Cel mai adesea oamenii care scriu, vorbesc și, uneori, gîndesc politică serioasă sînt măcinați fin de propria vocație. Mai toți sînt fragmentați de obligații fără sfîrșit, intoxicați de informație schimbătoare și ruinați de inconsecvența vicleană a omului cu care cred că au ajuns la o înțelegere.
Pe scurt, politicienii serioși au mare nevoie de terapie. Înainte de a întinde mîna spre raftul cu sticluțe, tuburi și pastile, marii demolați ai vieții politice ar trebui să îl vadă, măcar 10 minute într-o viață, pe Karel Schwarzenberg. Numele și titulatura complete: Karl Johannes Nepomuk Joseph Norbert Friedrich Antonius Wratislaw Menas, al șaptelea Prinț de Schwarzenberg și Conte de Krummau. Mai aproape de noi: Ministru de Externe al Republicii Cehia. Și mai aproape de noi: partea luminoasă a umanității întrupată într-o persoană, după modelul care pune toată cultura înaltă a unei epoci într-o piesă de mobilier burghez sau într-o colecție de porțelanuri pictate. Scwarzenberg e, la drept vorbind, o relicvă în care supraviețuiește și luminează o fostă mare civilizație mai curînd central europeană decît europeană și mai mult euro-germană decît germană.
L-am întîlnit de cîteva ori și am rămas pe cît de mirat pe atît de vindecat. Karel Schwarzenberg împrăștie ceva rar, în vremurile noastre frenetice, dezordonate, mediocre și, prin urmare, doar nominal ale noastre. În aceste timpuri pline de voci și fără direcție, Schwarzenberg degajă o siguranță străină de certitudinile ideologilor, un soi de calm înrudit cu gustul și înțelepciunea. Schwarzenberg e exact ce putea fi Europa fără secolul XX: echilibru, bună cuvință, umor (foarte ceh), inteligență și splendoare culturală. În consecință, Scharzenberg e monumental și discret în aceași măsură.
Schwarzenberg poate fi vizitat, așa cum vizitate poate fi Viena sau Praga și cum nu mai pot fi decența vieții urbane europene sau calitatea cercurilor intelectuale ale anului 1900. Spre deosebire de copiile sale contemporane și nereușite, Schwarzenberg e volubil fără a rosti un cuvînt prea mult, educat pînă în vîrful unghiilor dar indiferent la diplome, multicultural fără etnie și pretenții de victimă rasială, edificat asupra istoriei mari și, din acest motiv, sceptic în fața frazeologiei politice de oriunde și oricum ar veni ea aprobată.
Proba cea mai recentă e un interviu superb, laconic, curajos și lipsit de zgomot. Îl puteți citi aici și cel mai potrivit ar fi să o faceți pe încet, ca la o degustare de vinuri rare.
Schwarzenberg vorbește despe Europa într-o manieră critică și în același timp entuziastă, cu un discurs pe care îl pot susține numai europenii structurali, nu și europenii militanți. Interviul nu merită defalcat dar trebuie rezumat la cîteva observații pe care nu le veți mai întîlni mult timp de acum înainte.