Comitetul Internaţional pentru Protecţia Jurnaliştilor a cerut autorităţilor azere să asigure securitatea jurnalistei serviciului azer al Europei Libere Hadigia Ismailova. Hadigia e jurnalistă de investigaţie şi moderatoare a unui program zilnic intitulat „După orele de program”. Miercuri, ea a primit un plic cu fotografii ale sale intime şi cu ameninţarea că dacă „nu se potoleşte”, fotografiile vor fi făcute publice. Mai multe despre acest caz de la Oana Serafim
Jurnalista nu a fost intimidată de loc de fotografiile primite şi a a anunţat că va face public cazul său:
„Aam spus limpede că aceste ameninţări nu mă vor opri şi indiferent ce lături vor arunca asupra mea, indiferent ce mizerii se vor spune despre mine sau ce măsuri vor fi luate, nu mă voi opri.”
Pe pagina sa de Facebook, Hadigia a anunţat că va cere o anchetă cuprinzătoare în cazul ei şi că ea îl consideră pe preşedintele Azerbaijanului Ilham Aliev răspunzător de securitatea ei.
Ismailova a fost şefa biroului din Baku al Europei Libere şi a investigat cu insistenţă cazuri de corupţie la nivel înalt, mai ales legate de interesele economice ale familiei preşedintelui Aliev în străinătate. Cea mai recenta relatare poate fi văzută aici.
Anul acesta jurnalista a obţinut pentru relatarile ei pe tema corupţiei la nivel înalt premierul pentru jurnalism al Fundaţiei Zeit, premiu pe care il va primi într-o ceremonie oficială la Hamburg pe 23 mai. Premiul este în valoare de 10.000 de dolari.
Într-o declaraţie de presă preşedintele Europei Libere/Libertatea Steve Korn a exprimat sprijinul organizaţiei pentru jurnalista supusă presiunilor considerînd că „este vorba de un caz de şantaj, care nu are ce căuta într-o societate democratică.”
Azerbaijanul, aflat şi el, ca Moldova, în programul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, este un loc periculos pentru jurnaliştii interesaţi mai ales să relateze despre corupţie.
Transparency International plaseaza ţara pe poziţia 143 din 189 în clasamentul percepţiei corupţiei. Freedom House
caracterizează situaţia presei din Azerbaijan drept “ cumplită”.
În noiembrie anul trecut, Rafik Tagi, un scriitor cunoscut care colabora şi el cu postul nostru de radio a fost injungiat şi a murit 4 zile mai tîrziu în spital.
Situaţia jurnalistei noastre nu este singulară, după cum declara un alt jurnalist azer independent Şahveled Ciobanoglu
Jurnaliştii azeri precum Hadigia trăiesc şi muncesc în această stare de intimidare şi cu aceste ameninţări. Aceasta este realitatea din Azerbaijan şi nu este nouă şi de aceea nici nu mai stîrneşte ecou în rîndul populaţiei. În mod normal aceste tehnici de şantaj ar trebui să şocheze şi să trezească toată societatea şi statul…
Cu toată această apatie a societăţii, jurnalista noastră îşi continuă programul zilnic, hotarîtă să nu cedeze:
„L-au ucis pe Elmar Husseinov şi astfel el s-a oprit. Au reuşit să oprească mai mulţi jurnalişti prin inimidare, bani sau şantaj. Dar nu mă vor opri şi pe mine. Practica asta de a ameninţa jurnaliştii pentru a-i reduce la tăcere trebuie să înceteze. Şi cind îşi vor da seama că toate intimidările, şantajul, ameninţările şi crimele nu ne vor putea reduce la tăcere, atunci vor înţelege că nu mai are rost să le facă. Si se vor opri. Cred că ceea ce pot să fac este să continui şi să nu mă dau bătută.
Şi programul ei continuă neabătut pe frecvenţele din Azerbaijan ale postului nostru de radio.