ar fi să urmeze stă încă sub semnul incertitudinii.


După criză, economia Moldovei arată primele semne de creştere sănătoasă, depăşind şi aşteptările autorităţilor care şi-au revăzut prognoza de creştere a produsului intern brut în acest an de la 5 la 7%, şi pe cele de la început de an ale experţilor. Dar este încă destul de fragilă ca să-şi menţină tendinţa, constată Centrul analitic independent Expert Grup, în proaspătul numărul al revistei Realitatea economică. Relatează Lucia Diaconu.

Chiar dacă economia continuă să crească preponderent pe seama consumului, analiştii de la Expert Grup surprind şi ameliorări calitative. În premieră producţia, altfel spus valoarea adăugată brută, a crescut mai repede decît impozitele pe bunuri şi importuri. Iar tempoul de creştere a exporturilor a fost mai mare decît cel al importurilor.

Valeriu Prohniţchi
Totuşi această evoluţie pozitivă nu este altceva decît ultimul episod al recuperării de după criză a economiei, spune Valeriu Prohniţchi, directorul centrului. Dezvoltarea ce ar fi să urmeze stă încă sub semnul incertitudinii, constată expertul. Iată de ce: „Creşterea din nou este mai mult antrenată de consum şi pe termen lung acest lucru este riscant. Deoarece atunci cînd cererea internă creşte mai puternic decît oferta internă un asemenea model de creştere este unul inflaţionist, însoţit de creşterea puternică a preţurilor. Un alt element important pe care noi îl constatăm este că această creştere nu este însoţită de multiplicarea locurilor de muncă. Noi observăm că un indicator pe piaţa muncii continuă să se înrăutăţească. ”

Analistul are în vedere rata de ocupare, adică numărul celor angajaţi din totalul persoanelor care ar putea munci. În timp ce şomajul dă semne de
Aparent noi nu mai avem resurse de forţe de muncă interne care să ne permită să sporim rapid şi dinamic oferta internă.

scădere, rata de ocupare este şi ea în declin, atingînd cel mai scăzut nivel istoric de aproape 42%. Valeriu Prohniţchi: „Aparent noi nu mai avem resurse de forţe de muncă interne care să ne permită să sporim rapid şi dinamic oferta internă. Acest lucru reprezintă un risc esenţial în adresa creşterii economice pe termen lung. Este mult mai simplu să pleci peste hotare, să trimiţi pe cineva peste hotare sau să supravieţuieşti din banii trimişi de peste hoatre care de multe ori depăşesc pur şi simplu salariile primite în ţară. ”

Şi extinderea exporturilor, care au crescut spectaculos în prima jumătate de an, cu peste 60 la sută faţă de anul precedent, ar putea să se
Alex Oprunenco

tempereze, avertizează analistul de la Expert Grup Alex Oprunenco: „Resursele de creştere pentru exporturi sînt relativ epuizate şi sînt o serie de constrîngeri esenţiale pentru creşterea economică bazată pe exporturi: lipsa forţei de muncă deja nu doar calificată dar şi necalificată, lipsa infrastructurii de transportare adecvate, pentru că o ţară cu o economie mică care tinde spre exporturi are de nevoie de infrastructură calitativă rutieră. Şi alt moment – climatul de afaceri rămîne încă precar. În afară de demonstraţia de succese şi progrese nemaipomenite în Republica Moldova lucrurile acestea trebuie dovedite nu doar oficialilor Uniunii Europene sau reprezentanţilor Fondului Monetar Internațional. dar şi business-ului. Pentru că business-ul e mult mai reticent să creadă în poveşti, el vrea să vadă fapte. Nu în ultimul rînd sînt foarte multe probleme şi la vamă şi fără depăşirea acestora este foarte greu să anticipezi o creştere pronunţată a exporturilor. ”

Analiştii mai amintesc în studiul său şi că de curînd FMI şi Banca Mondială au redus considerabil prognozele de creştere ale economiei globale şi a celor regionale, prin urmare nici economia moldovenească nu va avea cum să facă minuni.
Previous Next

XS
SM
MD
LG