Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Primăria Municipiului Chișinău, Fundaţia Academia Civică din România și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează începînd de astazi expoziția „Memoria ca formă de justiție”. Expoziția a fost realizată de către Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, ca un rezumat al represiunii comuniste din România. Expoziția va dezvălui publicul din Republica Moldova un tablou al suferintei: 30 de panouri de fotografii si un exponat special in 3 dimensiuni-dedicat „Fenomenului Pitesti”, ce arată soarta a zeci de mii de detinuți politici, ferecați, nu de puține ori pentru vecie, între zidurile închisorilor comuniste și va ajuta la găsirea răspunsului la întrebarea „Poate fi reînvăţată memoria?”, nu numai ca formă de optimism, dar şi ca singură cale posibilă pentru a ne salva de umbrele trecutului.
Printre cei care vor lua cuvintul astazi se afla si istoricul Anatol Petrencu directorul Institutului de Istorie Socială „Pro Memoria”, cu care a stat de vorbă în ajun Lucia Diaconu:
Anatol Petrencu: „Este o sală consacrată Basarabiei. Ca să nu vă mint,
Europa Liberă: Dle Petrencu şi în Moldova şi în România regimul comunist a făcut victime. Presupun totuşi că regimurile astea au avut nişte particularităţi…
Anatol Petrencu: „Românii nu au avut Siberia pe care a avut-o Uniunea Sovietică. Asta-i vizibil deci. Basarabeni deportaţi în Siberia. Noi, românii din Basarabia, dar nu numai românii, ci şi găgăuzi şi evrei şi alţi basarabeni, care nu conveneau schemelor bolşevice. Noi, ca neam, am cunoscut condiţiile extreme geografice ale Siberiei sau ale Kazahstanului de nord, condiţii neprielnice pentru viaţă. Acolo îi trimiteau. Cine a supravieţuit - bine, cine nu - a murit acolo, cu zile a murit.
Asta românii nu au cunoscut. Ei au cunoscut Bărăganul şi Canalul Dunărea-Marea Neagră. Şi acolo a fost rău, dar totuşi nu era Siberia. Un alt specific la noi a fost foametea provocată de regimul sovietic. Noi am căzut în aceiaşi ani secetoşi, şi noi de aici, şi, să zicem, moldovenii de dincolo de Prut. Dar ei au supravieţuit sau nu au avut atîţia morţi cîţi am avut noi. Noi numărăm în jur de 220 de mii de oameni morţi. Oameni însemnînd copii, bărbaţi. Au supravieţuit mai mult femeile. Asta a fost un specific al nostru şi asta tot se regăseşte la Sighet.”
Europa Liberă: După căderea comunismului, s-a vorbit mult despre crimele acestui regim. De ce trebuie să se vorbească în continuare?
Anatol Petrencu: „Spre deosebire de Republica Democrată Germană, unde s-a prăbuşit comunismul, dar fosta republică democrată s-a unit cu Germania de Vest şi a venit justiţia peste foştii torţionari. Aici, la noi, lucrurile nu s-au întîmplat aşa. Noi avem foarte multe mărturii ale celor care au fost deportaţi, care au supravieţuit deportărilor, dar nu avem liste cu cei care au fost torţionari, care au fost în serviciile secrete, care, fiind ofiţeri, s-au gîndit cum să-i prindă pe luptătorii împotriva regimului comunist, cum să infiltreze anumite elemente provocatoare etc.
Şi în aşa situaţie în care nu triumfă justiţia, este foarte bine să fie publicate memoriile celor care au suferit. Nu avem o Lege a Lustraţiei despre care atîta se vorbeşte şi se pare că noi am pierdut trenul. Timpul trece, lucrurile se mai uită, şi în aşa situaţie rămîne numai memoria care poate să fie ca un act justiţiar a ceea ce a fost.”
Europa Liberă: Cei care condamnă crimele comunismului spun că ele trebuie puse pe acelaşi cîntar cu crimele fascismului. D-voastră, ca istoric, cu ce argumente operaţi cînd susţineţi această idee?
Anatol Petrencu: „A te naşte evreu în Germania nazistă însemna că soarta îţi este pecetluită. Se aplicau principiile de rasă. În Germania nazistă ăsta era criteriul. În Uniunea Sovietică era principiul de clasă. Dacă erai numit de activiştii bolşevici duşman al poporului, exploatator, soarta îţi era pecetluită ca şi soarta evreului din Germania. Te aştepta GULAG-ul, şi dacă, să zicem, le spuneai tovarăşilor să-ţi ia casa şi să te lase să trăieşti, nu aveai scăpare. Erai considerat duşman al poporului, mergeai în GULAG în nişte condiţii de muncă de groază şi asta însemna, de fapt, o moarte sigură. Aici sînt asemănări. Această duritate faţă de evrei ca popor pe care naziştii germani îl considerau inferior şi aici ideea duşmanului de clasă. În acest sens totalitarismele nazist şi bolşevic se aseamănă”.
