Linkuri accesibilitate

„Țara este ostatecă a tuturor partidelor”


Mihai Petrache
Mihai Petrache

Mihai Petrache: „liderii Alianței trebuiau să dea dovadă de mai multă iscusință.”



Valentina Ursu în dialog cu juristul Mihai Petrache despre blocajul din procesul alegerii președintelui R. Moldova.

Europa Liberă: Ce-i de făcut acum?

Mihai Petrache:
,,Trebuie pur și simplu de respectat Constituția, fiindcă​Parlamentul nu poate să purceadă la o modificare a Constituției în mod normal. Asta e una. Doi: pentru a purcede la revizuire unor norme de principiu, cum ar fi statutul președintelui, regimul politic, sistemul de guvernare este absolut necesar acel consens general în societate și între majoritatea forțelor politice. Dacă nu este acel consens, degeaba te pornești la târg, nu are nici un rost, ești sortit eșecului. În situația noastră.”

Cu analistul Mihai Petrache despre blocajul electoral, interese personale și interese naționale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:03 0:00
Link direct


Europa Liberă: Haideți să le luăm pe toate pe rând: ce se poate întâmpla pe 18 noiembrie, dată la care a fost stabilită alegerea șefului statului?

Mihai Petrache:
,,Situația este foarte clară - Comisia specială pentru alegerea președintelui Republicii Moldova apare în fața Parlamentului, prezintă un raport și să propună stabilirea datei alegerilor repetate.”

Europa Liberă: Cum se stabilește această dată?

Mihai Petrache:
,,Se organizează în 30 de zile de la data când nu a fost ales președintele, ceea ce înseamnă că nu mai târziu de data de 18 decembrie.”

Europa Liberă: Dacă și atunci nu se propun candidaturi?

Mihai Petrache:
,,Atunci președintele în exercițiu solicită avizul Curții Constituționale, care constată că sunt acumulate circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului, emite decretul, dizolvă Parlamentul și stabilește data alegerilor anticipate parlamentare.”

Europa Liberă: Dacă nu se ajunge la dizolvarea Parlamentului? Dar se propune să se modifice articolul 78 din Constituție printr-un referendum.

Mihai Petrache:
,,Nu-i posibil. Unul din partide, care deține 39 de mandate nu vrea să voteze, el vrea alegeri parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Partidul Comuniștilor?

Mihai Petrache:
,,Partidul Comuniștilor, da. Și aici vreau să constat: să nu bată din palme comuniștii, fiindcă datorită lor complicității din 5 iulie 2000, țara a nimerit în această mlaștină, acum tot ei țin Republica Moldova timp de doi ani și jumătate în calitate de ostatic și nu permit. Fiindcă noi am nimerit într-o situație când comuniștii încă nu s-au dus, iar democrații încă nu au venit și modificarea Constituției este exclusă. Modificarea Constituției necesită cel puțin șase luni.”

Europa Liberă: Domnule Petrache, dar cine se face vinovat până la urmă dacă nu este ales președintele? Alianța pentru Integrare Europeană? Sau Parlamentul, toți cei 101 deputați?

Mihai Petrache:
,,Nu, eu cred că Parlamentul în ansamblu, fiindcă după Constituție este autoritatea publică, care are obligația de a alege șeful statului.”

Europa Liberă: Uneori anumiți actori politici caută soluții juridice cu implicarea Curții Constituționale pentru probleme politice. E corect?

Mihai Petrache:
,,Eu cred că e o recunoaștere a impotenței profesionale, fiindcă Curtea Constituțională a fost sesizată de vreo cinci ori și Curtea manifestă un ,,profesionalism” extraordinar.”

Europa Liberă: Adică?

Mihai Petrache:
,,De cinci ori, sau de câte ori examinează sesizările vis-a-vis de articolul 78, când alineatul trei, când alineatul cinci, pe când Curtea are dreptul să examineze în ansamblu și să pună o dată și pentru totdeauna punct.”

Europa Liberă: Are dreptul? Sau este obligată?

Mihai Petrache:
,,Este obligată și dacă este sesizată, are dreptul să examineze în complex acest articol, normele care decurg din acest articol vis-a-vis de așa o procedură legală și constituțională cum ar fi alegerea șefului statului. Ea de fiecare dată dau aviz la o sintagmă, la o frază. Sesizarea Curții Constituționale este un tertip, la care ăștia din Alianță și comuniștii de fiecare dată sesizează Curtea și tu stai și așteaptă. Curtea are la îndemână șase luni. În cazuri de urgență poate să stabilească o procedură și așa mai departe.

Curtea reacționează și examinează într-un regim de urgență, dar ea ar putea să spună: nouă ne trebuie să facem studii comparate, noi trebuie să studiem în general ce a fost în ultimii 17 ani de când e adoptată Constituția, să vedem cum a evoluat ca să nu se grăbească și să nu dea niște decizii pripite și incomplete. Adică care nu dau răspuns la întrebările care le formulează sesizările.”

Europa Liberă: Nu pun punct.

Mihai Petrache:
,,Nu pun punct, da.”

Europa Liberă: Domnule Petrache, blocajul privind alegerea șefului statului în Parlament sugerează că este nevoie de o reformă constituțională. Așa e?

Mihai Petrache:
,,Da. Republica Moldova și sistemul constituțional de guvernare, regimul politic a fost băgat într-o mlaștină adâncă. Fie că îl adaptăm la un model clasic parlamentar.”

Europa Liberă: Fie că e semi-prezidențial.

Mihai Petrache:
,,Fie că revenim la sistemul semi-prezidențial, cu atribuții preponderente pentru puterea Executivului, adică pentru șeful statului și guvern și pentru prim-ministru. Dar trebuie de pus punct. Noi nu putem s-o întindem la nesfârșit. Da, astăzi este imposibil în parlament. Păi, atunci nu zădărâți câinii, dacă știți că nu puteți. Nu puteți, lăsați Constituția în pace și căutați soluții în cadrul normelor constituționale existente, dar nu la fiecare trei luni scoateți câte un as. Pur și simplu liderii Alianței trebuiau să dea dovadă de mai multă iscusință.”

Europa Liberă: Adică în ce ar consta iscusința?

Mihai Petrache:
,,În procesul de negocieri, de abordare a acestei probleme cu comuniștii, deja sunt 11 luni.”

Europa Liberă: Totuși, trebuia să se negocieze cu comuniștii?

Mihai Petrache:
,,Da.”

Europa Liberă: Bine, dar Vladimir Voronin a lăsat să se înțeleagă că nu-și dorește dialog.

Mihai Petrache:
,,Ce a lăsat? Dar el trebui provocat, scos la arenă, într-o odaie din sticlă și să-l vadă toată lumea, de dimineața până seara să-l aștepte să vină la negocieri. Și el să se ducă să lămurească la cetățeni de ce el nu vrea alegerea șefului statului? De ce el în general blochează actul de guvernare în Republica Moldova?”

Europa Liberă: Bine, dar premierul Vlad Filat a vociferat vreodată soluția pentru alegerea șefului statului?

Mihai Petrache:
,,Nu, n-am auzit.”

Europa Liberă: Cine a lansat o idee clară de alegere a șefului statului?

Mihai Petrache:
,,Dar n-am auzit pe nimeni. N-am auzit.”

Europa Liberă: Și atunci? Învinuim Constituția, învinuim opoziția, învinuim Alianța și nimeni nu poartă vina..

Mihai Petrache:
,,Eu vorbesc, eu cred că toți sunt vinovați. Și liderii Alianței, și liderul partidului de opoziție, fiindcă ei sunt acei care dictează. Asta e problema, pentru că partidele în general sunt ostatecele liderilor, iar țara este ostatecă a tuturor partidelor.”

Europa Liberă: Domnule Petrache, deci nu Constituția e de vină, ci ambiția?

Mihai Petrache:
,,Nu, sigur că nu Constituția.”

Europa Liberă: Chiar și cu actuala Constituție poate fi ales președintele țării.

Mihai Petrache:
,,Și cu actuala Constituție poate fi ales președintele țării, poate fi guvernată țara normal, numai că în afară de norma seacă, formală a Constituției, a legii, mai există și niște norme nescrise, mai sunt tradiții, mai sunt principii și valori, sunt șapte ani de acasă, spiritul acesta de cetățean, de patriot, de moralitate, de responsabilitate în actul de guvernare. Și dacă ți-au încredințat să participi la guvernarea acestei țări, păi fii bun și dă dovadă.”

Europa Liberă: Poate să exercite domnul Lupu acest mandat de președinte interimar?

Mihai Petrache:
,,Sunt depășite orice norme constituționale în acest sens. Alianța a făcut o greșeală, cred că e o abatere de la Constituție, atunci când a aplicat un alineat din articolul 85, dacă nu mă înșel, din Constituție, unde e scris că Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată în an și a aplicat-o la situația nealegerii șefului statului, ceea ce nu are nici o legătură.

În cazul nealegerii șefului statului Parlamentul se dizolvă imediat și în termeni se fac alegeri parlamentare anticipate și următoarea problemă este alegerea șefului statului. Din momentul apariției vacanței funcției șef al statului, alegerea șefului statului trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile, asta o prevede Constituția. Nimeni nu mai poate s-o tălmăcească, s-o lărgească, s-o lungească, s-o scurteze.

Poate ei nu conștientizează gravitatea consecințelor ale acestui nihilism, acestei ignorări de natură juridică a Parlamentului față de normele Constituției și asta tot se transmite cetățenilor. Și cetățeanul începe să-și pună și el întrebări: dacă ei, pentru dânșii Constituția nu valorează ici un bănuț și fac ce vor absolut, atunci de ce eu trebuie să respect? Și marele paradox în această debandadă, instabilitate și lipsă de respect față de Constituție și normele legii, guvernarea încearcă să arate dinții și să ceară de la toți ceilalți să respecte legile. Atunci cetățeanul spune: cum să mai înțeleg și asta?”

Europa Liberă: Eventual pentru când ar putea fi convocate alegeri parlamentare anticipate dacă nu se alege șeful statului?

Mihai Petrache:
,,Dacă la 18 decembrie, să admitem, e primul tur din alegerile repetate, deci 28 decembrie sau 4-5 ianuarie e turul doi, de exemplu. Dacă nu se alege, atunci șeful statului, președintele interimar solicită avizul Curții Constituționale, despre care v-am spus, Curtea în 10 zile îl prezintă, la sfârșit de ianuarie e dizolvarea, la sfârșit de februarie – început de martie – sfârșit de aprilie ar putea avea loc alegerile parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Moldova e unica țară unde se întâmplă asemenea lucruri.

Mihai Petrache:
,,Păi, eu v-am spus. Situația e atât de absurdă, că anume în Moldova s-a întâmplat, că nici un partid nu a înaintat vreo candidatură la funcția de președinte.”

Europa Liberă: Pentru că nu au avut garanția celor 61 de mandate.

Mihai Petrache:
,,Eu de ce am vorbit, pentru prima dată m-am întâlnit cu ideea că noi vrem alegerea președintelui cu un rezultat garantat. Asta îmi aduce aminte de lozinca ceea: votați pentru blocul comuniștilor și a celor fără de partid, care era garantat 99 de procente. Iată cam așa se dorește.”

Europa Liberă: Domnule Petrache, și încă o incertitudine: totuși mandatul de patru ani al președintelui s-ar reduce în caz că este ales șeful statului de Parlament la doi ani?

Mihai Petrache:
,,Președintele Republicii Moldova se alege de Parlament pentru un mandat de patru ani.”

Europa Liberă: Acum dacă Parlamentul eventual votează președintele țării el urmează să-și exercite mandatul pentru o perioadă de patru ani?

Mihai Petrache:
,,Asta e mandatul constituțional, nimeni nu poate să-l schimbe.”

Europa Liberă: Da vine alt Parlament.

Mihai Petrache:
,,Vine alt Parlament și o să aleagă alt președinte când expiră mandatul de patru ani pentru președintele ales la jumătate de mandat de către Parlamentul acesta. Fiindcă au mai băgat în norma privind procedura specială de alegere a președintelui că Parlamentul poate alege o singură dată președintele țării. Și e corect. În rest este interimat.

Doar nu se alege un președinte de țar, care să fie mireasa Parlamentului, care este mirele, anume pe durata mandatului acela, fix-fix. Dimpotrivă, noi propuneam, pentru a asigura continuitatea în guvernare, de a schimba și a stabili începerea mandatului autorităților, a Parlamentului și a președintelui în diferite perioade, ca să nu se întrerupă însușii actul de guvernare. Orice încercare a viitorului Parlament de exemplu, să demisioneze un președinte numai din motivul că au venit ei este neconstituțional.”

Europa Liberă: Dar în ce caz poate fi demis?

Mihai Petrache:
,,Numai când expiră mandatul, sau dacă el încalcă Constituția atunci așa-numitul impiciment se aplică față de președinte și el se revocă din funcție. Dar asta e ca o sancțiune, e cu totul altă situație, alte temeiuri.”

Europa Liberă: Totuși sunt multe semne de întrebare când vine vorba despre respectarea normei constituționale, interpretarea legii.

Mihai Petrache:
,,Desigur, da.”*
XS
SM
MD
LG