Linkuri accesibilitate

Mîine nu voi vedea despărțirea, plec la părinți. Mîine voi vedea bucuria.


Jurnalul săpămânii cu Stela Moldovanu.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:11 0:00
Link direct


Născută la 23 decembrie 1976 în satul Boldurești, raionul Nisporeni. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova. A lucrat timp de 6 ani în calitate de prezentator la Radio „Nova”, apoi la radio „D`Or”. După absolvire a predat limbile română și latină la Liceul Dante Alighieri, iar mai apoi a lucrat la Fundația creștină Eternity și la agenția de turism Incom. Din 2004 administrează împreună cu soțul său salonul de rame MolDeco.

Luni

Trezirea la 6.30. E zi de luni și de obicei ajungem la şcoala în ultimul minut înainte de 8.00. În schimb, după ce am lăsat fetele, putem savura linistiți cafeaua la salon. Avem o oră pînă cînd începe programul pentru clienți. Pentru mine și Sergiu, soțul meu, programul e de la 8 dimineața la 8 seara. Cumpăr flori, fac curat, aranjez totul ca dragii noștri clienți să se simtă perfect. Aşa începe orice dimineață de lucru...
Azi e ziua lui taică-meu. Pentru mine e sărbatoare oficială, un fel de 27 august, așa cum e destul de oficială relația mea cu tata. Chiar dacă nu sunt prea calde manifestările noastre de iubire, el se bucură nespus de realizările noastre și e tare mîndru de ce face fie-sa. Eu la rîndu-mi știu că am un tată care poate fi dat exemplu tuturor funcționarilor publici, pentru încăpăținarea de a rămîne onest, în pofida reproșurilor de genul „altcineva în locul tău …” care vin uneori de la maică-mea. Merg la bancă să achit rata de credit. Pierd o oră pentru că ceva nu funcționează. Îmi vine un gînd: „Dacă ar lucra atelierul nostru cum lucrează banca azi, am fi falimentat demult.” Mă întorc la mașina mea de lucru, calculatorul. Facturi, mail-uri, facebook pentru a arunca ceva informație în aer despre salon. Facebook-ul lucrează. Nu am timp decît să-l deschid și să-i dau porția de promovare. Oamenii sunt tot mai leneși și află ușor tot ce faci fără să vină la fața locului. Mergem spre casa pe la 19.40 discutind în cor despre ziua de azi. Cea mică ne arată zgomotos ultima ei capodoperă de la lecția de pictură. Cea mare se laudă că a învățat cîțiva pași de tango. Noi vorbim despre instalări, clienți, comenzi, bucuria de a realiza că oamenii apreciază ceea ce faci... Şi toate astea se întîmplă pe fundalul postului de radio Vocea Basarabiei, ascultat de obicei în mașină...
Ziua se termină cu „Timpul”, la care suntem abonați de la apariția lui; e deja un automatism. Apoi mă cufund într-o carte. Măcar jumătate de oră înainte de somn...

Marți

Știre frumoasă azi dimineață: „Proaspătul și mult doritul nostru președinte se va muta cu traiul la Condrița, pentru a nu intimida vecinii”. E cu siguranță cel mai pertinent motiv de a scuti orășenii de un trafic dat peste cap. Acum 3 ani, cind duceam copiii la școală, trebuia să stăm în ambuteiaj vreo 20 min, pină ieșea Zinaida Grecianîi din foișorul său. Odată cu escorta, poliția își lua tălpășița, iar oamenii așteptau să se facă de la sine loc pentru a trece de intersecțiile blocate.
A venit la salon o domnișoară să facem un interviu la rubrica „Business în costum de femeie”. Se miră că nu semăn cu adevăratele femei de afaceri, care se poziționează oarecum sus. Business înseamnă bani, iar eu îmi fac meseria de plăcere. Îi vorbesc de creativitate, relații cu oamenii, posibilitatea de a vedea zilnic opere de artă. Sper că n-am dezamagit-o de tot. La ora mesei vine Sergiu să mă ia. De mai bine de 10 ani luăm prînzul împreună. E un tabiet al nostru. Accept să vin înapoi pe jos. E o minune afară, după atîta amar de iarnă. Mi s-a descărcat bateria la telefon. Am 10 minute de libertate totală. O savurez singură zîmbind. Zbor. Văd un anunț cu spectacolul „Jack Faromînă”. Andrei Sochircă și Alex Calancea sunt bestiali! Iar teatrul cu muzică live este ceva absolut nou pentru publicul nostru. Păcat că la premieră sala era umplută cu studenții la arte. Moldovenilor le trebuie ceva mai ușurel. Seara o sun pe bunică-mea s-o întreb ce mai face. Îmi povestește înflăcărată despre noul concurs la care urmează să participe cu grupul său folcloric. Bunica are la 81 de ani mult mai mult entuziasm decît mine la 35. Este un izvor nesecat de energie. Este un personaj!
Azi am terminat jurnalul Patriciei Kaas. M-a impresionat pînă la lacrimi, așa cum a facut-o și concertul ei de acum cîtiva ani. Ca și după „Jurnalul” Oanei Pelea, mi-a ramas un gust amar, de parcă am trăit tragedia artistului dedicat total scenei, cu viața personală devenită un vis spulberat. Mă umplu de bucurie, copiii mei fosăie liniștiți în camera de alături, iar eu mă cuibăresc pe umărul celui ce îmi e alături mereu.

Miercuri

Azi avem vamă. Asta înseamnă că trebuie să ne așteptăm la întrebări năstrușnice din partea vameșilor curioși, de genul „Da' de ce costă atît de scump o ramă la voi, dacă materialul e atît de ieftin?” Cum ar vrea ei să vindem la prețul cu care cumpărăm, poate chiar și să le facem reduceri! Dar astăzi a fost totul liniștit. Ramele sunt scumpe și la producători.Toată ziua mă ocup de un fel de contabilitate. E atît de departe de felul meu de a fi, dar sunt lucruri pe care nu le pot încredința nimănui. Acasă fetele ne cuceresc cu noile lor realizări. Ultimele săptămîni mezina are nota 10 pe linie. I-am zis mai în glumă, mai în serios că poate aduce pentru diversitate și un nouă, un opt... Azi a exclamat cu bucurie că a venit diversitatea: ”Mami! Tati! Azi am 10 cu bravo și ... cu aplauze!!!” Vorbesc cu prietena mea din Franța. Îmi povestește cu mult entuziasm despre spectacolele pentru copii organizate în orășelul lor. Toată lumea se distrează, nimeni nu caută subiect și morală, eroi pozitivi și negativi, totul e un joc de lumini, sunete și zbenguială. Îi spun că la noi cea mai mare distractie pe care le-o poți oferi copiilor, este să-i duci la un film 3D... în rusă. Așa au învățat fetele mele că trebuie să știi și rusa, ca să poți vedea un film la cinema.

Joi

Veste bună de dimineață. Cineva de la Primăria Chișinău a zis că vor să achiziționeze de la noi bijuterii pentru femeile din delegații. Frumoasă idee, să primești din Moldova o bijuterie lucrată manual. Probabil, au înțeles că e timpul să schimbe seturile de cadouri-standart, pe ceva original.
M-a sunat azi dna Angelina Tănase și m-a rugat s-o ajut să aleagă niște rame pentru pozele familiei. A venit la braț cu soțul ei. Minunată pereche! Iar dl Alexandru e unul din puținii funcționari cu care e o plăcere să comunici: degajat, deschis, simplu, fără pretenții de mare personalitate. De obicei, tot felul de șefi și șefuleți, cînd vor să facă o comandă, mă apelează pentru a le face reduceri. Își etalează funcția cu o aroganță de nun mare, ca și cum simplul fapt că m-au apelat este deja o favoare. Uneori pot achita doar o parte, motivînd că nu au contat că va fi așa de scump și oricum ne vom mai întîlni. Așa își construiesc case, cumpără mobilă la jumătate de preț. Uneori și gratis, dacă au dat de un agent economic cu mai multe păcate pe care nu le vrea scoase la suprafață. Iar noi ne minunăm! Fac ultimele pregătiri pentru plecarea de săptămîna viitoare. Ne ducem după o gură de aer proaspăt acolo unde duc toate drumurile. Anul acesta producătorii de rame europeni își dau întîlnire la Roma. Tot acolo locuiește cea mai bună prietenă a mea din studenție. Am cel puțin doua motive să vizitez din nou orașul veșnic. Trec pe la galeria „Brâncuși” să văd Salonul de Primăvară. Am văzut primăvara. Multă lumină, culoare, și nici un vizitator. Doar cîțiva pictori expirați discutînd despre alți pictori pe cale de expirare. Spre sfîrșitul zilei a intrat în salon dl Vitalie Ciobanu, să vadă expoziția lui Vasile Botnaru. Modest, timid, apreciază arta la justa ei valoare. Intelectualul tipic care poartă cu sine tot ce are. Vorbim despre sensibilitatea pălăriilor desenate în cafea și despre situația noastră de a combina arta cu vînzările, lucruri devenite aproape incompatibile. Zice ca va mai reveni pe la noi. Și azi maică-mea îmi spune că a obosit de lucru. Acum 10-15 ani era în Italia pentru a-și putea întreține copiii studenți. Astăzi își duce crucea medicului de familie de la țară. E la fel de fidelă profesiei ca și mulți alți medici prin vocație. E un model de statornicie. Seara citesc „Omul frumos” de Dan Puric. E ca o evadare. E frumos. E metaforă.

Vineri

Ieșim în grabă din casă, printre cîinii vagabonzi care s-au înviorat în jurul blocului odată cu primăvara. Oscilez între dragostea de animale și grija față de copii. Prevalează ultima.
Dimineața mătur scările la salon, spre surprinderea unei cliente care mă cunoaște că am altă funcție decît cea de servitoare. De fapt, care-i problema? Și acasă, și la salon face curat primul care a văzut că trebuie să faci curat. Am mai prins odată o asemenea privire, cînd m-a văzut cineva în maxi-taxi. Da, nu am mașină! Merg pe jos sau cu transportul public. Nu văd necesitatea de a ieși cu două mașini dacă mergem în aceeași direcție și venim la aceeași oră acasă. Pentru mine confortul este să merg în dreapta soțului, fără să mă gîndesc unde să parchez sau cum să evit bădăranii de pe șosea... Pot schimba liniștită știrile de la radio cu muzicile preferate de pe CD. Pot privi panourile de publicitate și depista greșelile. Pot să mă machiez în drum spre serviciu. Asta-i una din libertățile mele! De fapt, în concepția multora trebuie să fiu cu totul alta decît sînt în realitate. „Statutul” la moldoveni e mai important decît orice pe lume! Iar mie mi-i mai ușor să trăiesc fără „statut”. Și în general, sunt multe lucruri pentru care nu am găsit motivație. De exemplu, nu merg la sport, nu țin post, nu particip la acțiuni gen „Hai, Moldova!”. Care-i logica să strîngi gunoiul după cineva care mîine va lăsa în același loc alte mormane de sticle și pungi? Prefer să nu arunc gunoi pe stradă și să le zic copiilor să n-o facă. Cum să se schimbe lucrurile, dacă nu există nici cea mai mică penalizare pentru asta? Ați auzit vreodată să fie amendat cineva pentru că a lăsat gunoiul în alt loc decît la tomberon? Recitesc jurnalul acestei saptamini. M-a facut să-mi revărs toate necazurile odata, dar și să conștientizez mai intens fiecare clipă trăită. Mîine e ultima zi a expoziției „NESdreams” în salonul nostru. Lucrările Omului Frumos se întorc acasă. Dl Vasile Botnaru ne-a creat o atmosferă caldă și intimă cu grafica sa. E ca și cum ne-am despărți de cele mai apropiate femei din viața noastră. Mîine nu voi vedea despărțirea, plec la părinți. Mîine voi vedea bucuria.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:11 0:00
Link direct
Previous Next

XS
SM
MD
LG